10 Jocuri pentru copii folosind capace de la sticle

de Alina Nedelcu
Trimite articolul pe facebook Trimite articolul pe Google Plus Trimite articolul pe email

Daca simti ca momentan nu ai inspiratie sa-i propui copilului tau jocuri noi, care sa fie nu numai distractive, ci si instructive, ai incredere in niste obiecte cat de poate de banale: capacele provenite de la sticle. Cu ajutorul lor puteti organiza o multime de jocuri, bune atat pentru "pitici" (incepand de la 2 ani), cat si pentru cei mai maricei (de la 4 ani in sus). Iata de ce, in articolul de mai jos, vei gasi doar cateva dintre asemenea jocuri, pe care sa le poti alege in functie de varsta si de preocuparile copilului tau.

1. "Joc senzorial la baita"

Chiar si cei mai micuti (incepand de la 2 ani) vor fi incantati sa se joace nu numai cu apa, ci si cu cateva capace colorate, din material plastic. Alaturi de acestea, te vei folosi de putin gel de dus/ sampon pentru copii.
Veti avea mai multe alternative de joc:
• Arata-i copilului cum sa imprastie cu manutele baloanele de sapun formate si cum le poate lua pentru a le "pune" in diverse capace.
• Insirati capacele in jurul caditei si invatati cateva culori
• Puneti in capace baloane de sapun si imaginati-va ca serviti "mancare de baloane" in propriul restaurant.
• Din capace puteti crea forme geometrice sau orice alte lucruri simple (de exemplu, o floare), pe care le veti aseza pe placutele de faianta din baie si le veti lipi acolo (ideal este sa apelati la bucati de adeziv tip "guma", usor de indepartat ulterior).
Antrenandu-ti copilul in oricare dintre activitatile de mai sus, ii poti oferi urmatoarele beneficii:
Dezvoltarea imaginatiei si a motricitatii fine
Familiarizarea cu forme si culori
Dezvoltarea limbajului- copilul are sansa sa invete cuvinte noi si sa le utilizeze in timpul unei conversatii simple (spre exemplu, in cazul jocului de rol cu "restaurantul cu baloane de sapun si capace")

2. "Distractie cu aluat/ plastilina si capace de plastic"

Puteti opta pentru plastilina tip "Play Doh" sau pentru aluat (pregatit chiar de voi) pentru acest joc.
Initial, da-i copilului un sucitor si arata-i cum sa intinda plastilina/aluatul pe o suprafata plana.
Dupa aceea, da-i mai multe paie de plastic si capace de plastic colorate (de mai multe marimi). Care vor fi "misiunile" sale? Pe de o parte, va putea sa infinga paiele in plastilina/aluat (acestea vor fi pe post de "lumanari") si alaturi de ele sa pregateasca "tortulete": cu ajutorul capacelor, va decupa cercuri de diverse marimi.
Pe de alta parte, dupa ce paiele vor fi fixate in aluat/plastilina, arata-i cum poate fixa capacele in varful acestora. Dificultatea va fi ca aceste capace sa fie asezate astfel incat sa-si mentina echilibrul.
Indiferent de varianta pentru care veti opta, copilul (de la 3 ani in sus) va avea ocazia sa-si dezvolte indemanarea, motricitatea fina si capacitatea de concentrare pe parcursul unei activitati.

3."Memorie... cu capace"

Inainte de a incepe jocul veti avea nevoie de:
• capace (de aceleasi dimensiuni, fie din material plastic, fie din metal)
• mai multe stickere/ orice fel de imagini
• lipici
Puneti-va la indemana un numar par de capace. In interiorul lor veti lipi stickere sau veti fixa, cu lipici, diverse imagini.
Aseaza cateva intr-un sir si roaga-l pe copil sa se uite bine la imagini. Spune-i sa inchida ochii, intoarce-le invers si intreaba-l sub ce capac se afla o anumita imagine.
Jocul (recomandat copiilor mai mari de 3 ani) il va ajuta pe copil sa-si imbunateasca atentia si memoria vizuala.

 

4. "Prajiturele din capace"

Cu doar cateva capace de plastic colorate, cu ciucuri mai mici si mai mari si cu lipici puteti sa pregatiti niste "mini-prajiturele" apetisante.
Tot ce veti avea de facut este sa puneti putin lipici in capacele de plastic. In lipici veti fixa ciucurii mai mari. Pe acestia veti adauga o alta picatura de lipici si veti aseza in varful lor ciucurii mai mici. Lasati-i sa se usuce bine.
Veti obtine niste "mini-prajiturele", pe care le veti putea folosi in jocuri de rol (spre exemplu, va puteti imagina ca sunteti la cofetarie, la magazin sau ca il serviti cu prajituri pe musafirul preferat). Astfel, il vei stimula pe copil sa-si dezvolte creativitatea, indemanarea si vocabularul.

