Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

13 metode simple dar eficiente pentru a motiva copilul să-și facă temele

de Alina Nedelcu

Odată cu începutul noului an școlar, ne gândim tot mai mult la cum am putea să-i stimulăm pe copiii noștri să-și facă temele. Mai ales dacă aceștia merg pentru prima dată la școală sau dacă vor trece de la învățământul primar la gimnaziu, grijile noastre devin parcă mai profunde. Așa cum ne spun și psihologii, de noi va depinde să ne familiarizăm copiii cu o rutină zilnică, să le imprimăm un program bine gândit, care să îmbine activitatea de studiu cu activitățile relaxante, astfel încât efectuarea temelor să nu fie privită cu repulsie sau anxietate. Pentru a ne fi mai ușor în acest demers, în articolul de mai jos vom găsi mai multe sfaturi, care, dacă vor fi puse în practică, nu numai că ne vor motiva copiii să-și rezolve temele, dar îi vor ajuta și să dobândească abilități ce le vor fi mereu utile.

Obișnuiește-ți copilul cu activitățile de studiu încă din primul an de școală

Pentru ca al tău copil să nu ajungă să privească efectuarea temelor ca pe o povară, este necesar să-l familiarizezi cu acest demers încă din primul an de școală. De pildă, chiar dacă învățătoarea va spune că nu este obligatoriu ca micuții să rezolve anumite teme, străduiește-te să-l stimulezi pe copil să facă acest lucru. Îți va fi mai ușor dacă îl vei introduce în această „misiune" printr-o joacă, urmând ca, pe parcurs, să luați totul mai în serios.
Procedând așa, îl vei motiva încă de timpuriu să lucreze la teme și va fi mai simplu pentru toată lumea. Practic, micuțul va înțelege că și temele fac parte din rutina zilnică și va ține să le finalizeze.

Citește și: Orele potrivite pentru activitatile unui copil

Acordă-i copilului un răgaz

Nu te aștepta ca al tău copil să se apuce de teme de îndată ce se întoarce de la școală. La fel ca și noi, cei mari, și copiii au nevoie să aibă parte de un interval în care să se recreeze.
Poți începe prin a-i servi masa copilului, după care puteți ieși puțin afară sau stați de vorbă. În primii ani de școală, dacă obișnuiește să se odihnească după-amiază, lasă-l să se bucure de puțin somn. Abia după aceea copilul va începe să-și facă temele.
Experții în domeniu consideră că stabilirea unui program de acest tip îl poate motiva pe copil să-și rezolve temele, în condițiile în care se va obișnui cu ideea că va avea parte nu numai de muncă, ci și de câteva momente de relaxare.
Desigur, după finalizarea temelor, copilul se va bucura din plin de un program mai lejer.

Baietel ce sta rezemat de ghiozdanul sau

Stabilește o zonă specială pentru efectuarea temelor

Psihologii spun că un copil poate fi motivat să-și facă temele și dacă va avea la dispoziție un spațiu confortabil, despre care știe că este destinat acestui scop.
Fie că este vorba de sufragerie, de camera sa sau orice alt loc din casă, copilul trebuie să se simtă în largul lui acolo și să aibă la dispoziție toată „recuzita" necesară temelor. În plus, ai grijă ca din spațiul respectiv să lipsească elemente care i-ar putea distrage atenția (de exemplu, să nu fie prea multe jucării, să nu aibă acces la jocurile pe calculator) etc. Vei vedea că într-un asemenea loc micuțul va fi mai dispus să-și rezolve temele!

Fetita ce isi face lectiile in camera ei

Ajută-ți copilul să-și gestioneze timpul

Din start copilul se va mobiliza mai greu să-și facă temele dacă știe că acestea vor dura mult timp.
Rolul tău va fi să-l înveți să-și stabilească o ordine a operațiilor, o „listă" cu priorități, astfel încât să aibă un program clar de lucru. De exemplu, învață-l că este bine să înceapă cu ceea ce este mai greu (întrucât la început este mai odihnit), urmând să continue cu ceea ce este mai ușor.
Vei vedea că al tău copil poate deveni mai motivat să se implice în rezolvarea temelor, știind cum să-și gestioneze timpul, având un control mai bun asupra activităților desfășurate. De altfel, aceasta este o abilitate care-i va fi utilă mereu, nu numai pe parcursul vieții de elev.

Ajută-l să vadă „luminița de la capătul tunelului"

Și aceasta este o metodă de a-ți motiva copilul să-și facă temele. Mai exact, se leagă tot de gestionarea mai eficientă a timpului, care să-i permită să ia și mici pauze când simte nevoia.
Specialiștii au constatat că un copil se va apuca mai ușor să-și rezolve temele dacă va ști că va fi antrenat într-o activitate de studiu pentru un anumit număr de minute, după care va avea pauze regulate.
Ai însă grijă ca în pauzele pe care le va lua, copilul să se poată implica în activități relaxante, care să-i permită într-adevăr să se detașeze de teme. De exemplu, ia-l cu tine în bucătărie și pregătiți o gustare, stați de vorbă sau mergeți la fereastră și luați puțin aer.

