Tu stii aceste lucruri, mama, dar eu nu le stiu. As putea sa le descopar si eu, peste mult-mult timp, dupa ce voi creste si voi gusta in nenumarate randuri amarul epuizarii si golul de dupa multa vorbarie. Dar as putea sa inteleg si mult mai devreme, fara sa ma risipesc atat, daca te vad pe tine. Tu stii ca eu fac tot ce faci tu si absorb felul tau de a vorbi, de a ne-vorbi, de a fi, mai inainte chiar sa pot numi ceea ce faci. Acum este sansa ta, mami, in primii mei ani de viata, sa amprentezi in mine tipare de comportament si de comunicare. Pentru ca eu acum nu voi refuza nimic din ce imi arati cu viata ta. Arata-mi, deci, cum si cand sa vorbesc si cum si cand sa tac. Vorbeste-mi prin exemplul tau despre puterea cuvintelor si a necuvintelor! Si mai arata-mi...
Mami, arata-mi puterea cuvintelor!
Spune-mi adeseori ce vezi tu la mine si eu nu vad. Asta se numeste „reflectare". Tu poti fi oglinda mea: eu ma pot vedea in ce spui tu, pentru ca nu am dezvoltat inca o instanta exterioara prin ochii careia sa ma observ. Iar in cuvintele tale am incredere ca in Dumnezeu. Chiar daca nu imi voi corecta comportamentul imediat ce te aud, nu inseamna ca nu inregistrez ce imi spui.
 |
„Vad ca te indrepti spre fiecare floare si incerci sa tragi de ea, sa o rupi. Cred ca iti plac florile acestea mult. De aceea vrei sa le rupi? Dar sa stii ca daca le vei rupe, ele se vor ofili, isi vor pierde culoarea si mirosul..."
„Am vazut ca l-ai imbrancit pe fratele tau, ca i-ai dat o lovitura in burta. Am vazut si ca plangeai atunci cand l-ai lovit. Cred ca nu ai fost prea fericit si de aceea l-ai lovit. Erai suparat pe el? Ai fi vrut sa ii comunici faptul ca erai suparat?..."
„Vad ca iti bagi foarfecul in haine acum si incerci sa le tai. Asta inseamna ca vrei sa le rupi, sa le strici. Daca vei continua sa faci asta, iti vei taia tricoul si va trebui sa il aruncam. Este tricoul tau preferat, iti amintesti?"
Am „notat" cu mare atentie ceea ce imi spui si voi procesa in timp. Sunt suficient de uimit sa ma „vad" prin ochii tai incat sa ma opresc si sa ma mir, dar pana la a intelege exact consecintele mai dureaza, si de aceea nu ma opresc si nu te ascult. Inca. Dar tu, te rog, nu te opri din a ma reflecta! Eu chiar, sa stii, iti spun un secret acum... eu chiar pot continua ceea ce fac nepotivit, pentru ca vreau sa te aud in continuare descriindu-mi ce vezi! Eu nu ma vad pe mine si nu pot sa rostesc aceste lucruri, iar atunci cand tu o faci, sunt incantat!!! Iar in felul acesta, te asiguri ca voi invata si eu aceeasi tehnica a „reflectarii", atunci cand voi mai creste, imi voi contura constiinta de sine si voi deprinde cuvintele...
Mami, arata-mi puterea necuvintelor!
Mami, tu stii ce sunt necuvintele. Sunt acele lucruri pe care le facem in locul cuvintelor, atunci cand alegem sa nu le spunem. Pot fi fapte mici sau mari, pot fi gesturi usor de trecut cu vederea, dar care vorbesc de la sine. Pot fi, de asemenea, acuzatoare si pline de resentimente sau pot fi linistite, blande, luminoase. Oamenii folosesc necuvinte ca sa pedepseasca sau ca sa aduca pace; o fac din lasitate si ranchiuna sau din iubire discreta si indelung-rabdatoare. Tu stii mai bine ca mine, dar as vrea si eu sa vad asta! Imi arati puterea necuvintelor, te rog? Voi sesiza imediat, chiar daca multa vreme nu voi putea numi, forta din spatele lor. Voi imita si voi face la fel cu cei dragi. Asa ca, te rog, arata-mi acele necuvinte folositoare, buna ca paine calda, si nu pe cele pedepsitoare, incrancenate, hotarate sa se razbune.
