Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Dragostea de mama este oarba? Ce (nu) vad la copilul meu si cum il afecteaza asta

de Psiholog Eva Pirosca

Dragostea de mama este oarba. Adica, uneori, inchide ochii la problemele copilului. Este acesta un lucru benefic pentru copil? Il mai poti ajuta daca nu vezi ce este in neregula si unde este loc pentru interventia ta? Dragostea mamei poate acoperi multime de greseli si diferente, dar alti oameni nu o vor face. Ce putem vedea mai putin placut, atunci cand deschidem ochii asupra copilului, si cum putem interveni?

Ce (nu) vad la copilul meu:
Are o imaginatie bogata... sau este rupt de realitate?

Mihai are 5 ani si se joaca de-a Star Wars. Aproape toate discutiile lui nestructurate, au in vedere personajele si actiunea din film. Atunci cand merge pe culoarul gradinitei sau prin clasa, Mihai isi imagineaza ca este Yoda, Darth Vader sau Boba Fett. Degeaba ii amintesc in mod constant ca jocurile noastre nu includ arme si bataie si este inutil sa ii propun alte personaje, din alte filme. Mihai sare, se schimba la fata, gesticuleaza si mimeaza. Ofera un adevarat spectacol! Din pacate, ce vedem la el nu este un joc actoricesc. El este captiv in aceasta lume imaginara. Baietelul este atat de patruns de realitatea personajelor lui si a vietii acestora, incat cu greu se poate rupe din ea. Si efectiv nu gaseste placere in altceva.

Am scris „realitatea personajelor" ? Da. Pentru ca aici sta marea problema. Copilul, mai ales in anii prescolari, are un creier ce absoarbe totul din mediu. Nu se poate impotrivi. Nu dispune de mecanisme de aparare. El va prelua tot ceea ce ajunge la el. Nu are nici discernamant. Nu poate pune etichetele de „real" si „fantastic" asupra elementelor la care are acces. Pentru copilul mic, este nespus de dificil sa inteleaga si sa accepte ca fiintele pe care le vede pe micul ecran NU sunt reale. El traieste actiunea desfasurata acolo cu toata fiinta. Lumea sa launtrica, scenariile mintii sale, emotiile sale ajung sa fie impregnate de aceste filme pe care le vede, in mod repetat. Si, in cele din urma, si activitatea sa cotidiana. Ca sa formulez intr-o maniera mai simplista: copilul va deveni ceea ce vede. Efectele micului ecran si ale jocurilor video sunt redate in detaliu si in termeni specializati, dar totodata accesibili, in articole ce se gasesc la noi pe site: Copilul meu si televizorul: Cum ii afecteaza creierul si dezvoltarea si Copilul meu, computerul si internetul: Cum ii este afectat creierul?

Voi mai oferi cateva exemple. Mircea are tot 5 ani. S-a urcat in copac si doreste sa se arunce de acolo. Il avertizez ca se va rani si il va durea. „Nu", ma asigura el, „nu ma doare, eu sunt omul de fier". „Sunt Iron Man, sunt Iron Man, sunt Superman", incepe apoi sa strige intr-o transa agitata si atat de convingatoare, ca ma pregatesc sa ii ofer primul ajutor. Din fericire, coboara din copac, mai mult sarind, dar o zbugheste la fuga, anuntand printr-un strigat ca "si-a luat zborul".

 


 

Emil are 7 ani si sare din capul scarilor, gata-gata sa isi loveasca fruntea de peretele din fata. Toti martorii isi tin rasuflarea si isi fac semnul crucii, intrebandu-se cum este cu putinta ca un copil sa se arunce de la o inaltime de aproape doi metri, deplasandu-se prin aer inca un metru si jumatate. Ce o fi in mintea lui?! Putin ametit, scapat ca prin minune de izbitura, Emil zambeste voios si ne linisteste „Pai, eu nu patesc nimic, sunt Spiderman!" Intr-adevar, sepcile, tricoul si ghiozdanul sunt „amprentate" cu panze de paianjan, iar interesul maxim al baiatului la scoala sunt paianjenii. De altfel, asa se si deplaseaza prin clasa: sarind si intinzandu-se in patru labe labe, precum ar face Omul Paianjan.

