Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

10 lucruri pe care părinţii calmi le fac mai bine ca tine

de Psiholog Eva Pirosca

Cum să fii calm pentru copilul tău, în situaţiile diverse şi presante de fiecare zi? Ce beneficii aduce păstrarea calmului, ţie şi copilului tău?

1. Cum să fii calm: Părinţii calmi îşi descoperă copilul mai bine ca tine

Opusul calmului aduce cu o stare de agitaţie, nelinişte, presiune lăuntrică. Părinţii mai puţin calmi obişnuiesc să se grăbească şi adeseori să anticipeze tot felul de evenimente şi incidente neplăcute. Această anticipaţie seamănă cu o predestinare: ei se aşteaptă ca lucrurile să meargă prost în rutina lor şi a copilului, iar asta chiar se întâmplă. Acest fenomen nu are nimic magic, ci ţine pur şi simplu de „rutina" psihicului uman. Ne obişnuim să selectăm din mediu mai degrabă întâmplări neplăcute şi semnale negative, iar pe cele pozitive să le omitem. Adică din negru, alb şi nuanţe de gri, ne obişnuim să „pândim" negrul şi griul. Asta nu înseamnă că suprafaţa totală de alb este mai mică, din contră, doar că noi nu ne îndreptăm atenţia către ea.

poză cum să fii calm cu copilul, mama şi copilul 

Aşa procedează părinţii mai puţin calmi, cei suspicioşi, vigilenţi, foarte precauţi sau chiar sceptici. Liniştea nu face parte din rutina lor lăuntrică. În parc sau la locul de joacă, stau cu ochii pe copil, pândind momentele când se va lovi, când se va certa cu alt copil sau va fi îndepărtat de acesta, când îşi va arunca nisip în ochi sau va înghiţi vreo pietricică. Aceste lucruri se pot întâmpla şi cu el pândindu-le, şi fără ca el să se uite. Diferenţa între un părinte neliniştit şi unul mai relaxat în această privinţă, este, totuşi, semnificativă. Energia sufletească şi a gândurilor noastre modelează realitatea... şi mai ales realitatea copilului. Copilul întrupează temerile şi aşteptările părintelui. Poate sună greu de crezut unora, însă cu adevărat copilul nu este cine este el, ci este cine se aşteaptă părinţii să fie. Adică... este un dezastru. Un împiedicat. O victimă. Un împieliţat. Un papă-lapte. Un băieţel neîndemânatic. O fetiţă fricoasă. Un bebeluş de patru, cinci sau şase ani. Şi orice altceva mai vede părintele speriat în el.

Copilul îşi iubeşte atat de mult părintele şi îi este atât de loial (chiar dacă în aparenţă îl înfruntă, nu îl ascultă sau nu îl aude!...), încât în adâncul său el îi înţelege aşteptările şi le va îndeplini, fie ele negative. Dacă părintele lui se aşteaptă că va cădea azi în parc pentru că locul de joacă nu este suficient de sigur, copilul se va împiedica şi va cădea. Dacă părintele are aşteptarea de la copil să fie prost la matematică sau să fie un papă-lapte în faţa copiilor mai mari, să îşi strice dinţii cu dulciuri sau să fie căscat la şcoală, atunci copilul va îndeplini aşteptarea părintelui. Aceasta este un fel de tiranie a părinţilor care nu reuşesc să se relaxeze şi să probeze încrederea în copil... şi în ei înşişi (căci nu se poate una fără alta).

poză cum să fii calm copilul la joacă 

În timp ce părinţii calmi reuşesc, mai bine ca noi cei speriaţi, să îşi observe copilul şi să aştepte... descoperirea lui. Noul. Cum să fii calm în situaţiile diverse de fiecare zi, în preajma copilului? Ce fac părinţii calmi? Cum gândesc?... „Oare ce va face copilul meu azi? Oare cum se va descurca? Oare ce surpriză îmi mai face, oare ce aptitudine îşi mai dezvoltă, oare ce gesturi duioase mai face, oare ce năzbâtie îi mai trece prin cap, oare ce poveste mai inventează, oare ce detaliu mic şi discret mai observă în iarbă, pe cer sau pe hainele oamenilor, în timp ce eu îl trec cu vederea?... Oare cine devine copilul meu, pe zi ce trece?"

