Sfatul specialistului Școala Părinților Responsabili: Primul ajutor - ce trebuie să știe un părinte responsabil

Sfatul specialistului Școala Părinților Responsabili: Primul ajutor - ce trebuie să știe un părinte responsabil

Irina Olteanu - Redactor Senior

Vei afla aici informații importante despre primul ajutor - ce trebuie să știe un părinte responsabil, prezentate de doamna Cristina Popescu, Medic rezident pediatru. Ora de fizică a reprezentat cel de-al șaselea eveniment al Școlii Părinților Responsabili organizat de Qbebe.ro.

Doamna Cristina Popescu, medic rezident pediatru, a oferit următoarele informații la cel de-al șaselea eveniment Qbebe, Școala Părinților Responsabili: 

Eu sunt foarte entuziasmată de fiecare dată când cineva prezintă primul ajutor, mai ales pentru noi, medicii tineri, pentru părinți și mă bucur că vă pot spune câte ceva în seara aceasta despre primul ajutor la copil. Voi începe cu un lucru de care părinții se tem destul de mult, și anume aspirația de corp străin. Cel mai frecvent se întâmplă asta la copilul sub 5 ani. De ce? Pentru că sunt câțiva factori de risc, și anume copilul nu are încă molarii și atunci nu reușește să mestece bine. De cele mai multe ori în timp ce mănâncă țipă, aleargă, cântă, face orice altceva și încearcă să și mănânce. Pe lângă aceasta, copilul explorează cu gurița până la 5 ani, tot ce vede încearcă să bage în gură, de aceea este bine să nu dăm jucării care se pot desface, astfel încât copilul să nu bage ceva în gură. Și nu există o coordonare suficientă între deglutiție, adică înghițire și masticație. 

Dacă corpul străin este destul de mare și blochează laringele, acest lucru este destul de periculos deoarece căile aeriene ale copilului sunt ca o pâlnie și atunci se poate degrada starea lui foarte repede. Există două tipuri de obstrucții, ușoară și severă. Cum ne dăm seama dacă este o obstrucție ușoară? Putem să întrebăm copilul dacă s-a înecat. Dacă răspunde da sau cere apă atunci este o obstrucție de tip ușor. Dacă poate vorbi, respira, tuși, din nou este obstrucție ușoară. Dacă copilul încearcă să vorbească dar nu poate spune absolut nimic, începe să se înroșească la față, să se învinețească atunci este o obstrucție severă. 

scoala parintilor responsabili

Există o tuse ineficientă și una eficientă. Dacă copilul tușește eficient, din toți plămânii cum s-ar spune, tot ce trebuie să facem este să îl încurajăm să tușească și să-l observăm în continuare în caz că tusea devine ineficientă și va trebui să facem următorul pas, și anume manevra Heimlich. Foarte important de reținut, manevra Heimlich se face doar la un copil sau la un adult conștient. Dacă nu este conștientă, nu putem efectua manevra. La un copil mare și la un adult îl încurajăm să tușească. Ne poziționăm în spatele adultului sau al copilului și strângem mâinile noastre între ombilic și stern. În zona stomacului. Prima mână să fie strânsă în pumn și să o strângem în așa fel încât să nu dăm drumul la mâini. Încercăm să strângem și să apăsăm spre sus și spre stomacul persoanei respective, încercând cumva să-l aplecăm în față. Toate acestea vor apăsa și vor crea o presiune la nivelul căilor aeriene, astfel încât obiectul respectiv să iasă. Dacă va vărsa, este un lucru foarte bun pentru că și asta creează o presiune și atunci va reuși să scoată obiectul. 

Cum scoatem un obiect străin la sugar? Putem să ne așezăm pe un scaun și luăm sugarul punându-l cu grijă pe antebrațul nostru. Îi sprijinim capul, occiputul, de palma noastră. Întotdeauna trunchiul stă astfel încât capul să se afle mai jos decât picioarele, să ne ajutăm cumva și de forța gravitațională. și prima oară îl punem cu fața în sus, cu două degete (fie degetele 2,3, fie degetele 3,4) apăsăm la nivelul sternului spre anterior: 1,2,3,4,5 (compresii sternale). Încercăm să vedem dacă obiectul a ajuns în gură. Dacă nu vedem nimic nu băgăm degetele să scoatem pentru că putem agrava situația. Dacă nu a ieșit corpul străin, schimbăm copilul și îl punem cu fața în jos sau în decubit ventral. Sprijinim fața cu mâinile noastre, tot pe antebrațul nostru, cu capul în jos. Ne folosim tot de gravitație. și folosim podul palmei pentru a aplica 5 lovituri între scapulele copilului, între omoplați. În ordinea aceasta se execută manevra și se poate repeta până când corpul străin a ieșit. Din nou verificăm gura copilului, folosim doar două degete pentru a extrage obiectul. Dacă nu vedem nimic, nu băgăm degetele în gura copilului pentru că putem introduce obiectul mai adânc. Facem acest lucru de câte ori este necesar, până când obiectul străin a ieșit sau copilul a devenit inconștient. Dacă nu reușim să rezolvăm problema, putem să sunăm la 112, înseamnă că obstrucția a devenit gravă. 

