10 semne că al tău copil are o alergie alimentară

10 semne că al tău copil are o alergie alimentară

Irina Olteanu - Redactor Senior

Alergiile alimentare reprezintă niște probleme aparent lipsite de importanță, dar care pot conduce la reacții potențial fatale. Pentru că starea de sănătate a unui copil mai ales de vârstă mică depinde de cunoașterea acestora, îți prezentăm în continuare 10 dintre semnele care îți indică o alergie alimentară. Nu le neglija!

Informații despre alergia alimentară la copii

În cazul unei reacții alergice, corpul se comportă ca și cum alimentul respectiv este nociv. În consecință, sistemul imunitar (responsabil să combată infecțiile și bolile) reacționează exagerat și creează anticorpii necesari pentru a combate alergenul alimentar (pe care îl identifică drept periculos), substanța din aliment care declanșează alergia. Astfel, în momentul următor în care o persoană vine în contact cu alimentul respectiv, corpul eliberează niște substanța chimice, denumite histamine, pentru a se proteja. La rândul lor, aceste chimicale declanșează simptome alergice care pot afecta sistemul respirator, tractul gastrointestinal, pielea sau sistemul cardiovascular.

Deși alergiile au tendința de a dispune de o componentă ereditară, este imposibil de anticipat dacă un copil va moșteni zestrea genetică a unui părinte sau dacă frații/surorile sale se vor confrunta cu această problemă. Unele cercetări desfășurate în acest sens sugerează totuși că frații mai mici ai unui copil care este alergic la alune vor fi de asemenea alergici la alune.

Atunci când înveți să identifici o reacție alergică poți să-ți ajuți copilul să aibă parte de îngrijirea medicală de care are nevoie. În cazul în care deja cunoști existența acesteia, este important să știi: modul în care să gestionezi necesitățile alimentare ale copilului, ce medicamente sunt necesare de urgență în eventualitatea unei reacții alergice.

semne alergie alimentara

Simptome pentru alergia alimentară la copii

Simptomele unei alergii alimentare pot varia de la ușoare la grave. Doar din cauză că reacția inițială cauzează numai câteva probleme de sănătate, nu înseamnă că toate reacțiile ulterioare vor fi la fel; un aliment care a declanșat doar simptome ușoare într-o ocazie poate în acest sens să cauzeze simptome mai grave în orice altă ocazie.

Cea mai gravă reacție alergică este anafilaxia - o reacție alergică ce se manifestă la niveul întregului corp potențial fatală, care poate avea un impact asupra respirației, poate determina o scădere bruscă în tensiunea arterială și poate influența chiar ritmul cardiac. Majoritatea simptomelor apar într-un interval de 2 ore de la ingerarea alimentului și chiar în câteva minute. În cazuri extrem de rare, reacția poate surveni la interval de 4-6 ore sau chiar mai mult. Reacțiile întârziate sunt de obicei observate la copiii care dezvoltă eczemă ca simptom și în cazul persoanelor cu o alergie rară la carne roșie cauzată de mușcătura unei căpușe. Anafilaxia apare în decurs de câteva minute de la alimentul declanșator; poate fi fatală și necesită un tratament urgent cu o injecție cu epinefrină (adrenalină).

Cu toate că teoretic orice aliment poate cauza o reacție adversă, 8 tipuri de alimente sunt resposabile pentru aproximativ 90% dintre reacțiile alergice: ouă, lapte, alune, nuci, pește, crustacee, grâu și soia. În cauzl copiilor sunt frecvent întâlnite următoarele simptome: 

1. Iritație la nivelul pielii sau urticarie (dermatită atopică sau eczemă); pielea de obicei se înroșește/îmbujorează
2. Dificultate în respirație/scurtarea respirației (wheezing sau manifestări de tip astmatic)
3. Strănut
4. Tuse repetată
5. Rinoree
6. Senzație de mâncărime (prurit) la invelul ochilor
7. Deranjamente stomacale de tip vărsături sau diaree
8. Probleme în înghițire, răgușeală
9. Umflarea feței, a buzelor sau a limbii (este afectată abilitatea de a vorbi sau de a respira)
10. Puls slăbit, colorația palidă/albăstruie a pielii și în final pierderea stării de conștiență (senzație de amețeală sau chiar leșin)

Anafilaxia, reacția potențial fatală poate avea un impact asupra respirației și poate determina un șoc la nivelul întregului corp; reacțiile pot afecta simultan diferite sisteme din corp, de exemplu, o durere de stomac însoțită de o iritație a pielii. Nu toți copii care experimentează anumite simptome în urma ingerării unui aliment trebuie să evite complet alimentul; de exemplu, în cazul unora apare o senzație de mâncărime la nivelul gurii și al gâtului după consumul unui fructe (legume) crude - sindrom alergic oral (este o reacție la polen, nu la alimentul în sine, sistemul imunitar recunoscând polenul și proteinele similare și direcționează un răspuns alergic către el); alergenul este distrus prin prepararea termică a alimentului.