Încearcă, pe cât posibil, să legi activitatea de efectuare a temelor de activități de tip ludic

Întrucât majoritatea copiilor consideră temele ca pe o activitate plictisitoare, este esențial ca, pentru a-i motiva să le rezolve, să-și schimbe percepția asupra lor. De pildă, dacă acestea vor fi văzute ca o activitate ce are și părți distractive, copiii vor fi mai dornici să se implice.
Iată doar câteva exemple de îmbinare a activității de efectuare a temelor cu jocul:
• Dacă al tău copil învață să scrie și să citească, îi poți pregăti cartonașe speciale, cu cuvintele de la teme, pe care să le poată compune
• Dacă este vorba despre o compunere, puteți face un joc de rol, iar ideile vor veni mai rapid
Pentru a învăța diferite operații matematice , puteți apela la activități culinare, la bani, la cartonașe etc.
Oricare dintre acestea pot elimina tensiunea, anxietatea ce pot fi resimțite de către copil când vine vorba să se apuce de teme.

Ai grijă ca al tău copil să te perceapă mai degrabă ca pe un posibil sprijin în efectuarea temelor decât ca pe o autoritate

Dacă vei ridica tonul la copil, dacă îl vei amenința, dacă îl vei speria sau dacă vei încerca să-l „mituiești" pentru a-și face temele, nu vei obține nimic de la el.
În schimb, așa cum ne îndeamnă și psihologii, dacă vei reuși să ai o atitudine degajată dar fermă totodată, reușind, prin metodele prezentate mai sus, să-i arăți că temele nu sunt o corvoadă, vei sesiza o schimbare de atitudine și din partea copilului. Astfel, acesta își va da sema că temele nu sunt o „misiune imposibilă" și că se poate baza oricând și pe sprijinul tău.

Este bine să ne lăudăm copilul, dar prin intermediul motivației intrinseci

Experții ne asigură că un copil va fi mai motivat să-ți facă temele dacă va fi motivat intrinsec. Acest demers se referă la dorința copilului de a-și rezolva temele pentru că se simte apreciat, pentru că este dornic să învețe lucruri noi, pentru a-ți arăta că se descurcă în situații inedite etc.
Astfel, după ce al tău copil își termină temele, nu te sfii din a-i spune că ești mândră de el pentru că este bine organizat, creativ, harnic, atent etc.. Este foarte important să-i expui clar motivele pentru care îl apreciezi, întrucât el va fi și mai dornic să-ți demonstreze în continuare acele lucruri.

Mama ce sta alaturi de fiica ei la teme

Propune-i activități pentru timpul liber de după efectuarea temelor

Când vrei să-ți motivezi copilul să-și facă temele, spun psihologii, ai grijă să-i propui tot felul de activități distractive, pe care să le poată desfășura după terminarea temelor. Orientează-te mai ales spre cele pe care le preferă în mod special, întrucât va deveni mai motivat să-și facă temele știind că după aceea va putea să se bucure de acestea.
În loc să te rogi de copil să-și facă temele, spune-i doar: „Hai să citești/să lucrezi la...ca după aceea să poți ieși pe-afară cu prietenii tăi!". Este o variantă foarte bună de motivare, mai ales pentru copiii aflați în primii ani de școală.

Citește și: 7 activitati distractive si originale pentru copilul tau

Ocupă-te și tu de „temele" tale în timp ce al tău copil se ocupă de ale lui

Se știe că noi suntem adevărate modele pentru copiii noștri, inclusiv în ceea ce privește seriozitatea cu care ne îndeplinim diferite responsabilități.
Cu alte cuvinte, când al nostru copil se apucă de teme, putem să ne ocupăm și noi cu diverse sarcini de serviciu.
Sau dacă nu avem de lucru de la serviciu, cel puțin să încercăm să ne prefacem că avem. De exemplu, dacă îl vedem pe copil că citește, să luăm și noi o carte să citim.
Urmând această instrucțiune îl vom motiva mai ușor să-și facă temele și îi vom demonstra că putem fi mereu alături de el.

Încurajează-ți copilul să te informeze despre teme, dar fără a fi prea insistentă

Specialiștii în domeniu insistă asupra următorul fapt: nu este indicat să-i pui copilului întrebări despre teme de îndată ce l-ai luat de la școală. Dacă vei insista să-ți spună ce are de făcut, copilul se va simți presat și va avea din ce în ce mai puțină disponibilitate să-și facă temele.
Este recomandabil să fii cât mai calmă, să-i dai o pauză, după care să lansezi treptat discuția despre teme. Trebuie să ai grijă să o direcționezi astfel încât să-i arăți copilului cât de mult îți place să auzi ceea ce îți povestește el, că temele sale sunt și pentru tine o ocazie de a învăța lucruri noi.

