Ce trebuie sa stii despre bulimie

Ce trebuie sa stii despre bulimie

Irina Olteanu - Redactor Senior

Alaturi de anorexie, cu care este de altfel deseori confundata si chiar asociata, bulimia se incadreaza in categoria tulburarilor alimentare cu substrat psihologic, fiind mai des intalnita la femei. Deoarece este dificil de identificat datorita simptomelor mai putin evidente, devine dificil de tratat si, din pacate, poate conduce la complicatii cu potential periculos pentru sanatate. Care sunt acestea si alte informatii utile veti afla in continuare.

Ce este?

Bulimia, cu denumirea medicala de bulimia nervoasa, constituie o afectiune in care persoana bolnava sufera de episoade constante de supralimentare (mancat compulsiv) si senzatie de pierdere a controlului; se apeleaza mereu la diferite modalitati de a preveni cresterea in greutate cum sunt varsaturile sau laxativele (purgatia). Conform Institutului National al Sanatatii Mintale, aproximativ 1% din populatia adulta din SUA sufera de bulimie la un moment dat in viata, iar 2,8% sufera de mancat compulsiv; se pare ca femeile sunt mai predispuse decat barbatii sa dezvolte afectiunea (in procent de 80%), mai ales cele tinere, insa poate aparea la orice persoana indiferent de sex, varsta, statut economic sau stil de viata. Un fapt interesant de retinut este ca persoanele bolnave tind sa aiba o greutate corporala normala pentru varsta si inaltimea lor (chiar usor crescuta) si ca pot constientiza efectul nociv al comportamentului lor asupra organismului - ceea ce o si diferentiaza de anorexie. Insa, un aspect similar cu anorexia consta in faptul ca este asociata si ea cu simptome de depresie si modificari in comportamentul social, dar si teama de ingrasare, dorinta disperata de a slabi si senzatie extrema de nefericire cu privire la aspectul corporal. Si in cazul sau exista un risc crescut de sinucidere sau complicatii medicale.

In doctrina de specialitate, bulimia este clasificata astfel: de purgatie (prin autoinducerea varsaturii sau folosirea laxativelor, diureticelor sau clismelor dupa supraalimentare) sau de nonpurgatie (se apeleaza la alte metode de eliminare a caloriilor si prevenire a ingrasarii cum sunt diete stricte, exercitii excesive si abtinere de la mancare). Pentru un diagnostic pozitiv, medicii urmaresc urmatoarele criterii: mancat compulsiv, purgatie/curatarea organismului care apare mai des de 2 ori/saptamana timp de cel putin 3 luni, imagine de sine distorsionata.

Retineti ca un comportament bulimic este realizat de obicei in secret, deoarece este insotit deseori de sentimente de dezgust sau rusine, iar ciclul de supraalimentare si purgatie se repeta continuu. Este important de inteles un fapt mai putin cunoscut de bulimici, si anume ca purgatia/eliminarea excesului bulimiaingerat nu este eficace pentru a elimina caloriile accumulate (din acest motiv majoritatea persoanelor ajung sa creasca in greutate in timp), dimpotriva vomitarea imediat dupa masa va elimina doar 50% din caloriile consumate (sau mai putin), iar laxativele 10% din calorii, diureticele deloc. Desi puteti constata o usoara scadere in greutate pe moment, aceasta se datoreaza de fapt pierderii apei din organism si nu a kilogramelor in plus, deoarece caloriile sunt asimilate de organism imediat ce sunt introduse in gura.

