Atentia copilului: Secrete vitale pentru parinti

In luna noiembrie 2012, a avut loc, in Bucuresti si Iasi, conferinta Ai Copil. Invata sa fii parinte, organizata de fundatia Varlaam Mitropolitul, cu sprijinul Itsy Bitsy. Una din teme a fost chiar "Mami, eu cresc. Tu ce faci? Invataturi despre atentie". Am fost, alaturi de restul invitatilor, numai ochi si urechi. Dupa o ora de exemple si de noutati din sfera neurostiintei, in ceea ce priveste atentia, invitatul, diaconul Sorin Mihalache, tatic si Trainer Experimentat in Comunicare si Dezvoltare personala - a primit un bol intreg de biletele cu intrebari, de la parintii din sala. De acolo ne-a venit ideea sa impartasim si cu parintii care citesc Qbebe o parte din lucrurile si trucurile esentiale despre atentia copilului.

Atentia copilului: Educatia experientiala dezvolta atentia

"Atentia copilului poate fi dezvoltata daca parintele supravegheaza centrii lui de atentie si cauta sa valorifice preocuparile lui. Aria educatiei experientiale, la aceasta se refera. Un copil, pentru a se dezvolta intr-o anumita directie, are nevoie de experiente.

De exemplu, un copil este foarte atent si pasionat de avioane. Parintii, stiind aceasta, pot cultiva atentia copilului pentru avioane, dandu-i prilejuri bune de a vedea avioane, de a discuta cu pilotii diferite aspecte care l-ar putea interesa pe copil. Poate unii dintre ei vor considera ca avioanele si meseria de pilot nu reprezinta o alegere buna pentru copilul lor sau ca este prea riscanta. Insa copilul, care are, sa spunem, 5 ani, are nevoie de o experienta autentica pentru a cultiva atentia. De vreme ce la aceasta varsta il pasioneaza avioanele, ar fi potrivit ca eu, ca parinte, sa valorific aceasta preocupare.

Pot incerca sa ii ofer o experienta memorabila, cat mai bine organizata, cu privire la avioane. Ii dau, o zi sau doua, sansa sa mearga sa se intalneasca pilotii si sa le poata vedea de aproape. Ca sa maximizez experienta, il si pregatesc putin dinainte. Il intreb de ce anume ar avea nevoie. Ar putea face, de exemplu, fotografii. Il rog in prealabil sa sa gandeasca la niste intrebari: Uite, ne intalnim cu mecanicul de avion, cam ce ai vrea sa stii de la el? si il stimulez sa formuleze intrebarile. Sau le scriu eu (daca el nu stie). Captez atentia copilului. Dupa aceea, mergem si ne intalnim cu un mecanic. Si chiar ii arat un aeroport, ii arat un avion, ii dau ocazia sa adreseze intrebari pilotilor si ii ofer posibilitatea sa faca fotografii, in felul in care vrea el. Acasa, il rog sa organizeze un album cu pozele pe care le-a facut, sa scrie dedesubtul fiecareia ce a simtit sau gandit atunci, ori ce sentiment sau gand ii trezeste fiecare fotografie. Ii voi oferi apoi ocazia sa mearga la bunici impreuna cu mine si fratii lui, sa prezinte albumul si sa povesteasca despre experienta lui.

Toate acestea lucreaza atentia copilului, il ajuta sa fie atent. De ce? In primul rand, el are ocazia sa faca ceva din ceea ce il intereseaza. Apoi: nu sta doar cateva minute cu ochii in avioane, ci ii organizez o zi si jumatate de pregatire, experienta si reflectare a experientei referitoare la avioane. Il pun sa reflecteze inainte: ce intrebari va adresa pilotilor cand va ajunge acolo? Il ghidez, il pot ajuta sa faca cele mai bune fotografii, ceea ce ii va dezvolta atentia. Nu in ultimul rand, ii dezvolt si capacitatea de reflectie la aceasta experienta, pentru ca ii ofer sansa sa pregateasca o prezentare si sa o povesteasca si altora.

