Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Cultivarea inteligenței parentale prin curaj, compasiune și conectare

de Isabela Polnar

În luna octombrie, Pagina de Psihologie în colaborare cu Mozaic Media și Salvați Copiii te invită la cel mai important eveniment pentru sănătatea relațională a familiei, organizat anul acesta în România. Trei dintre cei mai apreciați experți în psihologie și parenting vor urca pentru prima dată pe aceeași scenă, în scopul de a ne împărtăși informații esențiale pentru starea de bine a copiilor și a părinților lor. Conferința este parte din programul național #REvoluțiaRelaționalăÎnRomânia, având ca obiectiv promovarea sănătății relaționale, prin cultivarea inteligenței emoționale și interpersonale, manifestată sub toate formele ei.

Părinți, bunici, bone, educatori, specialiști în sănătate, psihologie și psihoterapie, dar și reprezentanți ai social media - sunteți așteptați deopotrivă, informațiile transmise fiind accesibile și esențiale atât familiilor și specialiștilor în domeniul sănătății mintale, cât și bloggerilor și mai ales reprezentanților din sistemele educaționale.

Cultivarea inteligentei parentaleCei trei experți pornesc de la același mesaj:
Părinții și îngrijitorii din zilele noastre au șansa de-a cultiva flexibilitatea, receptivitatea și reziliența copiilor de azi și a adulților de mâine, dacă își ajustează stilurile parentale prin dezvoltarea inteligenței parentale.

Te invităm să te gândești, chiar acum, preț de câteva secunde la:
• Cum ar arăta viața ta acasă, dacă te-ai putea conecta mai ușor la copiii tăi, stârnindu-le atenția, curiozitatea și receptivitatea față de ceea ce este important pentru voi ca familie?
• Cum ar fi, dacă ai observa că între voi există o mai bună cooperare?
• Cum ar fi, dacă ați înlocui, cu toții, rigiditatea sau dramele emoționale cu starea de prezență conștientă și flexibilitatea psihologică?
• Cum ar fi, dacă adolescenții și copiii și-ar putea exprima mai ușor propriile emoții și sentimente, evitând astfel certurile și discuțiile inutile?
• Cum ar fi să știi exact ce să-i spui copilului, pentru ca creierul acestuia să treacă de la starea de reactivitate la cea de receptivitate?
• Cât ați fi cu toții de fericiți dacă tu, ca adult, ai avea informații corecte și validate științific despre ceea ce este sănătos și ce este nociv pentru starea de bine a familiei tale?

Așadar, conferința de la București, din 29 octombrie, este despre: nevoile reale ale copiilor, flexibilitatea și inteligența parentală, impactul relației de cuplu asupra dezvoltării și sănătății copilului, dar și despre sănătatea emoțională și relațională a întregii familii. Acestea fiind strategiile prin care îi putem ajuta pe copiii zilelor noastre să-și dezvolte sănătatea mintală și reziliența, pentru a deveni adolescenți și, mai apoi, adulți curajoși, plini de compasiune și deschiși față de conectarea umană.

Mesaj de la Diana Stănculeanu (Salvați Copiii): „Trăim într-un context social bogat și flexibil, care permite și încurajează discursul despre ființa umană dintr-o perspectivă complexă ce aduce laolaltă nevoi, emoții, progres, sănătate, dezvoltare, echilibru, corp, minte, spirit. Suntem preocupați mai mult ca niciodată de binele, dezvoltarea, devenirea și progresul copiilor noștri încă din primele clipe de viață. Puține sunt dimensiunile vieții lor, ce rămân neanalizate - ne preocupă educația, socializarea, relațiile, adaptarea lor; ne lăsăm zilnic prinși în dezbateri fără sfârșit legate de abordările de parenting care vor transforma, sau nu, copiii noștri în super adulți. Rămâne însă o bucățică din copiii noștri care pare să nu cucerească încă agenda publică, deși, atunci când o va face, va împărți părinții, educatorii, profesioniștii în creșterea și educarea copiilor, în tabere fierbinți - sexualitatea, ca parte fundamentală a personalității umane, deci și a copilului.
Vă invit pe 29 octombrie să vorbim, onest și fără rușine, despre educație sexuală, a noastră și a copiilor noștri, în strânsă legătură cu sănătatea, protecția, viața afectivă, intimitatea și autonomia pe care, le dorim prezente în familiile noastre.
"

Mesaj de la Urania Cremene: „Până să apară copiii, cuplul părea a fi un întreg, în care cei doi își terminau unul altuia propozițiile. Mai apoi, unul sugerează căciulița pe cap, celălalt susține călirea. Unul consideră că răsfățul este nociv și acționează mai dur, în timp ce celălalt își ia puiul în brațe, ferindu-l de cearta arțăgoasă... Și acesta este numai începutul.
De ce avem stilul parental pe care îl avem și cum influențează aceste diferențe dinamica în cuplu? Ce impact au aceste diferențe asupra felului în care ne educăm copiii și ce se întâmplă pe termen lung? Cum putem ajunge la un consens, acolo unde pare că nu există niciunul? Vin-o să afli toate acestea..
."

