Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când te machiezi

Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când te machiezi

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Cu siguranță că ai auzit de multe ori că machiajul este o adevărată artă. Așa și este, iar pentru a ne bucura într-adevăr de beneficiile ei, este necesar să stăpânim câteva tehnici de bază. Înainte de toate acestea însă, trebuie să știm să evităm acele greșeli care ar putea să ne compromită complet machiajul și, odată cu el, și aspectul nostru. Iată de ce, în articolul de mai jos, vei găsi câteva dintre cele mai mari greșeli pe care le putem comite în materie de machiaj și pe care, dacă vom ști să le evităm cât mai mult, vom putea să obținem look-ul mult visat.

Te machiezi la o lumină nepotrivită

Nu va fi deloc plăcut să te machiezi dimineața și, când te vezi la lumina naturală pe parcursul zilei, să îți dai seama că nu arăți deloc bine.
Într-adevăr, experții ne avertizează că aplicarea machiajului la surse de lumină artificială (precum becul din baie) este o mare greșeală, în condițiile în care pe chipul tău pot apărea umbre ce te vor face să aplici prea multă pudră sau prea mult/prea puțin fond de ten.
Pentru a evita această situație este preferabil să te machiezi într-o cameră ce beneficiază de mai multă lumină naturală.

Te machiezi prea mult

Cu excepția situației în care te confrunți cu acnee severă sau cu cicatrici de pe față, încearcă să nu faci exces de produsele de make-up.Scopul machiajului este să-ți mascheze unele imperfecțiuni, dar și să-ți dezvăluie trăsăturile.
Când te vei machia prea mult, nu vei face altceva decât să te îmbătrânești și să pari artificială.
Specialiștii spun să aplici câte un strat subțire de fond de ten, de corector și de pudră, fără a abuza și de celelalte produse de machiaj.

Femeie mulatra cu machiaj indraznet

Porți același fond de ten pe parcursul unui an

Și aceasta este una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le putem face în materie de machiaj.
Specialiștii ne îndeamnă să ne schimbăm fondul de ten pe măsură ce anotimpurile se schimbă, în condițiile în care și nuanța tenului nostru se modifică. De exemplu, s-a constatat că pentru 9 din 10 persoane, pe timpul verii tenul se poate închide cu una până la patru nuanțe.

Alegi un fond de ten în nuanța nepotrivită tenului tău

De multe ori am primit numeroase sfaturi legate de cum să ne alegem fondul de ten. Fie că am fost învățate să-l aplicăm pe încheietura mâinii, fie că ni s-a spus să-l aplicăm direct pe față, în lumina artificială din magazin, ambele modalități vor da greș.
Cea mai bună metodă pentru a nu face o greșeală în privința fondului de ten este să urmăm această sugestie: să optăm pentru două nuanțe pe care le considerăm cele mai apropiate tenului nostru și să le aplicăm, rând pe rând, în zona liniei mamai natural.

Citește și: Ghid de frumusete pentru mame: afla totul despre tipurile de fond de ten

Aplici fondul de ten pe un ten uscat

Va fi o mare greșeală să procedezi așa, întrucât acest demers te poate face să arăți mai bătrână decât ești de fapt.
Pentru ca tenul tău să aibă un aspect cât mai proaspăt și mai strălucitor, este ideal să încerci să-l exfolieze o dată pe săptămână. După exfoliere va fi nevoie să aplici și o cremă intens hidratantă.

Alegi un anticearcăn într-o nuanță nepotrivită

O greșeală comună în materie de machiaj este să alegi un anticearcăn ce este cu două până la trei nuanțe mai deschis decât fondul tău de ten. Când procedezi în acest fel, nu numai că nu vei reuși să maschezi cum trebuie cearcănele, dar vei atrage și mai mult atenția spre zonele-problemă, în condițiile în care anticearcănul le va ilumina mai mult.
Pentru a reuși într-adevăr să contracarezi nuanța dezagreabilă a cearcănelor, experții te sfătuiesc să apelezi la un corector colorat, preferabil într-o nuanță de piersică.

