Mămici de carieră: interviu cu Daniela Daisy Toma, director de program Learn with music și inițiator trupa PAM PAM

Mămici de carieră: interviu cu Daniela Daisy Toma, director de program Learn with music și inițiator trupa PAM PAM

Irina Olteanu - Redactor Senior

Daniela Daisy Toma este director de program Learn with music și inițiator al proiectului PAM PAM. Deoarece inspirația pentru ambele este corelată cu experiența sa din SUA și cu cea de mamă, am rugat-o să ne povestească despre aceasta, precum și despre fiul ei în vârstă de 7 ani, la fel de iubitor de muzică și frumos ca și ea, pe nume Alex. 

1. Ești implicată în mai multe proiecte, fiind director de program Learn with music și inițiator proiect PAM PAM ? Cum reușești să faci față provocărilor zilnice? Cine te ajută?

Cei care mă cunosc știu că eu am plecat la 25 de ani în America. Făcusem studii de muzică și canto în România (pe lângă facultatea de psihologie). Am fost autodidactă, am învățat să cânt singură la pian. Deci, pasiunea mea pentru muzică era mare. În America, am lucrat activ în cadrul prgramului The Music Class timp de 10 ani. Am crescut și m-am dezvoltat din punct de vedere didactic și cultural prin acest program, am căutat întotdeauna să mă autoevaluez și să îmbunătățesc calitatea serviciilor, am ținut lecții de muzică pentru peste 3000 de copilași și părinții lor. Am fost și sunt fascinată de dezvoltarea celor mici prin muzică, cu ajutorul instrumentelor muzicale și mai ales prin implicarea activă a părinților în activitățile copiilor. Din acest motiv, în anul 2011 când m-am reîntors în țară, am pus bazele programului Learn With Music.

PAM PAM "s-a născut" după 5 ani de cercetări. La început a fost o idee, o scânteie care a insistat să rămână aprinsă în mintea și sufletul meu pentru a mă determina să continui să o dezvolt treptat. De asemenea, copiii care participau la cursurile Learn With Music mă întrebau unde ne putem întâlni și după ce vor începe școala. Și, m-am gândit să ne întâlnim la un spectacol muzical!

Un alt pilon foarte important în construirea trupei PAM PAM a fost și este băiețelul meu - Alex, care iubește muzica și dansul. El a compus chiar și o melodie și a înregistrat în studio pentru trupă. Ziua mea ar trebui să aibă mai mult de 24 de ore, pentru că sunt creativă și plină de idei, de aceea lista cu puncte de îndeplinit zilnic nu se încheie niciodată! Tot ce fac este din și cu pasiune, de aceea nu simt oboseala: eu mă încarc din proiectele mele.

În toată activitatea pe care o desfășor mă ajută familia, care îmi este cel mai aproape, mă înțeleg și sfătuiesc, în special mama și soțul meu. În privința aspectelor dedicate job-ului, am un sfătuitor, un om minunat cu care discut zilnic tot ce înseamnă proiecte sau viața personală. Este asociata mea, Diana Udrea - lucrăm împreună pentru compania care organizează evenimente pentru copii.

Toate proiectele mele se înterpătrund, se ajută unele pe altele, în anumite situații unul este motorul și celelalte vagoanele, în alte situații, invers.

interviu daniela toma

2. Ce anume te-a determinat/inspirat să le înființezi și ce sfaturi ai pentru alte mămici amatoare?

Am simțit că doresc să împărtășesc cât mai multor părinți importanța muzicii în dezvoltarea copiilor lor, chiar bebeluși. Acum șase ani, în România nu exista conceptul de a ieși cu copilul cu vârsta de doar 6 luni la anumite cursuri de socializare. Sunt foarte multe mămici care după ce au participat la cursul Learn With Music și au văzut efectele pozitive și rezultatele în primul rând de acasă au înțeles pe deplin cât de benefică este expunerea celor mici la anumiți stimuli care încurajează creșterea, învățarea și dezvoltarea armonioasă.

