Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Cum influențează anotimpul în care s-a născut copilul tău personalitatea și sănătatea acestuia

de Alina Nedelcu

Încă de dinainte de nașterea copilului nostru, ne putem întreba dacă anotimpul în care se va naște îl poate influența în vreun fel. Iată de ce, în articolul de mai jos, vei găsi câteva studii care îți vor demonstra că, într-o anumită măsură, anotimpul nașterii copilului îi va influența starea de sănătate și personalitatea. Desigur, așa cum ne avertizează chiar autorii studiilor prezentate, anotimpul în care se naște un copil este doar unul dintre numeroșii factori care îl vor influența pe viitor și nu are rol determinant pe parcursul procesului de dezvoltare al acestuia. Cu toate acestea, este bine să avem informații legate, de exemplu, de cum schimbările de anotimp pot afecta sănătatea și starea psihică a copilului nostru.

Anotimpul în care s-a născut un copil îl poate predispune către anumite afecțiuni

Un studiu publicat în cadrul „Social Science and Medicine” dezvăluie următorul fapt: cei care s-au aflat în uterul mamei în lunile mai calde ale anului sunt mai predispuși să-și piardă viața în lunile de iarnă din cauza unor afecțiuni cardiace.
Pentru a efectua acest studiu, cercetătorii din cadrul Universității „Berkeley" (California) și cei de la Universitatea din „Mannheim" (Germania) au examinat 13.500 de suedezi născuți în Uppsala (un oraș din Suedia, de la nord de Stockholm) între 1915 și 2002. După aceea ei au potrivit datele lor de naștere cu perioada în care se aflau încă în mediul intrauterin. Concluzia lor a fost că persoanele născute pe o vreme mai caldă erau mai predispuse riscului de a deceda din cauza unor afecțiuni cardiace pe o vreme rece.

Cu câțiva ani înainte de publicarea acestui studiu, cercetătorii britanici au ajuns și ei la o concluzie care dovedește că anotimpul nașterii unui copil va influența predispoziția acestuia de a dezvolta, în viitor, diferite afecțiuni mentale. De exemplu, cei născuți în luna ianuarie sunt mai predispuși schizofreniei și altor tulburări bipolare, în timp ce aceia care s-au născut în luna mai sunt mai puțin expuși acestor afecțiuni. Studiul din Anglia s-a bazat pe un eșantion de aproximativ 58.000 de pacienți cu afecțiuni psihice și a demonstrat că schizofrenia și tulburările bipolare în genere se manifestă la un nivel maxim în lunile reci (mai ales în ianuarie) și scad în intensitate în lunile iulie, august și septembrie.

Explicațiile date de experții englezi au fost susținute și de alți specialiști din SUA, care au afirmat că expunerea mamelor însărcinate la razele soarelui și la diferite temperaturi va determina predispoziția copiilor născuți în anumite perioade ale anului către a dezvolta depresie sau schizofrenie. Astfel, asimilarea, de către mamă, a vitaminei D (oferită de razele solare), pe parcursul celui de-al treilea trimestru de sarcină, va contribui la o predispoziție mai mică a viitorului adult către schizofrenie, în timp ce vitamina D asimilată optim pe parcursul celui de-al doilea trimestru de sarcină va reduce riscul apariției depresiilor.

Citește și: Si copiii pot suferi de depresie

De asemenea, studiile au reușit să demonstreze și următorul lucru: relația dintre rezistența organismului copiilor la infecții și anotimpul în care s-au născut. Astfel, s-a constatat că aceia care au fost în mediul intrauterin în perioadele în care mamele au avut mai mult acces la fructe, legume și razele soarelui vor fi mai puțin expuși riscului de a contacta diverse infecții decât aceia ale căror mame nu au avut la fel de mult acces la elementele precizate.

