Cele mai jenante momente ale familiei regale

Cele mai jenante momente ale familiei regale

Otilia Geavlete - Redactor Senior

Eticheta și eleganța sunt parte din viața de zi cu zi a membrilor familiei regale. Cel puțin în public, unde fiecare mișcare a Reginei, prinților și celorlate nobilități este mereu sub lupă. Dar, câteodată, eticheta este învinsă de lucruri neprevăzute. La urma urmei, sunt și ei oameni, nu-i așa? Deci, ca oricare dintre noi, pot să fie surprinși în tot felul de momente ciudate, chiar jenante. Diferența este că astfel de momente sunt, adesea, văzute de o lume întreagă.

Deși familia regală este exemplul perfect de atitudine sofisticată și grație, nu înseamnă că este imună la momentele jenante. Iar astfel de momente sunt vânate de camerele de filmat și comentate în fel și chip. La urmă urmei, acestea sunt riscurile celebrității.

familia regala

De exemplu, prințul Harry este cunoscut pentru câteva încălcări flagrante ale etichetei, în anii săi de tinerețe, înainte de căsătoria cu Meghan Markle. Cât despre copiii regali, sunt în fond doar copii ca oricare alții: le place să se cațere, se împing din când în când și fac fețe caraghioase către public. Dar nici cei mai eleganți membri ai familiei regale nu scapă de momentele jenante. Ce ar putea face Kate, ducesa de Cambridge, când vântul ii joacă o festă, decât să își „prezinte" cu grație micul ei moment Marilyn în fața camerelor?
Iată câteva din cele mai jenante (și comentate) momente ale familiei regale:

Regina Elisabeta, surprinsă cu degetul în nas

În 2014, în timpul participării la Royal Windsor Horse Show, regina a avut parte de o ședință foto memorabilă. A fost surprinsă, nici mai mult, nici mai puțin decât într-una din cele mai stânjenitoare posturi publice: scărpinându-se de zor în nas. Ar fi interesant de știut ce prevede eticheta regală legat de astfel de acțiuni. Cu siguranță, însă, aceasta nu este o poză pe care Regina o păstrează în albumul ei favorit.

regina

Poate că, totuși, scărpinatul în nas ar trebui să facă parte din etichetă?

Nu numai regina, ci și Prințul Phillip a fost surprins cu degetul înfundat într-o nară. La Braemar Highland Gathering , în 2016, ducele de Edinburgh este mai mult decât relaxat și se curăță de zor în nas. Să fi uitat că este la un eveniment și să se fi simțit, pentru o clipă, la el în dormitor, în halat și papuci? Nu-i imposibil, ținând cont câtă oboseală acumulezi, dacă faci parte din casa regală.

Momentul Marilyn al lui Kate Middleton

Dacă ești membru al familiei regale, trebuie să ai o atenție ieșită din comun și multă îndemânare. A demonstrat-o ducesa de Cambridge, în timpul turului regal din India, din 2016. Trebuie să fie destul de greu să te apleci să pui o coroană în onoarea soldaților indieni din primul Război Mondial și, în același timp, să te lupți cu vântul care atentează la rochia ta de 3000 de dolari. Kate s-a descurcat, dar nu a putut evita un moment a la Marilyn Monroe, care a făcut deliciul presei.

Confruntarea dintre prințul Charles și vultur

printul charles si vulturul

Ai crede că membrii familiei regale sunt obișnuiți cu păsările de vânătoare, cel puțin cu șoimii dresați. Totuși, Prințul de Wales a fost total perturbat de întâlnirea sa cu un vultur cam năbădăios, la Sandringham Flower Show în 2015. Fotografiile au surprins figura ușor îngrozită și gestul de fugă al prințului, când pasărea a început să fluture spre el aripile uriașe.

Meghan Markle a uitat să închidă un nasture

Sau poate nasturele s-a desfăcut singur, cu o intenție răutăcioasă. Cert este că lumea a putut să vadă un petic din sutienul dantelat al ducesei de Sussex. A fost un moment jenant, dar pentru mulți, probabil, destul de atrăgător. În fond, cine nu și-o amintește pe Meg în scene și ținute mult mai provocatoare, în serialul care a făcut-o celebră?

Din nou Kate Middleton și un toc îndărătnic

tocul lui kateDe data aceasta, ducesa nu s-a mai luptat cu vântul ci cu grătarul unui canal în care și-a prins tocul, la Parada de  St Patrick, în 2013. Și nu doar atunci, ci și peste câțiva ani, în timp ce vizita un centru de dezintoxicare din Essex. Unde mai pui că la această a doua aventură, Kate era deja însărcinată în șapte luni. Noroc că ducesa știe să abordeze cu grație și umor astfel de momente jenante. 

Prințul William aproape adormit în timpul unei ceremonii

Este adevărat că se întâmpla la câteva zile după nașterea celui de-al treilea copil, Prințul Louis. Presa nu s-a putut abține să pună în legătură cele două evenimente: probabil, prințul William face serviciu de noapte, îngrijind bebelușul, au comentat gurile rele. Cert este că a fost surprins în timpul unei ceremonii, la Westminster Abbey, luptându-se din răsputeri să țină ochii deschiși

 

Prințul Harry deține recordul la momentele jenante

printul harry

Pe lângă isprăvile prințului, momentele stânjenitoare ale celorlalți membri ai familiei regale par insignifiante. Să amintim numai câteva. În 2009, Harry a fost fotografiat în timp ce săruta pasional (și lingea) obrazul unui camarad de armată, șoptindu-i „Te iubesc". Altădată, camerele l-au surprins în stare de ebrietate, purtând un sutien și o perucă, în timpul unei escapade nocturne de distracție. „Acesta este cel de-al treilea moștenitor al tronului", au titrat atunci revistele de scandal. Fumatul de marijuana, bețiile și bătăile în cluburi nu-i sunt străine actualului duce de Sussex. Fie că a umblat gol în Vegas sau că a purtat uniformă nazistă la o petrecere, se pare că prințul Harry adoră să se afle în lumina reflectoarelor. Nu degeaba a fost considerat cel mai rebel membru al familiei regale.