Sfatul meu este: urmează-ți pasiunea și oferă tot ce ai mai bun comunității din care faci parte! Dacă tu cunoști și ai experimentat în familia ta ceva bun și prețios - încearcă să le transmiți mai departe. Încearcă să nu te oprești dacă tu noaptea visezi la ceva...continuă cu pasiune și în așa fel vei reuși!

3. Știm că te-ai decis să te întorci în Romania când erai însărcinată cu Alex. Ce ne poți povesti despre experiența ta în Statele Unite ale Americii?

În Statele Unite am învățat că orice este posibil. La început, șeful meu m-a angajat cu greu - eram cetățean român și nu avea nicio garanție ca voi face treabă bună - astfel că mi-a dat o singură clasă de muzică.
În 3 ani am reușit să umplu sălile de clasă, aveam chiar câte 4 clase pe zi, timp de 4 zile pe săptămână. Munca era enormă, dar am vrut să îmi dovedesc și mie, și lui, că pasiunea este mai presus de orice greutăți. Dacă îți dorești ceva, dacă ești pasionat de ceea ce faci - este imposibil să nu reușești!
Aici în Atlanta, Georgia- am lucrat timp de 10 ani ca profesoară de muzică pentru familiile care se înscriau la clasele private speciale.
În momentul în care eu am rămas însărcinată - am continuat să lucrez până la 7 luni în sarcină - după care m-am întors în România să nasc și să fiu alături de familie.
În SUA se merge lunar la doctor în timpul sarcinii - nu ai o legatură cu un anumit doctor - ci în funcție de cum te programează, cine este în acea zi te vede. Ca și ecografii - am avut doar 2 - una la 11 săptămâni și alta la 23 săptămâni. Nu se fac multe ecografii în SUA.
Știam totuși că România este țara mea, unde vreau să mă îndrăgostesc și să îmi cresc copilul. Mi-am propus deci să deschid uși și inimi și pe meleagurile de acasă!

4. Cum crezi că te ajută cunoștințele acumulate în activitatea profesională în rolul de mamă? Dar cele de mamă în activitatea profesională?

Încă din burtică am știut că Alex este un dansator! Haha: dansa imediat cum auzea muzică. Când ne-am auzit afară din burtică prima oară, vocea mea a fost cea care l-a calmat imediat din plâns. S-a oprit brusc din plâns și eu am început să-i cânt! Nu a mai scos niciun sunet! Muzica era modul în care bebelușul meu se calma, adormea, se liniștea.
Ne-am înconjurat de muzică în apartamentul nostru. Ba mai mult, pentru că era un mic meloman, am mers cu el la Ateneul Român la concerte. Acolo el era mereu fascinat de vioară!
Muzica a fost limbajul nostru de comunicare primar până la vârsta de 2 ani. Ne trezeam și aveam un cântec special de înviorare unde ne jucam cu fiecare mânuță și picioruș, apoi la masă cântam, afară în parc cântam și țopăiam, la prânz băteam ritmul până era gata mâncarea, la fel și seara - era momemtul lui preferat unde eu îi fredonam un cântecel de leagăn.
Muzica m-a ajutat în fiecare moment al zilei cu bebelușul meu!
Când am început clasele de Learn with Music, el era mereu prezent la ore și mă ajuta prin exemplul său la clasele pe care eu le țineam.
Alex m-a ajutat să simt emoția și sentimentul de mamă când cântam! Cred că abia acum am înțeles mai bine cât de mult ajută muzica la dezvoltarea armonioasă a copilului! Experimentam zilnic acest lucru! Este MINUNAT!
Muzica a fost primul limbaj prin care eu și bebelușul meu am comunicat!

interviu daniela toma

5. Cum s-a schimbat viața ta de când ești mămică?

Nu s-a schimbat mult...în sensul că tot ce făceam, tot ce începeam, făceam pentru el și pentru ceilalți copii. Era un pic gelos când alți copilași veneau la mine în brațe și aici sunt recunoscătoare mamei mele și soțului, care își luau din timp și veneau cu mine la ore ca Alex să aibă și el "niște brațe" doar ale lui!
Tot ce am creat apoi: Learn with Music, Clubul Mikokids, Trupa PAM PAM - sunt pentru el și pentru pasiunea lui pentru muzică și dans.
Alex este totul pentru mine și vreau să îl încurajez către cât mai multe oportunități. A încercat instrumente muzicale precum vioară, pian, dansează foarte bine, își creează singur coregrafiile, cântă melodiile trupei PAM PAM.

