Educatia democratica la Free School

Educatia democratica la Free School

Alexandra Ion

Democratia pentru noi, romanii, a inceput sa prinda contur dupa revolutie dupa cum bine stim. A fost perioada in care ni s-a dezlipit o pojghita de ceata de pe ochi si am inceput sa vedem lumea in culori, nu doar in alb si negru.

A urmat Era televizoarelor color, a reclamelor, a boutique-urilor pline de dulciuri si mancare "de import", civilizatia poposea si ea tiptil pe meleagurile noastre uitate de lume. Eram democrati, eram liberi, intrati in randul lumii. Dar oare asa era cu adevarat?
Peste inca ceva ani, ne-am dat seama cat de in urma eram noi vis-à-vis tarile dezvoltate si cati ani erau intre noi si ei ca si civilizatie. Mai aveam mult pana sa fi gustat macar putin din ce insemna democratie, libertate.
Am invatat si am evoluat, an de an, crescand in valori si inovatii de tot felul. Au aparut si la noi curente internationale pe diferite arii de dezvoltare, proiecte, planuri de afaceri, etc. S-a constatat o mare schimbare de mentalitate a omului obisnuit si nu numai. Am inceput sa fim mai informati, mai atenti la ce este in jurul nostru si cum putem face sa schimbam ceva.

Noua generatie de copii, cei dupa anul 2000 au fost numiti "Generatia Z"(http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2014/sezonul-2/copii-liberi-ai-generatiei-z-cum-s-a-ajuns-de-la-educatia-prin-trebuie-la-copii-pentru-care-regulile-nu-exista.html) ,generatia de copii liberi, care pot schimba lumea si pot face o diferenta, avand dezvoltat spiritul anteprenorial. Ei sunt viitorul acestei tari si de ei va depinde traseul nostru catre o lume mai buna.

Dar oare societatea actuala este pregatita pentru a-i intampina cum trebuie si a-i ajuta sa se dezvolte la standardele lor?
Pentru ca daca privim sistemul de invatamant asa cum este el in Romania, nu vedem decat acelasi sistem invechit de ani si ani, care din pacate, nu ajuta si nu sustine deloc noua generatie de copii. Ei au nevoie de libertate, de imaginatie, de dobandire de cunostinte prin experiment si joc, de conectare cu natura, de normal si natural. In schimb, acest sistem nu face altceva decat sa standardizeze, sa catalogheze si sa taie aripi.
Stiati ca pana la varsta de 6 ani, 95% dintre copii sunt genii? Au o capacitate extraordinara de mare de a acumula informatii, putand invata pana la 5 limbi straine. Integrati cu atentie intr-un spatiu in care le sunt puse la dispozitie unelte pentru ca ei sa poate evolua natural, ghidati de catre un personal cu daruire si pasiune pentru ceea ce face, ei pot atinge maximum din capacitatea lor intelectuala. Fiecare copil este unic in felul lui, fiecare are propria celula in care sa se poate dezvolta unic, daca ii este permis.

Educatia democratica exista in alte tari si este un exemplu de urmat pentru multi deschizatori de drumuri. Exista scoli democratice in intreaga lume care sunt modele pentru multi parinti si copii. Prima scoala democratica a luat fiinta in anul 1921 si continua sa existe si in ziua de azi.
O scoala democratica nu este o scoala asa cum o stim noi, cu ore obligatorii, cu profesori care si-au pierdut de mult daruirea de a preda, si copii care vad scoala ca pe un chin. Scoala democratica este un loc in care nu exista segregare pe varste, nu exista ore obligatorii iar regulile si limitele sunt puse de catre toti participantii la invatamant prin supunere la vot, indiferent de varsta si "rang" (elev sau staff). Drept urmare, elevul este cel care alege ce anume vrea sa invete, cum si cand.

