Cel mai eficient cicatrizant natural

Cel mai eficient cicatrizant natural

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Cicatricile apar atunci când pielea este lezată, fiind un fel de formă de protecție a acesteia. Practic, ele sunt un țesut care se formează peste o anumită leziune/ în jurul unei leziuni și pot avea diverse forme și dimensiuni.Corpul nostru este însă capabil să le facă să se diminueze și să dispară, în special dacă îl ajutăm prin diverse metode.Una dintre cele mai simple este să apelăm la un cicatrizant. Așa cum veți afla și din articolul de mai jos, un cicatrizant natural poate fi o opțiune excelentă și îl poți utiliza oricând. Pentru a te bucura însă de cele mai bune rezultate, este esențial să aplici tratamentele cu regularitate și să insiști cât mai mult!

Vitamina E

Această vitamină are un efect antioxidant care, în timp, va ajuta ca o cicatrice să devină mai puțin vizibilă și să dispară ulterior.
Poate fi considerată un adevărat cicatrizant natural, întrucât hidratează în profunzime pielea și astfel o cicatrice se va vindeca mai ușor.
Poți profita pe deplin de efectul benefic al vitaminei E în mai multe moduri:
Prin consumului unor alimente, cum ar fi migadalele, nucile, alunele, untul de arahide etc..
Prin aplicarea, direct pe piele, a unui ulei sau a unei loțiuni pe bază de vitamina E
Prin aplicarea, pe cicatrice, a uleiului conținut în capsule. Iată cum va trebui să procedezi în acest caz: deschide capsulele și încearcă să pui uleiul din ele pe cicatrice și să masezi ușor, timp de 10 minute. Lasă uleiul să mai acționeze pentru încă 15-20 de minute și clătește cu apă călduță. Pentru rezultate optime, repetă procedeul de câteva ori pe zi.
Ai însă mare grijă: întrucât este posibil ca uleiul de vitamina E să declanșeze o reacție alergică, testează-l mai întâi pe o bucățică de piele!

Vitamina E, cicatrizant natural

Sucul de lămâie

Întrucât are proprietăți antiseptice datorită ph-ului scăzut, dar și a vitaminei C, poate contribui la vindecarea cicatricilor de mai multe tipuri. De asemenea, lămâia îndepărtează celulele moarte ale pielii, stimulează producerea altora noi și îmbunătățește elasticitatea. În plus, sucul de lămâie ajută la înălbirea pielii, ceea ce poate îmbunătăți inclusiv aspectul cicatricilor.
Poți recurge fără probleme la acesta pentru a scăpa de cicatrici, dar fii foarte atentă, întrucât lămâia îți poate face pielea fotosenzitivă. Așa că nu te expune la soare imediat după ce ai folosit-o sau dă-te neapărat cu o loțiune de protecție solară.
Cicatricile se pot trata cu suc de lămâie în felul următor:
• Mai întâi vei curăța cu grijă zona pe care vei aplica sucul.
• Stoarce o lămâie și pune niște suc pe zona afectată. Dacă știi că ai pielea sensibilă, este recomandabil să diluezi sucul cu niște apă de trandafiri sau cu ulei de vitamina E și după aceea să te ungi pe piele.
• Sucul va fi lăsat pe cicatrice 10 minute, după care va fi îndepărtat cu apă călduță.
• Încearcă să repeți în fiecare zi, până când observi că pielea dă semne clare de vindecare.

Aloe vera

Este un cicatrizant natural devenit popular în întreaga lume. Pe de o parte, aloe are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene. Pe de altă parte, funcționează ca un emolient, reparând textura pielii și stimulând procesul de regenerare.
Diverse studii au arătat faptul că utilizarea gelului de aloe vera va conduce la reducerea dimensiunilor unei cicatrici, precum și la îmbunătățirea aspectului ei. Important este să avem grijă și să nu-l aplicăm direct pe răni deschise.
Având în vedere aceste lucruri, merită să apelezi la aloe dacă te confrunți cu diverse cicatrici. Cel mai simpul este să procedezi după cum urmează:
• Ia o frunză de aloe vera, decojește-o și strecoară din ea substanța cu consistența unui gel.
Aplică acest gel pe cicatrice și masează locul cu mișcări blânde, circulare.
• Vei lăsa gelul să stea pe cicatrice cam o jumătate de oră, după care vei clăti.
• Gelul va trebui pus pe pielea afectată zilnic.
Dacă vrei să crești efectele binefăcătoare ale gelului, poți adăuga în el ulei de vitamina E (inclusiv cel din capsule). Noua compoziție poate fi păstrată la frigider câteva săptămâni. Fii însă precaută dacă optezi pentru acest demers: nu aplica soluția pe o piele mult prea afectată de cicatrici sau pe care există răni deschise! De altfel, specialiștii ne sfătuiesc să alegem această combinație pentru cicatricile vindecate parțial.