6. La cât timp după naștere ai revenit la muncă?

Am revenit la muncă după 10 luni. Îl luam pe Alex cu mine la clubul meu, Mikokids, special realizat pentru copiii mici: 0-5 ani.
Acolo participa alături de alți pitici la lecțiile LWM, se juca, desena.
Clubul Mikokids a fost înființat special pentru el și pentru ceilalți prieteni ai lui: David și Sesi. Aici eu am avut posibilitatea să aduc profesori speciali - de la balet la street dance, de la magie la pictură, de la clase de gătit la fitness. Tot ce doream pentru el și pentru prietenii lui aduceam aici. Așa este și acum: Alex are o grupă de dans, o profesoară de pian, o regizoare pentru teatru și o profesoară pentru teatru de păpuși.

7. Cât timp petreci pe zi cu Alex?

Alex este acum înscris la o școală privată și se întoarce acasă la ora 16. Atunci merge la activități care îi plac lui - pian, engleză. În jur de ora 17 ne întâlnim și stăm împreună. Toate weekend-urile îi sunt dedicate lui, merge cu mine la toate evenimentele, îi cer părerea despre partea muzicală și ne jucăm împreună. Nu vă vine să credeți cât de corect analizează spectacolul, cât de atent este la fiecare detaliu, chiar dacă el l-a vazut și la repetiții și poate peste 30 de reprezentații.
Chiar mă uitam uimită vara trecută, la mare, cât de prins era lângă scenă - cât de atent era la tot ce se întâmpla pe scenă.
Punctul culminant a fost la final - când a dansat alături de trupa PAM PAM melodia pe care el a compus-o, apoi a așteptat cuminte lângă scenă ca actorii - prietenii lui, să dea autografe. Surpriza mare a fost când 2 băieți și o fată au venit la el să-i ceară un autograf!!! Nu știa ce să zică! Era uimit! A semnat cu o inimioară și numele lui Alex! Primul autograf dat de el!
El este sufletul trupei noastre!

interviu danila toma

8. Descrie în câteva cuvinte pe băiețelul tău. Cu cine seamănă?

Mulți spun că seamănă cu mine cel mai mult! Dar și cu soțul. Probabil că a luat ce este mai bun de la amândoi- așa îmi place să cred!
Este un băiețel încăpățânat (ca mami), foarte harnic și îndemânatic (ca tati), cu gropiță într-un obraz (de la mami), cu ochii verzi (de la amândoi), plin de dragoste și dorința de a face, de a încerca oricât de greu este, bun bucătar (ca bunica), cântă când face matematică, cântă când se joacă cu mașinuțele, dansează dacă stă la coadă undeva, argint viu dacă dă peste niște copii. Cam acesta este Alex. Are o inimă foarte bună și este milos, ne pupăm de cât mai multe ori pe zi (el îmi zice - hai să ne iubim! Așa ne spune când vrea să venim lângă el și să îl pupăm, să îl ținem strâns la piept!)
Foarte iubăreț! Dar și timid uneori....chiar dacă a ieșit de multe ori pe scenă - mâinile lui au fost transpirate când a dat primul lui concert cu public la pian!

