Mami, pot mai mult decat stii tu! Interviu cu educatorul Montessori

Mami, pot mai mult decat stii tu! Interviu cu educatorul Montessori

Psiholog Eva Pirosca

„Nu face niciodata pentru un copil ceea ce poate face singur", spunea Maria Montessori, inca prin 1900. Dar oare un copil poate face singur lucruri, si inca la varsta prescolara? Poate invata sa stranga dupa el sau sa fie atent la colegii lui? Pot copiii sa isi uimeasca mamele prin independenta lor? Am intrebat-o pe Alexandra Pop, educator Montessori AMI (Association Montessori Internationale), pentru varsta de 3-6 ani.

„Copilul va observa la un moment dat,
daca nu te grabesti sa il corectezi"

Multi parinti se plang ca trebuie sa stranga dupa copii, ca acestia nu isi fac curat in camera, in jucarii, nu fac patul... La toate varstele. In acest context, cum putem astepta de la copiii de 3 - 4 ani, sa stranga dupa ei? Cum ajung ei sa curete unde s-au jucat, sau sa verifice daca le-a cazut ceva pe jos si sa duca la gunoi, de exemplu?

poza mama si copiii la micul dejun 

In timp. Prin repetitie. Intai li se arata cum sa faca asta. La inceput, majoritatea nu vor strange asa cum li se arata. Dar in timp, lucrand cu aceleasi obiecte, adica reluand activitatea care le-a fost prezentata si la care au acces, ajung sa isi dea seama. Fie singuri, fie, daca nu, va veni un copil si le va spune: „Uite, ti-a cazut ceva pe jos". Aceasta este varianta care functioneaza cel mai bine in colectivitate. Interventia celor de aceeasi varsta este intotdeauna mult mai bine primita, decat daca vine un adult si iti spune „Curata dupa tine". Cazul al treilea este cel in care este necesara totusi interventia adultului. De exemplu, copilul intinde aluatul si face fursecuri, aplicand formele speciale. Iar vasul cu aluat a cazut pe jos si sta acolo de o vreme, timp in care copilul pare ca nu il observa. Sau poate se uita pe geam... iar apoi isi doreste sa treaca la o alta activitate.

Atunci, intr-adevar, tu ca adult poti merge sa il intrebi: „Nu ti se pare ca lipseste ceva din material? Oare asa ai gasit aluatul atunci cand te-ai apucat de lucru? Oare toate obiectele cu care ai lucrat sunt la locul lor?" Dar in nici un caz nu te duci si ii spui „Vezi ca ai aluat pe jos, strange-l". Niciodata abordarea aceasta nu va da roade pe termen lung. Mai degraba discuti cu el. „Uite, hai sa ne uitam pe masa. Toate lucrurile de care ai nevoie sunt pe masa? Ai tot ce iti trebuie?" „Nu, mi-a cazut aluatul pe jos". Copilul va observa la un moment dat, daca nu te grabesti sa il corectezi. Ideea este ca tu, adultul, sa lasi un pic de deschidere, sa observe el singur. Sa vada el daca are totul pe masa. Sa gandeasca...

Cum reactioneaza copiii la astfel de intrebari?

Eu le mai zic: „Observ ca ai pus la loc tava cu materiale. Asa ai gasit tava aceasta atunci cand ai luat-o de pe raft? Asa erau lucrurile de pe ea?" Si copiii iti vor raspunde aproape intotdeauna „Nu". Pentru ca ei stiu cum l-au luat de pe raft. Iar tu, atunci, il inviti: „Uite, as vrea sa il iei si sa il asezi cat mai aproape de felul cum era cand l-ai luat de pe raft." Poate ca nu reusesc sa il aseze exact asa cum era. Pun lucrurile invers, le aproximeaza, fac la masura lor. Este suficient, nu le cerem mai mult. Dar ii stimulam sa fie constienti.

poza tata si copilul in joaca 

Iar un copil reactioneaza atunci cand il faci constient, si iti va raspunde intotdeauna "Da" sau "Nu". Motivul pentru care raspunde „Nu" („Nu asa era lucrul acesta atunci cand l-am luat de la locul lui") poate fi inabilitatea, adica incapacitatea motorie de a face lucruri: de a rula perfect un covoras, de a plasa obiecte la linie si asa mai departe. Nu poate face inca lucrurile ca un adult. Ceea ce este in regula, il incurajam sa faca ata cat poate el, la masura lui. Un alt motiv poate fi comoditatea. Adica: „Acasa sunt obisnuit sa nu strang dupa mine si ma gandesc ca poate scap si aici. Poate nu vede nimeni sau poate curata altcineva dupa mine".

