10 motive pentru care să-ți dai copilul la Analesia Kindergarten

10 motive pentru care să-ți dai copilul la Analesia Kindergarten

Corina Naftanaila

Cu toții știm cât de importantă este educația și mediul în care se dezvoltă piticul. Primii pași pe care cei mici îl fac în acest lung parcurs trebuie să fie susținuți atât de părinți, cât și de cadrele specializare de la grădiniță. Dacă ești în căutarea unui loc în care copilul tău va avea parte de atenție și activități educative și amuzante, noi avem soluția! Aceasta poatră numele de grădinița Analesia și urmează să descoperi cele 10 motive pentru care trebuie să o alegi!

Cu ce este Analesia mai specială decât celelalte grădinițe, ar spune unii. Ei bine, această grădiniță este locul unde copilul tău este cu adevărat important. Este locul unde cei mici au șansa să-și dezvolte anumite abilități și să învețe la perfecție limba germană, datorită programului de predare în limba germană. Mai mult decât atât, grădinița Analesia îți pune la dispoziție și un program after school, unde sub atenta supraveghere a cadrelor didactice, copiii pot aprofunda și pune în practică noțiunile proaspăt învățate. Dacă nu te-ai convins că acesta este locul ideal pentru piciul tău, iată cele 10 motive care chiar te vor face să te îndrăgostești iremediabil de grădinița Analesia!

Program de predare în limba germană. Trebuie să știi că toate activitățile din cadrul Centrului Analesia Kinderzentrum se desfășoară exclusiv în limba germană. Aici se promovează programul Kreative Erziehung Kinderkompetenz, cunoscut de părinți și copii încă din anul 2000. Scopul acestuia este acela de a-i învăța pe cei mici cele mai importante deprinderi din viață, cum ar fi încrederea în sine, colaborarea cu cei din jur și curajul de a face față noilor provocări, în limba germană.

grupa de gradinita Grupe restrânse de pitici. Încă o bilă albă pe care grădinița Analesia o primește este la capitolul grupelor de copii. Într-o grupă sunt integrați 8 până la 12 copilași, ceea ce înseamnă că educatorii pot acorda atenție fiecăruia în parte și va reuși să valorifice informațiile și noutățile învățate. Este foarte important ca între cadrul didactic și copil să se creeze o legătură strânsă. Aceasta va face ca cel mic să-și dorească să-și impresioneze educatorul, așa cum face acasă, cu tine.

Rezultate școlare bune. Atunci când o activitate este începută "cu dreptul", rezultatele se cunosc în viitor. Același lucru se poate spune și despre grădinița Analesia, ale cărei programe reușesc să pună bazele cunoștințelor celor mici, lucru ce se poate vedea în rezultatele copiilor în școala primară. Știm cu toții că temelia unei fundații este centrul echilibrului și poți fi sigură că acest centru poate servi cu succes drept temelie pentru educația copilului tău.

Echipă cu experiență. În urma evenimentelor nefericite din ultima perioadă, nu-ți poți încredința copilul oricui. Este de la sine înțeles faptul că îți dorești ca timpul pe care cel mic îl petrece departe de tine să fie în beneficiul său, lucru ce se întâmplă în grădinița Analesia. Cadrele didactice au experiență în domeniu și își canalizează toată atenția pe siguranța copiilor și buna dezvoltare educativă în sânul unei mici familii. Da, centrul Analesia este ca o a doua casă pentru piticii care vin în fiecare zi mai dornici de noi aventuri, pe tărâmul cunoașterii în limba germană.

educator si copiiRelație educatori-părinți. Nu-i așa că își dorești să fii pus tot timpul la curent cu evoluția copilului tău? De acest lucru se asigură cadrele didactice de la Analesia, care urmăresc și comunică orice progres făcut de elevi. Zilnic și săptămânal, vei avea ocazia să fii informată cu privire la activitățile pe care cel mic le desfășoară, dar și despre problemele de adaptare sau de comunicare.

Masa de prânz asigurată. Ca o mămică responsabilă ce ești, acorzi foarte multă atenție alimentației celui mic. Din nefericire, nu vei putea fi alături de el pentru a te asigura că se hrănește normal, dar personalul de la Analesia poate face asta în locul tău. Aici există opțiunea mesei de prânz, care este pregătită în incinta centrului, într-o bucătărie proprie ce îndeplinește toate standardele de siguranță și igienă. De asemenea, și alimentele folosite se încadrează în totalitate regulilor unei alimentații sănătoase.

