Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Este in regula ca parintele sa sarute copilul pe gura?

de Psiholog Eva Pirosca

Cand iubim pe cineva, ne vine sa il mancam. Mai ales pe copii. Sa ii imbratisam, piscam, muscam, pupam. Inlcusiv pe gurita. Sunt multi parintii care saruta copiii pe gura, si probabil la fel de multe voci sunt care infiereaza sau doar dezbat acest obicei. Este in regula ca parintele sa sarute copilul pe gura? Este ceva nociv, periculos, dubios? De unde putem sti? Pe ce sa ne bazam? Ce sa luam in calcul?

In acest articol nu apelez la invataturile psihologilor si la opiniile diferitilor specialisti. Ci, ca un necunoscator (si nu in calitate de psiholog), ca o viitoare mamica si ca actuala insotitoare zilnica a copiilor, voi incerca sa ma ascult pe mine, sa ascult copiii din jurul meu si sa dezbat acest subiect cu onestitatea de care dispun. Cred ca la fel incearca sa faca orice mamica ce isi ridica aceasta problema. Fara a sari la gat cuiva, fara a ma plasa in atac sau opozitie, caut cu sinceritate sa vad cum se aseaza in mine, si nu in restul, aceasta perspectiva: ca parintele sa sarute copilul pe gura. Este in regula? In ce conditii?

Este in regula pentru copil sa isi sarute si imbratiseze parintele?
El ce spune?...

Inainte sa ma intreb daca este in regula ca parintele sa sarute copilul, mi se pare firesc si intemeiat sa ma intreb cum priveste copilul acest lucru. Cum se simte copilul? Vrea sa ofere ori sa primeasca un pupic sau alta forma de afectiune? Copilul este o persoana, cu demnitate si vointa, asa ca afectiunea lui si manifestarile adecvate ale acesteiea il privesc in primul rand pe el. Chiar daca avem de-a face cu un pui de om, cel mai adesea dependent de noi, asta nu ne face stapani pe copil si pe trupul sau. Asadar, oare sarutul, imbratisarea, mangaierea, alintul, sunt ceva dorit acum de copil? In functie de asta, voi sti daca este in regula sa il pup ori ba...

 poza copil si mama

Cam greu sa pot patrunde in mintea si sufletelul sau, dar pot cel putin sa observ in ce masura copilul este liber sa spuna „Da" si „Nu" parintelui. Sunt copii care de foarte mici resping aceste manifestari, si atunci avem un raspuns clar, insa ii intalnim rar. Cei mai multi copii sunt obisnuiti de catre parinti si adultii care ii cresc sa fie alintati, pisiciti, pupati si imbratisati fara drept de apel. Atentie... va rog, sa citim din nou. Fara drept de apel. Cat de des ne intrebam copiii, pe cei de un an, doi, trei si mai mult, „Pot sa iti dau o imbratisare?" sau „Pot sa iti dau un pupic?"... Cati parinti fac acest lucru?

Pana cu ceva timp in urma, nici mie nu imi trecea prin gand aceasta alternativa. Dar am inceput sa lucrez cu si intre copii si sa observ ca ei au nevoie si se bucura sa fie intrebati. Si ca, foarte des, raspunsul lor incepe cu NU. „Nu acum", „Nu doresc", „Nu imi place". Copiii nu iti resping persoana, afectiunea sau prezenta, totusi, caci raman in contact, in preajma si comunica. Insa resping dorinta ta de a te apropia de ei. Ei au o dorinta diferita. Sau resping manifestarea ca atare. Nu le place sa fie sufocati de efuziunile noastre sau imobilizati de imbratisarile prea stranse ori navalnice.

poza mama si copilul se tin de mana 

Copiii sunt fragili, iar noi, adultii, nu realizam cu ce elan sufletesc si fizic ne indreptam catre ei. Mai ales atunci cand „ne vine sa ii mancam". Precum un uliu care se repede asupra soricelului. Copiii sunt precum bobocii de floare care se deschid delicat si precaut, chiar si atunci cand au o aparenta agitata, nastrusnica, energica. Si atunci au alte nevoi decat noi, si pentru a ne putea arata iubirea fizic, trebuie sa ne calibram la ei. Nu ei la noi. Si pentru ca noi ratam sa constientizam macar acest lucru, daramite sa il si lucram, copiii prefera sa ne spuna si NU. Daca le dam voie...

