1, 2, 3: cum sa obtii cooperarea copilului, in 3 pasi

Pasul 1: Simplu si clar

Copilul are nevoie sa ii descrii situatia, simplu si clar. El abia acum isi stuctureaza gandirea si face conexiunile logice. Ceea ce tie ti se pare ‘de la sine inteles", pentru el poate sa nu fie. Chiar daca este micut, mai micut de 5 ani, este indicat sa procedezi tot in acest mod. Cel mic intelege ca tu ii acorzi atentie si iti bati capul: nu il tratezi inferior, nu ii comanzi. Va intelege ca ai un motiv pentru care ii ceri ceva - chiar daca nu va procesa prea bine motivul sau chiar daca lui, unul, nu i se pare suficient...

Simplu si clar inseamna, de exemplu, ca atunci cand vezi acuarelele lui intinse pe toata podeaua din bucatarie, nu tipi si nu ii comanzi sa le stranga imediat. Pentru ca asta chiar nu este suficient.

Da-i informatii: "Vad podeaua mazgalita de acuarele, in loc sa fie foile albe desenate cu acuarele". Explica-i: "Nu putem pasi prin bucatarie fara sa ne murdarim si noi. Este greu sa spalam atatia papuci, atatea picioare, atatia ciorapi. Mergem apoi cu papucii acestia in sufragerie, si murdarim si acolo."

Este mai eficient sa ii dai explicatii, sa ii oferi informatii specifice varstei, in spatele carora copilul sa poate vedea rationamentul pentru care tu ii ceri sa renunte la placerea lui...

Pe langa informatii, spune-i ceea ce simti tu. Copiii trec totul prin filtrul afectiv. Ei, cu adevarat, gandesc "cu inima" si reactioneaza la emotii. "Nu imi place sa vad parchetul plin de acuarele. Nu imi face placere sa spal atatea sosete dupa aceea, ma oboseste. Imi este greu sa pasesc prin bucatarie, trebuie sa fiu foarte atenta sa nu ma murdaresc si devin obosita. Daca ma ating de acuarele si ma murdaresc, ma intristez si ma supar."

Ai sanse mai mari sa obtii cooperarea celui mic, daca te cobori la nivelul lui de intelegere, ii "traduci" de ce comportamentul lui are nevoie de modificari si ii expui ceea ce simti tu. Ai sanse mai mari decat daca ii impui, il "mituiesti" sau il convingi sa faca ceva. Si ai sa vezi, uneori nici nu mai este nevoie sa ii ceri sa isi corecteze comportamentul... Daca cel mic rezoneaza la ceea ce ii explici, se va apuca singur sa stearga acuarelele de pe parchet, fara sa apuci sa ii ceri tu asta.

Pasul 2: Lasa-l sa aleaga

Tu ii oferi si, in acelasi timp, ii delimitezi doua optiuni (sau mai multe, daca te ajuta imaginatia), care sa il satisfaca pe cel mic.

De exemplu, sa zicem ca sunteti in parc si este timpul sa plecati acasa. In loc de "Haide, mami" repetat la nesfarsit si baietelul de 5 ani care alearga de la un leagan la altul, fortandu-si norocul, sau intonand un neschimbat "Inca putin", incearca altceva. "Andrei, in 5 minute pornim spre casa. Ce preferi sa faci in parc inainte sa plecam, te mai dai o data in tobogan sau ne mai dam o tura in balansoar?"   In acelasi mod il poti aborda pe cel mic intr-o multitudine de situatii. "Preferi sa te speli pe dinti inainte sa citim povestea de noapte-buna, sau dupa?", "Ai chef de rochita rosie sau de cea verde cu iepurasi, astazi?"...

Alegerea depinde de el, asadar nu il fortezi sa faca ceva. Simultan, orice va alege, va conduce in aceeasi directie: cea pe care o urmaresti.

Nu inseamna ca vei avea un ingeras care te va asculta instantaneu, cu fata zambitoare. Multi copii se opun si vin ei cu a treia optiune. Tu, insa, ramai ferma pe pozitie: "Nu am inclus si cartofii prajiti in meniu. Asadar, vrei sa mananci, pe langa copanel, piure sau legume fierte?" In timp, cel mic se va obisnui cu aceasta abordare, in care citeste hotararea ta. Nu o hotarare disperata si rigida, ci una calma si rezonabila (chiar daca el nu va recunoaste ca este asa). Va profita de "portita" pe care i-o oferi, va alege varianta care il multumeste mai mult si chiar ai sa vezi ca, de la un moment dat, va propune variante la fel de rationale ca ale tale.

Pasul 3: Lasa-l sa vada pe pielea lui

Pentru ca, uneori, consecintele logice si naturale ale comportamentului copilului sunt o lectie suficienta pentru el. Atunci cand dorinta copilului nu produce daune serioase, ba chiar il poate invata ceva, profita de asta. Bineinteles, aici intervine discernamantul tau. Sunt situatii in care faci eforturi sa il inveti ceva; sunt situatii in care nu stai la discutii, cel putin pana mai creste si este capabil sa inteleaga de unde vine pericolul.

La doi anisori, nu ii vei da voie sa bage degetul in priza, dar ii poti da voie sa intinda mana catre flacarile de la aragaz, daca insista. A doua situatie ii permite sa traga degetele inapoi imediat, sa nu se raneasca decat superficial si sa inteleaga singur de ce tu ii spui "nu"; in timp ce prima situatie poate fi ireversibila. In plus, daca din fericire nu pateste nimic, va incerca in continuare...

Dar daca, de exemplu, piciul tau de 4 ani tine mortis sa mearga la culcare imbracat in hanoracul lui preferat? Decat sa lungiti o negociere irationala, fa ca el. Doar aminteste-ti sa inchizi geamul de la camera, peste noapte.

Ce se va intampla? Cel mai probabil, micutul va transpira, se va simti inconfortabil si va alege singur sa nu repete experienta...

"Pe pielea lui", copilul invata mai bine decat cu zece interventii si explicatii de-ale tale. Vede si intelege singur ca alegerea lui nu s-a dovedit cea mai rentabila. Si desigur ca nu a uitat ca tu ii propusesei alta, mai buna... Pe termen scurt, faci tu ca el. Pe termen lung, va face el ca tine...