Astazi am aflat de moartea unei prietene dragi. Este si ea mama, ca si mine. Adica, a fost. Baietelul ei va implini peste doar cateva zile 5 ani, iar persoana pe care o iubeste cel mai mult pe lume nu va fi acolo sa-i spuna "La multi ani". Tragedia este infinit mai mare intrucat acum o luna si jumatate a murit tatal lui, rapus de cancer. Doi oameni tineri si frumosi, pana in 35 de ani, s-au dus. Anul trecut, pe vremea asta, se pregateau bucurosi pentru noul an ce urma sa vina. Isi doreau, ca fiecare, sa fie mai bun si sa-i ajute Dumnezeu sa-l creasca pe baietelul lor. Insa 2013 a dat ca un cosmar peste ei, luandu-le amandurora bucuria de a-l vedea crescand pe cel care a fost si va ramane minunea din viata lor.
Asemeni lor, si noi ne pregatim pentru noul an, dorindu-ne cam acelasi lucru, fara sa ne gandim pentru o secunda ca viata asta poate fi atat de cainoasa. Luam totul de la sine si avem impresia ca vom trai pana la adanci batraneti. Vise desarte!
Nu-mi imaginez tragedie mai mare decat aceea sa nu apuci sa-ti vezi copilul mare, sa-l stii ca este bine, ca a avut parte de iubirea de mama. Eu stiu ce inseamna sa traiesti fara ea... mama nu este moarta, insa este bolnava, de multi ani... astfel incat ma bucur de prezenta ei cu adevarat doar cateva zile la cateva luni. Este ca si cum mi-o rapeste cineva de fiecare data. Dar nu ma plang, mai bine asa decat deloc!
Cat am fost mica, pana sa ma duc la scoala, m-au crescut bunica si matusa si, desi m-au iubit, ii duceam mereu dorul mamei. Imi aduc aminte cum stateam singura si plangeam in hohote, chemand-o pe mama sa vina, sa stea cu mine... asta in conditiile in care nu am crescut intr-un orfelinat, ci intr-o familie.
Baietelul prietenei mele are acum aceeasi varsta, de aceea stiu prin ce chinuri trece. Diferenta este ca eu puteam s-o vad pe mama in unele weekend-uri, insa el va trebui sa traiasca toata viata fara sa simta iubirea unei mame. Nu stiu daca am dreptate, dar pe baza a ceea ce am simtit in copilarie, pot spune ca nimeni nu te iubeste mai mult pe lumea asta decat mama! Nici matusa, nici bunica. Mama este una singura si este persoana cea mai speciala din cate exista. Cred ca simtim lucrul acesta fiecare! Pentru un copil mama lui va fi mereu cea mai importanta, indiferent cu cata dragoste si atentie este crescut de bunica, matusa sau tutorele legal.
Georgiana, te-ai dus la ceruri, indurerata dupa pierderea sotului tau, dar mai ales stiind ca nu vei putea sa-l vezi pe baietelul tau crescand, nu vei fi tu cea care va veghea la capataiul lui cand va face febra, nu vei fi tu cea care-l va felicita pentru prima nota de 10, nu vei fi tu cea care-l va strange in brate cand va avea nevoie de o vorba calda.
Nu vreau sa trec vreodata prin chinul de a sti ca o boala groaznica ma va lua de langa Iusti. Eu vreau sa traiesc, in ciuda tuturor problemelor de zi cu zi, in ciuda tuturor necazurilor si in ciuda faptului ca uneori toate ma obosesc si ma trezesc gandidu-ma ca daca as inchide ochii usor, as fi in sfarsit linistita. Dar nici cea mai ravnita pace nu intrece durerea unei mame care-si paraseste copilul, fara voia ei. De aceea strig tare ca vreau sa traiesc! Sa traiesc sa-l vad pe Iusti cum se face mare, sa nu-mi simta lipsa si sa nu ma cheme in genunchi, cu lacrimi in ochi, asa cum faceam eu in copilarie.
Randurile acestea sunt pentru tine, Georgiana!
Alexandra Irimiea
Redactor Qbebe
Urmareste-ne pe Google News
