Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Medicina holistică: adevăruri și informații care te vor surprinde

de Irina Olteanu

Medicina holistică este un concept existent și aplicat încă de pe vremea lui Hipocrate, dar ca urmare a medicinei alopate, importanța care i s-a acordat a scăzut considerabil. Din acest motiv am apelat la un specialist care ne-a explicat câteva situații concrete cu care s-a confruntat, precum și informații despre medicina holistică care te vor surprinde.

Următorul articol a fost realizat prin amabilitatea Dr. ing. Viorel Simac, Terapeut în terapii complementare, Centrul Holistic de Sănătate Dr. Sutherland, www.sutherland.ro:

Medicina holistică (din grecescul holos = întreg) este un concept specific terapiilor complementare și alternative și se referă la modul de abordare a sănătății omului ca un sistem întreg, alcătuit din mai multe componente. Chiar dacă și medicina alopată pretinde, oarecum, aplicarea acestui principiu, cel puțin la nivel teoretic, practica medicală orientată pe reducerea sau eliminarea simptomelor este exact opusul acestuia.

În funcție de componentele luate în calcul pentru sistem, apar anumite diferențe. De exemplu, OMS include doar 3 componente: fizic, mental și social. Alții includ componentele: fizic, mental, emoțional și/sau spiritual. Uneori, sunt incluse și mediul ambiant, ereditatea, stilul de viață ș.a.

medicina holistica

Probabil că cineva poate să spună: „Ce mă interesează pe mine tipul medicinei, holistică sau alopată? Eu am o problemă de sănătate și vreau să mă fac bine, indiferent prin ce fel de metodă!"

Acest lucru îmi aduce aminte de o întâmplare recentă, la care am fost martor: la o casă construită în grabă și neatent, cu o fundație superficială, care a dezvoltat zeci de ani după aceea un mucegai persistent pe pereții interiori, s-au făcut mai multe reparații; s-au curățat pereții și au fost vopsiți din nou, dar mucegaiul revenea, de fiecare dată. În cele din urmă, s-a luat o decizie importantă: „Scoatem pardoseala și săpăm o nouă fundație." După ce s-a scos pardoseala, s-a văzut că mucegaiul venea de jos, fiindcă fundația nu era nici izolată și nici suficient de adâncă și rezistentă.

Exact același lucru se întâmplă și în domeniul sănătății; dacă nu definim clar principiile fundamentale ale sănătății, adică fundația acesteia, putem să folosim cele mai moderne și performante tehnici de diagnosticare și tratament, dar rezultatul va fi unul nesatisfăcător.

De 6 luni am lansat un sondaj de opinie în care oamenii își exprimă părerea cu privire la factorii de care depinde sănătatea lor. A fost surprinzător să constat că foarte puțini oameni acordă importanță filosofiei sănătății, mentalității privind sănătatea, când în aceasta rezidă, de fapt, adevărata sursă a sănătății omului.
Mai exact, există o formulă foarte eficientă, care dă rezultate în obținerea unei sănătăți mai bune:
M > C > R
Unde:
M = mentalitate sau filosofie cu privire la sănătate
C = comportament, în armonie cu mentalitatea
R = rezultate benefice pentru sănătate.

Mentalitatea cu privire la sănătate include: gânduri și tipare de gândire, cunoștințe, concepții, principii, definiții ale termenilor, prejudecăți, credințe, încredere în anumite surse de informare și de autoritate.

Comportamentul se referă la obiceiurile zilnice cu privire la sănătate, care pot fi în armonie sau nu cu mentalitatea. Este foarte bine ca acestea să fie în armonie cu o mentalitate sănătoasă. Un exemplu în care acestea nu sunt în armonie: o persoană care știe că fumatul dăunează sănătății și dorește să se lase de fumat, dar rămâne legată de acest viciu, care îi subminează încet, dar sigur, sănătatea.
Așadar, nu este suficient să ne formăm o mentalitate corectă și documentată, ci să ne și conformăm acesteia în viața de zi cu zi. Abia după aceea ne putem aștepta la o sănătate mai bună.
Pentru cei mai mulți oameni, însă, această ordine a lucrurilor pare neatractivă. Este de lungă durată și ei fie nu au răbdare să-și schimbe mentalitatea, fie nu au voință să-și însușească principiile bune pe care le-au descoperit. În acest context, boala nu se lasă prea mult așteptată.