Insuflă-i copilului ideea că temele sunt mai ales responsabilitatea sa, nu a ta

Într-adevăr, nu este ușor să-l familiarizezi pe copil cu această idee, dar tot folosirea unei motivații de tip intrinsec te poate ajuta și din acest punct de vedere.
De exemplu, vei încerca, pe cât posibil, să-l asiguri pe copil să se descurcă foarte bine și singur, că ideile de la o compunere sau propunerea unei soluții la o problemă de matematică au fost mai bune decât ale tale etc. În acest fel vei contribui și la creșterea stimei de sine a copilului, care va înțelege, treptat, că își poate asuma și singur efectuarea temelor.
Desigur, acest lucru nu înseamnă că trebuie să-i spui că nu îl vei mai ajuta. Dimpotrivă, trebuie să-i arăți că-i poți fi alături ori de câte ori ar avea nevoie.

Găsește un alt nume pentru teme

Dacă vrem să ne motivăm mai ușor copilul să-și facă temele, psihologii ne îndeamnă să apelăm și la următorul truc: să nu-i mai spunem direct „Este timpul să-ți faci temele". Dacă vei spune așa, automat copilul va percepe acest demers ca pe o obligativitate.
Mai bine va fi să folosești termeni care să-l facă să asocieze temele cu ideea de informare, de învățare, de descoperire. Spre exemplu, înlocuiește termenul „temă" cu „exercițiile pentru minte de astăzi", „studiul de acasă" sau chiar „studiu". În acest mod, copilul va realiza, treptat, că implicarea în activitatea de efectuare a temelor îl va ajuta să învețe lucruri noi, care-i vor fi de folos.

Voi mai știți și alte metode simple, dar eficiente, prin care ne putem motiva copiii să-și facă temele?


Surse:
www.advantage4parents.com; www.flintobox.com; www.huffingtonpost.com ;www.learningrx.com; www.parentingsquad.com;www.wikihow.com

 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine? Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine?
Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac? Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac?
10 trucuri de crestere a primului-nascut 10 trucuri de crestere a primului-nascut
10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil 10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil

Articole Lifestyle

Culoarea pe care să nu o combini niciodată cu blugi albaștri Culoarea pe care să nu o combini niciodată cu blugi albaștri
3 femei cuminți din zodiac care iubesc golani 3 femei cuminți din zodiac care iubesc golani
Lănțișorul auriu nu mai este la modă! Cum arată accesoriul anului 2018 Lănțișorul auriu nu mai este la modă! Cum arată accesoriul anului 2018
10 culori de ojă pe care orice femeie ar trebui să le aibă 10 culori de ojă pe care orice femeie ar trebui să le aibă

Alte articole care te-ar putea interesa

Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Diana Vijulie
Sunt mamă, deci mă simt vinovată. Mereu!Prima vinovăție de mamă m-a măcinat la 3 minute după ce am văzut a doua liniuță de pe testul de sarcină și am zis "eu nu cred așa ceva". Vinovăția asta a tot crescut, pe măsură ce acceptam ideea că...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Yucca Center – un loc unde mamele se vor simți ca acasăAm avut plăcerea de a vizita săptămâna aceasta un loc extrem de plăcut, gândit de o mamă pentru alte mame. Încorporează într-un singur concept o parte destinată delectării cu minunății culinare, una destinată...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Imagini care arata cat de diferite sunt sarcinile

Imagini care arata cat de diferite sunt sarcinile

Sarcinile sunt extrem de diferite atat de la o femeie la alta, cat si de la un
MAI MULT

Stii ca esti insarcinata atunci cand…

Stii ca esti insarcinata atunci cand…

Simptomele sarcinii iti pot da batai de cap, mai ales cand esti gravida pentru
MAI MULT

Incep inscrierile la Scoala Parintilor Responsabili: seminarii gratuite pentru viitorii parinti din Bucuresti si Galati

Incep inscrierile la Scoala Parintilor Responsabili: seminarii gratuite pentru viitorii parinti din Bucuresti si Galati

Naste Natural (www.nastenatural.ro), un
MAI MULT

Bebee

Săptămâna 31

În săptămâna treizeci și unu de sarcină, majoritatea femeilor au
MAI MULT

Tratamente naturiste pentru fibromul uterin

Există tratamente naturiste și pentru fibromul uterin. Astfel, pe lângă
MAI MULT

infertilitatea secundară

Ce este infertilitatea secundară?

Denumirea de infertilitate secundară ridică adesea multe semne de întrebare.
MAI MULT

Întărirea-sistemului-imunitar-la-copii

Întărirea sistemului imunitar la copii

Ce puteţi face pentru a vă proteja copiii de germenii şi viruşii la care
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net