Asadar, le oferim copiilor libertatea sa ne raspunda NU? Nu vreau sa ma imbratisezi, nu vreau sa ma saruti... Un copil care are increderea in parinte ca ii poate spune asa ceva, isi descopera limitele si nevoile reale, iar apoi va putea si sa ceara ceea ce ii trebuie. Sa ii invatam pe copii cu intrebarea „Pot sa iti ofer o imbratisare sau o sarutare?", dar si sa intrebe la randul lor „Poti sa ma imbratisezi?"

Copii care iubesc si pupa, copii care iubesc si nu pupa

Cel mai curat si limpede indicator ramane tot copilul. Haide sa ii privim pe copii. Ce vedem? Atunci cand sunt impreuna si vor sa isi manifeste afectiunea, ce fac? Cum se pupa copiii? Eu am observat copii pana la 4-5 ani, care se pupa... peste tot, ca sa zic asa. Adica nu tin cont ca se pupa pe gurita ori ca il pupa pe celalalt pe picior, pe frunte sau pe mana. Copilul pupa, iar celalalt ii raspunde. Fie cu bucurie si reciprocitate, fie se sterge pe gura si spune „Nu-mi place". Caz in care „ofertantul" nu insista, dar nici nu ramane debusolat - si asta pentru ca pupatul pe gura nu este luat ca un reper. Oare nu putem gandi si proceda la fel? Daca, dupa dezbateri peste dezbateri, nu stim cum este mai bine si corect, oare nu putem sa ne comportam cu copiii... precum copiii? Il intreb pe copilul meu daca pot sa ii dau un pupic pe gura si vad reactia lui. El/ea imi va oferi cel mai clar indicator.

 poza mama si copilul

In acelasi timp, copiii isi manifesta afectiunea si altfel, iar uneori nu par deloc sa aiba nevoia de pupe. Se imbratiseaza, se harjonesc, se ating, se mangaie, se consoleaza, impart lucruri, se privesc si rad unul de altul. Pupatul nu face parte din recuzita fiecarui copil. Unii copii nu sufera daca nu sunt pupati. Iar daca simt nevoia, o pot cere. Sa avem discernamantul si rabdarea de a-i observa pe copii si de a-i descoperi. Chiar daca sunt ai nostri, nu ii cunoastem si nici nu avem dreptul sa credem ca ni se aseamana intru totul.

Copii care stiu ce fel de iubire (pupata sau nepupata) vor

Ca educatoare, deci nici macar parinte, am avut parte de surprize cu pupaturi din partea piticilor. Asa am inteles ca cei mici pot cere singuri ce au nevoie, la fel cum pot oferi cu generozitate sau doar „de forma".

De exemplu, Andi, de 3 ani si jumatate, se plimba agale si incruntat prin clasa, intr-o dimineata de iarna. Nu s-a trezit prea vesel. A intarziat pentru ca nu ii placea nicio haina si nicio gustare la micul dejun. In continuare, in clasa, nu ii place niciun lucru si niciun copil. Tot ce doreste este sa fie lasat in pace, sa se plimbe agale printre masute, cu o expresie amenintatoare dar induiosatoare si, din cand in cand, chitaind plangaret si vulnerabil. Dupa vreo jumatate de ora petrecuta astfel, Andi se apropie nespus de leeeent de scaunelul pe care stau asezata in liniste. Cand ajunge la un pas de mine, cu mainile la spate si cu o mina aproape sa planga, chitaie nedeslusit.

- Ce spui, Andi? Nu prea inteleg.
- Vreau...
- Ce vrei?
- Vreau sa ne iubim.

Dezarmata, reactionez abia in secunda doi si ii raspund induiosata "Sigur, draga, ne iubim...", insa habar n-am cum sa il iubesc pe baietelul asta asa de hotarat. Norocul meu, in secunda trei actioneaza el. Vine langa mine si intinde bratele. Ne imbratisam, apoi se urca la mine in brate si sta cuibarit ca un bebelus. Il sarut pe par fara sa mai intreb nimic, apoi ramanem asa in liniste in jur de cinci minute. Dupa care baiatul se da jos, ma anunta foarte limpede „Gata" si porneste voios catre colegii lui, intreband cine vrea sa sparga nuci impreuna cu el...