9. Cine i-a ales numele? Ce semnificație are? Cum îl alinți?

Alexandru - a fost numele pe care eu l-am ales încă de la 20 de ani în cazul în care voi avea un băiat. Vine de la Alexandru cel Mare și îmi doresc să cucerească lumea prin muzică și dans!
Andrew - vine de la cel mai inteligent om pe care eu l-am întâlnit în SUA- un om care m-a uimit prin cât de repede învăța orice, cât de multe știa!
Deci un cuceritor și un înțelept! O combinație perfectă...nu?

interviu daniela toma

10. Ce meserie își dorește Alex să aibă? Ți-ar plăcea sa urmeze cariera ta?

Nu știu dacă își dorește ceva anume. Probabil că acum dacă îl vei întreba va spune - fotbalist! Da! Îi place foarte mult acest sport și chiar îl urmărește la TV sau pe stadion cu tati de câte ori are ocazia!
Nu îmi doresc nimic ce el nu își dorește.
Poate sunt puțin ciudată, dar de multe ori când era mic mergeam în parc și auzeam unele mame spunând despre copilul lor că va ajunge așa...și așa...și își dorește ca el/ea să fie așa...și să aibă anumite lucruri. Eu mă gândeam cu rușine, că nu mi-l imaginez nicicum! Nu am niciun vis pentru el! Chiar nu îmi doresc să fie bogat sau să fie doctor sau să fie președinte!
Ce îmi doresc cel mai mult e ca el să facă în viață meseria care îl pasionează, să aibă ocazia ca de la primul job să facă cu pasiune și daruire ce-i place lui!
Cred că asta îmi doresc foarte mult!
Mi-ar plăcea să aibă o meserie care să îl reprezinte, în care să se regăsească, să fie fericit în ea și să o facă cu pasiune.
Da, mi-ar plăcea să continue el proiectele începute de mine, să lucrăm împreună și el să le gestioneze pe viitor.

11. În ce activități este implicat băiețelul tău/către ce domenii are înclinații? În ce activități ți-ar plăcea să fie implicat?

Lui Alex îi plac foarte mult muzica și dansul. Dacă ascultă o anumită melodie și dansează, niciodată nu are două coregrafii identice. Mi-ar plăcea să fie și mai mult implicat în activități sportive - în acest sens este foarte talentat la ski și la fotbal.
De asemenea, cântă foarte frumos și cu pasiune la pian. Probabil că la anul va începe și chitara (pe la 8 ani).
Mi-ar plăcea să-i placă să înoate, dar nu reușesc încă să îl atrag în acest domeniu. Îi place să se bălăcească 10 zile dacă se poate, dar nu își dorește să învețe diferite stiluri de inot.
Este un pic autodidact (ca mami) - în sensul că a preferat să învețe singurel să înoate, pe lângă verișorii lui când am fost în Spania o lună de zile. Acolo el a prins curaj și a început să înoate.
Îi place și la școală mult, tot ce ține de matematică și computere.
Cu bunica el mereu gătește, și nu ceva ușor - face clătite, gem de toamnă, piure de cartofi (curățați de el), omletă, pizza, aluat, cozonaci...e un bun bucătar.
O să râdeți, dar îi place să facă curat în casă și la club sau... peste tot. Vrea mereu să-i dau o cârpă să spele pe jos, să măture, iarna mă ajută să dau zăpada de pe mașină- și e foarte mândru când face aceste lucruri!
Dorește foarte mult să ajute!

12. Ce activități realizați împreună? Ce vă place să faceți cel mai mult?

Cel mai mult ne place să mergem în vacanțe, să mergem la spectacole de teatru și film.
Gătim împreună, facem temele împreună și chiar îi plac documentarele de pe Youtube, pe anumite teme, pe care le urmărim împreună.
Mergem și la concerte și spectacole.
Ne place să ne iubim - cum zice el...mult de tot! Zilnic!