 |
Uite, de exemplu, atunci cand mergeam pe strada si in fata noastra doua fetite de clasa a II-a sau a III-a se indreptau spre casa. Tu le sorbeai din ochi de drag si imi povesteai ca asa mare voi ajunge si eu si voi merge la scoala... Dintr-o data, fetitele au terminat de mancat ceva si au lasat sa cada jos, in urma lor, doua ambalaje murdare de ciocolata. S-a lasat liniste... Tocmai ma pregateam sa te intreb, gangurind, de ce fetitele arunca pe jos gunoaie, ele nu stiu ca ranesc radacinile copacilor?
Dar necuvintele tale mi-au luat-o inainte, mama, atunci cand te-ai aplecat si ai cules in liniste cele doua ambalaje de pe jos. Apoi m-ai luat de mana si mi-ai zambit: "Cred ca s-au luat cu vorba si au uitat ce se face cu ambalajele ramase. Vrei sa le aratam noi?" Am grabit pasul, am depasit fetitele si ne-am oprit la primul cos de gunoi, in fata lor. Mi-ai dat si mie un ambalaj si m-ai ajutat sa ma inalt pana la marginea cosului, ca sa pot da drumul gunoiului inauntru. Am aruncat amandoi ambalajele, apoi ai scos servetele umede si ne-am sters pe maini. Fetitele au trecut pe langa noi privindu-ne si nu au spus nimic. Nici noi, dar tu le-ai zambit, senina...
Iti mai dau un exemplu, mami, de necuvinte. Cand tati a venit intr-o seara de la serviciu, s-a descaltat greoi si a trecut prin bucatarie sa vada ce facem. Eu eram mic-mic, stateam in scaunelul inalt la masa, iar tu ma hraneai. Erai transpirata, incercanata, obosita. Toata ziua alergasei cu mine la medic si la farmacie, caci avusesem febra, si pentru asta iti luasei liber de la serviciu.
Cand m-am mai linistit, ai platit facturile, daca tot aveai timp, si ai facut curat in casa. Ai facut ordine in actele prin care nici tu nici tata nu mai gaseati nimic, apoi in debara si in dulapul de haine. Ai spalat si ai clatit hainele de primavara pentru intreaga familie, caci se apropia caldura, iar ele aveau un miros inchis. Apoi, uitandu-te la ceas, ai gatit ceva rapid si bun pentru tata, sa ii faci o surpriza cand vine, si separat pentru mine. Iar acum imi dadeai de mancare. In chiuveta ramasesera o multime de vase de spalat si mai aveai un rand de haine de dus la uscator.
 |
Tata nu stia nimic din toate astea: tot ce stia era ca ai avut liber ca sa mergi cu mine la doctor. A vazut ca sunt mai bine, te-a pupat pe frunte, te-a intrebat ce faci si daca ai nevoie de ajutor, iar pana sa apuci tu sa raspunzi, a inceput sa se planga de ziua grea pe care a avut-o. A deschis frigiderul, a cautat o bere, si-a pus in farfurie din mancarea gatita si a spus ca el merge sa manance in sufragerie, sa prinda finalul meciului. Si ce-ai facut tu atunci, mami? Tristetea se vedea pe fata ta. Tata isi gasea sprijin in meciul de fotbal, dar tu aveai nevoie de sprijin din partea lui. Nu ai spus nimic insa. Nici „ajuta-ma cu vasele", nici "ajuta-ma cu rufele", nici ceva mai aprig de atat. Dar te-ai ridicat, ai luat perna aceea moale pentru musafiri, ai mers in sufragerie si... i-ai dat cu ea in cap? Nu. I-ai asezat-o sub picioarele intinse pe masa, zambind, ca sa ii fie moale si bine.
Apoi ai revenit in bucatarie. Erai si tu mai moale, mai bine, mai blanda. Te simteam senina. Stii, nu, ca starile tale trec foarte usor la mine? Nu prea exista perete despartitor cand sunt asa de mic. Chiar ma minunam de efectul acestor necuvinte asupra ta, asupra autorului lor, cand s-a intamplat ceva care mi-a dovedit negru pe alb forta pe care ele o au. A intrat tata in bucatarie... putin stangaci, putin stingher, si ti-a spus: "Au bagat pauza de reclame... Nici n-am apucat sa te ajut cu ceva. Ce mai ai de facut? Hai, sa le dam gata!"