Nu mă aştept neapărat la acelaşi fel de a fi al copilului. Copilul este esenţa omului şi tot ce este mai pozitiv în el. Copilul este cea mai flexibilă ipostază a fiinţei umane. Sub ocrotirea noastră libera şi neconstrângătoare, sub privirea noastră plină de încredere şi de bucurie, el devine OM. Un om surprinzător, pe care noi NU îl cunoaştem încă şi nu îl putem anticipa!

2. Cum să fii calm: Părinţii calmi sunt obiectivi

Părinţii care aleg să îşi păstreze calmul în situaţii neprevăzute, în mod repetat, practic îşi exersează răbdarea şi atitudinea calmă. Psihologii au constatat că oamenii îşi pot antrena aptitudinile necesare în situaţii de urgenţă, dacă le practică în situaţii lipsite de presiune reală: de exemplu, alarmele simulate de incendiu sau cutremur. Acelaşi lucru se întâmplă cu noi ca părinţi, dacă exersăm în mod conştient calităţi precum răbdarea şi calmul, în contextele cotidiene care nu ne solicită atât de mult. Să ne obişnuim să reacţionăm (în mod conştient şi controlat) mai calm, mai lent, pe un ton mai coborât decât „ne vine", cu mai puţină aprindere sau emfază, să dramatizăm mai puţin, să ne amuzăm mai uşor, atunci când copilul se juleşte şi plânge, când a murdărit bluza albă abia încheiată pe el, când a vărsat ceva pe podea unde tocmai am spălat, când ne contrazice pentru a zecea oară consecutiv... Cât timp putem să ne controlăm atitudinea şi gândurile, să o facem. Şi ne va veni mai uşor să o facem şi atunci când tensiunea va creşte.

Aceasta pentru că o abordare calmă a situaţiei ne oferă în scurt timp o perspectivă obiectivă, mai detaşată, asupra acesteia. Şi atunci când suntem obiectivi, ne simţim în echilibru, pe picioarele noastre, pentru că nu ne mai evaluăm pe noi şi pe copii (negativ sau fals-pozitiv), ci evaluăm situaţia. Cum, atunci, să fii calm şi obiectiv?

poză cum să fii calm cu copilul tău 

Un exemplu: Silvia (5 ani) şi mama ei au făcut împreună biscuiţi sub diverse forme, după ce s-au jucat cu aluatul. La sfârşitul mesei de prânz, Silvia mănâncă porţia deja stabilită de comun acord cu mama, başca bonus un biscuite-steluță. Dar nu se satură. Mai cere. Dar nu cere pur și simplu. Insistă. Două minute, trei... Mama este pe cale să i-o reteze scurt, însă își amintește că este dreptul copilului, la 5 ani ai lui, să insiste, la fel cum este dreptul - și responsabilitatea - mamei, la 30 de ani ai ei, să refuze iritarea care bate la ușă... Așa că trage aer în piept și îi spune Silviei, pe un ton coborât și controlat, că o obosește această discuție și că are nevoie să schimbe subiectul. Copilul, atunci, schimbă strategia și înlocuiește insistența cu o negociere rezonabilă și... responsabilă.

- Mama, dar de ce nu mă lași...
- Am discutat deja.
- Dar am uitat... Mai spune-mi o dată.

(Mama, păstrându-și calmul, își amintește că la 5 ani, când ești prins în entuziasm, poftă și contrazicere, ai toate șansele să uiți ideea inițială...)

- Pentru că este prea mult zahăr. Vei avea oricum o gustare dupa-amiază și am convenit împreună să fie plăcinta cu măr care îți place ție. Aceea are destul zahăr.
- Atunci mai bine nu mănânc plăcinta azi și îmi dai în locul ei un măr... cu iaurt. Și în locul plăcintei mai iau acum doi biscuiți din ăștia mici... mă lași așa?
- Renunți la plăcinta de după-amiază?
- Da.
- Și cum știu că nu te răzgândești sau nu uiți până atunci?
- Nu uit! Chiar vreau mai bine biscuiții, că au ieșit tare buni, în loc de plăcintă, azi!
- Atunci, pot să mănânc eu și porția ta de plăcintă. Că nu-mi prinde rău.
- Bine! Mănânc-o! Sunt de acord!

Mama a mâncat plăcinta de față cu Silvia, care își savura mulțumită cei doi biscuți, și care a învățat, la 5 ani, să propună și să facă o alegere responsabilă, cu preț. Iar asta, pentru că mama, păstrându-și calmul și obiectivitatea, i-a oferit libertatea să... insiste, și apoi să gândească.