Ionut (3 ani si 9 luni), o nastrusnicie balaie de baiat, alintat de toti ai casei, de la cei doi frati adolescenti si pana la bunici, dar care de mic dispune de o curiozitate si un grad de autonomie mari. Nu ii place a fie cocolosit si tinut pe loc, la fel cum nu ii place sa fie sufocat. Isi da seama ca este „irezistibil" si foloseste asta ca sa obtina ce vrea el sau ca sa scape usor. In acelasi timp, sinceritatea simpla a copilariei il impinge sa spuna verde in fata ce crede si ce doreste, chiar daca se alinta.

- Ionut, pot sa iti dau o pupa?, il intreb intr-o dupa-amiaza, dupa un episod de harjoneala.
- Hmm... (se gandeste el). Mai tarziu putin.

poza mama si copilul la joaca 

Si o ia la fuga. Dupa cateva secunde se opreste, se intoarce catre mine si imi explica: "Sa nu imi iei transpiratia acum, de aceea imi dai o pupa mai tarziu". Desigur, nu coerenta explicatiei este importanta aici... cat capacitatea copilului de a distinge intra nevoia de harjoneala (care ii apartine lui) si nevoia de pupat (care NU ii apartine lui, ci doar adultului). Si, ca sa demonstreze ca nu este vreun salbatic, ci din contra, un caracter atent si galant, copilul se ingrijeste si de sufletul meu - al adultului nepupat -, oprindu-se din joaca pretioasa ca sa imi ofere o explicatie impaciuitoare...

Acelasi copil balai, intr-o alta zi. La activitatea de grup, inainte sa iesim in curte la joaca, Ionut sare, topaie, sta in cap si se izbeste de alti copii, care se agita la randul lor. Ca sa ma fac auzita, il iau in brate si il anunt foarte serios ca ACUM a venit momentul sa imi dea mie toata energia care il face sa se dezlantuie, sa i-o tin, iar cand iesim afara i-o dau inapoi. Copiii din jur se apropie si ei incantati si uite asa ma prefac pe rand ca sunt un paratrasnet, o umbrela uriasa care acopera multa energie sau o planta carnivora care inghite energia. Copiii imi inmaneaza o minge invizibila de energie sau ma imbratiseaza. De alaturi, entuziasmat, Ionut priveste ce priveste, isi asteapta randul, apoi se pravaleste in bratele mele si imi da un pupic neasteptat... fix pe buze! „Asta a fost o energie cu imbratisat si inca o energie cu pupat!", imi explica el senin.

Citeste si: Cine este copilul meu? 5 deprinderi ciudate ale copilului, explicate  

Ce sa mai zic...? „Bine, draga, multumesc pentru energiile tale! Ti le dau inapoi afara!" Noi nu obisnuim copiii sa ofere adultilor pupici pe gura la gradinita, asa ca afara in curte ii inapoiez pupicul pe obraz, dupa ce mai intai il intreb ce obraz prefera. Ce am inteles de aici, iata, este ca efuziunile vin uneori de la copii, fara incurajarea sau cererea adultului. Punand putin in paranteza aspectele de igiena si siguranta ale pupicilor, sa luam aminte ca micutii sunt capabili sa aleaga nivelul de intimitate pe care il doresc cu adultii: pupaturi, imbratisari, strans de mana sau doar contact vizual si verbal... Trebuie doar sa le oferim libertate, timp si disponibilitate.

Parintele il saruta pe copil sau copilul il saruta pe parinte?

Insist asupra a ce mi se pare esentialul: cine simte nevoia si cine are initiativa in manifestarile fizice ale afectiunii? Copilul sau parintele? Cand este micut, mai ales, pornirea noastra de a-l strange in brate sau de a-l pupa pe copil trebuie mai degraba temperata si amanata. El va simti cat de drag ne este si va veni singura inspre noi, asa cum au procedat baieteii de mai sus. Copiii simt imediat disponibilitatea. Dar nu intotdeauna se pot impotrivi efuziunilor noastre. Nu au curajul sau discernamantul sa le respinga.

poza copilul pupa mama  

O alta dilema, acum: atunci cand copilul vine inspre noi sa ne pupe, mai ales pe gurita, sa ii dam voie (in calitate de parinti)? In calitate de educator, prieten de familie sau un grad de rudenie indepartat, eu personal sustin ca nu. In exemplul de mai sus cu Ionut, am fost luata prin surprindere (chiar daca placut) si am gasit ca nu este momentul chiar atunci sa ii explic de ce ar fi mai bine sa ofere pupici pe obraz. Dar mai tarziu, afara din clasa, i-am aratat concret cum prefer sa ne pupam. Ionut oricum nu este un copil pupacios si nu am gasit necesar sa ii povestesc eu, in locul parintilor, cum sa ii pupe pe "straini", de vreme ce el ofera rareori pupicuri. Dar ca parinte, cum sa primesc pupicul pe gura al copilului? Sa vad in el ceva natural sau ceva care nu ii apartine copilului, ceva ce l-am invatat eu... poate chiar fara sa vreau?