Ce face omul, atunci? Procedeul clasic este: medic de familie → (uneori, în funcție de caz) medic specialist → farmacie → administrare tratament. Și omul speră că, o dată ce a luat pastila magică, totul se va rezolva. Din nefericire, însă, în cele mai multe cazuri, intră într-un cerc vicios. Boala se retrage sau nu pentru o perioadă și revine mai târziu, sau apare o altă boală.

Unii oameni au trecut de acest nivel, au făcut un pas înainte și au apelat la remedii naturiste. Dar și-au păstrat, oarecum, mentalitatea: ei caută ceaiul minune sau suplimentul-panaceu, adică acel ceva care le va rezolva totul, fără ca ei să facă prea mari schimbări în viața lor. Când își dau seama că nici asta nu funcționează, apelează la măsuri critice: „decupare" de țesuturi și organe, implantare de tot felul de dispozitive, care să le suplinească funcțiile deteriorate. La un moment dat, se epuizează și aceste măsuri, iar omul spune că „n-a avut noroc în viața asta", fără a conștientiza că și-a construit propriul destin pe o mentalitate complet eronată, după cum a spus Roosevelt Franklin: „Oamenii nu sunt prizonierii sorții, ci doar ai propriei minți".

Să exemplific sumar cele de mai sus: am avut un pacient cu 4 sau 5 stenturi implantate din cauza obstrucționării vaselor de sânge. După ce a completat toate formularele la prima consultație, a fost foarte clar de ce sistemul său circulator este congestionat. Am fost șocat să aflu că s-au făcut atâtea operații pe săracul om, fără niciun rost, deoarece cauza problemei nu s-a îndepărtat niciodată. Dar care au fost așteptările lui: să primească un tratament natural și miraculos, ceva care să-l facă sănătos peste noapte și să nu mai calce pe la medic. Așa ceva nu există! Sistemul circulator s-a congestionat după zeci de ani de greșeli majore în domeniul sănătății și necesită minim 1-2 ani de intervenție riguroasă în direcția bună, pentru a obține rezultatele așteptate.

Și mai ciudat este cazul bolnavilor de cancer. Spre deosebire de bolile cardiovasculare, cancerul poate evolua într-un ritm mai rapid, de aceea și tratamentul trebuie respectat cu mai multă seriozitate. Dar am văzut bolnavi de cancer care nu au fost dispuși să facă anumite schimbări în dieta lor, fiind conștienți că pot să plătească, pentru asta, cu viața. Și unii dintre ei chiar au plătit cu viața. Atunci când întâlnești astfel de oameni, te întrebi: „Oare ce este în mintea lor? Cum pot ei să continue să meargă pe un drum pe care sunt deja atâtea indicatoare roșii care arată: „MOARTE"?"

 

medicina holistica

Partea bună este că sunt și oameni care aleg să-și schimbe mentalitatea și să aplice protocoalele de tratament într-un mod conștiincios. În cazul acestora, rezultatele pozitive încep să apară după primele 2-3 săptămâni de tratament. Iar dacă, pe traseu, își permit să facă anumite excepții, mai ales în perioada unor sărbători sau evenimente, testele de evaluare a sănătății (care se efectuează la fiecare consultație săptămânală) scot imediat la iveală acest lucru și se înregistrează o regresie a procesului de tratament cu 1-2 până la 4-5 săptămâni. De aceea, alegerea cea mai bună este să-ți menții direcția pe cât posibil, fără excepții de conjunctură. Sănătatea personală este mai scumpă decât conformarea la tradițiile societății, deoarece „Prima bogăție a omului este sănătatea!", spunea Ralph Waldo Emerson.

Ce poți să faci concret pentru a-ți forma o mentalitate bună și holistică a sănătății?

