M-am gandit sa ofer cateva idei care va vor ajuta, dragi parinti si bunici sa iesiti pasnic din aceasta problema, de cele mai multe ori.
Tehnici pentru a face fata istericalelor unui copil la parasirea locului de joaca
1. Nu amagiti copilul !
Inainte de a planifica cu cel mic o iesire in aer liber, asigura-te ca aveti timp necesar pentru a face din plimbare o iesire distractiva. Copiilor nu le place doar sa se plimbe, sa vada cat de frumos e in parc, ci acestia doresc sa exploreze, sa se joace. Asadar ai nevoie de cel putin o jumatate de ora pentru o iesire in parculetul din fata blocului (la groapa de nisip si la leagane) sau de cel putin 1 ora pentru a merge intr-un parc din apropiere. Daca iesiti afara si ii spui copilului tau ca " Nu ai decat 5 minute la dispozitie!" nu este nici corect si nici distractiv pentru micut.
2. Stabiliti regulile inainte de a porni la drum!
Atunci cand il pregatesti pentru plimbarica anunta-l despre programul pe care il are. De exemplu: "Astazi mergem in parc pentru a ne juca, apoi ne intoarecm acasa pentru masa de pranz.". Faptul ca l-ai anuntat din timp despre ce ai de gand sa faceti il va ajuta pe copil sa inteleaga rutina de zi cu zi si atunci cand il vei anunta ca este timpul sa plecati acasa, nu va fi o surpriza neastepatata.
3. Anuntati-va copilul din timp, dar nu negociati prea mult!
Parintii si bunicii de multe ori atunci cand considera ca este timpul sa se intoarca acasa il iau pe copil pe nepregatite. Dragi mamici, tatici si bunici, voua va place sa va zoreasca cineva cand va uitati la filmul preferat? Nu cred, pai atunci de ce sa le stricam placerea mititeilor nostrii cand se joaca? Bineinteles ca este de preferat sa il lasati sa termine activitatea inceputa, dar anuntati-l ca nu va putea sa o ia de la capat sau sa intreprinda ceva nou. De exemplu: Spuneti-i ca mai are 5 minute in care sa termine ceea ce a inceput sau sa se mai dea odata pe tobogan/leagan, apoi veti merge acasa.
Nu negocia prea mult cu micutul, deoarece acordarea de minute in plus il va face si mai greu de scos din groapa de nisip sau din parc data viitoare.
4. Unu, doi, trei ...... am fugit !
Modul pozitiv de a te exprima cu cei mici este cea mai buna metoda. Daca vei face din plecarea de la locul de joaca o placere este un lucru de apreciat si cu siguranta copilul tau va fi unul dintre cei mai norocosi. De exemplu: in loc sa ii spui "Da-te imediat jos de pe tobogan, mergem acasa!" ai putea sa aplici metoda numaratului. Cum ? Pai ia-te la intrecere cu micutul tau (" Cine ajunge primul la iesirea din parc? ") si numarati impreuna 1...2....3 start! Acest mic joc il va face sa se simta antrenat intr-o activitate mai distractiva si va uita rapid ca a parasit leaganul/toboganul.
5. Nu va intoarceti acasa pe jos!
Atunci cand a venit in parc, copilul cu siguranta era odihnit, insa si-a consumat o mare parte din energie la locul de joaca, asadar asigurati-va ca aveti cum sa va intoarceti acasa folosind un mijloc de transport: carucior pentru cei mai mititei, mijloc de transport in comun sau masina personala. Majoritatea copiilor refuza sa paraseasca locul de joaca deoarece sunt prea obositi sa mai mearga pe jos.