Oare copilul ma pupa pe gurita pentru ca asa simte el, sau pentru ca asa vreau eu si el stie? Cel mai simplu este sa ii oferim posibilitatea sa ma pupe cum vrea el, sau deloc. „Uite, mami, atunci cand ti-e drag de mine si vrei sa ma pupi, poti sa ma pupi oriunde! Pe frunte, pe cap, pe mana, pe obraz, pe umar, pe nasuc... nu numai pe gurita. Sa te gandesti unde vrei si sa ma pupi unde vrei tu, doar unde vrei tu mai tare. Sau poti sa nu ma pupi deloc! Eu stiu ca ma iubesti la fel de mult! Nici mie nu imi vine intotdeauna sa te pup. Uneori imi place doar sa te privesc, doar sa ma joc cu tine, doar sa radem impreuna, doar sa te tin de manuta sau doar sa stam unul langa altul, ca atunci cand dormim. Dar nu mereu trebuie sa ne pupam. Doar cand si unde vrei tu".

Si nu doar sa ii explicam, ci sa procedam in acelasi duh. Sa ne reobisnuim: in momentele de apropiere, sa il pupam mai putin si in schimb sa il mangaiem mai degraba, sau chiar sa nu il atingem. Sa il mancam din ochi. Sa il sorbim din privire. Sa il contemplam si sa ne minunam. Sa il lasam sa vina el catre noi. Iar cand il pupam, sa il pupam pe maini, in palma, pe frunte, pe cap, pe obraz... Sa il invatam pe copil pupatul si altfel decat pe gurita.

poza bunica si nepotul 

Nu pentru ca pupatul pe gura ar fi un lucru rau sau nefiresc. Ci pentru ca nu stim daca el are nevoie de acest pupat. Sarutul, in sine, nu este o nevoie. Este o dorinta. Sa deosebim intre dor si dorinta. Ne este dor de copil si savuram clipele alaturi de el. Dar cand dorim sa il pupam, sa il strangem tare, sa il „mancam", il tratam putin diferit de o persoana... il tratam ca pe un obiect. Nu stim daca ii place cu adevarat. Sa ii lasam spatiu sa afle si sa ne arate. Sa ne fie dor de el, fara sa il transformam in obiectul dorintelor noastre parintesti pline de patos.

Copilul ma pupa pe gura: Cum sa reactionez?

Poate l-am invatat eu asa iar acum as vrea sa il dezvat. Poate eu nu sunt de acord cu sarutul pe gura, iar el a invatat de la bunici, rude, alti copii si parinti in parc. Poate ne este rusine de oamenii din jur sau poate ne intrebam daca nu cumva a crescut prea mare si nu mai este potrivit sa ne pupam asa.

Oricum ar fi, manifestarile afectiunii sunt culturale si specifice si nu sunt atat de variate, avand in vedere ca dispunem de un corp limitat. Sarutul este de cand lumea, iar pentru copii, folosirea gurii este ceva firesc, natural, de neoprit chiar - si curat, fara conotatii de vreun fel. Copilul cunoaste lumea prin simuturi, inclusiv prin cel gustativ si isi cunoaste mama prin gura - prin contactul cu sanul. Copilul isi „mananca" mama, la fel cum mamei ii vine sa il „manance" pe copil. (Dar daca la un copil, „mancatul" mamei vine dintr-o nevoie vitala, la mama, dragul de copil se poate implini si pe alte cai decat pupandu-l pe gura si „mancandu-l", daca acesta nu doreste.) Pentru copil, contactul dintre gura lui si mama lui presupune inca de la bun inceput hrana, apropiere, viata. Copilul cauta cu gura sfarcul mamei si cu gura cauta si sa pupe. Asa ca nu avem de ce sa il intampinam pe copil cu respingere ori scandalizare...