Iată zece pași esențiali:
1. Nu te crede atotștiutor în domeniul sănătății. Oamenii înțelepți sunt mereu în căutarea de noi informații. Cum spunea George Călinescu: „Cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama că știi prea puțin".
2. Reevaluează-ți în mod constant cunoștințele. Nu-ți forma dogme, care n-au voie să fie atinse. Oricine poate greși sau poate prelua o idee greșită de la alții. Nu este grav acest lucru. Grav este să ții atât de mult la orgoliul propriu, încât să te autoamăgești că ai mereu dreptate.
3. Nu prelua informații de-a gata, fără evaluare, indiferent ce „expert în domeniu" îți comunică acea informație.
4. Nu-ți modela mentalitatea după gusturile, plăcerile și adicțiile personale sau sociale. Nu te va ajuta cu nimic acest lucru.
5. Informează-te cât mai mult pe subiectul sănătății, din cărți, reviste, filme documentare, emisiuni radio și TV, Internet, seminarii și cluburi de sănătate.
6. Nu considera criteriul majorității ca fiind esențial. De multe ori a fost exact invers.
7. Studiază istoria medicinei. George Santayana spunea: „Cei ce nu-şi pot aminti trecutul, sunt condamnaţi să-l repete".
8. Caută soluții și remedii cât mai naturale, nu chimice (sintetice).
9. Ferește-te de elementele ezoterice și paranormale, care își au originea în religiile orientale, spiritism, ocultism sau tehnici de hipnoză. Faptul că unele practici de acest gen pot da uneori rezultate nu este un motiv pentru a le încerca. Este un teren foarte periculos și cu părere de rău mulți au mușcat din momeala lor, fiindcă peste 70% din publicațiile despre medicina naturistă și holistică conțin astfel de elemente.
10. Aproape orice mașină, echipament sau aparat este însoțit din partea producătorului de un manual de instrucțiuni, pe care trebuie să-l studiezi atent înainte de a utiliza acel aparat. Omul este capodopera creațiunii lui Dumnezeu, iar manualul de instrucțiuni este Sfânta Scriptură sau Biblia. Studiaz-o și vei găsi multe instrucțiuni valoroase pentru viața și sănătatea ta.
Însușește-ți filosofia holistică a sănătății și vei descoperi atunci frumusețea vieții în armonie cu natura!

Mulțumim domnului doctor Viorel Simac pentru ajutorul acordat în realizarea articolului. 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Ai grija de tine - Afla cum poti creste imunitatea organismului tau in sezonul rece! Ai grija de tine - Afla cum poti creste imunitatea organismului tau in sezonul rece!
Fereste-te de gripa noua! Afla tot ce trebuie sa stii despre virusul A H1N1 Fereste-te de gripa noua! Afla tot ce trebuie sa stii despre virusul A H1N1
Esti pregatita sa ai urmatorul copil? Esti pregatita sa ai urmatorul copil?
Sfaturi importante pentru o mama care se intoarce la lucru Sfaturi importante pentru o mama care se intoarce la lucru

Articole Lifestyle

Ce presupune dieta cu un singur aliment Ce presupune dieta cu un singur aliment
Care este greutatea ideală în ochii bărbaților Care este greutatea ideală în ochii bărbaților
Trucul prin care afli dacă cineva este îndrăgostit de tine Trucul prin care afli dacă cineva este îndrăgostit de tine
Ce să nu faci când bate clopotul Ce să nu faci când bate clopotul

Alte articole care te-ar putea interesa


Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Confesiuni de mamă: uneori mă simt mai singură ca niciodată Am ajuns să înțeleg că astfel de nevoi sunt normale. La început de drum, când te trezești în brațe cu o mogâldeață plângăcioasă pe care nu o poți descifra sub nicio formă, uiți de...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Atelierele imaginației, un proiect minunat derulat în școli de Cartoon NetworkAtelierele imaginatiei reprezintă un proiect online implementat de către postul de televiziune destinat copiilor Cartoon Network pentru a încuraja imaginația celor mici și a le explica modul de realizare a desenelor lor...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Semne care iti spun ca poti sa nasti fara epidurala

Semne care iti spun ca poti sa nasti fara epidurala

Exista o serie de semne care iti spun ca poti naste fara epidurala. Care sunt
MAI MULT

Infectii ginecologice care pot afecta bebelusul la nastere

Infectii ginecologice care pot afecta bebelusul la nastere

Cu siguranta daca esti gravida ti-ai pus problema ce infectii ginecologice iti
MAI MULT

De ce lesina gravidele?

De ce lesina gravidele?

Gravidele se confrunta deseori cu stari de ameteala si chiar lesin. Din ce
MAI MULT

Bebee

Ecografia-4D

Ecografia 4D – ce este și cum ne ajută

Cu ajutorul ecografiilor 4D poți vedea întreg corpul copilului, chiar și
MAI MULT

Ce trebuie sa facem pentru a avea o relație de prietenie cu copilul nostru

Ce trebuie să facem pentru a avea o relație de prietenie cu copilul nostru

În orice relație este foarte important să îl cunoști foarte bine pe cel de
MAI MULT

infertilitatea secundară

Ce este infertilitatea secundară?

Denumirea de infertilitate secundară ridică adesea multe semne de întrebare.
MAI MULT

Analize medicale obligatorii pentru copii

Analize medicale obligatorii pentru copii

Medicii recomandă părinților să meargă anual la un laborator medical
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net