„Si ceilalti copii trebuie sa beneficieze
de ceea ce am beneficiat eu"

Este un efort pentru copil sa stranga dupa el si sa faca lucruri singur?

La inceput, da, pentru ca este ceva nou. Iar in timp, din efort, va deveni bucuria ca „pot face ceva, am invatat sa fac ceva"! Dar bucuria respectiva vine rareori din prima. Rareori, la 3 ani, esti fericit ca trebuie sa stai un sfert de ora sa cureti tocatorul, cutitul si farfuria, cand pe tine te intereseaza de fapt sa mananci castravetele pe care l-ai taiat, si nimic mai mult.

Adica bucuria aceasta este un pic fortata la inceput.

Nu as spune chiar „fortata". Pentru ca nu exista conditii constrangatoare. Nu ai un inteval de timp, nu trebuie sa stranga imediat ce au terminat. Ideea este sa stranga. Sa inteleaga ca logica acestei activitati este urmatoarea: 1. Am luat o tava cu obiecte. 2. Am desfacut materialul (am asezat obiectele pe masa in ordinea necesara). 3. Am pregatit mancarea - caci in principal mancatul este la mare cautare la inceput, cand copiii vin in mediul Montessori. (Sparg nuci, curata de coaja si taie in felii un castravete, intind untul pe felia de paine, storc portocala ca sa obtina suc, folosesc aluatul si formele ca sa faca fursecuri). 4. Am mancat sau am servit copiii, socializand in acest fel. 

poza copil savureaza capsuni 

5. Dar la sfarsit, trebuie sa strang acele lucruri, sa le curat si sa le pun la locul lor, in asa fel incat si ceilalti sa poata beneficia de ceea ce am beneficiat eu. Ori, intelegerea ideii de „ceilalti" este ceva ce de-abia acum apare, la varsta prescolara, nu este ceva deja dezvoltat. Prin urmare, normal ca nu li se pare comod sau foarte placut, la inceput. Nu are neaparat un sens. Dar apoi, la 4 ani si jumatate spre cinci, apare bucuria ca „Am facut un lucru cat de bine am putut eu, aproape cum era initial! Am reusit!" Dar la inceput, desigur ca atentia este indreptata asupra placerii, a satisfactiei imediate (mancarea). Si este normal sa fie asa.

Cum se dezvolta aceasta constientizare a celorlalti, la fel de importanti ca mine?

Ea vine firesc, daca este ajutata. In primii ani de viata avem de-a face cu egocentrismul copilului, care crede ca numai el simte, ca numai el are voie sa faca ce ii place sau ca numai el are prioritate. Este un stadiu emotional specific varstei, dar el trebuie depasit. Constientizarea celorlalti vine in mod natural, cu ajutor din partea contextului, a celorlalti copii si a adultului din mediu. De aceea, noi la gradinita folosim manifestarile de ignoranta si de egocentrism ale copilului, ca ocazii de a-i trezi aceasta constiinta. Adica de a-l face constient de ceilalti. De exemplu, ceva ce s-a intamplat chiar astazi. Un copil de 3 ani si jumatate a lucrat cu materialul de facut fursecuri (adica a lucrat cu aluat si cu forme), dupa care a trecut la altceva, lasand masa murdara, cu aluat pe ea. Il chem alaturi de mine, la masa, si purtam un dialog.

- Priveste masa aceasta. Este curata?
- Da.
- Ce sunt acestea?
- Bucati de aluat.
- Si ar trebui sa fie ele pe masa?
- Nu. (De ce a zis da, mai devreme? Pentru ca era comod sa zica da.)
- Tie ti-ar placea sa lucrezi pe o masa ca aceasta? Ti-ar face placere sa stai cu hainele tale curate in aceste bucati de aluat?
- Nu.
- Crezi ca altui copil i-ar face placere?
- Nu.
- Ce putem face?
- Sa luam laveta si sa curatam.