interviu daniela toma

13. Cum este o zi din viața voastră împreună? Cum o petreceți? Cum vă jucați? Ce îi place să facă lui Alex?

Zilele din timpul săptămânii sunt destul de pline, spre seară povestim ce a făcut el la școală. Eu îi povestesc ce proiecte am mai avut, îi cer de cele mai multe ori părerea despre anumite melodii, ritmuri.
Seara ne pregătim de școală, facem ghiozdanul și mai dansăm sau cântăm ceva (el mereu îmi spune că are o nouă compoziție de terminat pentru PAM PAM - îmi arată diferite ritmuri și stiluri de dans...și apoi îmi spune cum le-ar aranja el- ce ar folosi de la una- și ce ar lua de la cealaltă).
În weekend merge cu bunica (și când au timp și cu mami și tati) la biserică. Mie mi-a plăcut la biserică când eram copil- așa că mă bucur că și el merge cu plăcere. Acolo are un grup de prieteni - cu care este foarte bucuros când se vede! 8 BĂIEȚI!
În weekend când avem spectacol el este mâna mea dreaptă. Îi place foarte mult să o ajute pe mami! Cară lucruri grele (câteodată mă sperie pentru că el nu este așa mare, dar ridică lucruri peste 10 kg). Eu nu prea vreau să îl las, dar el simte nevoia să facă ceva și atunci de acasă eu îi dau task-uri cu ce are el de făcut (de aranjat pe scenă etc.).
Când nu avem spectacole, ne place să ieșim în parc cu prietenii, cu bicicletele.

14. Să povestim puțin despre perioada când era bebeluș. Care sunt cele mai dragi amintiri?

Primul lucru: când a ieșit din burtică și plângea din toți plămânii eu am început să-i cânt în sala de operație- și a tăcut imediat! A fost ceva magic!! Toți din sală erau muți de uimire... el a tăcut cel puțin 1 minut și a ascultat uimit parcă - își ciulea urechile să audă mai bine...nu știu cum să vă spun! A fost unul din momentele magice!
Apoi faptul că el se juca cu instrumentele muzicale ore întregi - în pătuțul lui! Nu se mai sătura de sunete, le învârtea, le răsucea, le punea sub el, pe sus, pe jos....era așa cuminte când avea instrumente și muzica - să poată el să facă muzica!
Momentul meu preferat era noaptea când toți dormeau - și eu îi dădeam masa de noapte - el nici nu deschidea ochii la sân...ci doar asculta și eu îi cântam....cel puțin 20 minute...era pace și liniște...eram doar eu cu el la sânul meu....
Alt lucru care mă impresionează: dacă vedea un copil în parc că plânge - plângea și el. Dacă un copil venea să-i ia jucăria din mână el o întindea spre el înainte ca acel copil să i-o smulgă din mână....Este un copil foarte bun la inimă și milos! Chiar și acum când e mai mare.

interviu daniela toma

15. Care este părerea ta despre alăptare?

Alăptarea este foarte importantă. Copilul asimilează cele mai bune vitamine și crește sănătos și armonios. În plus, relația care se creează în momentul în care tu ai copilul în brațe la sân - este excepțională!
Alex a fost un mâncăcios și am fost foarte norocoasă că am reușit să îl alăptez până la 15 luni. Aveam mult lapte și el era foarte fericit!
Mâncăciosul meu mic! Având așa mult lapte a trebuit să mă și mulg - și bineînțeles când a simțit el că vine mai rapid lapte bun prin biberon - aveam ceartă cu el când venea sânul.
Dar eu îl tot păcăleam - îl puneam la sân când îi era cel mai foame - apoi pe final îi dădeam ce am muls eu în aceea zi. În așa fel ca producția mea mereu creștea - și nu am avut probleme în acest sens.
Am fost norocoasă că aveam lapte și că aveam bebe mâncăcios rău!

16. Cum a fost diversificarea? Ce preferințe culinare are Alex?

Diversificarea a fost o etapă firească. Alex a fost întotdeauna un copil mâncăcios, deci nu am avut nicio problemă cu legumele, fructele.
Pe la 4 luni am început seara să mai punem cereale în lapte.
Apoi pe la 6 luni am început cu fructe pasate, apoi legumele.
Iar ca să vă uimesc, mâncarea lui favorită erau URZICILE!!
Apoi, pe la 10 luni am început să adăugăm quinoa și alte cereale pe care eu le făceam în casă. Și aceste cereale le fierbeam cu lapte praf. Cam 1 an de zile aceasta era masa lui de dimineață - cereale, fructe, ou, avocado.
Apoi supiță și spanac, urzici, orez, roșii, castravete...tot mânca!!
Un mâncăcios a rămas și acum!
Acum, ca majoritatea copiilor, iubește pizza. Dar mănâncă cu mare poftă și supele gătite de bunica lui și cozonacul făcut de mine.