De asta, mami, te rog, invata-ma sa imi exprim dragostea prin necuvinte!
Mami, invata-ma sa imi exprim iubirea prin cuvinte!
Invata-ma sa imi comunic si sa imi intaresc iubirea prin cuvinte, mami. Prin cuvinte autentice, sincere, simple, spuse la momentul potrivit. Arata-mi cum spui tu "te iubesc" celor pe care cu adevarat ii iubesti, fara sa arunci cuvinte asa pretioase pe oameni pe care nu ii cauti, nu ii doresti, nu ii compatimesti. Arata-mi ca "te iubesc" se spune oamenilor si nu obiectelor. Fa distinctia, ca sa o pot vedea si eu, intre iubire si placere. Atunci cand suntem la masa, daca te voi auzi rostind "ah, iubesc pepenele", voi crede ca placerea pe care aroma lui ti-o ofera este egala cu dragostea. Si cand la randul meu voi creste, iar tu nu o sa-mi mai faci pe plac, voi fi indreptatit sa iti spun "nu te mai iubesc!"
Spune-mi "te iubesc" in diverse contexte, mami, ca sa inteleg ca dragostea transcende limitele si spatiile si ca nu depinde doar de emotiile placute. Sunt incantat atunci cand ne gadilam, ne pupam si ne alintam la somn, iar tu imi spui "te iubesc". Dar atunci cand te incrunti, cand ai tonul acela aspru al vocii, cand esti sobra, abatuta sau pur si simplu nu imi dai atentie, ma sperii. Am impresia ca ti-am pierdut dragostea si asta ma dezechilibreaza total. Ce ar fi daca te-ai intoarce spre mine in acele momente, te-ai lasa la nivelul meu, m-ai privi in ochi si mi-ai spune: "Sunt tare suparata din cauza a ce-ai facut! Va trebui sa gasim o solutie ca asta sa nu se repete! Te iubesc, dar cu asa ceva nu sunt de acord!"; "Dragul mamii, te iubeste mama, chiar daca nu am timp sa stau cu tine acum. Am multe ganduri si ma preocupa ceva, sa nu te sperii. O sa gasim mai pe seara un timp sa ne jucam impreuna".
 |
Lasa-ma sa te aud spunandu-ne deseori in familie "dragul meu", "draga mea", "dragii mei". Voi avea ocazia sa aud atat de des in afara familiei adresarea aceasta, spuna cu indiferenta, cu superficialitate, cu ironie sau cu aroganta chiar, incat ma voi intreba de ce o folosesc oamenii. Si voi intelege, la un moment dat, ca oamenii tanjesc sa isi spuna asa unii altora, sa poata adresa cu toata inima "dragul meu". Ca natura noastra este una a dragului, a dragostei. Si, chiar daca nu suntem constienti, ne-o tradam prin expresiile pe care le aruncam cu indiferenta, dintr-un gol si un jind al sufletului. Nu este pacat sa spunem cu nepasare "dragul meu", "draga mea"? Ai vrea, mama, sa ne inveti sa rostim asta in familie? Sa o rostim in fiecare zi, mult, mult, unii catre altii, cu tot sufletul, chiar daca suntem suparati sau abatuti sau preocupati. Pentru ca aici, in familie, nu isi pierde valoarea.
Mami, iti amintesti de necuvinte? De pretioasele, mangaietoarele, transformatoarele necuvinte folosite cu tact. Puterea lor este mare, dar nu o intrece pe cea a cuvintelor bine-alese, rostite cu dragoste. Arata-mi si acest lucru! Arata-mi cum sa ma duc la cei care m-au suparat si sa le spun: "Stii? Atunci cand imi intorci spatele si iesi din bucatarie ca si cand eu as fi invizibil, ma simt mic si umilit. Ma simt rau" sau "Stii, imi este tare greu sa te indragesc atunci cand trantesti usa la baie cu piciorul, in loc sa o inchizi incet". Spune tu aceste cuvinte, atunci cand ai o dispozitie senina, iar eu voi vedea si voi intelege sa fac la fel. Sa evit conflictele periculoase, dar nu confruntarile justificate. Caci confruntarile sunt firesti in relatii si pot fi purtate in spiritul iubirii. Arata-mi tu, mama, cum.
