Povești pentru copii cu tâlc dintr-o singură frază

Povești pentru copii cu tâlc dintr-o singură frază

Corina Naftanaila

Se spune că poveștile cele mai scurte au un impact emoțional mai mare. Însă, ce se întâmplă când așa-zisele povești conțin o singură frază? Poate oare un singur gând să exprime emoție, tristețe, suferință, iubire și oricare alte sentimente simultan? Se poate contura într-o singură frază o poveste cu toate momentele importante? Îi poți spune copilului tău o astfel de poveste, în speranța că va învăța o lecție de viață? Iată 10 astfel de istorisiri cu tâlc dintr-o frază, care te vor face chiar și pe tine să te gândești mai mult la ceea ce înseamnă viața în sine.

Cum să spui o poveste într-o frază, s-ar întreba unii. Ei bine, cu ajutorul cuvintelor potrivite se pot spune mai multe decât în milioane de fraze și anumiți scriitori, sau oameni ce sunt complet străini de arta scrisului au pus în aplicare. Se pare că nu-ți rămâne de făcut decât să descoperi 10 astfel de fraze cu tâlc, ale căror povești ascunse din spatele acelor cuvinte mărunte, îți vor ajuta piticul să privească lumea cu alți ochi.

copil singur

"Google, de ce sunt atât de singur?"

Lecția învățată: Problemele cu adevărat importante își găsesc rezolvarea în viața de zi cu zi.

prieteni

"Străini. Prieteni. Cei mai buni prieteni. Iubiți. Străini".

Lecția învățată: Viața este un cerc.

copil singur

"Recent, am devenit singurul copil."

Lecția învățată: Unele decizii chiar nu ne aparțin.

cuplu

"Ea este o poezie. El nu poate citi."

Lecția învățată: Unii oameni nu sunt meniți să fie împreună.

pantofi bebelusi

"De vânzare pantofi pentru bebeluși. Nepurtați."

Lecția învățată: Uneori, viața ne lasă fără cele mai mari așteptări.

mama si fiu

"Mama m-a învățat cum să mă bărbieresc."

Lecția învățată: Orice gol poate fi umplut.

parinti

"Cele mai mici coșciuge sunt cele mai grele."

Lecția învățată: Pierderea unui copil este împotriva naturii.

adult

"Mi-am imaginat maturitatea. Am ajuns la maturitate. Mi-am pierdut imaginația."

Lecția învățată: Fiecare lucru, oricât de mărunt, trebuie prețuit.

orfan

"Mama a țipat. Bebelușul a țipat. S-a născut un orfan."

Lecția învățată: Dragostea cea mai mare cere sacrificii.

logodna

"Întrebare pusă. Răspuns negativ. Inel înapoiat."

Lecția învățată: Deciziile cele mai importante trebuie să fie cerebrale.

pierdere

"Am pus deoparte aparatul de bărbierit, încă o dată."

Lecția învățată: În viață, poți câștiga, dar poți pierde înzecit.

mama si fiica

"Astăzi, pentru prima oară în 45 de ani de viață, am spălat părul mamei mele.

Lecția învățată: Niciodată nu este prea târziu.

om singur

"Am călătorit 2 ani de zile în toată lumea, dar nu m-am simțit cu adevărat singur decât atunci când m-am întors acasă."

Lecția învățată:  Fericirea există în lucrurile mărunte.

rai

"Cum ar fi, dacă după ce vei muri, Dumnezeu te-ar întreba "Hei, bine ai venit! Cum a fost în Rai?"

Lecția învățată: Întotdeauna există loc și de mai rău. 

scaun cu rotile

"25 de ani de viață s-a îngrijorat că este mult mai înalt decât majoritatea bărbaților. A fost nevoie de 5 secunde să se îndrăgostească de o fată în scaun cu rotile."

Lecția învățată: Dragostea adevărată există fără să fie condiționată de nicio normă.

femeie

"Ați greșit numărul. Spuse o voce familiară."

Lecția învățată: În viață, trebuie să înveți să renunți. 

tata si fiu

"Astăzi m-am prezentat iarăși tatălui meu."

Lecția învățată: Cei dragi merită orice sacrificiu. 

copil infometat

"A întrebat: Ești evreu sau musulman? Am răspuns: Sunt doar înfometat, domnule."

