5 motive importante care te vor convinge să folosești scutece ecologice

5 motive importante care te vor convinge să folosești scutece ecologice

Corina Naftanaila

Dezvoltarea armonioasă a bebelușului este principala ta misiune pe care încerci din răsputeri să o îndeplinești fără greșeală. Îți pui în aplicare toate cunoștințele învățate, iar grija și atenția sunt resurse inepuizabile. Însă, vei vedea că și ajutorul venit din partea produselor potrivite este esențial. Ce produse? Există o listă destul de lungă cu lucrurile necesare creșterii copilului, printre care și scutecele. Da, acestea îți ușurează treaba mai ales cele fabricate din materiale naturale, ce nu irită pielea sensibilă a micuțului. Astfel, a venit timpul să afli cele 5 motive pentu care trebuie să alegi scutecele ecologice.

Știi deja cât este de sensibilă pielea bebelușului ceea ce înseamnă că trebuie să alegi produse cât mai prietenoase. Fie că este vorba despre hăinuțe, jucării sau scutece, este important ca acestea să aibă la bază materiale naturale. Acestea fiind zise, urmează să faci cunoștință cu minunatele scutece Seventh Generation, firmă la modă deja peste hotare, aduse în atenția ta de magazinul online puffinaut.ro. De asemenea, vei descoperi cele 5 motive importante pentru care trebuie să începi să folosești scutece ecologice.

Mențin pielea uscată și protejată

Pentru a avea un bebeluș mereu fericit trebuie să ai grijă ca fundulețul său să fie uscat și protejat. De asta se ocupă scutecele biologice Seventh Generation, sarcina ta fiind aceea de a te asigura că ai curățat bine zona înainte de a aplica loțiunea hidratantă și scutecul. De ce să alegi scutecele ecologice? Pentru că sunt fabricate din resurse regenerabile ce previn cu succes scurgerile. Sigur, sfatul nostru este să schimbi cât mai des scutecele, însă pe durata nopții micile surprize ale îngerașului vor rămâne în scutecul ecologic.

1
2

Au interior ultra absorbant

Încă unul dintre motivele pentru care trebuie să te împrietenești cu scutecele ecologice Seventh Generation îl constituie interiorul acestora ultra absorbant. Deși la prima vedere par a fi scutece normale acestea au o putere de absorbție mult mai mare, fiind realizate din materiale regenerabile. Acestea sunt prelucrate cu o atenție deosebită, tocmai pentru a nu intra în conflict cu pielea atât de sensibilă din zona intimă a bebelușilor. Ultimul lucru pe care ți-l dorești este să ai de-a face cu bebeluș morocănos din cauza scutecului ud.

Scutece ecologice Seventh Generation Free&Clear - Nou Născut(N, max 4.5 kg) - 36 buc
Scutece ecologice Seventh Generation Free&Clear - Mărimea 1(4-6 kg) - 40 buc
Scutece ecologice Seventh Generation Free&Clear - Mărimea 2(5-8kg) - 36 buc

Nu conțin clor sau parfumuri

Nu mai este nevoie să-ți spunem că este de preferat să eviți produsele de curățare ce au la bază parfumuri și alți compuși chimici. Ei bine, acest lucru se aplică și în cazul scutecelor, al căror parfum și conținut de clor pot irita și sensibiliza pielea piticului tău. Acesta este încă un motiv de aur pentru care să alegi scutecele ecologice, având în compoziția lor 0% clor, loțiuni sau parfumuri.

Scutecele pentru nou-născuți conțin inserții de bumbac extra blând

Dacă pielea bebelușilor este sensibilă, gândește-te cum este cea a nou-născuților. Trebuie să ai în vedere faptul că aceștia sunt în plin proces de adaptare în noul mediu, astfel încât fiecare lucru ce intră în contact cu ei trebuie să fie cât mai blând și natural. Scutecele Seventh Generation de mărimi N până la 2 ani conțin inserții de bumbac extra moale și blând, nealbit și netratat cu substanțe chimice, ceea ce le face perfecte pentru micuții sensibili.