Mami, arata-mi puterea cuvintelor pastrate pentru mine!
Mami, tu stii ca daca arunci pe gura cuvinte pe care apoi le regreti, nu mai poti sa le iei inapoi. Tu stii, ai avut timp sa regreti si sa inveti. Arata-mi si mie puterea cuvintelor pastrate doar pentru tine! Arata-mi ca, atunci cand iti vine sa tipi la tata si sa ii amintesti toate rautatile pe care ti le-a facut de-a lungul timpului, preferi sa inchizi usa dupa tine la camera si sa bombani in barba pana iti trece, dar sa nu ii reprosezi aiurea. Mai bine sa te vad bombanind in felul acesta decat sa asist la certurile interminabile si nesolutionabile, in care acuzele zboara prin camera, de la unul la altul. Mai bine sa te vad bombanind si abtinandu-te, pentru ca voi creste si voi intelege.
Mami, invata-ma sa dau afara toate supararile, fricile, ranile pe care altii mi le-au facut, dar sa nu ma grabesc sa le duc in relatie si sa le arunc in fata oamenilor. Uneori oamenii nu sunt pregatiti sa poarte toata povara pe care noua ne-au cauzat-o, si chiar daca noi am purtat-o atatia ani, ei se pot prabusi sub ea. Invata-ma, cand as vrea sa tip la fratele meu "Imi vine sa te omor!", ca mai bine ma abtin din omorat, ca maine o sa mai am nevoie de el. Si mai bine ma abtin din tipat si din sarit la gatul lui. Invata-ma ca pot, de exemplu, sa ma duc sa scriu o scrisoare cu toata ura si furia pe care celalalt ma face sa le simt. Cu toate lucrurile pe care nu le pot ierta, iar el nu le mai poate indrepta, caci este prea tarziu.
 |
Asa ai facut tu: i-ai scris bunicului, caruia aveai sa ii ierti multi ani de greseli crunte. Dar apoi nu i-ai dat scrisoarea, caci e prea batran si slabit ca sa mai poata schimba ceva, sau chiar ca sa poata duce atata rau pe care l-a cauzat. Ai citit-o terapeutului tau, prietenei tale si apoi ai ars-o. Iar apoi ai reusit sa iti fie mila de bunicul.
Citeste si: Replici intre parinti pe care copilul NU trebuie sa le auda
Invata-ma sa nu reprosez ce nu se mai poate schimba, dar sa imi plang durerea, sa jelesc atunci cand am pierdut ceva pretios. Cuvintele pastrate pentru mine, nu aruncate fara folos, se pot transforma in cuvinte catre mine, in lacrimi sincere care curata, intr-o jelire care vindeca. Invata-ma sa scriu poezii, sa scriu povesti, sa ma eliberez si sa ma vindec de cele care nu mai pot fi refacute, sa scriu despre cele care nu mai pot fi rescrise.
Mami, arata-mi cum sa nu ii impovarez pe ceilalti. Iti amintesti cum bunicul venea la tine si iti spunea durerea lui, despre casnicia nereusita, despre vlaga care i se scurge din trup, despre rautatile si nedreptatile pe care le-a avut de suportat din partea neamurilor, despre vecinul pe care se va razbuna intr-o zi la cat de multa paguba ii aduce... Tu ascultai si iti deschideai sufletul ca pe o perna golita de puf, ca sa il primesti pe el. Dar erai prea mica si necoapta sa duci toate aceste poveri si neputinte, ale neamului, ale oamenilor... Acum l-ai iertat pe bunicul si iti dai seama ca nu a vrut sa te incarce, ca nu a stiut altfel - o, dar daca ar fi stiut!...
Nu ma incarca nici tu pe mine, nu imi povesti mai multe decat pot procesa si intelege, nu imi reda lucruri care ma amarasc nejustificat, care ma intristeaza necuvenit. Nu da mai departe ceea ce ti s-a facut. Pentru traume si dureri mari exista mijloace terapeutice de vndecare, exista psihoterapeut, duhovnic, prieteni...
Mami, invata-ma ca necuvintele au putere asupra mea!