17. A avut probleme de sănătate? Cum ai trecut peste ele? Ce sfaturi ai pentru proaspetele mămici în acest sens?

Nu am avut probleme de sănătate și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi. Am fost o mamă relaxată, l-am îmbrăcat la fel ca și pe mine, l-am hrănit cu mâncare sănătoasă și preparată în casă, am fost în parc să alerge și să stea la razele soarelui.
Știu că la 5 zile mergeam să fac piața după ce am născut. Singurul lucru pe care l-am observat la o săptămână după naștere a fost că eram foarte sensibilă la televizor, adică dacă ceva se întampla (mai ales dacă se povestea despre un copil, despre boală, moarte) nu mă mai puteam opri din plâns. Cred că era perioada de schimbare hormonală și eram foarte plângăcioasă. Doar 2-3 săptămâni a durat!
Am reușit să nu ne îmbolnăvim până la 8 luni cred când Alex a avut prima răceală.
Nici eu nu am avut vreo problemă... eu oricum răcesc o dată la 5 ani... foarte rar.
Sfaturile mele pentru mămici sunt: iubirea este cel mai bun medicament. Multă iubire ajută să te țină sănătos!
Deci mămici, cum zice Alex, hai să ne iubim!

18. Cât de importanți consideri că sunt primii 7 ani din viața unui copil?

Când am rămas însărcinată am ales să vin în România tocmai pentru că îmi doream ca în primul an de viață al copilului meu să fiu mereu alături de el. În SUA nu exista să poți sta acasă după ce naști 1 an de zile și să fii plătită. Așa că am ales să fiu în România lângă familia mea (mama mea) și să îmi cresc măcar 1 an copilul.
Eu cred că cei mai importanți ani de viață - în formarea caracterului unui copil sunt primii ani de viață.
Bazele unui caracter bine conturat se pun acum.
Mama și familia sunt primele lucruri cu care el ia contact - și de la care învață cel mai bine.
Copilul se deschide în acești ani, asimilează, absoarbe ca un burete. El trebuie expus unei game variate de activități pentru ca în viitor să aleagă ce i se potrivește și îl definește.

interviu daniela toma

19. Care ți se pare cel mai frumos detaliu în creșterea unui copil? Dar cel mai greu?

Sunt multe lucruri minunate de spus, dar unul din ele el este finețea obrajilor lor când stau în brațele tale sau mirosul lor proaspăt și delicat.
Și acum când a crescut - seara îmi place să îl miros și să îl țin în brațe până adoarme!
Cel mai greu aspect este boala, când nu știi ce să îi faci să se însănătoșească și îți este milă de acel ghemotoc necăjit.
Cred ca e cel mai greu lucru să îl vezi că suferă și tu nu știi ce să mai faci...

20. Unde vă place să călătoriți în familie? Ce locuri vă place să vizitați?

Ne place mult vara la mare! În fiecare vară avem 1 lună când plecăm la mare în diverse țări. Lui Alex îi place să călătorească la fel de mult ca și nouă. Ne place să mergem la munte, la zăpadă. Alex schiază, iar mami și tati se dau cu săniuța. 

Ne place la fel de mult și la mare, să ne distrăm și înotăm în apă, să ne scufundăm în valuri și apoi, bineînțeles, să ne relaxăm pe plajă, jucându-ne în nisip.

interviu daniela toma
interviu daniela toma

 

21. În final, spune-ne cum te descurci ca mama cu o viață profesională activă? Ce sfaturi ai pentru mămicile care sunt în aceeași situație?