Lecția învățată: Umanitatea nu trebuie să țină cont de religie. 

credincios

"Dumnezeu și Omul s-au întâlnit. Amândoi au exclamat: Creatorul meu!"

Lecția învățată: Oricine poate fi un mare creator. 

mama

"A dat-o afară din casă pentru că nu câștiga îndeajuns pentru a se hrăni singură, uitând că o dată, demult, ea și-a transformat propriul sânge în lapte pentru a-l hrăni pe el."

Lecția învățată: Niciodată nu trebuie să uiți de unde ai plecat.

pasageri

"Dragi pasageri, în acest moment nu vă vorbește căpitanul."

Lecția învățată: Aparențele uneori înșală.

Surse: brightside.me, geniusvortex.com, googleandbing.com, scoopwhoop.com.

Articolul urmator
Am vorbit cu 70 de părinți cu copii de succes. Iată ce fraze NU le-au spus NICIODATĂ când i-au crescut
Am vorbit cu 70 de părinți cu copii de succes. Iată ce fraze NU le-au spus NICIODATĂ când i-au crescut

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Am murit de una singură, când eram cu cealaltă mămică”. Cele mai neobișnuite povești ale copiilor care își amintesc viețile anterioare
    „Am murit de una singură, când eram cu cealaltă mămică”. Cele mai neobișnuite povești ale copiilor care își amintesc viețile anterioare

    Unii copii mici, de obicei cu vârste cuprinse între doi și șapte ani, vorbesc despre amintiri ale unei vieți anterioare pe care pretind că au trăit-o. În același...

    Fiica mea a fost un copil cu autism nonverbal. A ajuns un adult care publică povești pentru copii
    Fiica mea a fost un copil cu autism nonverbal. A ajuns un adult care publică povești pentru copii

    Sarah Pollard a fost dintotdeauna pasionată de artă, de scris și de animale. Tânăra de 25 de ani locuiește în Australia, la o fermă plină de animale, iar în timpul...

    Cum se descurcă Raluca de la trupa „Angels” cu cinci copii. „Mi s-a spus că fac parte dintr-o sectă având așa mulți copii”
    Cum se descurcă Raluca de la trupa „Angels” cu cinci copii. „Mi s-a spus că fac parte dintr-o sectă având așa mulți copii”

    În anii '2000, Raluca Blejușcă forma, alături de Monica, una dintre cele mai îndrăgite formații românești din acea perioadă: „Angels”. În prezent,...

    Cele mai mari povești de dragoste din toate timpurile
    Cele mai mari povești de dragoste din toate timpurile

    Au provocat războaie și controverse, au creat capodopere în literatură, muzică și artă și au cucerit inimile publicului prin dragostea lor capabilă să înfrunte cele mai...

    Doi copii din Râmnicu-Vâlcea au fost salvați de la moarte dintr-un râu înghețat
    Doi copii din Râmnicu-Vâlcea au fost salvați de la moarte dintr-un râu înghețat

    Doi copii de 14, respectiv 16 ani, au fost scoși dintr-un râu înghețat din Râmnicu-Vâlcea și salvați în ultima clipă.

    2 povești terapeutice pentru copii anxioși
    2 povești terapeutice pentru copii anxioși

    Poveștile sunt minunate. Le plac atât copiilor, cât și adulților. Ți-am pregătit 2 povești terapeutice pentru copiii anxioși, care, sperăm, să le fie de folos celor mici...

    19 povești cu învățături morale pentru copii
    19 povești cu învățături morale pentru copii

    Poveștile au fost dintotdeauna un instrument puternic în educația copiilor. Ele nu doar captivează imaginația celor mici, ci și transmit învățăminte morale esențiale....

    O mamă își lasă fiica de doi ani acasă singură cât timp este plecată la serviciu. Susține că fetița se poate descurca singură
    O mamă își lasă fiica de doi ani acasă singură cât timp este plecată la serviciu. Susține că fetița se poate descurca singură

    O fetiță de numai 2 ani rămâne singură acasă timp de câteva ore pe zi, atunci când mama ei este plecată la serviciu. Femeia lucrează la un restaurant de peste drum...

    © 2024 Qbebe