Vă încurajez să urmăriți filmulețe pe Youtube de la cei care știu ce fac. Atât asociațiile americane, cât și cele britanice, există filmulețul cu CPR al lui Vinnie Jones și al copilului lui. Și întotdeauna când urmărim filmulețe și mergem la cursuri care să ne arate practic și să ne lase pe noi să executăm manevrele respective și cu siguranță ne va fi mai ușor atunci când ne vom afla în fața sitației respective. 

scoala parintilor responsabili

Convulsiile sunt spasme necontrolate produse de o activitate electrică a creierului care nu este normală. În timpul unei convulsii febrile copilul are niște spasme, niște contracții, se poate înroși la față, de cele mai mutle ori se învinețește, devine cianotic. Poate să dureze convulsia de la câteva minute până la un timp mult mai mare și mișcările apoi încetează, iar copilul devine de cele mai multe ori moale, somnolent. Ce este important de făcut într-o convulsie? Deși este foarte greu și nouă medicilor tineri ne este uneori greu să nu ne pierdem cu firea în fața unei convulsii, dar trebuie să încercați să vă păstrați calmul. Apoi, lăsați copilul întins pe o suprafață care să nu fie tare sau dacă este în metrou sau undeva pe stradă. Încercați să îi puneți eșarfă, geacă, orice sub cap sau sub el. Un alt lucru foarte important: nu introduceți absolut nimic în gura copilului. Nu își va înghiți limba. Nici obiecte de metal sau de lemn, nici chiar degetele dumneavoastră, pentru că s-a întâmplat să muște atât de tare încât a retezat degetul și nu îi scoateți nici limba afară pentru că uneori contracțiile sunt atât de puternice la nivelul mușchilor masticatori încât poate să își reteze limba. 

Încercați să urmăriți ce se întâmplă pentru ca atunci când ajunge un medic la dumneavoastră să îi puteți descrie convulsia. Ce s-a întâmplat? La ce oră a început? Câte minute a durat? Dacă copilul a pierdut urină sau materii fecale în timpul convulsiei. Transmiteți tot ce observați unui cadru medical. Și nu băgați în baie copilul cu convulsii. Lăsați-l pe o suprafață confortabilă.

Chemați ambulanța dacă convulsia durează mai mult de 5 minute, o convulsie simplă nu ar trebui să dureze mai mult. Dacă copilul are febră mare, dacă înainte sau după convulsie are o stare generală proastă, nu se simte bine. Dacă după convulsie nu respiră bine, dacă este posibil să aibă un traumatism cranian sau de orice alt fel, dacă are diabet zaharat, toate reprezintă motive să chemați ambulanța sau să mergeți cu el la spital.

Și ultimul lucru, arsurile. În primul rând opriți procesul de ardere, scoateți copilul din mediul respectiv, de lângă foc sau de lângă obiectul cu care s-a ars. Apoi încercați să scoateți haine, pampers, scutece, bijuterii, încercați să le scoateți de pe el. Dacă totuși acestea sunt lipite, nu încercați să le scoateți pentru că puteți agrava situația. Răciți arsura cu apă rece, nu gheață, ci doar rece de la robinet, timp de 20 de minute. Cel mai indicat este să faceți asta imediat după ce copilul s-a ars, dar studiile arată că dacă faceți într-un timp de 3 ore este un lucru bun. Acoperiți plaga, cel mai bine este să folosiți folie transparentă de alimente, dacă nu aveți la dispoziție folosiți un pansament steril dar neaderent. Nu dați cu ulei, cu cremă de gălbenele, cu absolut nimic altceva pe o arsură. Pur și simplu lăsați să se vindece. Dacă este cazul mergeți cu copilul să fie consultat de un cadru medical, în funcție de severitatea plăgii.
 

 

Articolul urmator
Viața de cuplu este importantă și după ce apar copiii. Sfatul mămicii care simte ca a devenit un părinte mai bun după o vacanță cu soțul ei
Viața de cuplu este importantă și după ce apar copiii. Sfatul mămicii care simte ca a devenit un părinte mai bun după o vacanță cu soțul ei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală
    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală

    Niciun copil nu este un sfânt și, mai devreme sau mai târziu, cel mai probabil că va face anumite năzbâtii. Este bine să adresezi problemele comportamentale ale...

    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi
    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi

    Steven Palter, medic ginecolog și directorul unei clinici de fertilitate din New York este cunoscut în mediul online (dar nu numai) pentru că demontează miturile cu privire la...

    O fetiță salvează viața unui copil dupa ce a învățat cum să acorde primul ajutor de pe YouTube
    O fetiță salvează viața unui copil dupa ce a învățat cum să acorde primul ajutor de pe YouTube

    Internetul poate fi util pentru copii! Pe lângă faptul că îi ajută să se familiarizeze, încă de la vârste foarte fragede, cu mediul digital, internetul abundă...

    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?
    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?

    Copilul tău preșcolar are dificultăți în a sta departe de tine? Sarah Rosensweet, expert în parenting, dezvăluie trei metode prin care poți gestiona anxietatea de separare...

    De ce este important ca cei mici să știe regulile de prim ajutor?
    De ce este important ca cei mici să știe regulile de prim ajutor?

    Acordarea primului ajutor este o abilitate care ne învață cum să intervenim într-o situație de criză, ca să salvăm viața cuiva. Putem învăța să acordăm primul...

    Lavajul nazal la copii și bebeluși - tot ce trebuie să știe orice proaspăt părinte, și nu numai
    Lavajul nazal la copii și bebeluși - tot ce trebuie să știe orice proaspăt părinte, și nu numai

    Lavajul nazal la copii și bebeluși este o procedură simplă prin care părinții sau cadrele medicale pot decongestiona nasul înfundat. Este foarte important să știm cum se face...

    Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor
    Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor

    Pe măsură ce un copil începe să descopere lumea din jur, vei începe tot mai mult să-l înveți cum să se ferească de pericole. Cu toate acestea, din diverse motive,...

    Ce trebuie să știe orice părinte despre "funny gas". "O singură doză poate fi fatală"
    Ce trebuie să știe orice părinte despre "funny gas". "O singură doză poate fi fatală"

    Gazul ilariant sau „funny gas” este utilizat frecvent ca drog de către adolescenții cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani. Consumul a crescut în timpul...

    © 2024 Qbebe