Cauze si factori de risc

Cu toate ca nu este inca identificata cauza exacta a bulimiei, joaca un rol important factori genetici, psihologici, traumatici, familiali, sociali sau culturali, fiind deseori vorba de o cumulare a mai multora. Iata si factorii de risc identificati de specialisti in aparitia bolii: sexul feminin, varsta (apare adesea in adolescenta tardiva sau in maturitatea timpurie), rude de gradul intai care se confrunta cu tulburari alimentare (se ia in considerare o deficienta in nivelul de serotonina din creier), probleme psihologice si emotionale (respect de sine scazut, perfectionism, comportament impulsiv, probleme cu stapanirea de sine, depresie, tulburari de anxietate/obsesiv-compulsive sau evenimente traumatice, chiar abuz, modificari in stilul de viata - despartirea, mutarea, pubertatea), presiune sociala (din partea semenilor si a informatiilor din mass-media ce alimenteaza dorinta de a fi slabi; persoanele care interactioneaza cu publicul cum sunt actori, dansatori si modele prezinta un risc crescut in acest sens), presiunea performantei in sport (in cazul atletilor cum sunt gimnasti, alergatori si luptatori; antrenorii si parintii contribuie involuntar prin incurajarea de a slabi, a mentine o greutate redusa si a urma o dieta restrictiva pentru performanta).

Simptome

Simptomele pot include: preocupare cu silueta si greutatea, teama constanta de a se ingrasa, senzatia ca nu puteti controla comportamentul alimentar, mancatul pana la senzatia de disconfort/durere, consumul excesiv de alimente dintr-o data, fortarea de a varsa sau efectuarea de exercitii fizice in mod exagerat, apelarea la laxative, diuretice sau clisme dupa mancat sau la suplimente pentru scaderea in greutate. Intr-un episod de supraalimentare (de obicei in secret) se poate ajunge la mai mult de 2000 calorii sau 5000 calorii in numai o ora, perioada in care persista o senzatie de pierdere a controlului, urmata de auto-dezgust si vomitarea fortata ce confera persoanelor bolnave o senzatie de usurare.

Deseori bulimicii prezinta o greutate normala, insa se percep ca fiind supraponderali si de aceea boala este mai greu de depistat din exterior; se pot observa insa achizitionarea de cantitati mari de mancare care dispar subit sau ambalaje ce indica un consum mare de alimente, apelarea la toaleta imediat dupa masa eventual semne/miros de voma, ambalaje ale medicamentelor laxative/de slabit/diuretice sau emetice, exercitii fizice excesive in ciuda vremii/oboselii/bolii/ranirii din nevoia de a arde caloriile. De asemenea, mai pot fi prezente inflamatii ale obrajilor sau ale zonei maxilarului, calusuri pe dosul palmelor si degetelor de la voma autoindusa, decolorarea sau patarea dintilor sau sensibilitate la alimente fierbinti/reci, crearea unui stil de viata/ritualuri pentru episoade de supraalimentare si purgatie, retragere de la activitatile uzuale cu prietenii, scaderea in greutate, respectarea unei diete/control al alimentelor. Sansele de recuperare cresc cu cat este depistata mai devreme, prin urmare este important sa urmariti simptomele (inclusiv la persoanele apropiate).

Diagnostic

Cand este suspectata bulimia, se realizeaza de obicei o examinare fizica completa, teste de sange si de urina, evaluare psihologica ce include o discutie cu privire la obiceiurile alimentare si atitudinea fata de mancare. Examinarea fizica poate releva: vase sparte la nivelul ochilor (de la tensiunea aplicata de varsaturi), gura uscata, bulimiaobraji umflati, iritatii si cosuri, mici taieturi si calusuri in jurul varfului degetelor de la fortarea varsaturilor; testele de sange pot indica: dezechilibru electrolitic (hipocalcemie), anemie si deshidratare. In continuare, medicul poate recomanda radiografii pentru a verifica prezenta fracturilor, pneumoniei sau a problemelor cardiace si o electrocardiograma pentru eventuale aritmii (in acest mod se poate realiza si un diagnostic diferential, excluzand alte tulburari alimentare). Daca se apeleaza la un medic stomatolog, acesta va identifica carii sau infectii gingivale (gingivita), iar smaltul dintilor poate fi indepartat sau ciobit din cauza expunerii la acidul din voma.

