Tu ai alege eficienta metoda Montessori in educatia copilului tau?

Tu ai alege eficienta metoda Montessori in educatia copilului tau?

Psiholog Eva Pirosca

Educatia Montessori este atat de fireasca si de sanatoasa, incat ar trebui inceputa din primele luni de viata. Fiecare mamica o poate aplica, fie acasa, fie intr-o colectivitate. Cum il ajuta pe copil? Am intrebat-o pe Stefania Voicu, mamica a doi baietei, care a deschis propria cresa Montessori.

Primii 3 ani de viata ai copilului 

Stefania, ai un baietel de 1 an si 8 luni si inca unul de 3 ani jumatate... De ce sunt primii trei ani de viata asa de valorosi?

Perioada de la nastere pana la 3 ani este cea mai importanta in viata unui copil. Maria Montessori spunea ca, in aceasta perioada, trebuie sa lasam copilul liber sa-si duca la bun sfarsit scopul de autocreere. Rolul nostru, ca parinti, este acela de a-l insoti pe copil in aceasta aventura prin pregatirea unui mediu propice dezvoltarii lui complete.

Acum, copilul isi construieste fundatia personalitatii si caracterului. Acum i se contureaza atitudinea si gandirea, pe care le va purta cu sine pe tot parcursul vietii de adult.

poza copil cresa Montessori 

In timp ce adultul acumuleaza constient informatii prin intermediul inteligentei voluntare, copilul „absoarbe" in mod inconstient din mediul in care traieste, fara nici un fel de efort sau oboseala. Mai ales in perioada 1 - 3 ani. S-a dovedit cum copilul este capabil sa acumuleze o multitudine de concepte si informatii, care mai tarziu il va ajuta sa inteleaga ordinea fireasca a lumii. 

Copilul are nevoie de explorare si echilibru 

Cum stimuleaza sistemul Montessori dezvoltarea la maxim a potentialului copilului?

Sistemul Montessori se bazeaza pe ordine si pe un mediu pregatit cu materiale educative speciale, pe arii curriculare, pe care copilul le poate folosi singur. Cu ajutorul lor, copilul poate invata concepte si notiuni, fara a i se spune ce sa faca si fara a fi corectat de un adult. Practic, este suficienta mintea lui proprie pentru a invata.

Atunci cand esti incurajat sa experimentezi pe cont propriu fara a intampina limitari din partea adultilor, posibilitatile sunt nelimitate. Mintea este libera sa lucreze si sa asimileze in voie fara a fi cenzurata. Astfel, micutul isi atinge potentialul maxim.

poza copii cresa   

Cand iti satisfaci nevoile de cunoastere si cand ordinea din jurul tau te ajuta sa te organizezi ordonat, atunci, si in interior, lucrurile devin usor de acceptat si de inteles. Un copil ordonat in interior va fi un copil linistit, constient de propriile sale trairi. Sentimentul de autosuficienta este cel care va ajuta copilul sa isi gaseasca echilibrul si increderea de care are nevoie.

Montessori versus Traditional 

Stefania, ce este atat de special la pedagogia Montessori, fata de sistemul de invatamant traditional?

Din punctul meu de vedere, poate cel mai important aspect de la baza pedagogiei Montessori este ca ne invita sa observam copilul si sa-i intelegem individualitatea, ca sa-l putem sustine eficient in procesul de autocreere. In Montessori, copilului ii este recunoscuta unicitatea. Iar procesul de invatare este inteles ca fiind un demers firesc, care nu are nevoie decat de un mediu pregatit cu atentie pentru ca micutii sa poata evolua.

poza copil la gradinita Montessori 

In sistemul traditional, se pune mai degraba accent pe informatie trimisa mecanic copilului, intr-un mediu controlat, si nicidecum pe tendintele lui naturale de invatare. In plus daca ne uitam la istoria sistemului traditional, intelegem de ce are aceasta structura: el pregateste soldati obedienti si nu adulti independenti.

Sunt multe alternative pedagogice valabile in lume, mai putine in Romania din pacate. Fiecare are o abordare diferita. Unele isi gasesc puncte comune, altele nu. Ceea ce consider insa ca recomanda Montessori este tocmai viziunea atat de clara si de documentata asupra evolutiei firesti a individului. Pentru Montessori, lucrurile sunt deja rezolvate. Este menirea noastra insa sa asezam ”masa” astfel incat darurile cu care ne nastem sa isi gaseasca mediul potrivit pentru a creste... 

Copiii Montessori  

Exista anumite tipuri de personalitati de copii care se potrivesc mai bine cu aceasta metoda?

Nu. Maria Montessori spunea: "Fiti convinsi ca Montessori nu numai la copiii exceptionali functioneaza. Mai degraba, dupa cum vedem noi, fiecare copil este binecuvantat cu acest potential exceptional. Inclusiv copilul tau."

Si atunci, cand este indicat sa incepem educatia Montessori?