Mesaj de la Gáspár György: „Societatea evoluează de la o zi la alta și odată cu aceasta se schimbă și nevoile esențiale ale copiilor care ne colorează viața. Pe vremea noastră, cei mici (dar și cei mari) erau pupați doar în somn, iar adulții evitau emoțiile așa cum noi ne ferim astăzi de boli și viruși. În prezent, societatea s-a dezvoltat atât de mult încât inteligența emoțională și «emodiversitatea» sunt părți esențiale ale sănătății relaționale, ce reprezintă cel mai important predictor pentru succesul și reușita în viață.
Dacă vrei să afli mai multe despre cum poți face față emoțiilor dificile, despre strategiile inteligente prin care poți oferi un prim ajutor emoțional și despre cum să fii un adult de încredere în viața copiilor din jurul tău, atunci, pe 29 octombrie, e musai să fii în sală.
"

Evenimentul este moderat de jurnalista Paula Herlo. Paula este senior corespondent ProTV și producător al emisiunii „România, Te Iubesc!". În 2008, a câștigat premiul internațional Emmy în urma campaniei media Tu știi ce mai face copilul tău?. De asemenea, este președinte onorific al Asociației Dăruiește Viață. Se numără printre cele mai active persoane publice din spațiul media românesc, având un angajament solid față de starea de bine a oamenilor. Activitățile umanitare ale Paulei și proiectele sale pot fi urmărite pe site-ul paulaherlo.ro.

Programul evenimentului:

09:30-10:00 Înregistrarea participanților
10:00-11:30 Importanța sănătății sexuale: despre corp, emoții și relații în educația sexuală a copiilor
11:30-11:45 Coffee break
11:45-13:15 Stilurile parentale - impactul lor în cuplu și în relația cu cei mici
13:15-14:30 Pauza de prânz
14:30-16:00 Inteligența emoțională - cum îi putem ajuta pe copii să se împrietenească cu emoțiile
16:00-17:00 Q & A - întrebări și răspunsuri

Locație:
Din grijă față de participanți și de confortul acestora, am ales ca evenimentul din acest an să-l organizăm într-una dintre cele mai spectaculoase locații din București - Biavati Events.

Prețuri și înscriere:
Data limită de înscriere a participanților - vineri, 27 octombrie. Înscrierea se face completând datele în acest formular.
Dacă te înscrii și efectuezi plata până la data de 26 septembrie, taxa de participare este de 170 lei.
Începând cu data de 27 septembrie, taxa de participare este de 200 lei.

Pentru mai multe informații, vă invităm să ne scrieți la adresa de e-mail contact@paginadepsihologie.ro. Detalii suplimentare găsiți și pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

E importanta muzica pentru copilul meu? E importanta muzica pentru copilul meu?
Pot sa prezic temperamentul lui bebe? Pot sa prezic temperamentul lui bebe?
Bebele meu inca nu vorbeste: e tarziu? Bebele meu inca nu vorbeste: e tarziu?
Sindromul Asperger - tot ce trebuie sa stii Sindromul Asperger - tot ce trebuie sa stii

Articole Lifestyle

Culoarea pe care să nu o combini niciodată cu blugi albaștri Culoarea pe care să nu o combini niciodată cu blugi albaștri
3 femei cuminți din zodiac care iubesc golani 3 femei cuminți din zodiac care iubesc golani
Lănțișorul auriu nu mai este la modă! Cum arată accesoriul anului 2018 Lănțișorul auriu nu mai este la modă! Cum arată accesoriul anului 2018
10 culori de ojă pe care orice femeie ar trebui să le aibă 10 culori de ojă pe care orice femeie ar trebui să le aibă

Alte articole care te-ar putea interesa

Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Diana Vijulie
Sunt mamă, deci mă simt vinovată. Mereu!Prima vinovăție de mamă m-a măcinat la 3 minute după ce am văzut a doua liniuță de pe testul de sarcină și am zis "eu nu cred așa ceva". Vinovăția asta a tot crescut, pe măsură ce acceptam ideea că...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Yucca Center – un loc unde mamele se vor simți ca acasăAm avut plăcerea de a vizita săptămâna aceasta un loc extrem de plăcut, gândit de o mamă pentru alte mame. Încorporează într-un singur concept o parte destinată delectării cu minunății culinare, una destinată...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Stii ca esti insarcinata atunci cand…

Stii ca esti insarcinata atunci cand…

Simptomele sarcinii iti pot da batai de cap, mai ales cand esti gravida pentru
MAI MULT

Incep inscrierile la Scoala Parintilor Responsabili: seminarii gratuite pentru viitorii parinti din Bucuresti si Galati

Incep inscrierile la Scoala Parintilor Responsabili: seminarii gratuite pentru viitorii parinti din Bucuresti si Galati

Naste Natural (www.nastenatural.ro), un
MAI MULT

Imagini care arata cat de diferite sunt sarcinile

Imagini care arata cat de diferite sunt sarcinile

Sarcinile sunt extrem de diferite atat de la o femeie la alta, cat si de la un
MAI MULT

Bebee

10 sfaturi utile ca bebeluşul să doarmă mai bine

“Persoanele care spun că dorm că nişte bebeluşi, de obicei nu au unul
MAI MULT

Întărirea-sistemului-imunitar-la-copii

Întărirea sistemului imunitar la copii

Ce puteţi face pentru a vă proteja copiii de germenii şi viruşii la care
MAI MULT

Tratamente naturiste pentru fibromul uterin

Există tratamente naturiste și pentru fibromul uterin. Astfel, pe lângă
MAI MULT

infertilitatea secundară

Ce este infertilitatea secundară?

Denumirea de infertilitate secundară ridică adesea multe semne de întrebare.
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net