10 lucruri pe care să le faci ca să ai un copil încrezător

10 lucruri pe care să le faci ca să ai un copil încrezător

Irina Olteanu - Redactor Senior

Toți părinții își doresc un copil încrezător, dar de multe ori ajung să împiedice ei înșiși buna dezvoltare a celui mic. Iată cum trebuie să procedați pentru a nu interfera în vreun fel cu consolidarea încrederii în sine, alături de sfaturi în detaliu în acest sens.

Ai nevoie de încredere ca să fii copil, fie că mergi la o nouă școală sau te afli la prima oră de sport; un copil trebuie să se adapteze fie că își dorește sau nu unor domenii puțin cunoscute. Iar părinții la rândul lor vor, în mod normal de altfel, să le insufle o atitudine potrivită pentru ca ei să facă față cu brio noilor provocări și, în timp, să-și dezvolte încrederea în propriile forțe (să se simtă fericiți, în siguranță și iubiți). Deși benefice, nu sunt suficiente doar vorbele de laudă, fiind necesare realizări concrete (copilul deprinde astfel un simț de control asupra propriei persoane și devine conștient de sine); în plus, nu doar părinții dețin un aport în sensul formării copilului, ci și profesorii, prietenii și chiar persoanele străine. În acest sens, principalul lucru pe care îl poate face un părinte pentru un copil încrezător este să îi ofere cât mai multe șanse de a exersa și de a-și stăpâni abilitățile, permițându-i să și greșească, dar să persevereze. Cu toate că fiecare copil este unic, există câteva linii generale pe care este bine să le respectați. Nu uitați de răbdare, o aptitudine de bază pentru orice părinte.

Citește și: Succesul copilului: 10 abilitati de care are nevoie pentru a reusi 

copil increzator

1. Recunoaște efortul pe care îl depune copilul în ceea ce face

Este important să recunoști chiar și lucrurile mărunte și să-l încurajezi să continue. Chiar dacă nu a finalizat o activitate/un proiect, prin recunoașterea efortului depus îl încurajezi să nu abandoneze. Iar dacă eșuează, deși va fi frustrat, învață-l să accepte și eșecul; trebuie doar să găsească alte modalități pentru a-și atinge scopul dorit (de exemplu, dacă nu se descurcă la un anumit sport, poate oricând să încerce să practice un altul).

2. Permite-i să rezolve singur probleme

În mod natural părinții nu-și doresc ca ai lor copii să se chinuie. Dar este important ca aceștia să învețe singuri să rezolve probleme și să găsească rezolvări. Dacă îți cere ajutorul îi poți spune cum te-ai descurcat într-o situație similară, dar în final copilul trebuie să descopere soluția optimă pentru a ieși din impas. Nu uita să îl lauzi pentru tenacitate și perseverență.

3. Susține curiozitatea

Părinții care se joacă alături de copii creează o legătură de dragoste și respect. Îngăduind unui copil să exploreze lumea din jur, îl ajuți indirect să își depășească zona de confort. Chiar dacă cei mici au la dispoziție tehnologia pentru a le rezolva multe probleme, contează dorința de a pune întrebări, de a-și folosi imaginația și de a găsi noi moduri de a face anumite lucruri realmente simple. Doar în acest fel se va revela spiritul uman.

4. Învață-ți copilul care este fundamentul succesului

Succesul se bazează pe încercări și erori. Este vital să îți înveți copilul că poate lucra intens și poate avea succes, dar nu uita de răsplată. Încrederea în propriile forțe a copilului atinge pragul maxim când știe că părinții îi sunt mereu alături. O asemenea abordare este realistă și implică o înțelegere a punctelor forte și a slăbiciunilor. Nu este obligatoriu ca toate lucrurile să fie duse la bun sfârșit, dar prin încercare și perseverență copilul va putea atinge orice obiectiv își va dori.

5. Participă în educația copilului

Nu este vorba doar despre menținerea unei legături cu profesorii, copiii trebuie să știe că părinții sunt complet implicați în educația lor, deoarece în acest mod tind să muncească mai mult. Reîntăririle pozitive apar când părinții citesc și învață alături de copii, care de altfel constituie și clipe plăcute petrecute în familie. Copiii au nevoie de disciplină și de rutină și, mai ales, să știe că părinților le pasă de educația și de viitorul lor. Trebuie răsplătiți pentru rezultatele bune la școală (dar nu prin cadouri materiale) și să înțeleagă că temele pe care le au de rezolvat sunt similare unui loc de muncă.

6. Oferă-i copilului responsabilități

Este vorba despre sarcini de tip casnic, precum ordinea în cameră, tunsul ierbii etc. În acest mod sporești valoarea activităților respective; nu trebuie însă să-l plătești, ci să îi demonstrezi că trebuie să aibă grijă și să îi pese de lucrurile sale, să le prețuiască. Este vorba tot despre disciplină, dar și despre responsabilitate, esențială pentru creșterea unui copil încrezător.