3. Cum să fii calm: Părinţii calmi îi inspiră încredere copilului

De ce oare, în exemplul de mai sus, copilul de 5 anişori a putut trece atât de uşor şi de frumos, de la o insistenţă neproductivă la o negociere matură şi responsabilă? Copiii sunt foarte uşor influenţaţi de cadru, de climatul emoţional, mai ales de cel întreţinut de părinţi. Ce anume din climatul emoţional creat de mamă a facilitat schimbarea din gândirea şi din comportamentul Silviei? Calmul... într-adevăr. Păstrarea controlată şi voită a unei atitudini calme, minim atinse de iritare.

 poză mama şi fata

Să reflectăm asupra acestui fenomen. Cu toţii suntem vulnerabili în faţa stărilor parazite, cum sunt nerăbdarea, agitaţia, iritarea... Mamele mai mult ca taţii, chiar. Însă cu toţii avem grade în care ne putem lăsa dominaţi de aceste stări. Cu atenţie la sine, fiecare din noi îşi poate da seama când se apropie momentul în care calmul său se destramă sau chiar se va pierde de tot. Acest calm este esenţial să îl păstrăm, tocmai în relaţionarea cu copilul, dacă vrem să îi inspirăm încredere, stabilitate, sănătate emoţională.

Cum să fii calm? O idee ar fi, aşa cum a procedat mama din exemplul de mai sus. A realizat că riscă să îşi piardă cumpătul şi a exprimat acest lucru deschis copilului, vorbindu-i ca unei fiinţe înţelegătoare şi responsabile. Adeseori, funcţionează. Dar chiar dacă cel mic se încăpăţânează şi mesajul nostru nu ajunge la el, ne putem păstra calmul altfel. Fiecare părinte descoperă ce funcţionează la el însuşi şi în relaţia cu proprii copii. Putem schimba subiectul, putem face o glumă, putem crea o poveste (despre biscuiţii care nu doresc să fie mâncaţi de fetiţele insistente), putem trece la o activitate interesantă pentru copil, care să îi deturneze atenţia, putem respira profund, putem chiar ieşi din cameră... Copilul capătă mai mare încredere într-un adult pe care îl vede făcând eforturi să fie calm, decât în adultul care nu se poate controla în faţa insistenţelor, sfidării sau greşelilor lui.

4. Cum să fii calm: Părinţii calmi se fac ascultaţi de către copil

Chiar dacă acest lucru nu este evident încă de la început, rezultatele se văd în timp. Copiii testează, încearcă, probează. Nu pe tine, ca părinte! Pe EI în raport cu tine. Tu oferi doar graniţa: ei nu testează graniţa, ci propria raportare la graniţă: „Ce pot eu să fac? Pot să mă opresc chiar la linie, sau înainte de linie, sau am energie să trec de linie? Şi daca mă opresc ce se întâmplă; şi dacă trec de linie, ce se întâmplă? Astăzi... şi mâine, oare pot la fel, sau altfel? Şi dacă mă opresc şi mâine... graniţa rămâne tot acolo, sau se schimbă? Poate vine mai înspre mine... sau poate va fi şi mai departe de mine? Dar dacă mâine, spre deosebire de astăzi, eu trec graniţa? Mâine se întâmplă la fel ca astăzi, sau nu? Ia să vedem..."

Citeşte şi: 3 mari motive din cauza cărora copilul ascultă mai mult de un părinte decât de celălalt  

Să înţelegem că noi oferim doar graniţa, iar aceasta are nevoie să fie elementul stabil, constant, neschimbat, din ecuaţie. Copiii vor face toate giumbuşlucurile în jurul ei, asta este „datoria" lor, aşa funcţionează. Dacă însă graniţa va rămâne la fel, ei se vor linişti încet încet şi vor căpăta stabilitate, statornicie, o anumită aşezare lăuntrică. O vor testa mult mai rar şi cu mai puţin aplomb. Ce înseamnă o graniţă care să rămână la fel?

Înseamnă un părinte care să îţi păstreze calmul... în orice fel de situaţie provocată de copil. Un copil va începe să asculte de un părinte care îşi păstrează cumpătul şi calmul. De un părinte care îl sperie nu va asculta... ci va asculta doar de frica stârnită de acesta. Nu îl va respecta. Iar de un părinte nestatornic, imprevizibil sau prea moale, copilul iarăşi nu va asculta. Fie va fi oglinda lui, la fel de imprevizibil, fie va „sări calul" tot timpul. Copiii ascultă cel mai uşor de părinţii calmi, constanţi, echilibraţi.