5. "Invatam alfabetul"

Pregateste urmatoarele materiale:
• capace de plastic colorate
• hartie alba/ stickere cu literele alfabetului
• marker permanent
• lipici
Cum veti proceda:
• Lipiti pe capace sticker-ele sau pregateste literele pe bucatele de hartie, scriindu-le cu marker-ul. Le vei fixa cu lipici pe capace.
• Aseaza capacele conform literelelor alfabetului, rostind literele cu voce tare si lasand copilul sa le observe.
• Invata-l sa-si "scrie" numele cu ajutorul literelor de pe capace. Daca se descurca usor, ajuta-l sa formeze si scurte cuvinte (de exemplu:"mama", "tata", "apa" etc.).
• Dupa ce aveti ragazul necesar sa repetati cat mai multe litere, puteti incerca si urmatorul joc: fara ca micutul sa te vada, pune intr-un saculet mai multe capace cu litere. Spune-i sa scoata din saculet un capac. In functie de litera extrasa, va trebui sa gaseasca un cuvant ce incepe cu litera respectiva.
Aceste activitati sunt adecvate copiilor de la 4 ani in sus, ajutandu-i sa se familiarizeze cu literele si sa-si imbogateasca vocabularul.

6. "Capacele ne ajuta sa citim"

Ca si in cazul activitatii precedente, veti avea la dispozitie aceleasi materiale.
Inainte insa de a incepe jocul, asigura-te ca micutul stie bine macar cateva litere.
In loc de litere, pe capace vei lipi stickere/ bucatele de hartie cu grupuri de litere. De data aceasta, copilul va trebui sa formeze cuvinte care sa contina acele grupuri de litere. Ai insa grija sa incepeti cu asocieri doar din doua litere.
De asemenea, poti lipi pe capace scurte cuvinte ce rimeaza. Explica-i ce inseamna acest lucru si dupa aceea roaga-l sa gaseasca el cuvintele de acest tip.
Jocul este destinat copiilor de la 4 ani in sus, obisnuindu-i treptat cu ceea ce presupune citirea unor cuvinte scurte, stimulandu-le  atentia si capacitatea de concentrare.

7. "Capacele cu...emotii!"

Pentru a-ti familiariza copilul (de la 3 ani in sus) cu cateva emotii/stari, apeleaza cu incredere la cateva capace de plastic. Preferabil, alege capace albe, pe care sa se poata vedea bine un marker de culoare inchisa.
Nu va trebui decat sa desenati pe capace diferite stari/emotii, concentrandu-va pe ochi si gurite. Dupa aceea, il poti ruga pe copil sa imite fetisoarele reprezentate pe capace sau pregatiti un mic joc de rol.
Indiferent de varianta de joc aleasa, copilul isi va dezvolta imaginatia, vocabularul si va deveni mai receptiv atat fata de propriile emotii/ stari, cat si fata de cele ale celor din jur.

8. "Un alt fel de X si O"

In vederea desfasurarii jocului veti avea nevoie de:
• capace de plastic de doua culori
• bucata de hartie/ de carton
• un marker
Initial vei contura pe hartie/ pe carton careul de joc.
Stabiliti care dintre capace vor fi pentru "X" si care pentru "O". Incepeti jocul, urmand acele reguli ca la clasicul "X" si "O". Va castiga cel ce va obtine cele mai multe linii/diagonale cu "X" sau cu "O".
Jocul este potrivit pentru copiii de la 4 ani in sus, ajutandu-i sa-si imbunatateasca atentia si capacitatea de concentrare.