Cred că pasiunea e cea mai importantă!
Dacă este pasiune, te descurci și ești fericită.
Sfatul este: să îmbine cât mai armonios proiectele de business cu activitatea de mamă pentru că timpul este deosebit de prețios și nu îl poate răscumpăra nimeni!
Eu una am fost o fericită deaorece tot ce făceam eu era legat cu copii - deci Alex mergea cu mine tot timpul- așa încât nu aveam mult timp petrecut separat.
Am avut ajutorul mamei mele - căreia îi mulțumesc, și al soacrei mele, așa că în momentele când nu puteam să îl iau cu mine pentru că era timpul de somn - avea cine să stea cu el.

Mulțumim Daniela Daisy Toma pentru amabilitatea de a răspunde la întrebările noastre. 

Articolul urmator
Tu știi cine este soția lui Tudor de la Fly Project? Interviu exclusiv cu o mamă dedicată și o femeie puternică
Tu știi cine este soția lui Tudor de la Fly Project? Interviu exclusiv cu o mamă dedicată și o femeie puternică

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum i-a spus Horia Brenciu micuțului Toma că este adoptat. „Fiul meu adoptiv are dreptul să își cunoască mama biologică atunci când va împlini 18 ani!”
    Cum i-a spus Horia Brenciu micuțului Toma că este adoptat. „Fiul meu adoptiv are dreptul să își cunoască mama biologică atunci când va împlini 18 ani!”

    Horia Brenciu este una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi și nu ezită să spună, ori de câte ori are ocazia, că este mândru de familia sa. Astfel, artistul și...

    Are trei copii minunați, o carieră de succes și un corp de milioane. Cum reușește Alina Pușcaș?
    Are trei copii minunați, o carieră de succes și un corp de milioane. Cum reușește Alina Pușcaș?

    Alina Pușcaș este una dintre cele mai apreciate personalități publice din România. A debutat în televiziune în anul 2010, când a obținut rolul principal în...

    Trupa Nirvana dată în judecată pentru pornografie infantilă de bebelușul de pe coperta albumului „Nevermind”
    Trupa Nirvana dată în judecată pentru pornografie infantilă de bebelușul de pe coperta albumului „Nevermind”

    Trupa Nirvana a fost dată în judecată pentru pornografie infantilă chiar de bebelușul de pe coperta celebrului album „Nevermind”, care s-a vândut în peste...

    Cariera faimoasă pe care ar trebui să o ai în funcție de zodia ta
    Cariera faimoasă pe care ar trebui să o ai în funcție de zodia ta

    Să îți alegi job-ul care să ți se potrivească de minune și să reușești să-ți construiești cariera la care visezi este unul dintre obiectivele cele mai importante din...

    Vă mai amintiți de Joey din „Friends”? A renunțat la carieră pentru a-și crește fiica
    Vă mai amintiți de Joey din „Friends”? A renunțat la carieră pentru a-și crește fiica

    Actorul care a cucerit publicul dând viață personajului Joey din celebra serie „Friends” este Matt LeBlanc. Puțini știu însă că acesta nu a mai acordat...

    Zodii cu o ascensiune fulminantă în carieră în anul 2024! Cine va fi promovat?
    Zodii cu o ascensiune fulminantă în carieră în anul 2024! Cine va fi promovat?

    Cinci zodii vor avea succes în carieră în anul 2024! Norocoșii cărora planeta Jupiter le tranzitează semnul zodiacal vor avea parte de promovări, recunoaștere la locul de...

    Ce carieră ți se potrivește cel mai bine, în funcție de semnul tău zodiacal
    Ce carieră ți se potrivește cel mai bine, în funcție de semnul tău zodiacal

    Fie că ești la început de drum în ceea ce privește construirea unei cariere, fie că intenționezi să faci o schimbare în viața profesională, contează mult să alegi...

    Ce familie frumoasă are Nicolai Tand! Soția lui a renunțat la cariera de model de peste hotare pentru a-i fi alături în România
    Ce familie frumoasă are Nicolai Tand! Soția lui a renunțat la cariera de model de peste hotare pentru a-i fi alături în România

    Nicolai Tand, celebrul bucătar prezent la emisiuni TV are o viață de familie liniștită. Întâlnirea cu soția sa, Monica, a fost ghidată de destin, pentru că fostul model...

    © 2024 Qbebe