5 povești incredibile ale unor copii care s-au luptat cu cancerul și au câștigat

Olivia

Olivia a crezut că poate învinge cancerul, pentru că asta fac fetițele. La fel cum a crezut în Zâna Măseluță. Părinții sunt cei care le insulfă copiilor credința în lucruri magice. Însă unele lucruri pur și simplu nu pot fi reparate, oricâtă credință ai avea. Părinții ei își amintesc când li s-a dat diagnosticul de leucemie. Nimic nu te poate pregăti să auzi așa ceva. La vârsta de 8 ani Oliviei îi place să își sprijine bărbia în palmă și să se legene în scaun, chiar dacă știe că o enervează pe mama ei. Este o zi de școală din luna februarie și și-ar dori tare mult să mănânce din nou pizza și să se joace hockey alături de prietenii săi. Aceștia sunt supraviețuitorii cancerului. Toți au luptat și trăiesc. Știu cum este să stai multe săptămâni în spital și să îți dorești să nu mai existe injecții sau altă serie de chimioterapie. Sau să stai în casă pentru că testele de sânge arată că ești prea bolnav ca să poți ieși afară cu prietenii. Părinții Oliviei petrec timp cu alte familii care au trecut prin aceleași încercări, devenind consilieri și îndrumători pentru cei cu copii recent diagnosticați. Este un fel de gașcă pe care te poți baza, dar din care îți dorești să nu te fi aflat vreodată. Familiile s-au întâlnit la un maraton care susține lupta împotriva cancerului.

Jack

Aceste întreceri sportive pot ajuta la strângerea de fonduri pentru a găsi un tratament pentru cancer. Jack are aceeași vârstă ca Olivia și a fost diagnosticat cu cancer la vârsta de 4 ani. Rostește niște vorbe puternice, la fel ca el: "Sunt mai puternic decât cancerul. Pentru că i-am supraviețuit."  Mama sa spune că asta este tot ce a cunoscut în ultimii 4 ani și că această boală îngrozitoare ia lucruri importante de la copil. "Dar uneori și lucrurile mici contează. De exemplu, nu s-a jucat niciodată într-un loc de joacă și nu a putut merge la grădiniță. Jack își amintește. Nu a avut voie să facă multe lucruri. Oamenii îți spun că ești puternic, dar de fapt nu ești chiar atât de puternic. Pur și simplu nu ai alte variante. Trebuie să faci ce e nevoie." Beth, mama sa, își amintește că s-a certat cu o companie farmaceutică cât timp Jack se afla sub tratament. S-a enervat pentru că fac bani pe seama vieții copilului său. Așa că a sunat la ziare și posturi TV, iar în câteva zile medicul a anunțat-o că are medicamentul pentru fiul său.

Grace

Grace are 10 ani. Mama ei a lăsat-o să folosească ruj și fard de pleope, dar numai pentru distracție. Este prea mică ca să se machieze la școală. Grace a ales nuanțe sclipitoare de roz și mov ca să se asorteze cu tricoul și tenișii. Nu este deloc rușinată să vorbească despre cancer "Trebuie să fii foarte puternic pentru a putea trece prin toate aceste tratamente și a primi toate medicamentele care ți se dau. Uneori va părea greu și obositor, dar trebuie să continui". Îi place să poarte haine moderne și să semene cu o vedetă de muzică pop. Nu i-a plăcut când un medicament a condus la îngrășare. Îi place să o îmbrățișeze pe mama sa. Nu i-a plăcut când steroizii au făcut-o să se simtă nervoasă pe mama. Aceasta este surpinsă că Grace își mai amintește de modificările de dispoziție, care apăreau din senin. "Sunt unele lucruri pe care nimeni nu ți le spune. Și chiar dacă ți le-ar spune, nu ai putea înțelege ce anume îl așteaptă pe copilul tău. Nu-mi imaginam că va dura 3 ani să o vindec. Nu îmi imaginam că îi va distruge organele și că va avea de 5 ori pneumonie sau că va face 24 de puncții lombare." Grace alături de mama sa își amintesc când medicul le-a spus că a scăpat de cancer. S-a simțit curajoasă. A luptat ca o campioană.

Emma

La vârsta de 11 ani Emma este cea mai mare din grupul de copii supraviețuitori. Se luptă cu scaunul cu rotile, iar mama sa are o pungă cu medicamente din care îi administrează intravenos unul. După ce îi dă la o parte bluza galbenă cu flori și fețe vesele. Au trecut aproape 16 luni de când a fost diagnosticată cu leucemie. Când auzi prima dată cuvântul cancer nu știi cum să îl procesezi atunci când copilul tău îți spune că este bolnav. Mama Emmei a înțeles că nu este singură în lupta sa. În luna noiembrie din anul trecut Emma s-a îmbolnăvit din nou, iar părinții ei au dus-o la spital și avea febră. Uneori Emma îi răspunde obraznic mamei sale, într-un mod preadolescent, pentru a testa limitele. Vrea să caute poze de când a fost internată în luna noiembrie. "Era atât de bolnavă încât nu am știut dacă va supraviețui." Emma își amintește când s-a simțit rău. Poate enumera toate medicamentele și zilele petrecute în spital, dar nu vrea. Preferă să se gândească la un joc pe care îl organizează la spital. Câștigă premii, apoi le colectează și le împarte cu prietenii săi. Emma i-a învățat că este în regulă să fii fericit chiar și dacă lucrurile nu merg bine. "Mă orientez după cum se simte copilul meu. Asta este tot ce contează", spune mama sa.

Mia

Mia stă în brațe la tatăl său. Este mică pentru vârsta sa. Părul său închis la culoare este tuns scurt, făcându-i ochii căprui să pară și mai mari. Tatăl său spune că vestea cancerului a venit rapid."A ajuns acasă de la școală cu o durere de cap. Care s-a agravat. Așa că au mers la spital. Ea a fost inconștientă pe toată durata drumului. Am aflat că avea o hemoragie masivă în creier. Mia a fost transportată cu avionul la spitalul municipal. O tumoare despre care nimeni nu știa că o are se spărsese. La momentul respectiv nu am crezut că va supraviețui. " Fiica sa a fost conectată la tot felul de aparate pentru a o menține în viață timp de câteva săptămâni. Privind în urmă înțelege că familia lor este mai puternică decât credea. Au avut speranță. Tatăl Miei își dorește ca oamenii să știe că există speranță chiar și când sunt zile care crezi că te vor doborî. "Trebuie să sărbătorești victoriile, iar apoi urmează din nou încercări grele când totul pare că se prăbușește. Vei merge mai departe." Mia are o colecție de animale de pluș pe care le adună încă din spital. Preferatul său este unul care seamănă cu un cățeluș, pe care l-a numit Jojo. Părinții Miei își amintesc când fiica lor a început să își revină; nu a mai avut de un aparat care să o ajute să respire, dar nu a putut vorbi timp de câteva luni. Am fost cei mai bucuroși când am auzit cuvintele mama și tata. A plâns când tatăl său i-a spus că o iubește pentru că nu îi putea răspunde la rândul său că și ea îl iubește.

Surse: www.azcentral.com; www.childrenwithcancer.org.uk; www.stbaldricks.org