Ai nevoie de un raspuns?

Il poti invata pe micutul tau sa devina autonom si increzator. Pentru asta, este insa nevoie sa infrunti ceva nelinisti si sa iti calci pe inima. Copilul tau se poate lovi sau poate fi nevoit sa incerce de mai multe ori inainte sa ii reuseasca ceva. Si are nevoie ca tu sa ii permiti asta...

» Da-i voie copilului tau sa greseasca
» Incurajeaza-ti copilul sa depaseasca dificultatile, nu sa le evite

In primii ani ai copilariei, micutul nu isi cunoaste foarte bine capacitatile si, pe langa asta, isi doreste foarte mult sa realizeze lucrurile pe care le fac si oamenii mari. Este plin de bune intentii si de initiativa. Nu de fiecare data poate sa duca la bun sfasit ce si-a propus si va constata asta si singur. Dar numai daca ii dai voie. Altfel, degeaba ii spui "tu nu poti inca, pentru ca esti mic"... Nu faci decat sa ii insufli neincredere pentru viitor. Lasa-l sa vada singur ce si cat poate. Apoi, il poti incuraja explicandu-i ca pe masura ce va creste mare cat varul Geo, cat vecinul Andrei si apoi cat tata, o sa ii sporeasca si lui puterile si atunci va putea sa mute singur combina in sufragerie.

Asta nu inseamna sa il lasi sa se implice in sarcini evident periculoase. Nu o sa ii dai voie la 5 ani sa mearga pana la gara singur sa il astepte pe bunicul, sau sa aprinda focul in teracota. Insa e bine sa dai curs unora din tentativele lui, in vreme ce ramai, vigilenta, prin preajma. Dorinta lui de independenta trebuie ocrotita si rodita, nu innabusita, pentru ca ea va propulsa sentimentul de autonomie si de competenta.

De fapt, psihologii specializati in dezvoltarea copilului te pot linisti, spunandu-ti ca pe masura ce creste, pofta celui mic de a face totul pe cont propriu se mai potoleste. Observand ce poate si ce nu, iti va cere ajutorul mai des.

Da-i voie copilului tau sa greseasca

Stii si singura ca esti foarte protectoare cu puiul tau. Dar iti dai seama si ca tinzi sa il subevaluezi?
- Asa este el, timid.
- El nu vorbeste, ca are abia doi ani.
- Cum sa il las sa duca tacamurile la bucatarie, sunt grele pentru el, la cat de mic este.

Daca ai dreptate, va scapa tacamurile si tu vei cumpara altele. Dar mai intai il vei incuraja si corecta: Asta pentru ca ai luat prea multe o data. Data viitoare iei mai putine.

Daca nu ai dreptate, va constata ca poate si va fi tare fericit. Este fundamental sa il lasam pe cel mic sa incerce atunci cand doreste sa realizeze ceva singur, si chiar sa greseasca din cauza lipsei de indemanare. Asa invata. Daca il bombardezi cu avertismente si interdictii, risti sa ii construiesti un sentiment periculos de neputinta si de amaraciune. La fel, daca il certi pentru pagubele produse. Asa ca da-i macar doua farfurii (Bine, uite, ajuta-ma sa strangem masa impreuna), iar pe restul le duci tu la bucatarie.

Vazandu-l in dificultate, ai vrea sa ii sari in ajutor, ca sa il feresti de orice esec, dezamagire sau greutate. Dar mai sanatos pentru el este sa te abtii. Daca cel mic este timid sau "nu are decat doi ani", incurajeaza-l sa raspunda singur la intrebari simple precum "cum te cheama" si "cati ani ai". Nu mai reactiona in locul lui... Chiar daca va spune "4 luni si 2 ani", "nu stiu" sau va mormai abia auzit, cu privirea in pamant - este mai bine sa raspunda el personal. Sa faca el fata situatiei in care se afla - asa cum poate el deocamdata. Curajul si performanta se deprind incercand.

Incurajeaza-ti copilul sa depaseasca dificultatile, nu sa le evite

Aici ai nevoie de multa infranare. Atunci cand vezi ca se chinuie sa se urce pe scaun, nu te repezi sa il ajuti. Lasa-l sa se straduiasca, iar daca vezi ca incearca incontinuu in acelasi mod, vorbeste-i. Da-i indicatii si ofera-i incurajari. Esti acolo sa il prinzi daca "escaladarea" scaunului il pune la pamant. Dar abtine-te sa il salti tu pe scaun. Da-i voie sa invete singur.

Si in alte ocazii, procedeaza la fel.

In loc sa ii sari in ajutor, sa rezolvi din sarcini in locul lui ori sa il sufoci cu recomandari si avertizari, mai bine ii faci daca ii explici cum anume sa realizeze ceea ce urmareste. Da-i sfaturile necesare, descrie-i pasii, da-i indicatii scurte si clare. In acest mod, ii arati ca ai incredere in capacitatile lui - prin urmare, chiar daca nu va reusi acum, nu o va percepe ca pe o sentinta definitiva. Pentru ca tu crezi in el.

Prin atitudinea ta, ii transmiti ca este un lucru firesc si natural ca el sa ajunga de unul singur pe scaun ori sa urce scarile fara ajutor.

Asa ca inlocuieste "Nu te mai grabi Vladut asa, nu vezi ca te impiedici! Vrei sa cazi?" cu "Vadut, cand urci scarile, uita-te mai intai unde pui piciorul. Treptele sunt inalte, asa ca ai putea sa te impiedici. Urca mai lent, ca sa te asiguri ca pui piciorul pe treapta, nu pe langa ea." Un mesaj pozitiv ii consolideaza increderea in sine. Un astfel de mesaj il invata ceva concret. Un mesaj negativ si ingrijorat nu il invata decat ca "ar putea sa cada". Ori, el deja se pricepe la asta.

Si nu te oferi sa rezolvi lucrurile in locul lui. "Nu poti sa deschizi sticla, tata? Lasa-ma pe mine, da la tata." Nu. Asta nu este o solutie de durata. Cel mult "da la tata sa iti arate cum. Uite: cu o mana tii bine si cu cealalta invarti in sensul asta. Vezi? Incearca si tu, hai impreuna." Daca e micut, copilul are nevoie sa capete sentimentul competentei. In plus, are nevoie si sa isi dezvolte indemanarile necesare in actiuni simple, precum deschiderea unei sticle. Asa ca implica-l, rezolvati lucrurile impreuna, chiar daca asta inseamna sa mimezi ca el deschide sticla, in vreme ce tu ii conduci manuta pe capacul foarte putin infiletat.

Daca e mai maricel, faptul ca te oferi sa faci in locul lui in loc sa il inveti cum sa procedeze astfel incat sa reuseasca el singur, il frustreaza, il infurie si il descurajeaza.