Nu în ultimul rând, alte studii efectuate în ultimii ani au ajuns și la alte concluzii ce dovedesc încă o dată relația dintre anotimpul nașterii unui copil și problemele de sănătate pe care le va avea la un moment dat. Iată doar câteva exemple de asemenea concluzii:
• Cei născuți primăvara pot fi mai predispuși riscului de a dezvolta anorexie nervoasă
• Copiii născuți toamna pot fi mai predispuși să dezvolte tot felul de alegii alimentare decât aceia născuți, de pildă, în lunile de iarnă sau de vară
• Conform unui studiu din anul 2010, cei născuți în lunile noiembrie-decembrie pot fi de până la 3 ori mai mult predispuși să dezvolte, pe parcurs, afecțiuni dermatologice de tipul eczemelor
• Un studiu efectuat în 2008 a demonstrat că bebelușii născuți în lunile de vară pot fi mai predispuși să aibă tulburări de vedere (în special incapacitatea de a vedea bine la distanță) decât aceia care s-au născut în alte perioade ale anului.

Desigur, după cum afirmă adesea cei ce au condus studii de acest fel, aceste constatări nu sunt 100% relevante, întrucât mai există și alți factori ce vor influența starea de sănătate a unui copil. Printre aceștia, cei mai importanți sunt factorul genetic și mediul.
Totodată, trebuie să știm că studii recente au reușit să dovedească și relația dintre personalitate și anotimpul în care se naște un copil.

Copiii nascuti primavara pot fi mai predispusi spre anumite afectiuni

Cum anotimpul în care s-a născut un copil îi va putea influența sănătatea și personalitatea

Pentru a înțelege mai bine relația dintre anotimpul în care ne-am născut și predispoziția spre a avea o anumită personalitate sau diverse tulburări la nivel mental, ne vom ghida tot după concluziile unor studii relativ recente.
Primul dintre acestea a fost publicat în „Journal Nature Neuroscience” (în anul 2010) și afirmă că variațiile sezoniere din cadrul ciclului noapte-zi, pe care oamenii le trăiesc pe măsură ce creierul lor se dezvoltă, le pot afecta personalitatea.
În scopul de a se formula o astfel de concluzie s-a folosit un experiment cu ajutorul unor șoareci, unii născuți în lunile de iarnă, iar alții în lunile de vară. Astfel, șoarecii au fost crescuți în laborator (de la naștere până când au fost înțărcați), fiind expuși la o lumină artificială, indiferent de anotimp. După ce au fost înțărcați, au continuat să fie ținuți în aceleași condiții pentru încă o lună. Abia ulterior au fost mutați numai la întuneric.

S-a constatat că șoarecii născuți iarna și-au încetinit considerabil ritmul activităților pe care le făceau de obicei. Cercetătorii și-au dat seama că, de fapt, există o genă care reglează ceasul biologic al șoarecilor, genă care a fost responsabilă de tendința celor născuți iarna de a-și reduce ritmul activităților obișnuite.
În schimb, șoarecii care s-au născut vara, chiar dacă au fost expuși la întuneric, nu și-au redus atât de consistent activitățile.
Ulterior, șoarecii au fost iar mutați în condiții opuse (cei ce au fost ținuți la întuneric au fost expuși la lumină, iar cei ce au stat la lumină au fost ținuți la întuneric).

Ca urmare a acestui studiu, experții au făcut următoarele concluzii:
• Genele existente la șoareci sunt cele care le reglează reacțiile la schimbările provocate de ciclul întuneric-lumină.
• Șoarecii născuți iarna s-au adaptat mai greu la schimbările produse în ciclul întuneric-lumină, în timp ce aceia care s-au născut vara s-au adaptat mai ușor.
O genă similară există și la oameni. De aceea, răspunsul exagerat al șoarecilor născuți iarna la schimbările ciclului noapte-zi poate fi comparat cu cel al persoanelor care dezvoltă tot felul de tulburări mentale sezoniere, tulburări ce sunt însoțite, desigur, și de schimbări de dispoziție.
Ceea ce nu au reușit încă să demonstreze cercetătorii este în cât timp se formează această genă și dacă ea se poate manifesta pe parcursul întregii vieți.