Aplici prea multă pudră

Prea multă pudră îți va încărca fața și te va face să ai un look artificial.
Pentru a evita ca, de-a lungul zilei, să fii nevoită să utilizezi prea multă pudră, apelează la șervețelele speciale, menite să absoarbă excesul de sebum de pe față.

Aplici pudra pe întreaga față

Și aceasta este o greșeală comună în materie de machiaj și te poate face să nu ai un aspect natural.
Ca să poți să te bucuri de avantajele pudrei, nu o aplica pe întreaga față, ci pe zona T (frunte, nas, bărbie). De asemenea, ai grijă să îndepărtezi eventualele excese cu o pensulă specială (apăsând ușor pe față).

Te dai cu prea multă pudră bronzantă

Pentru a nu avea un aspect fals, nu aplica pudra cu efect bronzant pe întreaga față, ci concentrează-te mai ales pe frunte, pe tâmple și pe nas. De asemenea, nu uita să o aplici și pe gât pentru a nu crea un contrast supărător.

Alegi o nuanță greșită pentru fardul de obraz

Pentru a avea un aspect cât mai natural și mai tânăr, fardul de obraz va trebuie să-ți completeze nuanța naturală a obrazului tău.
De asemenea, fii atentă să alegi fardul de obraz și în funcție de machiajul buzelor. De pildă, dacă porți un ruj într-o nuanță mai îndrăzneață, optează pentru un fard de obraz cât mai discret.

Exagerezi cu cantitatea de fard de obraz

Este una dintre marile greșeli pe care le poți face la machiaj și care te poate face să arăți precum un clovn. Pentru a nu cădea în această „capcană", ține cont de următorul principiu: fardul de obraz vine în completarea nuanței naturale a tenului tău și trebuie să îi confere un plus de strălucire și prospețime.
Ca să fii sigură că nu vei aplica prea mult fard de obraz, procedează așa: zâmbește și fardează-te pe pomeți, mergând apoi ușor înspre tâmple și având grijă să nu pui prea multă culoare pe pensulă. De asemenea, dacă ți se pare că nu ai aplicat culoarea uniform, retușează cu un șervețel.

Nu folosești un creion contur adecvat aspectului ochilor tăi

De pildă, dacă ochii tăi sunt mai apropiați, ai grijă ca partea mai accentuată cu creionul de ochi să fie în colțul extern pentru a-ți face ochii să pară mai mari. Din contră, dacă ai ochii mai îndepărtați unul față de celălalt, nu uita ca eye-liner-ul să accentueze colțul intern al acestora.
Nerespectarea oricărei dintre aceste indicații este o greșeală, iar tu nu te vei putea pune în valoare prin intermediul machiajului tău.

Exagerezi cu conturarea sprâncenelor

Dacă vei vrea să-ți accentuezi sprâncenele cu un creion mult prea închis la culoare, nu vei face altceva decât să obții o privire aspră.
Pentru a-ți evidenția totuși sprâncenele fără a se ajunge la așa ceva, specialiștii recomandă să alegi creionul în funcție de culoarea părului tău. De exemplu, dacă ești brunetă încearcă să optezi pentru unul mai deschis cu un ton decât părul tău. Iar dacă ești roșcată sau blondă apelează pentru un creion contur cu un ton mai închis.

Femeie cu sprancene prea conturate si cu ruj inchis la culoare

Folosești prea mult rimel

Cu siguranță că nu îți place să-ți simți genele încărcate și cu un aspect nenatural.
Evită excesul de rimel procedând după cum urmează: ține periuța rimelului în poziție orizontală și aplică un strat subțire la baza genelor, separându-le. Abia apoi mută peria în poziție verticală și aplică al doilea strat pentru volum.