Raspunsul a venit de la copil, nu de la mine... Deci, ca adulti, sa intelegem procesul in care se afla copilul. Constientizarea aceasta vine incet, pas cu pas. Il ajuta calmul adultului si capacitatea acestuia de a fi prezent, in contact cu copilul, si de a-i aminti cu rabdare cum sa isi puna intrebarile. Copilul are nevoie sa il ajuti putin.

Cum il ajuta educatia Montessori pe copil, in evolutie?

Educatia Montessori are o esenta foarte apropiata de firesc, de normal. Asta pentru ca Maria Montessori a construit aceasta metoda cu scopul de a ajuta dezvoltarea fiintei umane. Nu pentru a-si impune o "idee" sau o "teorie". Metoda in sine nu a fost gandit ca o metoda elitista, high-class, chiar daca la noi in tara poate fi intalnit numai sub forma de invatamant privat.

poza copil si tata lucreaza impreuna, culeg capsuni 

Ideea de baza in Montessori este sa observi. Apoi, sa fii pregatit sa actionezi in functie exclusiv de ceea ce observi. Altfel spus, sa nu iti pui niciodata preconceptiile sau parerile mai presus de ceea ce iti arata copilul (sau comunitatea clasei, atunci cand esti educator). Capacitatea aceasta de a observa "detasat" si de a actiona in directia revelata, nu este ceva ce vine natural pentru multa lume. Insa ea este vitala, daca vrem sa implinim nevoile copilului si nu sa ne ghidam dupa propriile iluzii si pareri. Iar observarea este ceva ce fiecare parinte poate face, acasa.

De exemplu: copilul meu are 3 ani. Bun: ce poate face la 3 ani? Poate sa calce haine? Nu ar fi o idee buna sa il las cu fierul de calcat incins langa el. Dar poate sa isi taie o banana singur (chiar daca supravegheat)? Da, poate. Atunci, il las. Asadar, punctul de pornire este sa observi. Dar sa observi cu discernamant. Pur si simplu sa observi ce POATE copilul sa faca. Eu ce fac acum? Spal vase. Pot sa il implic si pe el in gospodarie, in treburile casei noastre?... Ar fi capabil sa faca ceva? Ce i-ar placea sa faca? Ce poate, la ce se descurca? Spre ce se indreapta, daca ii dau libertate si il observ.

„Copilul tau poate mai mult.
Numai ca are nevoie sa te dai un pas in spate..."

Ai mentionat despre copii care fac fursecuri, taie castraveti, intind unt pe paine, la 3-4 ani. Noua, ca adulti, ne vine greu uneori sa ii lasam pe copii sa incerce singuri sa faca astfel de lucruri... ne este teama pentru siguranta lor. Cum schimbam asta?

Structural, este, cred, foarte greu sa schimbi acest mod de gandire. Acesta este si un aspect cu care ne confruntam noi la gradinita. Apar intrebari de genul: „Dar cum o sa lucreze copilul cu cutite, sau cu ace, de vreme ce sunt ascutite?" Ideea de protectie este dusa cumva la maxim. Discernamantul copilului este total exclus. Parintele nici nu presupune ca acesta ar putea avea discernamant. Sau ca, primind putina ghidare sau putin ajutor, copilul isi poate controla miscarile, poate intelege ce inseamna „periculos". Poate intelege ca este periculos pentru el sa manevreze in mod nepotrivit un obiect ascutit. Adica: „Daca procedez astfel, urmeaza niste consecinte dureroase pentru mine".

poza copii la masa 

Radacina acestei neintelegeri a adultilor, cred ca este una culturala. Asa au fost multi dintre noi crescuti; in plus, majoritatea adultilor nu au formare in psihologia copilului, astfel ca intelegerea lor vizavi de copil se contureaza prin prisma propriei educatii. Asa privesc ei binele, pentru copilul lor. Au numai intentii bune, cu toate ca rezultatele sunt uneori proaste. De ce se intampla? Fie din lipsa de flexibilitate, fie din lipsa intalnirii cu un educator care sa le explice: „Copilul tau poate mai mult. Numai ca are nevoie sa te dai un pas in spate, sa il lasi sa faca." Eventual sa ii arati, si apoi sa te dai un pas in spate.