7. Ajută-ți copilul să își exprime sentimentele

Este esențial pentru părinți să permită copilului să se exprime. Când acesta plânge, dacă îi vei spune să înceteze nu vei face decât să sporești gradul de anxietate și de stres. Respectă emoțiile copilului, mai ales când încearcă să le exprime într-o manieră sănătoasă. Trebuie să știe că este important. Când se simte rănit, să știe că poate vorbi și că va fi ascultat. Prin verbalizare se creează acel sentiment de încredere în sine.

8. Recunoaște și laudă copilul pentru orice luptă poartă

Laudele pe care le adresezi copilului nu trebuie neapărat să vizeze realizările acestuia, cum ar fi succesul la un concurs sau o abilitate nou dobândită. Este vorba și despre cine este copilul în momentul respectiv; prin acceptarea și recunoașterea acestui lucru, că este bun, inteligent și capabil să facă față oricărei provocări îi sporești încrederea în propriile forțe. Nu este întotdeauna vorba despre victorii.

9. Oferă copilului provocări

Copiii necesită o stimulare continuă pentru a menține creierul într-o funcționare permanentă. Oferă-i provocări, proiecte și activități distractive care să îi îmbogățească viața. Va resimți o împlinire și că învață. Poate fi vorba despre activități sportive, proiecte școlare sau hobby-uri, toate contribuie la o creștere a încrederii în sine, oferind noi oportunități de a crea și de a-și folosi imaginația.

copil increzator

10. Nu judeca sau critica performanța

Există o diferență semnificativă între critica constructivă și încurajarea performanței copilului. Nu trebuie să critici copilul, ci să recunoști realizările sale în mod exact (nu vag). Specifică clar când îl lauzi, detaliind toate aspectele. Falsele încurajări, lipsite de substanță reală nu fac niciun bine.

În final, un copil încrezător are parte de părinți încrezători. Copiii ne privesc întotdeaua drept exemplu, devenind oglinzile asupra cărora se concentrează. Prin urmare, dacă dorești un copil încrezător, ar trebui să faci și tu pași în această direcție.

Citește șiSfatul psihologului: Cum sa ai un copil premiant, si la scoala si acasa 

Surse:

www.powerofpositivity.com; http://kidshealth.org; www.todaysparent.com

Articolul urmator
6 lucruri pe care NU trebuie să le spui niciodată unui copil care plânge

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 lucruri pe care NU trebuie să le faci în travaliu, conform unei asistente specializată în nașteri
    5 lucruri pe care NU trebuie să le faci în travaliu, conform unei asistente specializată în nașteri

    În ceea ce privește travaliul, există multe informații false sau care nu se mai aplică în ziua de azi. Iată 5 lucruri de evitat atunci când te pregătești să naști.

    9 lucruri care îți înrăutățesc relația cu al tău copil
    9 lucruri care îți înrăutățesc relația cu al tău copil

    Printre preocupările majore pe care le ai, ca părinte, se regăsește și aceasta: să nu ajungi să-ți strici relația cu copilul tău. De aceea, te preocupi permanent să găsești...

    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău
    12 lucruri pe care să le faci dacă soțul alege familia lui în locul tău

    Odată ce te căsătorești, cel mai mult îți dorești să ai parte de dragostea și de atenția soțului tău. Cu toate acestea, nu este exclus ca, la un moment dat, să sesizezi că...

    Sfaturi de parenting de la un terapeut specializat în probleme de atașament: 5 lucruri pe care NU trebuie să i le faci copilului
    Sfaturi de parenting de la un terapeut specializat în probleme de atașament: 5 lucruri pe care NU trebuie să i le faci copilului

    Știm deja că TikTok-ul poate fi o platformă cu ajutorul căreia putem primi sfaturi utile de la specialiști din diferite domenii. De data aceasta este vorba despre un psihoterapeut...

    Sfaturi de la o bonă: Cele 5 lucruri pe care să nu le faci când angajezi o bonă
    Sfaturi de la o bonă: Cele 5 lucruri pe care să nu le faci când angajezi o bonă

    Bona este persoana care va petrece mult timp alături de copilul tău, așa că alegerea unei persoane potrivite s-ar putea să nu fie chiar atât de simplă. Uite care sunt cele mai...

    6 lucruri pe care să nu le spui niciodată unui cuplu care se pregătește să adopte un copil
    6 lucruri pe care să nu le spui niciodată unui cuplu care se pregătește să adopte un copil

    Ai aflat că o persoană apropiată din viața ta urmează să adopte un copil? Minunat! Probabil că te bucuri pentru ea/el, dar în același timp, e normal să existe și unele...

    Ce să faci și, mai ales, ce să NU faci dacă descoperi că al tău copil se automutilează
    Ce să faci și, mai ales, ce să NU faci dacă descoperi că al tău copil se automutilează

    Ca părinte, probabil că una dintre cele mai dificile experiențe prin care poți trece este să afli că al tău copil suferă. Uite ce să faci și mai ales, ce să nu faci, dacă ai...

    10 lucruri pe care le-am facut la primul copil, dar la care am renunțat când l-am avut pe al doilea
    10 lucruri pe care le-am facut la primul copil, dar la care am renunțat când l-am avut pe al doilea

    Atunci când devii mamă prima dată, este normal să faci mai mult decât trebuie. Nu știi la ce să te aștepți decât din teorie, totul se schimbă și poate fi...

    © 2024 Qbebe