A fi un părinte bun nu înseamnă a avea întotdeauna dreptate, a nu face greşeli şi a nu avea dubii legat de cum ar trebui să-ţi educi copilul. Există însă anumite comportamente, care deşi uneori este normal să le ai ca şi adult, în rolul de părinte nu trebuie să le afişezi în faţa copilului.
Acestea sunt 6 dintre cele mai des întâlnite comportamente, pe care părinţii ar trebui să le ascundă de copilul lor:
Invidia
Din păcate, acest sentiment care consumă enorm de multă energie există cu mult înaintea vremurilor actuale, în care oamenii pun foarte mare accent pe bunurile materiale. Deşi, cel mai des, aceasta apare când vine vorba de situaţia financiară, invidia nu se rezumă doar la asta. Unii oameni percep vieţile celor din jur bazându-se doar pe aparenţe şi ajung să-şi dorească ceea ce pare că ceilalţi au. Astfel, femeile invidiază alte femei de la felul în care arată şi se îmbracă, până la relaţiile pe care le au. Cosideră că celelalte primesc mai multă atenţie, mai multă afecţiune, că au avut mai mult noroc în dragoste. Chiar şi legat de viaţa de părinte există invidii, deşi cu siguranţă nu este loc de competitivitate la acest subiect. O mamă poate avea sentimentul de invidie atunci când copilul prietenei a vorbit înainte de copilul ei, când a mers mai devreme, când a luat note mai bune la şcoală sau când a vizitat locuri mai interesante. Invidia este o manifestare a unor frustrări, pe care tu, ca mamă, eşti datoare să le analizezi, să le înţelegi şi să le depăşeşti. În cazul în care îţi şi exprimi aceste sentimente de invidie, copilul se va dezvolta în această direcţie, ajungând şi el să invidieze alţi copii, să fie competitiv în defavoarea sa, să fie nemulţumit cu ceea ce are şi să fie mai predispus la a face alegeri greşite, din dorinţa de a avea mai mult sau de a fi ca şi ceilalţi.
Furia
Acesta este un subiect extrem de discutat şi de controversat, mai ales când vine vorba de generaţii diferite. Există persoane care au crescut cu părinţi mai mult sau mai puţin violenţi şi nu conştientizează impactul acestora asupra vieţii lor sau nu vor să-l accepte. La polul opus, chiar şi persoane care au crescut în medii echilibrate, pot experimenta sentimente de furie atunci când vine vorba de creşterea copilului, iar asta poate fi foarte greu de explicat. Dincolo de motivele pe care orice adult le are, atunci când se enervează, este foarte cert că furia nu trebuie manifestată în faţa copilului. Fiind în formare, copilul percepe furia părintelui ca pe ceva personal, ca pe un rezultat al incompetenţei copilului. În acele momente, se simte inutil şi neiubit. Ulterior, tristeţea pricinuită de atitudinea părintelui se transformă la rândul ei tot în furie, revoltă, până ajunge să fie o urmă adâncă în subconştientul copilului. Există un risc foarte mare ca un copil crescut într-un astfel de mediu să aibă o personalitate vulcanică, să-şi poată gestiona foarte greu emoţiile sau la polul opus, să devină un adult timorat, fără încredere în forţele proprii şi cu grave probleme de integrare în societate.
Stima de sine scăzută
Copiii au nevoie de un mediu echilibrat în care să se dezvolte, în care să se simtă iubiţi şi protejaţi. La vârste fragede, aceştia nu sunt pregătiţi emoţional să facă faţă stresului sau a altor situaţii neplăcute. Atunci când mama are o stimă de sine scăzută, această nesiguranţă poate fi resimţită de către copil, mai ales că multe alegeri pe care mama le face în educaţia copilului pot fi influenţate de această stimă de sine scăzută. Atunci când un părinte proiectează asupra copilului dorinţele şi ambiţiile proprii, poate fi tot o manifestare a stimei de sine scăzută. În timp, copilul va avea sentimentul că nimic din ceea ce face nu este suficient şi că la nevoie, nu se poate baza pe susţinerea părintelui.
Critica excesivă
Strâns legat de furie şi stimă de sine scăzută este şi tendinţa părintelui de a critica excesiv. Chiar dacă foarte mulţi îşi justifică acest comportament, susţinând că este o modalitate de a motiva copilul să se autodepăşească, să exceleze într-un anumit domeniu sau pur şi simplu să aibă succes ca şi adult, în realitate, critica excesivă nu aduce niciun beneficiu copilului. La fel cum şi lauda excesivă nu este o tehnică bună, atunci când critici copilul foarte des, el îşi pierde reperele comportamentale. Într-un final, va avea sentimentul că. orice ar face, oricum părintele nu este mulţumit, prin urmare se va revolta şi va alege să nu mai coopereze, indiferent de ceea ce i se cere.
Obsesia pentru frumuseţe
Oamenii obişnuiesc foarte des să facă remarci legate de aspectul fizic şi nu este nimic în neregulă până într-un punct. Chiar şi în viaţa adulţilor, a pune accent foarte mult pe felul în care arăţi poate să se transforme într-o corvoadă şi o frustrare personală. Atunci când vine vorba despre copii, a le insufla ideea că frumuseţea este un aspect foarte important al vieţii le pot schimba traiectoria în defavoarea lor. A-i repeta copilului că este foarte frumos îl face automat să fie preocupat de acest aspect. În egală măsură, atunci când copilul te vede că eşti foarte preocupată de propria frumuseţe, îţi va copia comportamentul. Nu este nimic în neregulă în a avea grijă de felul în care arăţi, dar nu până la a face din asta o prioritate a vieţii tale.
A fi mai mult prieten decât părinte
Educaţia modernă încurajează părinţii să fie deschişi atunci când vine vorba de copiii lor şi să discute deschis cu aceştia. Din această dorinţă de a fi cel mai bun prieten al copilului, părintele poate risca să uite de importanţa disciplinei şi respectului. Chiar dacă, în primă fază, cei mai mulţi copii se împotrivesc regulilor impuse de către părinţi, aceştia au nevoie de ele, fiind o formă de protecţie. Atunci când într-o familie nu există reguli, copilul se simte singur şi debusolat. Este important să înţelegi că uneori copilului nu îi va plăcea atitudinea ta, nu va vrea să petreacă timp cu tine şi chiar se va supăra pe tine. Nu trebuie să te grăbeşti din dorinţa de a elimina tensiunea, ci să accepţi că uneori trebuie să fii şi „poliţistul rău".
Tu eşti de acord că, în ciuda faptului că sinceritatea este extrem de importantă în viaţa de familie, anumite porniri şi gânduri nu trebuie împărtăşite cu copilul tău?