Majoritatea părinților (evident vorbim despre părinții buni și nu despre cei denaturați) își privesc copiii cu o admirație și adorație deosebită care tinde spre un extremism deloc benefic. Nu degeaba este și vorba din popor cu cioara și puii aferenți...
Eu am încercat să fiu relativ obiectivă. Adică nu-mi privesc copilul drept întruchiparea perfecțiunii pe pământ. Sunt conștientă că, la fel cum are o mulțime de calități, nu duce lipsă nici de defecte. Care reies, după cum știu prea bine cei care ne cunosc, în cele mai nepotrivite momente (sunt sigură că majoritatea părinților înțeleg, din păcate, la ce mă refer).
Dar, și aici este un mare dar, am știut dintotdeauna că băiețelul meu este aparte. Nu doar prin prisma unei comparații cu generația sa, ci și cu propria-mi copilărie, am concluzionat că nu este un copil obișnuit. Dotat încă de la vârsta de 3 ani cu abilități care, din punctul meu de vedere, le excedeau pe cele adecvate vârste, nu a încetat să mă surprindă.
"Verdictul" de supradotare a fost relevat abia anul trecut, repsectiv la venerabila vârstă de 9 ani, printr-o întâmplare. IQ-ul său este nici mai mult, nici mai puțin de 140, fiind de altfel confirmat de o testare ulterioară în cadrul unui centru specializat în identificarea copiilor supradotați. Prima reacție a mea când am aflat a fost oarecum de ușurare. Pentru că am putut înțelege în sfârșit de ce făcea multe alte lucruri altfel decât restul copiilor.
Citește și: Cum stii ca ai un copil supradotat?
Cum este practic să fii mamă de copil supradotat?
Avantaje
Primul avantaj pe listă este că ți se umple inima de bucurie de fiecare dată când observă și alții din jur ce copil inteligent ai. Desigur, știam deja. Apoi, temele sunt floare la ureche (dacă nu ne-ar mai da târcoale lenea, ar fi și mai bine). Băiețelul meu înțelege relațiile interumane și modul în care are loc o reacție potrivită/nepotrivită unei anume situații mai bine decât un adult. Este un fel de bătrânel într-un trup de copil; aici aș puncta și un dezavantaj - ajunge să fie apăsat de niște probleme care nu-i aparțin și care nu ar trebui să-l frământe vreodată. Știe foarte multe lucruri din foarte multe domenii (mașini, robotică, computere și jocuri video), dar și termeni de specialitate, având un vocabular extrem de vast. A deprins de la o vârstă extrem de fragedă anumite abilități care țin de coordonare (merge pe bicicletă fără roți ajutătoare de la vârsta de 3 ani), știe să construiască lego de la aproximativ 4 ani (le dezasambla pe cele originale și construia alte mașinării). Cel mai important lucru de subliniat este că unele dintre aceste lucruri nu le-a învățat de la mine, ci singur. Fie prin observație, fie cu ajutorul tehnologiei (tv, filmulețe, chiar și desene animate). Este extrem de sensibil și emotiv, chiar dacă pare impulsiv și cu tente de obrăznicie (mi s-a sugerat de către doi medici că ar suferi de ADHD), având în îngrijirea nu mai puțin de 6 plante. Fiecare dintre ele poartă un nume și este udată de el cu rigurozitate. De altfel, apreciază tot ceea ce ține de natură și își dorește tare mult și un animăluț personal (avem unul, dar este oarecum al casei). Nu în ultimul rând, are un simț al umorului ieșit din comun, ceea ce de multe ori îi pricinuiește și probleme (găsește motive de amuzament în situații nepotrivite).
Dezavantaje
Aici apar, din păcate, o serie de probleme legate de socializare, situație în care tind să cred că se află mulți dintre copiii supradotați. În primul rând, datorită supradotării are un mod aparte de exprimare; atât din punct de vedere verbal sau al gesturilor, cât și al trăirilor. Și de cele mai multe ori nu este înțeles corespunzător. Dezamăgirea este mare, iar eu nu-i pot fi în permanență alături...Apoi, nu rare au fost situațiile în care se plictisește. De teme, de o materie de la școală, dacă subiectul respectiv nu este pe placul său intră într-o stare de refuz categoric de implicare, participare. Iar munca mea de convingere devine realmente sisifică. De exemplu, nu are deloc talent la desen, ca să fiu mai clară, oamenii redați în desenele sale au aceeași bilă pe post de cap și bețe pe post de mâini precum știți din desenele copiilor de grădiniță. Are tendința de a fi un mic despot (de aici și porecla de alint micul terorist - în parte are legătură cu abilitatea de a fi pisălog). Nu știu dacă este din cauza IQ-ului sau a caracterului, dar ipostaza de sclav a ajuns să mă caracterizeze cel mai bine. Din fericire, nu sunt prea deranjată pentru că, da, sunt mamă și mai ales pentru că nu-mi doresc decât să îi fie cât mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să fiu complet la dispoziția lui...Are niște fixații care cu greu îi pot fi scoase din minte, fixații aplicabile și modului în care își aranjează jucăriile, dar nu numai. Șiii, este tare încăpățânat. Trebuie să aibă întotdeauna ultimul cuvânt, chiar dacă nu are dreptate.
Ce îmi doresc pentru el
Știind, după cum am spus, că este un copil aparte, am încercat încă de la cea mai fragedă vârstă să îl susțin în încercările sale. Astfel, m-am străduit să îi cumpăr și să îi citesc cărți care să îi stimuleze imaginația, să îi pun la dispoziție jucării pentru a-i susține creativitatea, să îl duc în diverse locuri precum muzee, expoziții pentru copii despre care știam că îi vor fi pe plac. Pentru că îi cunosc potențialul, consider în primul rând că ar fi o mare pierdere să nu îl fructifice într-o meserie care să îi placă sau să se lase atras de un anturaj periculos. Acestea ar fi cele mai mari temeri ale mele în calitate de mamă.
Din păcate, nu mi-am permis să îi ofer o educație diferențială (există un centru pentru copii supradotați care le oferă acestora un program special de învățare, dar este extrem de costisitor), însă sper că a compensat timpul pe care i l-am acordat și implicarea mea. Anul trecut a urmat după orele de la școală un curs de matematică și origami și unul de informatică, iar anul acesta urmează un curs de teatru și în continuare pe cel de informatică. Sper cât de curând să învețe engleză și șah (prima este o disciplină obligatorie pentru a funcționa în societatea modernă, iar cea de-a doua a fost sugerată de către doamna învățătoare). Nu vreau să îl aglomerez pentru că, deși este extrem de matur în gândire, copilăria îi aparține și trebuie să se bucure de ea.
Pentru că nici eu nu sunt adepta a teoriei turmei, îi apreciez și îi încurajez în mod continuu originalitatea. Sunt extrem de mândră că îi sunt mamă și mă simt de cele mai multe ori umilă în prezența sa. Inteligența și empatia lui mi-au dat, nu de puține ori, curajul și înțelepciunea de a face alegerile potrivite în momente dificile din viață.
Citește și:Ce faci daca ai un copil dotat
Urmareste-ne pe Google News