Aloe vera, un excelent cicatrizant natural

Citește și: Remedii naturale pentru vergeturi

Uleiul de măsline

Reprezintă un alt cicatrizant natural deloc de neglijat. Este bogat în vitamina E și ajută pielea să se regenereze, conferindu-i un aspect catifelat. Dacă vrei să obții cele mai bune rezultate, încearcă să faci rost de ulei de măsline extravirgin, pe care îl poți aplica zilnic. Acesta nu-ți va încărca porii și va îndepărta celulele moarte ale pielii.
Un tratament cu ulei de măsline, numai bun pentru cicatrici, se poate face așa:
• Pune niște ulei de măsline călduț pe pielea afectată și masează-te cu mișcări mici, circulare. Așteaptă ca uleiul să acționeze cam 30 de minute, după care îndepărtează-l de pe piele cu co cârpă curată. Dacă vrei, îl poți lăsa pe piele o noapte întreagă și îl vei clăti dimineața.
• Poți să amesteci uleiul de măsline extravirgin și cu câteva picături de ulei de lavandă. Amestecul se va pune pe piele și va fi lăsat să se usuce aproximativ 20-30 de minute. Clătește ulterior cu apă călduță.

Uleiul de masline extravirgin, un cicatrizant  natural

Untul de cacao

Și acesta poate fi utilizat cu succes pentru eliminarea cicatricilor. Fiind puternic hidratatant și având efecte emoliente, untul de cacao va ajuta la vindecarea unei game variate de cicatrici. Va putea să pătrundă în piele în profunzime și să se mențină acolo pentru mai mult timp, reparând straturile de piele și regenerându-le.
Tot ce vei avea de făcut pentru a putea să te bucuri de efectele untului de cacao este:
• Să aplici o lingură de unt de cacao pe cicatrice și să o masezi ușor, cu mișcări circulare.
• Să îl lași să acționeze peste noapte și să cureți pielea dimineața.
• Să repeți acest procedeu zi de zi.

Untul de cacao, un cicatrizant foarte bun

Bicarbonatul de sodiu

Cu siguranță că nu te-ai gândit până acum la faptul ca banalul bicarbonat poate fi folosit cu succes în vederea tratării cicatricilor.
Mai ales cicatricile provocate de acnee pot fi vindecate prin aplicarea de bicarbonat:
• Amestecă două părți de apă cu o parte de bicarbonat si mixează până când vei obține o pastă groasă.
• Stai în fața oglinzii și aplică pasta cu ajutorul degetelor, acoperind întreaga suprafață cu cicatrici.
• Lasă amestecul să acționeze 2-3 minute și îndepărtează-l cu apă călduță.
Dar și pentru alte tipuri de cicatrici puteți să apelați la bicarbonat, urmând pașii de mai jos:
• Se vor pune 5 lingurițe de bicarbonat la 1 linguriță de apă și se va amesteca până când va rezulta o pastă fină. Aceasta va fi pusă pe cicatrice și va fi lăsată acolo până când se va usca. Se va clăti bine și se va repeta procedura cam de 2-3 ori pe săptămână.
• Pentru a vă bucura și de efectul microabraziv al bicarbonatului procedați la fel sau amestecați-l pe acesta cu miere zaharisită. Noua combinație va fi întinsă pe piele, acoperită cu o cârpă încălzită și va fi îndepărtată după ce cârpa se va răci.

Bicarbonatul de sodiu, un alt cicatrizant natural

Citește și: Tratamente naturiste pentru acnee

Uleiul din semințe de muștar

Poate contribui din plin la reducerea aspectului neplăcut al cicatricilor și la dispariția acestora. Întrucât semințele de muștar sunt bogate în grăsimi, ele hidratează în profunzime pielea și diminuează cicatricile.
Se recomandă, pentru cele mai bune rezultate, ca acest tip de ulei să fie utilizat în primele 2-3 luni după apariția unei cicatrici și să se aplice pe suprafața cu probleme de 2-3 ori pe zi.
La fel de eficient este și unguentul preparat cu semințe de muștar (acesta conține 10% semințe), care se va pune peste cicatrice de 3 ori pe zi, timp de mai multe săptămâni.

Uleiul din seminte de mustar este un cicatrizant natural

Uleiul de lavandă

În special uleiul pur de lavandă este un cicatrizant natural, pe care îl poți folosi cu încredere nu numai pentru vindecarea cicatricilor, ci și pentru a preveni formarea lor. Acest ulei este foarte delicat cu pielea, având capacitatea de a hidrata și regenera în profunzime.
Pentru a beneficia de efectul dorit, este necesar să-l aplici zilnic pe piele, chiar și de 3 ori pe zi. Poți fie să pui câteva picături direct pe zona în care se află cicatricea, fie să-l aplici mai întâi pe o cârpă curată și ulterior pe cicatrice. De asemenea, ai grijă să te masezi ușor cu el, pentru a evita orice iritație.
S-a constatat că uleiul de lavandă este potrivit mai ales pentru cicatricile rămase după tăieturi sau după arsuri minore.