Servicii de consiliere. După cum am spus, grădinița Analesia este o a doua familiei, care își dorește să rezolve pe cât posibil orice problemă a copiilor. Pentru asta, s-au pus bazele serviciilor de consiliere psihopedagogică și logopedie, al căror scop este acela de a descoperi sursa anumitor probleme și soluționarea lor, alături părinți.

Cabinet medical. Siguranța este pe primul loc întotdeauna, lucru foarte bine înțeles de cei de la centrul Analesia. În incinta acestuia este amenajat un cabinet medical, cu personal specializat, gata oricând să intrevină în orice fel de situație. Fie că este vorba despre o julitură sau despre o problemă ceva mai serioasă, copil tău va primi asistența medicală de care va avea nevoie, indiferent de situație.

Programul de after school. Acesta este special conceput pentru copiii din ciclul primar, din cadrul Colegiului German Goethe. Da, vestea bună este că odată terminată etapa grădiniței poți continua parteneriatul cu Analesia și în timpul claselor 0-4. Programul de after school se angajează să fructifice timpul „de după" școală al copiilor, sub forma organizării de activități educative și aplicarea cunoștințelor proaspăt învățate. Astfel, începând cu ora 12:00, până la ora 18:00 cei mici vor fi în permanență supravegheați și distrați suficient cât să ajungă acasă nerăbdători pentru o nouă zi.

Locația. Ultimul, dar nu cel din urmă motiv și poate unul dintre cel mai important este locația. Grădinița Analesia este situată într-o zonă centrală (Dorobanți), la parterul unui imobil generos și cu un spațiu impresionant. Astfel, poți ajunge la copilul tău fără prea mult efort din oricare colț al orașului.

Grădinița Analesia are ușile deschise pentru orice prichindel dornic să se integreze în domeniul educației. Prin urmare, dacă ți-am stârnit interesul cu privire la programele și activitățile oferite de acest centru, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să faci o vizită site-ului Analesia.ro și să descoperi ceeea ce te interesează.

gradinita analesia

 

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Constipația în sarcină: 5 alimente care te fac să o dai uitării
    Constipația în sarcină: 5 alimente care te fac să o dai uitării

    Constipația în sarcină este mai frecventă decât crezi. Studiile arată că femeile sunt de 2-3 ori mai predispuse să sufere de constipație în timpul sarcinii și...

    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori
    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori

    Poate crezi că e ușor să îți dai seama că ai pierdut o sarcină, însă nu este tot timpul așa. Uite la ce semne trebuie să fii atentă.

    7 motive pentru care părinții copiilor cu nevoi speciale pot dezvolta depresii
    7 motive pentru care părinții copiilor cu nevoi speciale pot dezvolta depresii

    Un copil cu nevoi speciale presupune o grijă și o atenție deosebită, câteodată pentru toată viața. Copiii cu nevoi speciale nu pot lua parte la anumite activități specifice...

    5 motive pentru care nu ar trebui să îți dorești copii
    5 motive pentru care nu ar trebui să îți dorești copii

    Până pe la 25 de ani, greșești, explorezi, te descoperi. De îndată ce treci pragul de 25 de ani însă, simți că pășești pe un teren minat. Dintr-o dată, rețelele...

    12 motive pentru care chiar trebuie să faci mișcare în timpul sarcinii. Mărturia unei mămici
    12 motive pentru care chiar trebuie să faci mișcare în timpul sarcinii. Mărturia unei mămici

    Atunci când ești însărcinată pare că toată lumea își dă cu părerea în legătură cu ce și cât ar trebui să mănânci, ce ar trebui să faci, să...

    5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului
    5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului

    Unul din cele mai frumoase cadouri de suflet pe care copiii le pot primi la maturitate de la părinții lor este un jurnal în care aceștia au scris toate gândurile, emoțiile,...

    De ce este bine să nu te grăbești deloc când dai cu aspiratorul
    De ce este bine să nu te grăbești deloc când dai cu aspiratorul

    Cine nu iubește un bun truc de curățenie? Deși au apărut atât de multe pe TikTok (serios, învățăm câte ceva nou în fiecare zi!), această lecție de aspirare...

    Mami, vrei să-mi dai una din mâinile tale, să fiu și eu ca un copil normal?
    Mami, vrei să-mi dai una din mâinile tale, să fiu și eu ca un copil normal?

    Una dintre cele mai mari provocări din viața unei mame este să afle că micuțul ei s-a născut cu o malformație din cauza unor complicații din timpul sarcinii. Printr-o asemenea...

    © 2024 Qbebe