Primii 6 ani din viata unui copil sunt si cei mai valorosi. In aceasta perioada, el beneficiaza de ceea ce Maria Montessori a numit "mintea absorbanta". Adica, micutul poate sa asimileze din mediu, in mod inconstient si - mai ales - fara efort, informatii pretioase.

poza fetita mica 

Este de preferat ca pentru Montessori sa optam inca de la nastere, pentru ca astfel copilul va fi expus unui mediu ordonat si structurat, si va fi obisnuit cu acest lucru, cautand si aplicand apoi aceasta ordine in orice alt mediu.

Incepeti Montessori cat mai devreme... La 6 ani, deja copilul are personalitatea definita, conform studiilor in domeniu. Acum el se va concentra sa-si hraneasca nevoia de socializare. El incepe sa fie din ce in ce mai interesat de structura sociala. Isi concentreaza atentia si energia pe aspecte ce tin de relationare si implicare sociala. Deja, putem spune ca la aceasta varsta, fundatia a fost turnata. Cu dificultate mai putem interveni. De ce sa irosim ani pretiosi?

O cresa Montessori?

Tu ai deschis propria ta cresa Montessori. Este prima cresa care isi propune sa aplice alternativa pedagogica Montessori si metoda ESPERE de comunicare relationala, pentru copiii cu varsta de la 1 an pana la 3 ani. Cu ce difera o cresa Montessori, fata de o cresa traditionala?

In multe privinte, cresa este prima experienta a copilului ca membru al propriei sale societati. Nu pot sa generalizez, dar cred ca majoritatea creselor sunt axate mai degraba pe ingrijirea fizica a copilului. Si mai putin pe aspectele de dezvoltare cognitiva, motrica si emotionala ale copilului.

poza copil mic la laptop 

Iar ca un copil sa faca cele mai productive alegeri si sa isi exercite controlul asupra alegerilor facute, mediul inconjurator trebuie sa fie special proiectat. Asa incat sa stimuleze o activitate constructiva din partea micutului. De aceea, in cresa Montessori, clasa este aranjata pe arii curriculare, de obicei delimitate de dulapioare cu rafturi joase (ca sa fie accesibile micutilor): viata practica, senzorial, matematica, limbaj, stiinte etc.

Copilul invata sa isi astepte randul cand vrea sa lucreze cu unul din materiale si sa le imparta cu ceilalti. Astfel, el este incurajat sa devina un membru important in functionarea eficienta a acestei societati. Si ii sunt alimentate sentimentele de mandrie si demnitate. 

Micutilor li se ofera oportunitati de dezvoltare psihologica, sociala si emotionala. Exercitiile din timpul programului includ exercitii senzoriale, de viata practica, limbaj, de dezvoltare a abilitatilor motrice precum si de arta si cultura. Fiecare dintre copii este indrumat spre independenta, constiinta sociala, respect si dragoste pentru invatare.

Montessori pentru copilul de 1-3 ani 

Ce fel de "jucarii" sunt pe rafturi?

"Jucariile" de pe rafturi sunt de fapt materiale speciale, lucrate astfel incat sa capteze interesul copilului. Prin utilizarea repetata, materialele Montessori stimuleaza acumularea cunostintelor. Cele mai multe sunt facute din lemn, vopsite in culori primare sau culori care atrag atentia copilului (ex. Turnul roz). Fiecare material are un scop bine determinat si este de dorit ca sa fie utilizat exclusiv in acel scop. Utilizarea lot corecta este de natura sa promoveze o mai buna intelegere a unui anumit concept.

De asemenea, curriculumul Montessori este extrem de bine structurat. Materialele care formeaza curriculumul sunt prezentate in secventa ierarhica, existand si o legatura complexa cu materialele din diferite alte zone ale aceluiasi curriculum. Iata cum, pana si un copil de un an, intr-o colectivitate Montessori, poate avea acces la informatii valoroase - si nu numai la jocuri lipsite de profunzime.

Cateva activitati specifice pentru un copil de 1-3 ani, ca sa intelegem cum functioneaza?

poza copil la cresa Montessori se joaca  

Pentru grupa de varsta de 1-3 ani, s-a observat ca cele mai potrivite activitati si cele cu potential cel mai ridicat sunt cele de viata practica. Scopul activitatilor de viata practica este acelea de a ajuta copilul sa castige control in coordonarea miscarilor, sa-l ajute in obtinerea independentei si sa-l ajute sa se adapteze la societate. De aceea este important ca micutul sa fie "invatat cum sa invete" si nu sa fie corectat. Exercitiile de viata practica ajuta de asemenea la cresterea si dezvoltarea capacitatilor intelectuale si a concentrarii si in final vor ajuta copilul sa-si dezvolte un mod de gandire ordonat.

Exemple: stersul mesei, maturatul, spalatul fructelor, lustruirea unui obiect, diferite activitati de transfer dintr-un recipient in altul, activitati de ingrijire personala precum pieptanatul, spalatul pe maini. Toate acestea sunt materiale de sine statatoare pe care le putem gasi pe rafturile Montessori.