poza mama si bebelusul 

Cum sa reactionam cand copil vine inspre noi si ne pupa pe gura? Daca acest fel de sarut intre copil si mama ni se pare riscant sau nepotrivit, sa reactionam cu blandete si explicandu-i, dar fara sa il respingem. Putem sa ii spunem ce credem, atunci sau mai tarziu, intr-un moment potrivit. Si neaparat pe intelesul lui. "Uite mami, pupicul pe gurita este doar pentru copiii mici si pentru... parintii mari. Mami te pupa pe gurita cand erai bebe si erai mic si atunci tu foloseai gurita ca sa mananci de la sanul mamei. Acum ai crescut si nu mai mananci de la san, tot la fel acum nu prea ne mai pupam pe gurita. Ne pupam pe obrajori, pe frunte, pe manute... Eu si cu tati ne pupam pe gurita, pentru ca asa fac parintii si adultii care se iubesc foarte mult." Sau ii putem explica despre microbii care se transmit prin saliva, ori despre pupicii pe gura care sunt niste pupici speciali, pe care ii pastreaza pentru sotia lui cand va creste mare...

Fara sa il traumatizam, sa infieram, sa insistam prea mult. Copilul foarte usor preia atitudinea parintilor ca fiind a sa, dar in subconstient intra in conflict si gaseste alte cai de a-si manifesta tendinta naturala. Deci sa ii lasam libertatea de manifestare si timpul sa creasca suficient, incat sa analizeze singur cele pe care vrem sa i le spunem.

Toate aceste explicatii usoare, sub forma de poveste, care sa nu sperie si sa nu rusineze copilul, care pe cat posibil nici sa nu il minta, au rolul de a ne linisti pe noi. Pe noi, parintii si adultii care nu suntem de acord cu sarutul pe gura sau care nu stim ce sa credem. Repet, nu sunt adevaruri, dar daca tot credem in ele sau, din contra, avem nevoie de timp ca sa ne clarificam, macar sa ii oferim copilului explicatii la masura sa si sa nu il mintim. Iar daca un copil insista, totusi, sa isi primeasca pupicul zilnic pe gurita de la mama sa... eu una nu l-as respinge. Dar dumneavoastra faceti propria alegere.

poza mama si copilul si pupicul pe gurita 

In acelasi timp, daca nu gasim absolut nici o problema in sarutul pe gura dintre mama si copil... sa o cautam. Sa privim cu discernamant, oare nu risca nimic daca saruta cu atata naturalete si lipsa de cenzura? Pana la urma, dupa cum spunea un intelept, nici o extrema nu este sanatoasa: calea de mijloc este cea imparateasca.

Voi ce parere aveti? Este in regula ca parintele sa sarute copilul pe gura?

Articole asemanatoare

E importanta muzica pentru copilul meu? E importanta muzica pentru copilul meu?
Pot sa prezic temperamentul lui bebe? Pot sa prezic temperamentul lui bebe?
Bebele meu inca nu vorbeste: e tarziu? Bebele meu inca nu vorbeste: e tarziu?
Sindromul Asperger - tot ce trebuie sa stii Sindromul Asperger - tot ce trebuie sa stii

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa

Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Nu căuta scuze, copilul tău o să te acuze! Du-te şi votează! Contează! Ştii, totuşi, care este cea mai mare responsabilitate a ta, dragul meu părinte? Să te asiguri că al tău copil va trăi, se va bucura şi îşi va întemeia o familie într-o viaţă mai bună ca a ta,...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Cea mai neplacuta experienta de la
MAI MULT

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

Lisa Ling, o jurnalistă de origine americană, prezentatoare tv și autoare,
MAI MULT

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

La intrebarea nastere naturala sau cezariana ne-au raspuns extrem de multe
MAI MULT

Bebee

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate?

În timpul sarcinii, corpul viitoarei mămici trece prin diverse schimbări,
MAI MULT

Ghid pentru schimbarea scutecului

Ghid pentru schimbarea scutecului – pentru tătici

Schimbatul scutecului, în mod clar nu este îndatorirea cea mai incitantă din
MAI MULT

dureri de cap

Ce să luăm când ne doare capul în timpul sarcinii?

Durerile de cap în timpul sarcinii sunt un simptom normal, însă ce putem lua
MAI MULT

Livia

Semnificația numelui Livia

Având o tradiție care s-a format pe parcursul mai multor ani, Livia este un
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net