In felul acesta, prin experiente organizate, copilul isi poate dezvolta capacitatea de a ramane atent mai multa vreme la un anumit continut. Acesta este un pas. Dupa ce am ajuns sa il obisnuiesc cu atentia de durata, orientata catre ceva anume, va trebui, printr-un demers discret, atent, tenace, in urmatorii doi ani, sa fac in asa fel incat dragostea lui pentru avioane sa se orienteze catre cartile despre avioane, catre motoarele de avioane, ca in final sa se transforme in preocuparea lui pentru ingineria zborului, sau poate pentru fenomenele meteorologice care perturba zborurile aeriene... Asadar, nu desfiintez atentia copilului, cea pe care o are acum. Ci, pentru inceput, o cultiv. Iar cu timpul, o reorientez. Aceasta este sarcina noastra ca parinti, pe termen lung. Dar la inceput, un copil de 5-6-7 ani, care nu poate fi motivat prin argumente strict rationale, are nevoie mai degraba de experiente autentice, care sa ii stimuleze atentia de durata.

Acest exemplu concret ilustreaza in ce consta educatia experientiala." (Sorin Mihalache)

Atentia copilului: Stimulare naturala, nu contrafacuta

Copiii stau adeseori in fata televizorului sau a computerului, la filme inofensive de desene animate sau chiar la jocuri educative. Parintii controleaza continutul programelor, iar jocurile si activitatile computerizate par a aduce numai beneficii. Si atunci, inca mai poate fi afectata atentia copilului? Cum?

Prin genul si intensitatea stimularii, care nu este una naturala, fireasca. "In trecut, omul nu era atat de stimulat sa priveasca si sa experieze lumea din afara lui. Nu avea parte de aceeasi densitate de stimuli, ca cea pe care o intalnim intr-un film thriller sau intr-o super-productie 3D cu efecte speciale. Atentia lui nu era la fel de mult capacitata cum este ea astazi. In multe situatii, foarte probabil, activitatea cerebrala a persoanelor care au trait in urma cu mai multe secole, punea in joc mai putina dopamina ca in zilele noastre, pentru ca cei din trecut nu aveau posibilitatea sa participe la evenimente care sa ii stimuleze atat de mult. Insa astazi, experientele dense aduc, deodata cu stimulii care solicita puternic atentia copilului sau a adultului, si o provocare serioasa.

Atunci cand stimulii intensi dispar din campul experientei noastre, devine foarte greu sa concentram atentia la ceva diferit, mai putin atragator sau stimulativ. Daca ne-am obisnuit cu filmele de actiune, cu densitatea de evenimente si cu ritmul alert al naratiunii lor, ne va fi tot mai greu sa ne simtim atrasi de o frunza ingalbenita de toamna. Frunza, chiar si asa pastelat colorata, reprezinta un stimulent slab pentru atentia copilului sau a adultului. In felul acesta, persoanele deprinse sa guste bucurii riscante si placeri foarte tari, cand au de-a face cu cu un fapt banal, nu mai sunt capabile sa savureze nimic din ceea ce inseamna o prezenta obsinuita..." (Sorin Mihalache)

Si atunci, ce sa facem? Sa ii reobisnuim pe copii cu frumusetile naturale si cu micile minuni din viata de zi cu zi. Ce am face daca nu am avea televizor sau calculator? In cartea sa, "Taramul minunilor", Elizabeth White descrie o astfel de experienta "naturala" care pune la lucru atentia copilului:

"O fetita in varsta de patru ani statea in pragul unei usi care dadea spre o fereastra, tinand in mana o foaie de hertie pe care desenase o colivie si incercand sa imbie un pitigoi sa intre in colivia din desen. "Daca vom sta in liniste sub un copac - i-am spus fetitei - vom putea vedea toate pasarile care stau in jurul scolii noastre." Ni s-au alaturat opt sau noua copii, inlcusiv un baietel care de obicei nu se putea concentra asupra niciunei activitati.

Am stat toti asezati sub copac si am urmarit pasarile mai mult de o ora. Uneori, unul dintre copii se ridica si pleca, altii veneau in locul lui, dar baietelul care nu se putea concentra a ramas tot timpul nemiscat sub copac. Atentia copilului se trezise. In clipa in care un alt copil incepea sa se agite, ii facea observatie: Stai cuminte, aici nu ne jucam. Suntem aici ca sa ne uitam la pasari!