Educatia Montessori pe cont propriu

Ce se intampla cu un copil care dupa primii 3 ani, sau 6 ani de viata, intra in sistemul traditional de invatamant? Va intampina dificultati de adaptare?

Pedagogia Montessori invata copilul cum sa se autoeduce. Cum sa se descurce singur. Il invata cum "sa invete". Ordinea si echilibrul interior sunt lectii pretioase, pe care un copil Montessori le primeste inca din primele clipe, si acest lucru ii va permite sa se adapteze in orice mediu, mai tarziu.

Bineinteles, este bine sa continuam in acelasi spirit pana aproape de varsta adulta. Totusi, un copil care a parcurs un program Montessori pana la varsta de 6 ani, va intampina putine dificultati de adaptare. Cred ca cea mai dificila proba va fi aceea ca el va trebui sa renunte la libertatea de a se misca neconstrans in spatiu si va trebui sa invete sa asculte linistit din banca.

 poza copil cu mami si tati

Un al doilea obstacol cred ca ar putea fi acela ca un copil Montessori este obisnuit cu notiuni, care in sistemul traditional sunt introduse destul de tarziu (notiuni de geometrie, astronomie, geografie, biologie etc). El va trebui practic sa astepte pentru ca ceilalti copiii sa ajunga la nivelul lui, va trebui sa faca o pauza... pentru ca deja le cunoaste.

Un parinte care a ales cresa Montessori trebuie sa introduca aceeasi metoda de educatie si acasa? Cum sa facem asta?

Bineinteles ca este bine ca celui mic sa i se ofere continuitate. Si acasa se poate face Montessori cu usurinta. Principiile de baza sunt simple si de bun simt si nu e nevoie de o diploma pentru a putea face asta cu copilul tau acasa. Trebuie doar sa vrei!

Informatii se pot gasi pe internet suficiente. Pot sa recomand cateva linkuri:

http://www.montessori-ami.org/

http://www.montessori.edu/

http://www.howwemontessori.com/ - acesta este un blog al unei mamici Montessori din Australia, care mie imi place la nebunie si care face dovada ca poti practica Montessori si acasa, daca iti doresti acest lucru.

Tu ai alege metoda Montessori pentru copilul tau?

Articolul urmator
Logopedia: Cum poate face diferența în viața copilului tău
Logopedia: Cum poate face diferența în viața copilului tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Educația financiară timpurie. Ce efecte poate avea asupra copilului tău, la maturitate
    Educația financiară timpurie. Ce efecte poate avea asupra copilului tău, la maturitate

    Educația financiară nu se predă în școli (iar atunci când profesorii le vorbesc elevilor despre bani, o fac de cele mai multe ori la nivel superficial), prin urmare ne revine...

    Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii
    Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii

    Metoda de educație Montessori poartă numele celebrei Maria Montessori, cea care a trecut prin multe greutăți astfel încât să pună bazele unui sistem educațional folosit...

    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău
    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău

    Odată ce te căsătorești, cel mai mult îți dorești să ai parte de dragostea și de atenția soțului tău. Cu toate acestea, nu este exclus ca, la un moment dat, să sesizezi că...

    Dezvoltă comunicarea eficientă între tine și copilul tău
    Dezvoltă comunicarea eficientă între tine și copilul tău

    Consolidarea relațiilor dintre părinți și copii necesită muncă și efort. Meseria de părinte este una dificilă, dar prin menținerea unei relații apropiate și a unei comunicări...

    Părintele Vasile Ioana: 7 greșeli pe care părinții le fac în educația copilului
    Părintele Vasile Ioana: 7 greșeli pe care părinții le fac în educația copilului

    În cadrul intervențiilor sale de la una dintre cele mai cunoscute emisiuni de televiziune din România, părintele Vasile Ioana a abordat de mai multe ori problema relațiilor...

    Agonia de a alege să închei viața copilului meu din pântece
    Agonia de a alege să închei viața copilului meu din pântece

    Mă uit la numele meu, scris cu majuscule, clar și răspicat. Mă gândesc să cer să fie scris cu niște litere mai mici și mai tremurate. ”Feticid”, spune medicul. Nu...

    Ce sume cheltuiesc vedetele noastre pentru educația copiilor lor
    Ce sume cheltuiesc vedetele noastre pentru educația copiilor lor

    Orice părinte își dorește tot ce e mai bun pentru copilul său, atât când vine vorba de lucrurile necesare de zi cu zi, dar mai ales în ceea ce privește...

    Crema pentru lipom: eficientă sau nu?
    Crema pentru lipom: eficientă sau nu?

    Ai auzit de lipom, dar nu știi exact ce înseamnă? Află în acest articol cum îl recunoști și descoperă dacă cremele de pe piață te pot ajuta.

    © 2024 Qbebe