5. Cum să fii calm: Părinţii calmi evaluează corect pericolele

Mai există un motiv pentru care copiii ascultă mai cu seamă de părinţii calmi. Părinţii calmi evaluează pericolele cu mai multă obiectivitate, şi, prin urmare, riscă mai puţin să exagereze şi să impună copiilor ceva peste măsura lor. Psihologii spun că nu putem fi obiectivi şi echilibraţi în aprecieri atunci când reacţionăm dintr-o stare de suprastimulare emoţională. Atunci când pulsul creşte, inima ne bate mai rapid; ne înroşim la faţă; ne creşte temperatura corpului sau din contră, îngheţăm; vorbim mai rapid şi cuvintele ne ies din gură pe negândite... atunci suntem mai degrabă conduşi de instincte şi impulsuri, decât de raţiune.

poză mama şi copiii la bucătărie 

Aşa reacţionăm atunci când suntem speriaţi sau furioşi. Dacă recunoaştem câteva din aceste semnale, sau pe toate, să ne oprim şi să căutăm să ieşim din această stare. În ultimă instanţă, să aşteptăm să treacă, înainte de a lua decizii şi de a formula cereri de la ceilalţi - implicit de la copil. În acele momente raţiunea este eclipsată, iar organismul nostru - implicit creierul - se află într-o stare de alarmă, în care nu gândim cu măsură, aşa cum am face-o într-un alt moment. Atunci, evaluăm pericolele distorsionat şi acţionăm la fel.

Atunci, un insuficient la matematică sau un telefon de la educatoarea copilului, care ne anunţă că a muşcat din nou un alt copil, le vom vedea în nuanţe mai întunecate decât sunt în realitate şi putem pedepsi copilul sau îi putem aplica un tratament demn de un rău-făcător periculos şi fără conştiinţă... fără să înţelegem cât de puţin reacţia şi nevoia copilului. Atunci, o vreme ploioasă ori un parc de distracţii pot suna ca reale pericole la adresa copilului, pe care îl privăm astfel de experienţe echilibrate, neutre, frustrându-l pe nedrept. Şi tot aşa... Să nu ne mirăm că în urma deciziilor luate în astfel de momente, de suprastimulare emoţională, copilul încalcă regulile noastre şi face de capul lui... sau ascultă, dar cu un preţ: se închide în el, se revoltă, se ascunde, se învinovăţeşte inutil etc.

6. Cum să fii calm: Părinţii calmi trăiesc clipa

Părinţii care aşteaptă să îşi recapete calmul, înainte de a lua decizii - sau care apelează la raţiunea limpede şi la calmul altcuiva, atunci când constată că lor le lipseşte - au mult de beneficiat. La fel, şi copiii lor. Dacă nu alimentăm aceste stări mentale şi emoţionale constrângătoare, care ne împing, ne obligă, ne gonesc liniştea, ne frământă, ne tulbură... atunci ele se vor estompa încet-încet. Le îndurăm, dar nu le alimentăm. Ne agăţăm de razele de soare şi de linişte care pătrund până la sufletul şi mintea noastră. Nu dăm curs îngrijorării, nu o amplificăm. Aşteptăm, până când percepţiile noastre se vor filtra şi vom vedea cu ochi limpezi ce este pericol şi ce nu este. Deocamdată, totul pare o mare povară, o mare îngrijorare, o mare apăsare. Ne este greu să ne bucurăm. Să râdem din toată inima. Să ne relaxăm.

poză mama şi copilul la treabă 

Dar dacă ne păstrăm calmul pe parcursul acestor stări (ah, câte astfel de stări traversează mamele!), dacă păstrăm un colţ din conştiinţa faptului că nu sunt una cu stările mele, nu sunt una cu ceea ce simt acum, azi, mâine, peste un an, ci sunt mai mult de atât..., atunci voi fi mai mult de atât, cu adevărat. Atunci, sunt capabil să las să plece aceste stări când le vine timpul, pentru că nu m-am agăţat de ele. Nu le-am dat crezare. Nu le-am îmbrăţişat. Nu m-am încredinţat lor. Şi sunt capabil să primesc momentele bune, atunci când vin, şi să mă scald în lumina lor.