Mami, ma voi bucura sa te vad mergand sa stai de vorba cu prietenele, mergand la terapeut, mergand la duhovnic sa iti marturisesti gandurile. Nu ma voi intreba de ce o faci, pentru ca atunci cand sunt mici, copiii nu isi pun astfel de intrebari, ci iau lucrurile ca atare. Dar voi intelege si te voi asculta atunci cand, dupa cativa ani de viata, voi inepe sa nutresc sentimente si ganduri "rele". Imi va fi teama de propria agresivitate, de dorintele mele de razbunare, de invidie, gelozie, ciuda. Voi avea tendinta sa le ascund de toata lumea: de adulti, de prieteni, de tine, de mine. Ele se vor "cloci" inlauntrul meu si vor creste, pentru ca, nestiind sa le contrabalansez sau sa ma apar de ele, le voi hrani in ascuns. Prin intensitate si prin secretul in care ma tin, vor capata putere asupra mea, iar eu ma voi vesteji din ce in ce...
 |
Dar apoi te voi auzi pe tine ca mergi la psihoterapie, sau la un grup de dezvoltare, sau ca te vezi cu prietena ta careia poti sa ii spui totul fara sa te judece, si te voi intreba ce faci acolo, ce spui... Iar tu imi vei vorbi despre ganduri "rele" si toate rautatile care ne pot trece noua prin cap si prin inima si despre cum sa nu le lasam sa isi faca un cuib inlauntrul nostru, despre cum sa nu ne speriem de ele dar nici sa le hranim. Si voi prinde curaj sa marturisesc si eu ce gandesc si ce simt. Voi intelege ca necuvintele pot avea putere asupra mea, asa ca mai bine capat eu putere asupra lor!
Mami, invata-ma sa imi pun emotiile in cuvinte!
Atunci cand plang, fii alaturi de mine si spune-mi: "Esti foarte necajit..." Atunci cand lovesc, opreste-ma si spune-mi: "Esti tare suparat..." Atunci cand tip, raspunde-mi bland si incet: "Esti foarte furios, si tare vrei sa te faci auzit..." Intotdeauna cand pun emotiile in fapta in loc sa le pun in cuvant, sau cand imi aleg cuvintele nepotrivite, o fac pentru ca inca nu stiu altfel. Tu, atunci, rosteste cuvintele pe care eu le-as spune, daca as putea. Ajuta-ma sa ma inteleg si sa ma exprim. Ofera-mi cuvintele salvatoare. "L-am lovit ca mi-a pus piedica atunci cand am mers pe langa el!" "Vrei sa spui ca... te-a luat prin surprindere si te-ai speriat, ca nu te asteptai la asta?" Ajuta-ma sa imi cunosc emotiile si sa le pun in cuvinte! In felul acesta, incet-incet, voi incepe sa ma bazez pe cuvinte suficient de mult si sa le pot folosi in locul faptelor nepotrivite.
Mai invata-ma, apoi, sa prind curaj in cuvinte!
Fii deschisa si curajoasa in comunicare, chiar tu. Fii simpla, nu te complica cu subtilitati. Intreaba direct, atat pe tata si pe fratii mei, cat si pe mine: Vrei sa mut laptopul din bucatarie, te deranjeaza, sau il las acolo? Ai vrea sa iesim la plimbare in dupa-amiaza asta? Faptul ca primesti NU-urile sunt o mare usurare si ma invata ca pot sa intreb fara teama ca voi fi respins... pentru ca respingerea este ceva firesc, nu ceva de care sa imi fie teama. Faptul ca indraznesti sa ceri si sa iti pui cererile in cuvinte, chiar daca poti fi intampinate cu un refuz, ma incurajeaza sa fac si eu acelasi lucru. Imi da incredere sa iti cer si eu, sa ma multumesc si cu NU-ul pe care mi-l dai, fara sa plang, fara sa ma agat de tine, sa ma necajesc ori sa insist. Si imi da incredere sa raspund, la randul meu, cu "nu", ramanandu-mi loial in situatii zilnice: "NU, nu doresc asta"; "NU, nu imi place sa ma pupi fara sa iti dau voie"; "NU, nu pot sa mai mananc, m-am saturat"...
Unde este puterea cuvintelor si a necuvintelor, in viata voastra de familie? Este de partea voastra, sau aveti nevoie sa o recapatati?...
Urmareste-ne pe Google News