Tratament

Persoanele bulimice necesita rareori spitalizare, excluzand cazurile in care sufera si de anorexie, o depresie severa sau au nevoie de medicamente pentru a opri varsaturile. De obicei, se apeleaza la o abordare graduala, durata depinzand de severitatea bolii si de modul in care raspunde pacientul la tratament. In primul rand se recomanda psihoterapia care implica discutarea aspectelor bolii si problemelor asociate cu un specialist; poate imbraca mai multe forme: cognitiva-comportamentala (pentru a identifica convingerile negative, nesanatoase si a le inlocui), interpersonala (se adreseaza dificultatilor din relatiile apropiata, ajutandu-va sa va imbunatatiti comunicarea si aptitudinile de rezolvare a problemelor), comportamentala dialectica (va ajuta sa deprindeti aptitudini comportamentale pentru a tolera stresul, regla emotiile si imbunatati relatiile cu cei din jur) sau familiala (pentru a ajuta parinti sa intervina in comportamentele alimentare nesanatoase ale adolescentilor, a-i ajuta sa redobandeasca controlul asupra alimentatiei si a se confrunta cu problemele asociate asupra dezvoltarii adolescentilor si familiei). Exista si grupuri de sprijin, utile cazurilor usoare, in caz contrar recomandandu-se terapie cognitiv-comportamentala si nutritionala.

Antidepresive cum sunt inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei (in special Prozac s-a dovedit eficace) sunt adesea utilizati alaturi de terapia cognitiv-comportamentala pentru rezultate sporite. Multi pacienti abandoneaza terapia deoarece considera ca nu este suficienta, insa poate fi necesara incercarea mai multor variante; retineti ca este destul de probabil ca bulimia sa revina si ca procesul de vindecare este dureros, fiind important ca familia sa se implice semnificativ.

Trebuie sa intelegeti ca scopul principal consta in obtinerea unei greutati normale printr-o alimentatie sanatoasa, iar nutritionistii si alti specialisti va pot crea scheme alimentare pentru a va ajuta sa dobanditi si obiceiuri de hranire sanatoase. Exista si programe specializate pentru persoanele supraponderale care tind sa manance compulsiv. Desi se poate constata o ameliorare a simptomelor, uneori acestea nu dispar complet, reaparand in decursul anilor in functie de circumstante (cum este stres sporit). De aceea este bine sa invatati sa va cunoasteti, sa gestionati perioadele dificile si sa preveniti recaderea in acelasi cerc vicios.

Complicatii

Bulimia poate deveni periculoasa pentru sanatate, conducand la probleme grave. Astfel, varsaturile repetate introduc acid gastric in esofag care poate fi afectat iremediabil (apar leziuni, inflamatii, sange in voma), deshidratarea poate conduce la insuficienta renala, pot aparea carii dentare grave, patarea dintilor si boli ale gingiilor, oboseala musculara, absenta menstruatiei la femei, probleme digestive (ulcere/reflux acid, dureri, balonare, diaree, constipatie cronica, hemoroizi, pancreatita, inflamarea gatului; rareori poate aparea si ruptura gastric din cauza supraalimentarii), raguseala cronica, vase de sange sparte in ochi, inflamatia obrajilor si a glandelor salivare si chiar o dependenta de laxative (pentru eliminarea scaunelor), anxietate si depresie, abuz de alcool si droguri, dezechilibre electrolitice (pot conduce la aritmii si chiar insuficienta cardiaca - pierderea potasiului si sodiului din organism). Pot fi afectate in consecinta si inima sau alte organe vitale, astfel aparand chiar decesul.

Doamna doctor Anamaria Iulian, specialist in nutritie comportamentala si tratamentul obezitatii infantile, medicnutritionistul copiilor, ne ofera urmatoarele informatii:  

"Ca si anorexia, bulimia este o afectiune ce apare cu precadere in randul fetelor tinere, preocupate excesiv de felul in care arata si care se manifesta prin episoade incontrolabile de ingestie de alimente cu pofta, urmate de producerea voluntara de varsaturi, folosirea laxativelor, practicarea exercitiilor fizice excesive sau a dietelor foarte restrictive. Pacientele cu bulimie consuma, in secret, alimente puternic calorigene in cantitati mari, uneori timp de mediccateva zile, apoi acest apetit exagerat este urmat de varsaturi, administrarea de catartice sau diuretice, de sentimente de vinovatie sau depresie. Greutatea corporala a acestor fete este fluctuanta, dar in general atinge valori ce depasesc cu 20% greutatea ideala.