Celălalt studiu, menit să arate relația dintre personalitatea unui copil și anotimpul nașterii sale datează din anul 2014.
Studiul a fost realizat de către Xenia Gonda (profesor asociat al „Semmelweis University" din Budapesta), având la bază chestionarele a 366 studenți din această universitate, care au fost rugați să le completeze pentru a descoperi relația dintre capacitatea de a lua decizii și temperament. În acest scop, ei au primit întrebări de forma „Dispoziția mi se schimbă adesea fără niciun motiv", „Îmi place să mă lansez în proiecte noi, chiar dacă acestea implică riscuri" sau „Mă plâng adesea...". La final, urma ca răspunsurile lor să fie corelate cu datele lor de naștere.

După ce răspunsurile lor au fost analizate, au putut fi conturate mai multe tipuri de temperamente:
Temperamentul ciclotimic- este caracterizat prin oscilații rapide și frecvente ale schimbărilor de dispoziție (de la „a fi în toane bune" la „a fi în toane proaste") și este întâlnit în special la cei născuți vara.
Temperamentul hipertimic- este orientat spre tendința de a fi pozitiv, de a lua decizii rapid și se întâlnește cu precădere la cei născuți primăvara și vara.
Cei născuți iarna par mai puțin predispuși de a deveni agitați și iritați, comparativ cu cei născuți în alte perioade ale anului.

Copiii nascuti in anotimpul rece pot fi mai predispusi spre a deveni mai agitati si depresivi
• Se pare că aceia care s-au născut în anotimpurile calde au o tendință puțin mai scăzută, față de cei născuți în lunile de iarnă, de a deveni depresivi
La fel ca și pentru celălalte studii de gen, așa cum afirmă însăși coordonatoarea studiului, este clar că „Producția de serotonină și de dopamină este reglată și de anotimpul în care ne-am născut", dar „Nu se poate încă determina clar dacă acest fapt va avea efecte asupra noastră pe tot parcursul vieții ".

Citește și: Afla cum influenteaza grupa sanguina personalitatea copilului tau!

Voi ați mai auzit și de alte aspecte inedite, legate de faptul că anotimpul în care ne-am născut ne poate afecta sănătatea și personalitatea?

Surse:
www.livescience.com; www.parents.com; www.sciencedaily.com; www.theatlantic.com


Articole asemanatoare

Oreionul: simptome si tratament Oreionul: simptome si tratament
Pojarul sau rujeola: simptome si tratament Pojarul sau rujeola: simptome si tratament
Ghidul vaccinurilor pentru 2-7 ani Ghidul vaccinurilor pentru 2-7 ani
Trucuri practice pentru o zi cand copilul tau este bolnav Trucuri practice pentru o zi cand copilul tau este bolnav

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa


Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Nu căuta scuze, copilul tău o să te acuze! Du-te şi votează! Contează! Ştii, totuşi, care este cea mai mare responsabilitate a ta, dragul meu părinte? Să te asiguri că al tău copil va trăi, se va bucura şi îşi va întemeia o familie într-o viaţă mai bună ca a ta,...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

La intrebarea nastere naturala sau cezariana ne-au raspuns extrem de multe
MAI MULT

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Cea mai neplacuta experienta de la
MAI MULT

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

Lisa Ling, o jurnalistă de origine americană, prezentatoare tv și autoare,
MAI MULT

Bebee

Livia

Semnificația numelui Livia

Având o tradiție care s-a format pe parcursul mai multor ani, Livia este un
MAI MULT

dureri de cap

Ce să luăm când ne doare capul în timpul sarcinii?

Durerile de cap în timpul sarcinii sunt un simptom normal, însă ce putem lua
MAI MULT

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate?

În timpul sarcinii, corpul viitoarei mămici trece prin diverse schimbări,
MAI MULT

Ghid pentru schimbarea scutecului

Ghid pentru schimbarea scutecului – pentru tătici

Schimbatul scutecului, în mod clar nu este îndatorirea cea mai incitantă din
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net