Danut este un baiat inteligent de 9 ani, pasionat de Minecraft si de alte jocuri video, carora nu le-am retinut numele. Este adeseori plictisit la scoala si, intrebat ce ar dori sa faca, raspunde ca asteapta sa ajunga seara acasa si sa poata lua tableta sa se joace. Mai are preferinte si pentru cativa super-eroi, despre care vorbeste cu entuziasm natarmuit, si despre care urmeaza sa aflu mai multe, avand in vedere ultima „patanie", suficient de ingrijoratoare... Ce patanie? Ei bine, deunazi, Dan a alergat cu viteza si a intrat cu capul in zid. Nu, nu din greseala. S-a dus... "ca berbecul", cum se spune. Lovitura l-a lasat cu un cucui periculos si cu o mare confuzie. Desi aproape ca nu imi vine sa cred, Dan a avut un moment de pierdere totala a contactului cu realitatea. El recunoaste ca s-a dus cu forta spre zid, si nu se astepta sa se loveasca, deoarece credea ca este super-erou... 

Prin urmare, copiii ajung sa nu mai distinga realitatea de fantastic, intrucat creierul lor se devolta intr-o lume paralela, in coordonate fantastice. Mintea lor ia forma unei alte lumi. Se raporteaza la un univers inexistent si, asemeni bolnavilor de schizofrenie, le vine foarte greu sa inteleaga si sa accepte ca realitatea este diferita. Trebuie sa isi infraneze impulsurile, sa isi suprime dorintele, sa nu creada propriei ratiuni - pentru ca aceasta este parazitata. Ei nu sunt ancorati in realitate. Oare cu ce avem de-a face? Doar cu o imaginatie bogata, asa cum argumenteaza uneori parintii?

 


 

Ce (nu) vad la copilul meu
Este diferit de ceilalti prin unicitate... sau si prin altceva?

Atunci cand copilul este diferit de majoritatea printr-o trasatura evidenta, fie ca este defect de vorbire, intarziere mentala, probleme emotionale manifeste, aceste aspecte nu sunt motiv de stigmatizare, dar nici de evitare. Diferentele trebuie luate ca atare si copilul are nevoie sa fie abordat ca o persoana, cu tot ceea ce este. Faptul ca „ne prefacem" ca nu are nimic, nu il va ajuta decat poate pe termen foarte scurt. Adesori, aici sunt „ajutate" mai mult temerile parintilor (justificate adesea). Copilul simte prefacatoria, iar faptul ca ii negam o trasatura, oricat de indezirabila sau de delicata, inseamna ca il negam pe el, ca nu il putem accepta cu totul. Doar ca un copil nu va rationa astfel, ci va primi si va cuibari sentimentul ca el insusi nu se poate accepta cu totul.

Iar odata ajuns in colectivitate, copilul cu atat mai mult are nevoie sa fie introdus in mod sincer celorlalti. Copiii sunt transanti si pot fi cruzi. Daca nu le spui adevarul, il numesc ei singuri - iar epitetele lor ar putea sa nu fie la fel de adecvate sau de fericite ca ceea ce poti spune tu. Mai ales cand vine vorba de scoala. Trecerea de la gradinita la scoala este deja o schimbare stresanta pentru un copil, iar cand peste asta se alatura primirea cu scepticism din partea celorlalti, poreclele si rautatile lor, poate deveni traumatizanta. Sa mai tinem minte ca intre 6 si 9 ani, copilul traverseaza, ca dezvoltare morala si emotionala, o etapa a dreptatii si echitatii. Campul de constiinta al copiilor este rigid si ingustat asupra aspectelor de echitate, si nu de echivalenta.

El face judecati corecte (din perspectiva lui), dar aspre. Are un spirit justitiar deosebit. Nu echivaleaza, nu aproximeaza, nu face compromisuri. Asteapta ca toti oamenii sa fie la fel si sa fie tratai la fel. Spun lucrurilor pe nume si pot vatama cu usurinta o constiinta mai delicata. Tocmai de aceea au nevoie sa li se explice diferentele dintre oameni, pe care ei deja le sesizeaza, pentru ca altfel le vor „aresta" ei singuri. Stau prost cu empatia si au nevoie de ajutor in acest sens. Si cum pot fi ajutati sa empatizeze, daca nu au cu ce? Daca noi sustinem ca acel copil care se balbaie, sau acel copil care merge stramb, sau acel copil mai lent decat noi, sau cel agresiv, sau cel care „se prinde greu", nu au nimic diferit fata de ei?