Dacă îmi păstrez calmul (şi îmi lucrez răbdarea) atunci când (mă) simt rău, voi fi capabil să trăiesc clipa, atunci când va fi bine. Bucuria vine după furtună. Doar dacă lăsăm furtuna să îşi facă treaba şi să treacă, nu dacă ne lăsăm răpuşi de ea. Furtuna nu are treabă cu noi. Ea doar există (este dreptul ei) şi ne cuprinde pe rând pe fiecare. La fel şi soarele, după, luminează. Să ne păstrăm calmul. Atât este al nostru. Şi atât va fi şi al copiilor noştri... care se contaminează, invizibil, de toate cele ce prind rădăcină în noi.

7. Cum să fii calm: Părinţii calmi (se) iartă mai uşor

Atunci când nu dramatizăm, când nu reacţionăm sub presiune impulsurilor şi a fricii (de ce va spune lumea, de ce va aduce viitorul, de faptul că lucrurile ne scapă de sub control etc.), când nu ne ambalăm şi nu facem „din ţânţar armăsar", aşadar atunci când ne străduim să ne păstrăm calmul, căpătăm încet-încet o bază, o temelie de linişte interioară, la care ne putem întoarce mereu. Ca o insulă de linişte, de echilibru, de discernământ, pe care ne retragem ca să ne adăpostim de gândurile ce ne fac rău. Printre acestea sunt şi gânduri de neiertare. De judecată, de critică, de învinovăţire. În primul rând, ne criticăm pe noi şi, în aceeaşi măsură, pe cei care ne greşesc. Nu vedem dincolo de această răutate, această pedepsire pe care o îndreptăm asupra noastră şi a celorlalţi: nu vedem persoana, în ansamblul ei. Vedem doar vina, căreia îi acordăm dimensiuni mari, şi omul devine duşmanul nostru. Chiar pe noi ne percepem uneori ca proprii duşmani.

 poză mama tata şi copilul situatie tensionata

Dar cum ne simţim atunci când punem eticheta „duşman", „rău" sau „periculos" pe cineva, pe noi înşine sau pe ceilalţi? O spunem într-un mod obiectiv, detaşat, sau într-un mod total, radical, înnegurat? Suntem într-o stare de spirit calmă, senină, sau simţim o apăsare sufletească, sau ne-am lăsat cuprinşi de simptomele suprastimulării emoţionale, de care povesteam mai devreme?

Vom constata, cel mai adesea, că atunci când reuşim să ne păstrăm calmul, când căutăm (cu lumânarea!) să ne păstrăm puţină linişte, puţină seninătate, atunci simţim nevoia să ne îndepărtăm în mod firesc de gândurile negre. Judecata, învinovăţirea, ne împovărează. Ne vom îndepărta de ele, dacă ne dăm seama de asta. Sănătatea este în direcţia opusă. Vom fi dispuşi, în mod natural, să renunţăm la învinovăţirea radicală, la damnare, la etichetare, şi să iertăm mai uşor. Pe noi şi pe ceilalţi. Şi mai ales pe copii, pe care adeseori, cu ochii tulburi de apăsări sufleteşti, îi judecăm şi îi acuzăm nemeritat.

8. Cum să fii calm: Părinţii calmi construiesc amintiri plăcute

Ce amintiri aveţi din copilărie, cu propria familie? Amintirile pe care le păstrăm din copilărie sunt cele cu încărcătură emoţională, fie pozitivă, fie negativă. Rememorăm momente frumoase, de bucurie, şi urâte, de apăsare, frică, tristeţe. Mai rar ne amintim lucruri neutre, fără nicio semnificaţie.

poză mama tata şi copilul dimineaţa 

Acelaşi lucru vor face copiii noştri. Vor ţine minte nu ce ne-am dori noi, ci momentele pe care le oferim. Iar un părinte calm reuşeşte să faciliteze nenumărate momente de armonie, de echilibru, faţă de un părinte agitat, impulsiv sau care „face din ţânţar armăsar".