Alta data, am mers la biblioteca impreuna cu intreaga clasa, dar am ajuns prea devreme. In timp ce asteptam sa se deschida biblioteca, unii copii au descoperit mai multe pietre ornamentale asezate in cerc in jurul unui copac. Admirandu-le si scotand exclamatii de mirare, nici n-au observat ca alt grup de tineri, sositi si ei mai devreme, alergau dintr-un loc in altul, tipand si comportandu-se necivilizat. Erau atat de captivati de ceea ce vedeau si de ideea ca ar putea gasi, printre acele pietre, anumite cristale (sau firicele de aur, cum le spuneau ei) incat parca se transportasera intr-o alta lume, mult mai mareata: o lume a minunilor."

Atunci cand copiii sunt expusi in mod constant experientelor naturale, firesti, simple, ei invata sa fie atenti si sa se lase impresionati de lucruri mici. Ei au capacitatea de a constata extraordinarul din firesc. Atentia copilului se naste adesea din uimire. Uimirea este o stare proprie omului si mai ales copilului. Dar uimirea poate fi distorsionata atunci cand adultul, din neglijenta, il expune pe copil numai stimulilor contrafacuti, pe care ni-i ofera din plin computerul si televizorul.

Atentia copilului: Putin si profund versus mult si superficial

Copilul care alearga de la o activitate la alta, care este intrerupt din concentrare pentru ca trebuie sa fuga la alt optional, si care se deprinde sa faca mai multe lucruri, simultan, isi dezvolta de mic o atentie faramitata, nerabdatoare. Atentia copilului se maturizeaza prin experiente profunde, care sa o fixeze, incet-incet. Un copil care mananca si se uita la televizor, un copil care trebuie sa termine repede o tema si sa se apuce de alta, pentru ca vine ora de culcare, sau un copil care trebuie sa iasa de la repetitiile de pian dupa jumatate de ora, desi ar mai sta, pentru ca trebuie sa ajunga la alta activitate after-school, este un copil frustrat, chiar daca el nu poate comunica acest lucru. Atentia copilului necesita un timp mai indelungat in care sa ramana pe o singura activitate.

"Cercetatorii au descoperit ca genul de cultura in care traim astazi, care stimuleaza foarte mult atentia prin filme thriller sau science fiction, cu scene impresionante, cu efecte speciale, sau prin jocuri violente -in loc sa ne dezvolte atentia, mai degraba ne produce infirmitati. Ofera ea copiilor sau elevilor posibilitatea de a se concentra si de a avea rezultate scolare mai bune? Dimpotriva, afecteaza atentia copilului. Copiii au un declin in procesul educational si in rezultatele scolare, in 6-7 ani de la expunerea prelungita si sistematica la astfel de experiente. Se pare ca, cel putin potrivit cercetatorilor, copiii sunt tot mai inteligenti, dar sunt tot mai putin capabili de efort concentrat, care presupune o activitate pe termen lung. Au o capacitate redusa de a se focusa pe ceva ce dureaza. Ei sunt foarte capabili sa faca multe lucruri, dar tot mai putin capabili sa se concentreze pe o singura sarcina, pe care sa o duca la bun sfarsit." (Sorin Mihalache)

Ce este de facut? Ca raspuns, voi aminti un exemplu pe care mi l-a dat o buna prietena, care este mamica si educatoare Montessori. Exemplul l-am citat initial, alaturi de alte informatii utile, in articolul pe tema "Trucuri psihologice pentru parinti: Cum dezvolti atentia copilului?"

Ea imi povestea despre un baietel, care statea asezat pe scaun si privea un geam. Asta era tot ce facea, de minute in sir. Dupa o perioada destul de lunga, prietena mea, educatoarea, a hotarat - desi inca nesigura - sa mearga pana la el pentru a-i sugera o activitate. Din observatiile ei, micutul parea sa nu faca totusi nimic. Insa chiar atunci, copilul s-a ridicat si a exclamat, uimit: "Uau, geamul asta este un dreptunghi!" Acesta este un exemplu de concentrare. Aici se vede atentia copilului. Copilul ramane pe o activitate, chiar si cea de observatie sau de cotemplare, atat timp cat are nevoie, incat sa descopere ceva ce ii ofera o satisfactie incomparabila cu stimulii exteriori.

Asa lucreaza atentia copilului: profund, in ritmul propriu, atunci cand nu este intrerupta prematur. Numai nu va grabiti sa il intrerupeti! Calitatea experientei lui conteaza, nu cantitatea experientelor.