In comparatie cu anorexia, bulimia este mai greu de depistat, deoarece unele dintre paciente prezinta si o forma mascata de anorexie, cu o scadere accentuata in greutate si amenoree. Contextul psihologic, familial sau social este acelasi ca si in cazul pacientelor cu anorexie. Pacientele sunt eleve de gimnaziu sau de liceu, cu un mediu familial exigent uneori rigid, cu rezultate scolare bune de cele mai multe ori, care investesc foarte mult imaginea lor corporala, de cele mai multe ori perceputa distorsionat.

Complicatiile medicale sunt numeroase: de la distrugerea dentitiei, faringita, esofagita la deshidratare si aparitia dezechilibrelor hidroelectrolitice. Tratamentul bulimiei trebuie sa includa terapie de sustinere medicala si psihoterapie, uneori si terapie medicamentoasa, deoarece prognosticul psihiatric in bulimia severa este mai prost decat in cazul anorexiei nervoase."

Multumim doamnei doctor Anamaria Iulian pentru informatiile oferite.

Citeste si:

Vei fi mama: maternitatea si implicatiile ei psiho-sociale 

Cauze ale infertilitatii la femei 

Cele mai comune motive de intarziere a menstruatiei 

Surse:

www.mayoclinic.org; www.nlm.nih.gov; www.helpguide.org; www.bulimia.com; www.nationaleatingdisorders.org; www.anad.org

Articolul urmator
Tot ce trebuie să știi despre enzimele digestive la copii
Tot ce trebuie să știi despre enzimele digestive la copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi
    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi

    Colonul iritabil este o tulburare digestivă inflamatorie, ale cărei simptome sunt crampele și durerea în zona abdominală, schimbările de tranzit intestinal, balonarea,...

    Poți face vaccinul antigripal și în farmacii. Ce trebuie să știi
    Poți face vaccinul antigripal și în farmacii. Ce trebuie să știi

    Recent, Colegiul Farmaciștilor din România a anunțat că mai multe farmacii din țara noastră sunt incluse într-un program pilot. Scopul acestui program este ca vaccinarea...

    5 ponturi pentru viitoarele mamici: Ce trebuie sa stii despre corpul tau ca sa ramai gravida mai usor
    5 ponturi pentru viitoarele mamici: Ce trebuie sa stii despre corpul tau ca sa ramai gravida mai usor

    Te gandesti sa devii mamica? Atunci probabil ca mintea iti zumzaie de preocupari legate de vitamine prenatale si teste de ovulatie. Exista insa multe alte lucruri pe care e bine sa le stii...

    Cafeaua după operația de fiere: ce trebuie să știi
    Cafeaua după operația de fiere: ce trebuie să știi

    Fierea este cunoscută și sub denumirile de vezică biliară sau colecist, având rolul de a stoca bila, o substanță care ajută corpul să digere grăsimile. În cazul în...

    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi
    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi

    Te gândești să adopți un prieten pe viață pentru tine și familia ta? Ei bine, mărimea este un factor important de care trebuie să ții cont atunci când decizi că vrei...

    9 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să devii mamă vitregă
    9 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să devii mamă vitregă

    Ești pe punctul de a deveni mamă vitregă? Uite 9 lucruri de care trebuie să ții cont, pentru a menține o relație bună cu copilul.

    6 lucruri pe care trebuie să le știi dacă ai grupa de sânge B (3)
    6 lucruri pe care trebuie să le știi dacă ai grupa de sânge B (3)

    Ai grupa de sânge B3? Cu siguranță îți dorești să afli cât mai multe informații despre această grupă sanguină, care este și cea mai rară. Știai că doar 9% din...

    Fructele și legumele conțin lactoză? Ce trebuie să știi
    Fructele și legumele conțin lactoză? Ce trebuie să știi

    Lactoza reprezintă zahărul natural din laptele matern, din produsele lactate și din laptele praf. Când organismul nu reușește să absoarbă lactoza, intervin diverse manifestări...

    © 2024 Qbebe