Uleiul de lavanda, cicatrizant natural

Uleiul de macese, un alt cicatrizant naturalUleiul de măceșe

Este binecunoscut pentru efectele pozitive pe care le poate avea asupra pielii. Va fi suficient să iei puțin de ulei pe degete și să te masezi ușor cu el pe cicatrice. Poți să faci acest lucru și de două ori pe zi. Desigur, ai grijă ca în prealabil pielea să fie perfect curată și uscată.
Totodată, dacă vrei să ai parte de și mai multe efecte pozitive, amestecă uleiul de măceșe cu ulei esențial de trandafiri. Acest amestec va diminua considerabil aspectul neplăcut al unei cicatrici.

Uleiul de cocos

Constituie un alt cicatrizant natural excelent. Prin conținutul unor acizi, dar și a vitaminei E, uleiul de cocos va accelera procesul de vindecare al pielii și va stimula formarea de colagen, acesta fiind de mare ajutor în demersul de regenerare.
Pentru a avea parte de cel mai bun tratament cu ulei de cocos, optează pentru cel extravirgin și respectă indicațiile de mai jos:
• Încălzește puțin uleiul, până când devine cât mai fluid.
• Toarnă puțin ulei în palme și masează-te cu el pe zona afectată timp de 5-10 minute.
• Lasă-l pe piele pentru cel puțin o oră.
• Repetă masajul de 2-4 ori pe zi.

Uleiul de cocos, cicatrizant natural

Voi mai știți și alte tipuri de cicatrizant natural, care să fie într-adevăr eficient?

Surse:
www.besskincare.com; www.healthyandnaturalworld.com; www.homeremedyshop.com; www.livestrong.com; www.top10homeremedies.com;www.naturalalternativeremedy.com

Articolul urmator
Cel mai frumos cadou: soția fostului principe Nicolae al României este însărcinată cu al doilea copil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Week-end de 3 zile? S-a demonstrat că este mai eficient să muncim 4 zile pe săptămână, decât 5
    Week-end de 3 zile? S-a demonstrat că este mai eficient să muncim 4 zile pe săptămână, decât 5

    Nu știu alții cum sunt, dar știu cum sunt eu: mi-aș dori un week-end de trei zile. Cine nu? Iată că spre asta ne îndeeptăm, pentru că tot mai multe studii dovedesc că suntem...

    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume
    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume

    Determinarea, perseverența și pasiunea l-au ajutat pe César Ritz să-și depășească statutul unui tânăr care căuta să-și construiască un drum în industria...

    Patru copii nevoiași duc pe umeri griji prea mari pentru vârsta lor: „Îmi doresc cel mai mult, și cel mai mult să pot să învăț”
    Patru copii nevoiași duc pe umeri griji prea mari pentru vârsta lor: „Îmi doresc cel mai mult, și cel mai mult să pot să învăț”

    Sorin și frații lui nu își doresc un telefon nou sau haine de firmă, ci hrană pe masă, rechizite și un purcel în ogradă!

    Aveau 6 copii și își mai doreau unul. Dar au adus pe lume cvadrupleți concepuți natural
    Aveau 6 copii și își mai doreau unul. Dar au adus pe lume cvadrupleți concepuți natural

    Unii părinți, chiar dacă au deja mai mulți copii, simt nevoia să-și mai completeze familia. Ce se întâmplă însă când îți dorești încă un copil...

    Ce BAC! Ce licență! Ce dizertație! Cel mai dificil examen din viață este cel de părinte
    Ce BAC! Ce licență! Ce dizertație! Cel mai dificil examen din viață este cel de părinte

    Cine spune că e greu să dai BAC-ul sau examenele din facultate, nu știe de spune! Poftim? Licența e mai grea? Examenul oral de la admitere la Master sau disertația? Să fie oare...

    Dr. Georgian Ciobotaru: "Soiul cel mai rău de părinte este cel care trăiește prin copilul său"
    Dr. Georgian Ciobotaru: "Soiul cel mai rău de părinte este cel care trăiește prin copilul său"

    Dr. Georgian Ciubotaru este medic rezident neurochirurg în cadrul “Brain Institute” la Spitalul Monza din Bucureşti, unde activează mai ales în chirurgia epilepsiei...

    Truc de școală: o mamă ne învață cum se organizează eficient hainele copilului
    Truc de școală: o mamă ne învață cum se organizează eficient hainele copilului

    Începutul noului an școlar se apropie cu pași repezi, de aceea te pregătești intens ca să-l întâmpinați așa cum se cuvine. Printre demersurile ce țin de aceste...

    Regulatpro ® Bio - Un plus de ajutor 100% natural pentru sănătate!
    Regulatpro ® Bio - Un plus de ajutor 100% natural pentru sănătate!

    Știați că în corpul uman au loc mai mult de 200 de milioane de procese chimice în fiecare zi? Fiecare proces individual este controlat de enzime, produse special de organism,...

    © 2024 Qbebe