Îmi place să cred că fiecărei femei îi este hărăzit, în cazul în care devine părinte, să fie mamă de fată sau de băiat (nu punem la socoteală familiile numeroase unde există reprezentanți ai ambelor specii). Eu, de exemplu, nu mă pot concepe în vecii vecilor drept mamă de fată. Am un fel aparte de a fi care mă împiedică realmente să mă manifest să zicem...feminin. Pe scurt, nu aș fi putut stăpâni niciodată arta împletirii cosițelor (pesemne bietul copil ar fi ajuns fie chilug, fie purtând în mod permanent bentiță - sau alt accesoriu similar), nu aș fi rezonat în veci cu conviețuirea alături de o droaie de păpuși și nicidecum nu aș fi călcat constant la fustițe și la rochițe. Să nu mă înțelegeți greșit, m-aș fi descurcat eu cumva cu creșterea sa, dar mai mult ca sigur ar fi rezultat o băiețoaică în toată regula...
Cert este însă că de schimbat, m-am schimbat din primul moment în care am devenit mamă, iar întreaga mea ființă a ajuns în mod automat pe plan secund. M-am schimbat încă într-un mod la care nici chiar eu nu m-aș fi așteptat. Cum anume, voi încerca să explic în continuare:
1. Gândesc întotdeauna la dublu. Fie că este vorba despre o gustare dulce (pe acest teritoriu se duc lupte seculare, mai ales pentru anumite produse alimentare de tip croissant si pernuțe cu vanilie), fie despre o plimbare pe afară, mă gândesc întotdeauna la el. Să-i fie bine, să fie mulțumit și bucuros. Să aibă în mod obligatoriu ce-i trebuie și, după caz, și ce-și dorește. Egoismul și individualismul meu au rămas abandonate undeva în trecut.
2. Am devenit un om mai bun. Sau cel puțin așa îmi place să cred. Orice acțiune posibilă o gândesc în prealabil sau, în cazul în care deja este în curs de desfășurare, încerc să o temperez. Sunt conștientă că reprezint un exemplu și încerc să fiu unul demn de urmat. Nu doar prin ceea ce spun, ci și prin ceea ce fac.
3. Mi-am dat seama cât de înțelepți și cât de puternici sunt copiii. Da, copiii, acele ființe mici și drăguțe, aparent neajutorate care ar trebui să se afle în îngrijirea părinților. Dar iată, de multe ori se întâmplă exact contrariul. Și ajungi să te întrebi cum este posibil ca un omuleț de-o șchioapă să aibă capacitatea de a-ți da sfaturi de viață pertinente și să privească lucrurile mai clar decât tine. Și să te susțină necondiționat, din tot suflețelul său.
4. Mi-am dezvoltat și valorificat abilități latente pentru a-i fi alături. Am devenit efectiv conștientă de ele după ce am născut. Prin urmare, sunt dovada vie că cercetările în domeniu nu sunt deloc în van și au o bază realistă. Maternitatea chiar îți dă aripi și-ți deschide mintea și sufletul.
5. Mă bucur de bucuria lui și mă întristează supărarea sa. Le simt pe toate chiar și nerostite. Dat fiind faptul că ne-am petrecut un amar de vreme împreună (nu mai puțin de 9 primăveri pe care le aniversăm chiar luna aceasta), știu când îi râde sau când îi plânge inima. Și mă doare înzecit când îl doare și pe el.
6. Am ajuns să dețin cunoștințe din domenii care de care mai variate, care nici prin gând nu mi-ar fi trecut că ar putea constitui o preocupare reală pentru un adult. Să enumăr câteva, ca să mă fac înțeleasă: cărți și coduri în Minecraft, tutoriale in youtube pe teme dintre cele mai diverse, roboți și, recent, utilizarea la maxim rețelelor sociale în rândul tineretului (a se citi compunerea de mesaje vocale și crearea de grupuri în whatsapp).
7. Am gătit și încă gătesc. Și încerc să echilibrez aportul de nutrimente benefice cu cel de prostioare comestibile pe post de gustări caracteristice unei mare procent de copii din generația contemporană. Aici scepticii vor strâmba din nas, considerând că abilitățile culinare fac parte din fișa postului de femeie și, desigur, de mamă. Nu sunt de acord defel. Și bărbații pot dispune de aceleași abilități de care eu, în alte circumstanțe, m-aș lipsi cu dragă inimă (cei care mă cunosc înțeleg prea bine "afinitatea" mea pentru domeniul culinar). Între timp însă îmi mențin statutul de bucătăreasă șefă...
8. Am îngrijit gândaci, șopârle, melci și broaște. Da, ați citit bine. Nu sunt, din fericire, o fire slabă de înger, dar nici nu-mi imaginam că voi purta vreodată de grijă unor viețuitoare cu sânge rece al căror loc de baștină cu siguranță nu este casa omului. Dar, de, erau animaluțele lui și doar nu vă așteptați ca o broască râioasă domesticită să-și poată prindă singură muștele?!
9. Am ajuns să nu mai fiu deranjată de mirosuri și substanțe cu aspect cleios de pe îmbrăcăminte. Mda, când mâneca bluzei ajunge suport de bază pentru curățarea resturilor de mâncare, iar pantalonii pentru reziduuri nazale (a se citi muci), restul e de la sine înțeles. Mamele de băieți înțeleg cel mai bine cum stau lucrurile în acest sens (de altfel, cam tragi-comic).
10. Mi-am dat seama cât de puternică sunt. Am lasat la urmă această ultimă schimbare pentru că, de fapt, este cea mai importantă. Pentru el, micul terorist al răbdării mele, tiranul programului meu zilnic, CEO-ul inimii mele aș face orice, oricând. Aș muta munții, mi-aș da lumina ochilor și viața. Fără a pregeta. Desigur, la fel ca oricare altă mamă...
Citește și: Sacrificii de mama
Urmareste-ne pe Google News