Am in minte cazul unui baietel de 8 ani, care s-a integrat intr-o clasa mixta ca varste: copiii aveau intre 6 si 9 ani. Totusi, integrarea nu a fost completa. Baiatul avea un astfel de defect de vorbire (balbaiala), insa usor de tolerat, mai ales datorita candorii si a farmecului sau. Mai evidenta de atat insa era perspectiva sa emotionala si relationala. Copilul avea nevoile emotionale ale unui prescolar si comportamentul similar. Alerga dupa copii si cauta joaca atunci cand era timpul de lucru. Ii pisca, gadila, mangaia, nestavilindu-si bucuria, in ciuda ripostei acestora si a rugamintilor insistente de a inceta. Bucuria sa nu parea ca are nevoie sa se impartaseasca de bucuria sau macar de acordul celuilalt, ci doar atentia acestuia ii era indeajuns. Aceasta atentie o vana in marea parte a timpului, tulburand copiii si comunitatea clasei.

Din pacate, rareori reactiona pozitiv, adica manifestand intelegere rationala si emotionala fata de cererile copiilor. Acestia au vorbir pe rand cu el, sau in „sedinte" ale clasei, in diferite momente si cadre, sub forma de dialog, dezbatere si jocuri. Jocul ramanea singura forma relaxanta pentru baiat. Ceea ce nu il facea totusi sa isi schimbe comportamentul pe temen lung. Intr-un final, rabdarea copiilor (sa ne amintim de spiritual lor justitiar de la aceasta varsta...) a cedat si acestia au inceput sa constate si restul trasaturilor aparte ale colegului lor. Pe care le-au numit, desigur, cu luciditate si sange-rece, fara sa se fereasca de etichetari. La aceasta varsta, din pacate, etichetele sunt des intalnite, pentru ca inseamna "a intelege lumea" si "a spune lucrurilor pe nume".

 


 

Au inceput, deci, sa intrebe. De ce se balbaie? De ce nu intelege lucrurile cand i se explica: este prost? De ce nu lucreaza, ci doar se joaca? De ce ii deranjeaza pe colegi intruna si nu intelege ca acestia vor altceva? De ce nu respecta regulile dintr-un joc? De ce nu ii lasa sa termine ce au de zis? De ce ii fugareste, se agata de ei si ii inchide in vestiar? De ce rade atunci cand ceilalti sut revoltati? De ce gandeste mai lent decat ei? De ce nu poate face calcule pe care ei le fac la 8 ani? De ce plange atat de usor cand incerci sa vorbesti ceva serios cu el sau nu ii acorzi atentie? De ce nu ne respecta?

Acestor copii nu li se spusese nimic altceva despre colegul lor, decat ca nasterea sa la 7 luni a fost o biruinta si o minune de la Dumnezeu, o mare bucurie pentru parintii care se temeau pentru supravietuirea micutului. Insa nu li explicasera si urmarile din acest caz, ale unei nasteri premature. Parintii nu au dorit acest lucru si au negat tot timpul ca baiatul ar avea ceva diferit de alti copii. Insa copiii vad. Si daca nu le spui adevarul, cu intelepciunea de care un adult este capabil, il vor descoperi singuri, la masura mintii lor. Asa ca, in ciuda eforturilor adultilor de a „indulci" si a da o alta perspectiva situatiei, copiii au dedus singuri despre colegul lor ca... „este asa fiindca s-a nascut la 7 luni" si ca... "are sindromul Down, si nu este ca noi ceilalti". Desigur, baiatul avea o intarziere mentala si emotionala, el avea o varsta biologica de 8 ani, dar intelegea, simtea si se comporta ca un copil de 3-4 ani. INu avea sindromul Down. Dar copiii, iata, au dat ei insisi un sens situatiei.

Nu voi insista asupra conflictelor launtrice ale baiatului si asupra suferintei lui. O minte de patru ani nu intelege spiritul justitiar si rigiditatea unor minti de 7, 8 ani. Ii este greu sa se simta primit intr-o comunitate care nu se joaca (asa cum intelege el joaca) si care are asteptari mult peste nivelul lui. Se va simti ranit, exclus, jignit. Acest efort de integrare il pot privi ca avand cel putin la fel de multe aspecte negative, ca si pozitive. Dar cred ca cele dintai puteau fi evitate, prin transparenta parintilor, prin deschiderea si cooperarea lor. 

Ce (nu) vad la copilul meu:
Copilul loveste si trebuie sanctionat... sau mai degraba alinat?

Iata observatiile Alexandrei Pop, educator Montessori AMI pentru grupa de varsta 3-6 ani:

"Eu cred ca premeditarea este aproape zero la trei-patru ani, in ceea ce priveste asa-zisele rautati. Nu cred ca exista copii rai. Exista copii in suferinta, care se manifesta violent, dar pentru ca le lipseste ceva, sunt privati sau frustrati de ceva. Altfel, nu cred ca exista vreun copil care sa vina la gradinita si sa se gandeasca pe drum: „Azi ii voi bate pe toti!" In principiu, ei vin cu deschidere, pentru ca asta este natura lor! Sa fie deschisi, sa invete lucruri! Ca reactioneaza bizar, da, sunt motive: ii doare burta, ii doare capul, le este dor de mami sau de tati, nu au dormit bine azi noapte. Sau poate ca un alt copil a interactionat in mod ciudat cu ei si ei nu inteleg de ce; poate ca nu pot sa se exprime cum si-ar dori, pentru ca nu au inca respectivele cuvinte - iar aceasta este o forma de frustrare.