semne alergie alimentara

Cum descrie un copil simptomele de alergie alimentară

Copiii dispun de un mod unic de a-și descrie experiențele și percepțiile, iar reacțiile alergice nu fac excepție. Se poate dovedi însă tardiv dacă adulții nu recunosc imediat o reacție care survine și nu înțeleg ce le comunică un copil. Astfel, unii copii și în special cei de vârstă mică își bagă mâinile în gură, se trag de limbă sau se scarpină ca răspuns la o reacție alergică. De asemenea, vocea se poate modifica (devine subțire sau răgușită) și se pot bâlbâi. Iată cum descriu verbal simptomele: acest aliment este prea picant, îmi arde limba, simt că mă înțeapă ceva în limbă, mă furnică limba, mă mănâncă limba, simt că am păr pe limbă, gura mi se simte ciudat, este o broască în gâtul meu, am ceva înțepenit în gât, limba este grea/plină, îmi simt buzele strâmte, simt că am niște gândaci în urechi, gâtul pare mai gros, simt o umflătură în spatele limbii (gât). 

Deoarece reacțiile alergice grave pot deveni rapid fatale, este important să suni cât mai urgent la ambulanță. Dacă bebelușul tău are probleme cu respirația/wheezing, prezintă umflarea feței/buzelor sau dezvoltă vărsături/diaree grave după ce mănâncă, trebuie să fie consultat imediat de medic. Pe termen lung este recomandat ca micuțul tău să fie monitorizat de către un alergolog care îi va efectua testele necesare în scopul identificării alergenilor și îți va indica alimentele care trebuie evitate.

Citește și: Totul despre alergiile alimentare 

Surse: 

www.webmd.com; http://kidshealth.org; http://acaai.org; www.foodallergy.org

Articolul urmator
6 semne de autism la fete pe care specialiștii nu le descoperă imediat
6 semne de autism la fete pe care specialiștii nu le descoperă imediat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Până la ce vârstă și în ce condiții trebuie plătită pensia alimentară a unui copil?
    Până la ce vârstă și în ce condiții trebuie plătită pensia alimentară a unui copil?

    Pensia alimentară reprezintă dreptul financiar al copilului în urma divorțului părinților și poate fi un subiect destul de sensibil pentru toate părțile implicate. Dat fiind...

    Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?
    Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?

    Intoxicația alimentară poate apărea atunci când consumi un aliment sau o băutură care conține bacterii dăunătoare organismului. Aceste microorganisme pot produce toxine ce se...

    21 de elevi din Slatina au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Autoritățile fac investigații la bucătăria școlii
    21 de elevi din Slatina au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Autoritățile fac investigații la bucătăria școlii

    Anchetă derulată de autorități la o școală din Olt după ce mai mulți elevi au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară severă.

    5 semne că ai un copil extrem de sensibil. Ce e de făcut?
    5 semne că ai un copil extrem de sensibil. Ce e de făcut?

    Copiii se plâng. Frecvent. Uneori de lucruri aparent mărunte, cum ar fi faptul că legumele ating piureul de cartofi din farfurie, alteori de probleme mai mari, cum ar fi faptul că...

    Este oficial! Părinții care nu plătesc pensie alimentară riscă să ajungă după gratii
    Este oficial! Părinții care nu plătesc pensie alimentară riscă să ajungă după gratii

    Este oficial! Părinții care nu plătesc pensia alimentară copiilor timp de trei luni sunt pasibili de închisoare!

    Care sunt primele 3 semne că un copil are nevoie de logoped
    Care sunt primele 3 semne că un copil are nevoie de logoped

    În ultimul timp, tot mai mulţi copii manifesta tulburări de atenţie şi de învăţare din cauza expunerii lor la ecrane (televizoare, telefoane, tablete etc.) de la...

    Fostul meu soț refuză să plătească pensie alimentară, dar are cont pe OnlyFans
    Fostul meu soț refuză să plătească pensie alimentară, dar are cont pe OnlyFans

    Să fii mamă singură nu este deloc la îndemână, cu atât mai mult cu cât tatăl copilului tău nu își asumă nicio răspundere în susținerea acestuia....

    Crezi că prietenii copilului tău sunt toxici? Semne pe care trebuie să le urmărești
    Crezi că prietenii copilului tău sunt toxici? Semne pe care trebuie să le urmărești

    Prietenia este o experiență minunată, un sentiment înălțător, dar poate fi și toxică. Încă de la vârsta de trei ani, copilul începe să conștientizeze...

    © 2024 Qbebe