Aplici ruj mat pe buze uscate și crăpate

Pentru a purta rujuri mate este nevoie să ai buze hidratate și îngrijite. Așa că, înainte de a folosi astfel de rujuri, exfoliază-ți și hidratează-ți buzele așa cum se cuvine, evitând un aspect dezagreabil al acestora.

Nu folosești nuanța corectă pentru conturul de buze

Și aceasta este o greșeală des întâlnită în machiaj, care ne poate face să arătăm mai bătrâne sau să părem artificiale.
Pentru a ne pune în valoare datorită conturului de buze, acesta ar trebui să fie cu un ton mai deschis sau mai închis decât nuanța naturală a buzelor noastre.

Citește și: Cum să nu te machiezi dacă ești mamă

Voi mai știți și alte greșeli pe care le poți face atunci când te machiezi?

Surse:
www.bustle.com; www.redbookmag.com; www.theeverygirl.com

Surse poze:
www.pixabay.com

Articolul urmator
Jurnalul unei mame în Kiev: Nu-mi mai întreb familia „Ce faci?”, ci „Mai trăiești?”
Jurnalul unei mame în Kiev: Nu-mi mai întreb familia „Ce faci?”, ci „Mai trăiești?”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Top 3 greșeli pe care le faci când gătești peștele
    Top 3 greșeli pe care le faci când gătești peștele

    Peștele este un aliment plin de nutrienți (vitamine, minerale, proteine, grăsimi sănătoase), dar și foarte versatil. Pentru a reuși să îl pui în valoare ca să profiți...

    Ce trebuie să faci atunci când cineva îți critică stilul de parenting
    Ce trebuie să faci atunci când cineva îți critică stilul de parenting

    De câte ori nu ți s-a întâmplat să te trezești cu sfaturi nesolicitate din partea celor din jur despre cum e mai bine să îți crești copilul? Familia, prietenii,...

    Zodiile care sunt cele mai mari mincinoase
    Zodiile care sunt cele mai mari mincinoase

    Unele persoane au o capacitate uimitoare de a-i manipula pe cei din jur și de a se juca cu mintea lor datorită naturii lor rele și viclene. Aceste ființe sunt extrem de răutăcioase și...

    Cele mai mari manipulatoare! Zodiile care te învârt pe degete ca la circ
    Cele mai mari manipulatoare! Zodiile care te învârt pe degete ca la circ

    Fiecare dintre noi apelăm, într-o oarecare măsură, la tehnici de manipulare atunci când vrem să obținem ceva. Însă există persoane care sunt maestre în...

    Ai un copil care crede că totul i se cuvine? 4 greșeli pe care le faci zilnic și cum le corectezi
    Ai un copil care crede că totul i se cuvine? 4 greșeli pe care le faci zilnic și cum le corectezi

    Când ai un copil care crede că totul i se cuvine, începi să te întrebi unde ai greșit ca părinte. Oare l-ai răsfățat prea mult? Oare ai cedat prea ușor, de prea...

    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare
    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare

    "Am mai fost aici", "am mai văzut persoana aceea", "îmi aduc aminte cum am murit" sunt doar câteva din situațiile cu totul neașteptate când cei mici par să rememoreze...

    Sfaturi de la o bonă: Cele 5 lucruri pe care să nu le faci când angajezi o bonă
    Sfaturi de la o bonă: Cele 5 lucruri pe care să nu le faci când angajezi o bonă

    Bona este persoana care va petrece mult timp alături de copilul tău, așa că alegerea unei persoane potrivite s-ar putea să nu fie chiar atât de simplă. Uite care sunt cele mai...

    Cele mai mari povești de dragoste din toate timpurile
    Cele mai mari povești de dragoste din toate timpurile

    Au provocat războaie și controverse, au creat capodopere în literatură, muzică și artă și au cucerit inimile publicului prin dragostea lor capabilă să înfrunte cele mai...

    © 2024 Qbebe