Atunci se supara - si pentru ca nu pot spune lucrurile altfel, se manifesta printr-un pumn in fata colegului. Iar daca nu vrei sa fii prietenul meu, o sa-ti iau cartea, ca sa iti atrag atentia, sai o sa te pisc sau orice altceva, ca sa te uiti la mine. Pentru ca eu nu realizez, in mintea mea de copil, ca daca te strang prea tare, iti voi lasa o vanataie, pentru ca nu stiu ce inseamna asta. In momentul in care tu, ca adult, presupui ca, din aceasta cauza, copilul este rau si trebuie pedepsit, sau tipi la el si il ameninti, nu faci decat sa il sperii. Si el va intelege despre sine ca este „rau", ca este ceva iremediabil rau la el, si se va comporta in consecinta. Iar atunci, normal ca o sa ai toate asteptarile implinite! Adica acest copil va fi cat se poate de violent.

Cum il poti ajuta, deci? Facandu-l cat se poate de constient. Adica ii spui ce vezi: „In momentul acesta, vocea ta se aude prea tare. Asculta-ti vocea" sau "Acum, mainile tale sunt prin aer, sunt pe gatul colegului, se agita si lovesc copiii din jur...", "Acum, vocea ta, cuvintele pe care le spui, imi arata ca ai inceput sa te joci". Adica, o separare foarte clara intre tu, individul, si comportamentul tau. Ii dai indicii comportamentale, ca sa reflecteze: "Mai, ce fac? Unde sunt?" Sa incerci, deci, sa il aduci in realitate, in contextele in care este necesar ca el sa fie in realitate. Pentru ca in unele cazuri, nu este necesar: in natura, de exemplu, cand se joaca, poate fi si intr-o lume de fantezie. Dar in contextele de socializare, de gradinita, contexte in care atentia este necesara, acolo sa il ajuti sa revina in realitate. Si in niciun caz nu il ajuti bruscandu-l."

Articole asemanatoare

E importanta muzica pentru copilul meu? E importanta muzica pentru copilul meu?
Pot sa prezic temperamentul lui bebe? Pot sa prezic temperamentul lui bebe?
Bebele meu inca nu vorbeste: e tarziu? Bebele meu inca nu vorbeste: e tarziu?
Sindromul Asperger - tot ce trebuie sa stii Sindromul Asperger - tot ce trebuie sa stii

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa

Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Cu ce să NU te îmbraci dacă eşti mamăFustă sau rochie scurtă Mereu ne dorim sa fim feminine, cu atât mai mult cu cât devenim mame și vrem să ne demonstrăm noi însene că le putem face pe toate. Feminitatea însă, poate să vină și...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Cat costa o nastere in 2016 in Romania

Cat costa o nastere in 2016 in Romania

O nastere in 2016 in Romania poate avea chiar in cadrul aceleiasi institutii
MAI MULT

Nasterea naturala: 8 beneficii pentru bebelusul tau

Nasterea naturala: 8 beneficii pentru bebelusul tau

Nasterea naturala este o modalitate de nastere plina de beneficii din multe
MAI MULT

9 secrete care iti pot creste sansele sa nasti natural fara probleme

9 secrete care iti pot creste sansele sa nasti natural fara probleme

Multe viitoare mamici isi doresc sa poata naste natural fara probleme si iata
MAI MULT

Bebee

Săptămâna douăzeci și cinci de sarcină

Saptamana 25

Ai început deja să te gândești la un nume pentru copil? Săptămâna
MAI MULT

nastere

Travaliul şi naşterea

Naşterea începe cu travaliul. Acesta grupează o serie de stări şi procese
MAI MULT

Ce să luăm când ne doare stomacul în timpul sarcinii

Ce să luăm când ne doare stomacul în timpul sarcinii?

Află cauzele durerii de stomac în timpul sarcini și ce remedii sunt
MAI MULT

Indemnizaţia-pentru-creşterea-copilului-pentru-anul-2016

Indemnizaţia pentru creşterea copilului pentru anul 2017

De curând, s-a  anunţat public faptul că pentru anul 2017 valoarea
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net