9. Cum să fii calm: Părinţii calmi îşi descreţesc fruntea

Părinţii care exersează păstrarea calmului, sunt mai dispuşi - şi mai capabili -, au arătat psihologii, să se relaxeze şi să se bucure în compania copilului. Să trăiască emoţiile pozitive pe care un copil le poate stărni. Aceasta pentru că nu rămân blocaţi în gândurile apăsătoare şi în stările de spirit întunecate. Reuşesc - datorită exerciţiului şi determinării - să iasă din scenariile minții lor, din propriile îngrijorări (fie ele chiar și fondate), pentru a se bucura de ceea ce le oferă clipa petrecută lângă copil.

Ei își descrețesc fruntea mult mai ușor decât părinții încrâncenați, hotărâți să nu își trădeze nefericirea, să nu primească nici pic de veselie în lumea mohorâtă a propriilor gânduri. Și știm că momentele de relaxare, de bucurie, de „descrețire a frunții", sunt adevărate resurse de sănătate psihică și fizică pentru un om...

10. Cum să fii calm: Părinţii calmi oferă un exemplu demn de urmat

Prin faptul că sădesc amintiri plăcute și calde, care vibrează emoțional în sufletul copiilor deveniți peste ani adulți, ca și prin faptul că însămânțează în mintea și sufletul copiilor tipare de trăire și de reacție la evenimente, lăuntrice și exterioare, părinții le oferă copiilor un reper. Chiar dacă nu ar vrea, copiii absorb și apoi reproduc atitudinea și reacția repetată a părinților la ceea ce le aduce viața. Copiii părinților agitați, neliniștiți, pesimiști, sau impulsivi și tulburi, se obișnuiesc cu aceste influențe emoționale. Acestea înseamnă pentru ei acasă. Și, pe măsură ce cresc, caută și se hrănesc mai ales cu aceste emoții. Pot, desigur, să realizeze cât de nocivă este această abordare a vieții, atunci când devin suficient de maturi. Și pot face eforturi îndelungi și perseverente pentru a se schimba. Vor învăța să se bucure, să fie recunoscători, să primească și bune și rele, să se detașeze, să fie calmi. Dar toate acestea vor necesita un timp și o luptă care nu ar fi fost necesare... dacă, în copilărie, ar fi primit un alt exemplu.

Citeşte şi: Cele 5 tipuri de mame recunoscute de psihologi. Tu care dintre ele eşti?

Părinții calmi pot oferi un exemplu mai sănătos și mai util copiilor lor. Calmul asigură temelia multor atitudini și abordări pozitive ale vieții. Calmul îndepărtează cu ușurință panica, pripa și exagerarea; detensionează și lărgește gândirea; știe să apeleze la simțul umorului și la încurajări; calmul merge mână în mână cu răbdarea și cu echilibrul... Noi ce exemple le oferim copiilor noștri?

Voi cum reușiți să vă păstrați calmul în familie, și care sunt cele mai mari provocări pe care le întâlniți?

Articole asemanatoare

Cum sa-ti ajuti partenerul cand are probleme Cum sa-ti ajuti partenerul cand are probleme
Putina gelozie in cuplu nu strica deloc! Putina gelozie in cuplu nu strica deloc!
Sotul meu nu ma mai saruta Sotul meu nu ma mai saruta
Cum impaci romantismul in cuplu cu aparitia bebelusului Cum impaci romantismul in cuplu cu aparitia bebelusului

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa

Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Louise Tanase
Am 36 de ani şi nu sunt foarte sigură că vreau copiiSunt conştientă că până la această vârstă nu numai că ar fi trebuit să ştiu dacă vreau sau nu copii, ci ar fi trebuit să îi şi am. Însă ştiu, de asemenea, că viaţa nu se desfăşoară la fel...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

La intrebarea nastere naturala sau cezariana ne-au raspuns extrem de multe
MAI MULT

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

Lisa Ling, o jurnalistă de origine americană, prezentatoare tv și autoare,
MAI MULT

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Cea mai neplacuta experienta de la
MAI MULT

Bebee

dureri de cap

Ce să luăm când ne doare capul în timpul sarcinii?

Durerile de cap în timpul sarcinii sunt un simptom normal, însă ce putem lua
MAI MULT

Livia

Semnificația numelui Livia

Având o tradiție care s-a format pe parcursul mai multor ani, Livia este un
MAI MULT

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate?

În timpul sarcinii, corpul viitoarei mămici trece prin diverse schimbări,
MAI MULT

Ghid pentru schimbarea scutecului

Ghid pentru schimbarea scutecului – pentru tătici

Schimbatul scutecului, în mod clar nu este îndatorirea cea mai incitantă din
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net