 Scutece ecologice Seventh Generation Free&Clear - Mărimea 3(7-11kg) - 31 buc Scutece ecologice Seventh Generation Free&Clear - Mărimea 4(10-15kg) - 27 buc
Scutece ecologice Seventh Generation Free&Clear - Mărimea 5(12-16kg) - 23 buc

Design cu totul special

Sigur, atunci când achiziționezi articole pentru copii ai în vedere utilitatea lor și abia apoi aspectul. Însă dacă cele două criterii se regăsesc în același produs, nu poți decât să te bucuri. Acestea sunt scutecele Seventh Generation, mult îndrăgite de mămicile din Statele Unite ale Americii. De acum te poți bucura de designul lor cu totul și cu totul special, fiind disponibile în magazinul online puffinaut.ro. Scutecele ecologice au decupaj în jurul ombilicului, se fixează foarte simplu și fac față cu brio scurgerilor. Modelul acestora variază de la un pachet la altul, astfel încât vei avea de fiecare dată o surpriză minunată.

https://puffinaut.ro/

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă este criticată în mediul online pentru modul în care își convinge copilul să se spele pe dinți
    O mamă este criticată în mediul online pentru modul în care își convinge copilul să se spele pe dinți

    Să îi convingi pe cei mici să se spele pe dinți dimineața și seara, poate fi o adevărată provocare. O mamă a stârnit controverse pe TikTok, după ce a dezvăluit modul...

    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang
    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang

    Una dintre marile provocări ale vieții de părinte este să găsești cele mai potrivite formule de a-i transmite copilului tău mesajele pe care le dorești. În special copiii...

    Copilul nu vrea să mănânce micul dejun? 6 sfaturi pentru a-l convinge
    Copilul nu vrea să mănânce micul dejun? 6 sfaturi pentru a-l convinge

    Una dintre cele mai la îndemână modalități de a te asigura că micuțul tău va avea parte de un start bun într-o nouă zi este să-i oferi micul dejun. Uneori...

    Un „trend” îngrijorător! Tot mai mulți copii mari merg la școală cu scutece
    Un „trend” îngrijorător! Tot mai mulți copii mari merg la școală cu scutece

    Profesorii din Elveția aduc în atenția publicului un „trend” mai mult decât îngrijorător. Din ce în ce mai mulți elevi poartă scutece pentru că nu...

    Criză de scutece? Părinții își lasă copiii să își facă treaba mare pe culoarele avioanelor. Cazuri care au îngrozit pasagerii
    Criză de scutece? Părinții își lasă copiii să își facă treaba mare pe culoarele avioanelor. Cazuri care au îngrozit pasagerii

    Credeai că părinții își lasă copiii să facă treaba mare doar pe plajă? Ei bine, nu. Se poate și mai rău! Pasagerii unei aeronave au rămas șocați în momentul în...

    Trucul ingenios al unui tătic pentru a convinge copilul să ia medicamentele
    Trucul ingenios al unui tătic pentru a convinge copilul să ia medicamentele

    Trebuie să recunoaștem, când vine vorba de ingeniozitate tăticii sunt cei mai capabil în a găsi soluțiile care să le ușureze viața. Așa este și cazul acestui tătic,...

    Părinții leneși sunt de vină când copiii încep grădinița încă purtând scutece
    Părinții leneși sunt de vină când copiii încep grădinița încă purtând scutece

    Am primit chiar acum un mesaj de la o educatoare pentru părinții ai căror copii vor începe grădinița în toamnă. Sfatul ei este să ne străduim, noi părinții, să...

    10 lecții importante pe care le-am învățat de la mama mea
    10 lecții importante pe care le-am învățat de la mama mea

    Adesea te surprinzi gândindu-te la cum ar proceda mama ta dacă ar fi în situația în care te afli tu la un moment dat. Este modelul tău în toate și îți...

    © 2024 Qbebe