Jurnal de tatic. Tati, pute kaka!

-Tati, pute caca!
Chiar si la 3 ani, cand aud la Sofia vorbele astea am frisoane. Stiu - si toti care ati avut sau aveti copil mic stiti - ce inseamna. E munca aia de fiecare zi care iti va permite peste vreo 15 ani sa urli: „Nu ti-e rusine? Te-am sters la fund cand erai mic!" Nu, nu le e rusine, nici nu le va fi, asa cum nici noua nu ne-a fost!
Tineti minte primul scutec pe care l-ati schimbat? Copilul urla. Copilul pute. Te gandesti serios sa-l pui in baie si sa-l lasi acolo pana vin ajutoare. Copilul se zbate cand il dezbraci. Oricum l-ai potrivi, fundul i se aseaza pe cearceaful alb al mesei de infasat. Ai vrea sa-l bagi cu totul in masina de spalat. La a doua sau a treia incercare nu o sa intelegi de ce prima oara l-ai spalat si pe cap.

La sfarsit va uitati unul la celalalt epuizati, unul de dansul bizar pentru a se feri de stropi si celalalt... pentru ca nu e usor sa te roteasca unul, cu mainile cat mai departate de corpul lui si sa te frece de parca primul strat de piele trebuie indepartat cat mai rapid.
Si, culmea, gimnastica asta draceasca va apropie!
-Tati, avem caca!
Cum adica „avem"? „AI!" Ce inseamna „avem" si mai ales de ce „Tati"? Uite ce bine suna „Mami, avem caca!"
Am apelat la net, Biblia, cartea de bucate, Evangheliarul, medicul de familie si psihologul nostru. Zice unul: „Cand are nevoie de ajutor, copilul apeleaza la un adult. Adultul inseamna siguranta". Aha, adica sunt adultul din preajma. Ok, putea fi un taximetrist, asistenta de la policlinica sau vreun barman nebun care serveste lapte cu cereale.

Si urmeaza o noua repriza de gimnastica. Dar cu fiecare noua incercare parca miscarile mele ies mai bine si rezistenta fetei creste. Ba chiar rade la sfarsit. Ma asez pe jos si ma uit la camera ravasita si inteleg de ce „avem" si nu „am".

Si radem unul de altul, ea ciufulita si eu... ciufulit nu am cum. Arunc sau bag la spalat mult mai multe lucruri decat trebuia sau decat ar fi facut-o o profesionista. Si pun muzica.

Sofia ciuleste urechile, ia o papusa si incepe sa danseze. Si, ma jur, ma imita, tine papusa departe, o roteste, o freaca. Si radem, radem mult.

Mult dupa ce ea doarme, eu ascult din nou melodia in casti si rad de unul singur, amintindu-mi cum dansa. Ma gandesc sa-i scriu sfatuitorului de pe net. N-o fac, dar i-as spune: „Bai, copilul apeleaza la adultul in care are incredere, are si el timiditati, motive de disconfort si nu vrea sa le impartaseasca oricui." Tu rezolva, daca esti chemat, treaba cum te duce capul si asa vei sadi si intari increderea copilului in tine. Chiar daca la inceput e doar instinctuala, inconstienta.

Pe scurt, „Tati, pute caca!" inseamna „Te iubesc" in limba bebelusilor. Inseamna „uite, ala mare si chel ma cam chinuie la spalat, mai sa ma scape, tipa, spune vorbe de oameni mari, dar e simpatic si-l las pe el sa faca treaba. Plus ca radem la sfarsit!"

A trecut ceva vreme de la primele experiente din astea. Aproape au trecut si pentru a doua. Urmeaza alte dovezi de incredere si, implicit, de iubire. Si tot rad pentru ca stiu ca ele inseamna ca peste ani la mine va veni spunand „Tati, pute viata!" iar asta va insemna ca am trecut testul increderii. Asa cum l-au trecut candva si parintii mei.

P.S. Nevasta-mea mi-a spus „Nu pune muzica si in Jurnal. Destul ne inebunesti pe noi!" Dar eu si fetele ascultam multa muzica, nu toata le place. Deja aia mai mare, la 6 ani stie sa-mi spuna cu un aer de escroc sentimental : „Tati, e frumoasa muzica asta, dar nu ai Loredana?" Cealalta, cand o aude pe Alecsia vrea sa-i sara in ajutor, e mai categorica si spune „Buzica Lore!" Dar eu insist. Nu aveti decat sa faceti abstractie de muzica din text.

Pe Alecu Racoviceanu il gasiti aici.