Prezenta la ore este optionala, au libertatea de a se inscrie la cursuri la inceputul trimestrului, iar daca pe parcurs simt ca nu sunt suficient de pregatiti, pot sa se retraga. Tot elevii sunt cei care opteaza pentru o serie de materii si cursuri pe care le vor in "programa" lor scolara. Regulile si bunul mers al lucrurilor se stabilesc in sedintele saptamanale, la care participa elevii si staff-ul, fiecare avand drept de vot egal. Profesorii sunt numiti Indrumatori si sunt priviti ca prieteni ai elevilor, egali ca si drepturi. Nu exista note, buline, smiley face,etc. Se pune accent si se incurajeaza dobandirea de cunostinte prin joc, experiment si libertate. Asa se nasc pasiuni si drumuri de urmat in viata, importanta este calatoria pana acolo si acumularea de informatii in acest proces.

In Romania acest curent de educatie democratica este destul de putin cunoscut, datorita faptului ca nu exista destul de multa informatie despre ce inseamna si ce poate oferi nou intr-un sistem de invatamant.
Am descoperit insa un loc care se pliaza foarte bine pe conceputul de educatie democratica, si doreste ca in cativa ani, cu sustinere din partea comunitatii, sa ajunga prima scoala democratica din Romania. Se numeste Free School (www.freeschool.ro), este situata la marginea Bucurestiului, asa cum bine ii sade unei astfel de scoli, departe de zgomotul si agitatia orasului, mai aproape de natura.

"Free School se doreste a fi ceea ce noi numim educatie democratica, libera. Denumirea de "scoala" este probabil prea mult spus, pentru ca ceea ce Free School ofera este departe de conceptul de "scoala" asa cum il stiam noi.
Educatia democratica este un ideal de invatamant în care democratia este atat un scop, cat si o metoda de instruire. Ea aduce educatiei valori democratice si poate introduce auto-determinare într-o comunitate, precum si valori ca dreptate, respect si incredere.
Free School este un loc democratic, auto-guvernator in care adultii si copiii au drepturi egale. Filozofia Free School este de a permite libertate fiecarui individ spre a-si descoperi telul in viata, si de a manifesta interes in cladirea pas cu pas a acestui drum. Simplul fapt ca faci parte dintr-o cumunitate in care ai un cuvant de spus si in care gasesti indrumare atunci cand ai nevoie, te responsabilizeaza ca individ si mareste increderea in sine.
Free School ofera un mediu in care copiii pot creste fericiti si liberi, unde pot descoperi si invata natural, fara presiuni, fara limite si fara concurenta.
Free School este un loc in care segregarea pe varste nu exista, asa ca aici poti gasi copii de varste diferite, invatand unii de la ceilalti exact ca intr-o mare familie.

Activitatile pe care copiii le aleg pot avea loc afara in aer liber, fie in sala, punandu-se accent pe conxiunea directa cu mediul si/sau ceilalti copii/adulti.
Concepul Free School s-ar defini in linii mari ca fiind un loc unde educatia se reinventeaza, unde copilul se simte ca acasa prin continuitatea mediului familial, unde se intalneste cu prietenii sai, ca impreuna sa mearga in fiecare zi pe acest fir al vietii numit CUNOASTERE/DESCOPERIRE prin experiment si prin propriile trairi. Alaturi de ei, sunt indrumatorii - adulti cu diferite pregatiri gata sa-si ofere ajutorul si cunostintele dobandite - care fac parte si ei din categoria de prieteni ai copiilor de la Free School.

In functie de varstele copiilor, se organizeaza activitati special concepute pentru a veni in intampinarea dezvoltarii lor cat mai natural cu putinta, fara presiuni, fara recompense si concurenta.
Free School fiind un loc auto-guvernator, saptamanal, se tine intalnirea de grup la care participa toti membri staff si copiii. Aici are loc stabilirea bunului mers al lucrurilor, stabilirea limitelor, a regulilor (urmate de catre toti participantii, fie copil sau staff), a cursurilor, activitatilor, dar si problemele ce apar pe parcurs - remediere de conflicte, certuri intre copii si rezolvarea lor. Tot ce se dezbate in cadrul acestor intalniri saptamanale se finalizeaza prin supunere la vot a deciziei luate si punerea ei in caietul de reguli Free School pentru a fi urmate.