9. "Invatam culorile si sa citim scurte cuvinte"

Iata o activitate ce il va obisnui pe copil (de la 3 ani in sus):
• sa sorteze culori si sa stie cat mai multe despre acestea (de exemplu, ca exista culori inchise si deschise)
• sa-si dezvolte motricitatea fina
• sa asocieze culorile cu denumirea lor scrisa

Va trebui sa aveti la indemana capace de plastic colorate, farfurii de hartie, banda adeziva si markere (in culorile capacelor).
Scrie pe fiecare farfurie culorile capacelor. Dupa aceea ii vei spune copilului ce cuvinte sunt scrise si il vei ajuta, repetand de mai multe ori, sa le recunoasca in functie de literele ce le compun. Roaga-l apoi sa ia capace de o anumita culoare, sa le aseze pe farfuria pe care este scrisa denumirea culorii respective si sa le lipeasca acolo. Continuati pentru toate culorile (sa nu aveti mai mult de 4-5 culori).
Invita-l si la o "vanatoare" a obiectelor de o anumita culoare, explicandu-i totodata ca o culoare are nuante, ca poate fi mai deschisa sau mai inchisa. Incercati sa identificati inclusiv obiecte de o nuanta anume, atat in casa, cat si afara, raportandu-va si la capacele de pe farfurii.
Activitatea este recomandata copiilor mai mari de 4 ani.

10. "Niste gargarite speciale"

Va puteti pregati chiar voi un joc inedit, ce il va ajuta pe copil (mai mare de 4 ani) sa-si dezvolte atentia, capacitatea de concentrare si gandirea strategica.
Intr-o prima etapa va trebui sa va procurati:
• 16 capace metalice
• vopsea acrilica (rosie, galbena si alba)
• o bucata de carton (27X27 cm)
• un model de careu ca pentru jocul de sah (acesta va trebui printat si lipit pe bucata de carton)
• lipici
• spray cu vopsea neagra
Incepeti sa confectionati niste "gargarite", ce vor constitui "pionii" folositi pe tabla de joc. Veti proceda astfel:
• Cu ajutorul spray-ului vei colora in negru capacele. Vei avea insa in vedere sa desfasori aceasta activitate fie intr-o incapere bine aerisita, fie in aer liber, iar copilul sa nu fie in preajma ta.
• Dupa ce spray-ul s-a uscat bine, puteti incepe sa folositi vopseaua acrilica pentru a obtine detalii similare gargaritelor: corpul va fi colorat in rosu sau gaben, bulinele, dunga de pe spate si ochii in alb. Si acestea vor fi lasate sa se usuce.
Odata ce ati obtinut "gargaritele", urmeaza:
• Lipiti modelul pe bucata de carton si asezati careul de joc pe o suprafata plana.
• Fiecare isi va alege cu ce "gargarite" va lucra (cu cele rosii sau cu cele galbene) si le va aseza in partea sa din careu. Scopul jocului va fi: cine isi va aduce mai multe "gargarite" in partea de careu a adversarului.

Surse:
http://blog.ribbonandbowsohmy.com/?p=3960
http://diy-enthusiasts.com/diy-gifts/diy-board-game-kids-bottle-cap-checkers/
http://www.drjean.org/html/monthly_act/act_2010/03_Mar/pg05.html
http://www.education.com/activity/article/bottle-cap-project/
http://www.learning4kids.net/2012/02/15/bottle-top-bath-play/
http://www.learning4kids.net/2012/05/10/sorting-colours-with-bottle-tops/
http://www.teach-me-mommy.com/2014/05/play-ideas-with-bottle-caps.html

Surse poze:
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/236x/22/09/63/2209637bc1bf09e6004428984a81ed0a.jpg
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/a7/57/b0/a757b0f7e00c87bcf089e64e7c23ddf
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/77/69/d9/7769d94b86cfb4c9396eb81ffe34d375.jpg
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/474x/95/02/15/950215db821d9c1be908e97a1f4c8579.jpg
http://www.diy-enthusiasts.com/wp-content/uploads/2014/07/diy-board-game-how-to-make-bottle-cap-checkers.jpg
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/236x/e3/2c/51/e32c515a67bc74abd64bd689e81f603c.jpg
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/236x/33/4f/a8/334fa87abdb72fa1de2520781a1e84f1.jpg
http://www.peakblog.org/wp-content/uploads/2011/02/game-pieces1.png

 

Trimite articolul pe facebook Trimite articolul pe Google Plus

Articole asemanatoare

 
 
Editorial Qbebe
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Nu căuta scuze, copilul tău o să te acuze! Du-te şi votează! Contează! Ştii, totuşi, care este cea mai mare responsabilitate a ta, dragul meu părinte? Să te asiguri că al tău copil va trăi, se va bucura şi îşi va întemeia o familie într-o viaţă mai bună ca a ta,...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Articole Noi Qbebe
Qbebe Funny
Qbebe Horoscop saptamanal
Newsletter Qbebe
Data nasterii bebelusului
   
Radio Romania Junior
sigur.info-fii sigur pe net