Când părul are o viață proprie

kate middleton

Credeți că vântului îi pasă că faci parte din familia regală? Nici pomeneală. Așa se face că mai mulți membri iluștri au fost surprinși purtând coafuri nu tocmai avantajoase. De acest hairstyling natural s-au „bucurat" ducesa Camilla, Kate- ducesa de Cambridge și chiar prințul Charles, deși nu are părul atât de bogat ca doamnele.

Regina a uitat de etichetă în față lui David Beckham

ȘI la 90 de ani poți să fii victima pasiunii. Se pare că regina a țâșnit literalmente înaintea lui David Beckham și i-a dăruit cel mai fermecător zâmbet al sau. Probabil, toți am face la fel dacă l-am întâlni pe celebrul - și chipeșul- fotbalist.

 regina si david beckam

Și copiii din familia regală sunt luați în vizor

Nu numai adulții din casa regală se bucură de atenția presei. Până și copiii pot deveni subiectul unor „bârfe" de presă, este adevărat cu un ton duios și amuzat. Toată lumea a fost entuziasmată când micuța prințesă Charlotte le-a interzis cu îndrăzneală jurnaliștilor să participe la petrecerea de botez a fratelui ei. „Voi nu veniți!", le-a aruncat fetița de 3 ani, fără să țină cont de etichetă. Desigur, replica ei i-a fermecat pe admiratori și l-a făcut să zâmbească puțin malițios pe tatăl ei, prințul William.

printesa charlotte 

Surse: https://www.thesun.co.uk; https://www.cheatsheet.com; https://www.firstforwomen.com; https://www.cosmopolitan.com

 

Articolul urmator
Cele mai bune alimente pentru rinichi
Cele mai bune alimente pentru rinichi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cele mai noi imagini cu copiii familiei regale. Ce mari au crescut copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton
    Cele mai noi imagini cu copiii familiei regale. Ce mari au crescut copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton

    Prințul George, cel mai mare dintre copiii prinților de Wales, a împlinit anul acesta 10 ani. Sora lui, Prințesa Charlotte, are 8 ani, iar mezinul familiei, Prințul Louis, are 5...

    Zodiile care se îndrăgostesc în cele mai nepotrivite momente
    Zodiile care se îndrăgostesc în cele mai nepotrivite momente

    Din păcate, dragostea nu este întotdeauna suficientă pentru construirea unei relații de durată. Astfel, alături de sentimentele partenerilor, intervine și sincronizarea. Practic,...

    Cum depășești cele mai grele momente din viața ta, în funcție de zodie
    Cum depășești cele mai grele momente din viața ta, în funcție de zodie

    Momentele dificile vin când ne așteptăm mai puțin și fiecare dintre noi avem propriile modalități de a trece peste ele. Spre exemplu, unii dintre noi își revin...

    „Tatăl meu biologic era bipolar și mama mea suferea de schizofrenie”. O femeie rememorează cele mai dificile momente din copilăria ei
    „Tatăl meu biologic era bipolar și mama mea suferea de schizofrenie”. O femeie rememorează cele mai dificile momente din copilăria ei

    „Am fost diagnosticată cu tulburare bipolară și mi s-a spus că nu există tratament. S-a dovedit că, de fapt, aveam tulburare de stres post-traumatic”, povestește Nadia, o...

    Cele mai rușinoase și stânjenitoare momente pe care și le amintesc adulții din copilăria lor, cauzate de părinți
    Cele mai rușinoase și stânjenitoare momente pe care și le amintesc adulții din copilăria lor, cauzate de părinți

    De cele mai multe ori, copiii sunt cei care îi fac pe părinți să se simtă stânjeniți și rușinați în anumite situații. Cu toate acestea, uneori, părinții...

    Am aflat cele mai intime gânduri ale soțului meu și mă simt distrusă: „Te iubesc, draga mea, dar asta nu mai e de ajuns”
    Am aflat cele mai intime gânduri ale soțului meu și mă simt distrusă: „Te iubesc, draga mea, dar asta nu mai e de ajuns”

    Sunt într-un mare impas, stare de șoc și de teamă. În week-end, pe când făceam curățenie prin șifonierul soțului meu, am dat de o coală împăturită în...

    Cele mai norocoase zodii ale noului an
    Cele mai norocoase zodii ale noului an

    La începutul unui nou an, fiecare dintre noi își dorește cel mai mult să se bucure de sănătate și de reușite în toate aspectele vieții. Dacă anumite zodii trebuie...

    Cele mai norocoase zodii ale lui 2024. Le merge totul ca pe roate
    Cele mai norocoase zodii ale lui 2024. Le merge totul ca pe roate

    Trei zodii primesc binecuvântarea astrelor în anul 2024! Norocoșii vor avea succes în tot ceea ce fac și drumul pavat cu oportunități! Să vedem ce norocoși au tras...

    © 2024 Qbebe