Spatiul Free School este amenajat cu suflet, beneficiaza de o curte cu spatiu de joaca de 600 mp, casa are 280 mp, departe de zgomotul si poluarea orasului, la 2 km de centura de Vest a Bucurestiului, in Dragomiresti Vale Str. Narciselor Nr. 3 Ilfov 077095. La noi se ajunge fie cu masina personala, fie cu maxi-taxi de la statia de metrou Gorjului. La cerere, se poate pune la dispozitie transport mini-bus pentru grupuri de minim 8 copii.

Puteti opta pentru unul dintre abonamentele noastre lunare:
1. Abonament Homeschooler
• 3 zile pe saptamana la alegere
2. Abonament Short - interval orar 08.00 - 12.00
• Zilnic : Luni-Vineri
• Mic dejun (optional)
• Gustare* fructe/legume la ora 10.30
3. Abonament Long - interval orar - 08.00 - 17.00
• Zilnic : Luni-Vineri
• Mic dejun (optional)
• Gustare* fructe/legume la ora 10.30 si 16.30
• Masa de pranz** la ora 13.30 in sistem catering/mancare personala
*Gustarile de fructe/legume de la ora 10.30 respectiv 16.30 sunt incluse in abonament.
**Masa de pranz de la ora 13.30 in sistem catering nu este inclusa in abonament. Se poate opta pentru mancare adusa de parinti.
Suntem deschisi in intervalul orar 08.00 - 18.00 de luni pana vineri.

Daca gasiti interesant conceptul si doriti sa va alaturati, contactati-ne pentru a primi o oferta personalizata. e-mail: contact@freeschool.ro sau tel: 0745.244.346.

Articolul urmator
Cum va schimba Chat GPT-ul educația copiilor noștri?
Cum va schimba Chat GPT-ul educația copiilor noștri?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Educația sexuală în școli a fost aprobată. Iată care vor fi condițiile
    Educația sexuală în școli a fost aprobată. Iată care vor fi condițiile

    Proiectul privind orele de educație sexuală în școlile din România a trecut de Camera Deputaților, urmând să fie promulgat de președinte.

    Ce sume cheltuiesc vedetele noastre pentru educația copiilor lor
    Ce sume cheltuiesc vedetele noastre pentru educația copiilor lor

    Orice părinte își dorește tot ce e mai bun pentru copilul său, atât când vine vorba de lucrurile necesare de zi cu zi, dar mai ales în ceea ce privește...

    Un after school din București a fost închis de ANPC după ce au fost găsite produse expirate, mâncare cu mucegai și pereți cu igrasie
    Un after school din București a fost închis de ANPC după ce au fost găsite produse expirate, mâncare cu mucegai și pereți cu igrasie

    În urma unei sesizări primite de la un părinte, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat un control la un after school din București....

    Educația online în România - peste 140.000 de elevi și 20.000 de profesori nu dispun de dispozitive digitale
    Educația online în România - peste 140.000 de elevi și 20.000 de profesori nu dispun de dispozitive digitale

    Zeci de mii de elevi și profesori din aproape 30 de județe nu au dispozitive digitale pentru o educație de calitate. Ministerul Educației nu a reușit să furnizeze încă...

    8 din 10 părinți din România sunt de acord cu educația sexuală în școli!
    8 din 10 părinți din România sunt de acord cu educația sexuală în școli!

    Educația sexuală începe să fie acceptată de părinții care știu că este spre binele copiilor să afle riscurile și pericolele la care se expun atunci când își...

    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții
    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții

    Oricine ajunge să fie, la un moment dat, îngrijorat din cauza banilor. De altfel, există studii care arată că stresul financiar este una dintre cele mai comune și persistente...

    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor
    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor

    Educația financiară este crucială pentru a duce o viață echilibrată și lipsită de griji, cel puțin în ceea ce privește finanțele. Cu cât învățăm mai repede...

    Parlamentul spaniol a votat ieri Reforma Legii sănătății sexuale: Educația sexuală în clasele 1-10 devine obligatorie
    Parlamentul spaniol a votat ieri Reforma Legii sănătății sexuale: Educația sexuală în clasele 1-10 devine obligatorie

    Parlamentul spaniol a adoptat joi, 15 decembrie, o lege privind sănătatea sexuală și reproductivă care permite fetelor de 16 și 17 ani să avorteze fără consimțământul...

    © 2024 Qbebe