Intr-adevar, sunt adulti care considera ca un copil nu este capabil sa faca anumite lucruri. Si pana cand ma va convinge, pe mine, adultul, ca este capabil, eu voi face lucrurile pentru el (sau in locul lui). Insa pentru a ma convinge, copilul trebuie mai intai sa creasca, adica sa atinga o anumita varsta. In nici un caz 3 ani, in nici un caz 4 ani... Eu nu cred si nici nu verific daca aceasta varsta se poate dovedi una a independentei. Astfel ca, daca nu am deschidere, daca nu pun la indoiala ce „stiu" despre progresul unui copil, atunci ii pun acestuia granite, carora se va supune. Este, deci, nevoie sa ne punem la indoiala. Sa intrebam, sa verificam, sa il observam pe copil.

Cum sa evaluam acest progres al copilului? 

Este nevoie de observare, pentru a face asta. Ce observi? Felul in care manipuleaza obiectele, felul in care le tine in mana, felul in care le transporta. De exemplu, cand vezi un copil care paseste cu atentie, cu grija sa nu verse ceva pe jos, iti dai seama ca incepe sa aiba o intelegere a ideii de consecinta. Isi da seama: Daca eu merg mai repede, apa respectiva se va varsa. Deci, eu incerc sa merg incet, ca apa respectiva sa nu se verse. Acesta deja este un pas inainte, in ceea ce priveste capacitatea lui de a fi instruit in manevrarea altor obiecte sau de a fi implicat in alte activitati, mai complexe.

Multumim Alexandrei Pop, educator Montessori AMI pentru 3-6 ani, la Montessori Kindergarten of Bucharest, pentru interviul acordat.

Articolul urmator
Singura abilitate emoțională care garantează succesul copilului tău mai tare decât IQ-ul
Singura abilitate emoțională care garantează succesul copilului tău mai tare decât IQ-ul

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am doi copii cu ADHD și pot spune că este mult mai mult decât o simplă lipsă de concentrare
    Am doi copii cu ADHD și pot spune că este mult mai mult decât o simplă lipsă de concentrare

    Printre marile provocări cu care se poate confunta un părinte se regăsește și aceasta: să vadă cum copilul său este diagnosticat cu ADHD. Cu atât mai mult cu cât nu este...

    Mama mea o iubește mai mult pe sora mea mai mică, decât pe mine. Nu pot să nu mă simt geloasă
    Mama mea o iubește mai mult pe sora mea mai mică, decât pe mine. Nu pot să nu mă simt geloasă

    O tânără de 21 de ani povestește, într-o postare pe Reddit, că este geloasă pe sora ei mai mică, fiindcă este preferata familiei. Aceasta spune că se simte neglijată și...

    De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta
    De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta

    Stim cu totii tendinta femeilor de a fi mai emotionale si de a-si exprima mai des trairile si sentimentele, spre deosebire de barbati, care incearca mai mult sa-si reprime anumite emotii....

    Un studiu dovedește că bărbații poluează planeta mai mult decât femeile. Iată cum!
    Un studiu dovedește că bărbații poluează planeta mai mult decât femeile. Iată cum!

    Bărbații poluează mai mult decât femeile, este concluzia unui studiu recent realizat în Suedia. Obiceiurile lor contribuie la creșterea emisiilor de carbon, ei poluând...

    De ce ne crește mai mult păr pe cap decât pe corp?
    De ce ne crește mai mult păr pe cap decât pe corp?

    Părul crește pe aproape toată suprafață corpului, mai puțin pe buze, în palme și pe tălpi. Lungimea firelor de păr diferă în funcție de zonă. De exemplu, pe brațe...

    Este normal să-ți iubești animalul de companie mai mult decât copilul?
    Este normal să-ți iubești animalul de companie mai mult decât copilul?

    Uneori, oamenii spun lucruri la care nu te aștepți. E normal ca o mamă să-și iubească câinele mai mult decât copilul? Discutăm mai jos.

    Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii
    Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii

    Metoda de educație Montessori poartă numele celebrei Maria Montessori, cea care a trecut prin multe greutăți astfel încât să pună bazele unui sistem educațional folosit...

    De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică
    De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică

    Legătura dintre bunici și nepoți este unică, amintirile despre momentele din copilărie petrecute alături de bunici fiind printre cele mai valoroase. Când bunicii petrec timp...

    © 2024 Qbebe