Nu vorbim cu strainii! Cum feresti copilul de pericolele externe

Zilele trecute m-am trezit mergand pe strada prin Bucuresti si ramanand cu privirea, amuzata si in expectativa, asupra unui pusti de aproximativ 4 ani. Mama lui mergea in fata, uitandu-se dupa el si asteptandu-l, in timpe ce copilul canta, fredona, mergea agale si privea lung florile, copacii, bolta cereasca si ochii oamenilor - inclusiv pe ai mei. Apropiindu-ma de el, i-am zambit, i-am spus "Buna!" si l-am ciufulit, fara sa simt ca as face ceva neadecvat si fara sa imi treaca prin gand ca, de exemplu, in Canada este interzis (daca imi amintesc bine) sa atingi copiii pe strada, oricat de inocenta si prieteneasca ar fi atingerea ta. Pustiul s-a uitat si mai lung dupa mine, apoi si-a continuat netulburat ascensiunea pe trotuar, urmand-o pe mama care privea linistita de la un metru departare.

Tot eu, acum, voi face recomandari mamicilor vizavi de cum sa-l invete pe copil sa NU lase o persoana straina pe strada sa il atinga sau sa se apropie prea tare de el. Iata la ce paradoxuri ne aduce viata!

De fapt, pentru o mamica sociabila, care petrece adeseori timp in afara casei, insotita de un copil frumos, un titlu mai potrivit de articol ar fi: "Cum vorbim cu strainii?" Pentru ca, in tara noastra cu oameni calzi ca temperament (si uneori si buni si morali), interactiunile spontane inca nu si-au pierdut firescul (Slava Domnului!). Schimbam un cuvant unul cu altul in metrou, facem un compliment cand asteptam la coada la facturi, tragem o injuratura si o ciondaneala la stop, cand suntem la volan, si tot asa. Copiii nostri observa si participa la toate acestea.

Apoi, le vine si lor randul. Un cunoscut mai vechi ne vede pe strada cu cel mic si se coboara glont la el, inainte de a apuca sa ne salutam bine. Un necunoscut se opreste sa il intrebe cati ani are sau sa il scuipe de deochi. O mamaie pe care n-a mai vazut-o ii intinde un pachet de bogdaproste sau o caramea, in biserica, dupa Sfanta Euharistie. Sunt tot felul de situatii in care nu il putem feri pe copil de interactiunea cu oamenii si nici nu suntem convinsi ca este nevoie.

Dar sunt si situatii cand poate fi nevoie. Cum facem sa il ajutam pe copil sa discearna intre ele? Cum facem sa inteleaga de ce DA si de ce NU e bine sa asculte pe / de un adult? Si ce comportament sa ii "predam"? Cum ferim copilul de pericolele externe?

Mami, nu vorbim cu strainii! 

Putem incepe sa discutam cu cel mic acest aspect, inca de cand copilul este prescolar. Numai ca intr-un asemenea "ghiveci" de oameni, cel mic se va pierde. Pentru mintea lui, lucrurile trebuie sa fie clare si simple. Asa ca mai intai sa il invatam pe cel mic ce inseamna "strain". Noi, adultii, stim ce inseamna?

Imi amintesc o intamplare pe care am citit-o undeva. O mamica povestea ca l-a pedepsit pe copil pentru ca, intr-o zi, a primit vizita unei prietene din liceu. Nu se mai vazusera de pe vremea cand mamica era abia gravida. Femeia a intrat, s-au imbratisat si s-a indreptat intr-o efuziune sentimentala catre micutul de 4 ani. Acesta - un copil bun si bland - a inceput sa tipe si sa o loveasca pe femeie. Socata, mama s-a infipt in el, i-a dat o palma la fund si l-a dus in camera lui. Desigur ca inceputul nefast al vizitei a marcat pe toti participantii, iar mama si copilul s-au impacat ulterior. De abia atunci a inteles mamica ce se intamplase. Cu putina vreme in urma, alarmata de cazurile vazute la stiri despre copii rapiti, a decis sa isi instruiasca micutul vizavi de abordarea strainilor. Ce i-o fi spus, ce nu i-o fi spus, cert este ca aplombul femeii STRAINE, despre care nu il avertizase nimeni ca va sosi si se va indrepta ca o avalansa asupra lui, i-a amintit de ce ii povestise mama. Asa ca micutul a facut ce fusese instruit: s-a ferit si a tipat!

Asadar, cine sunt STRAINII cu care sa nu vorbim?

Strainii sunt persoanele pe care nu le cunoaste nici el, dar nici mama sau tata! Daca o astfel de persoana il abordeaza atunci cand este singur undeva, aceea este o persoana straina, iar el trebuie sa reactioneze (vedem mai incolo cum).

Copilul nu stie inca foarte multa lume, asa ca noua asistenta de la scoala, educatoarele de alte clase, mamicile colegilor lui sau vecinii de la bloc sunt persoane necunoscute. Ele nu sunt insa, in mod neaparat, straine. Atunci cand ne intalnim cu o persoana necunoscuta, iar tu i-o prezinti si ii spui numele, acea persoana devine cunoscuta. La fel, atunci cand alt adult de incredere (educatoarea, bona, bunicul etc.) ii prezinta pe cineva.

Cum intelege copilul cine sunt STRAINII?

Intr-un mod relaxat si distractiv, care sa nu ii induca frica sau neliniste. Putem incepe printr-un simplu joc, atunci cand copilul este mic, in urma caruia el sa distinga clar cine este si cine nu este... STRAINUL! Se joaca astfel: alege cateva fotografii ale persoanelor pe care ce mic le stie, mai mult sau mai putin. Bunicii, tati, mami, mamica prietenului de joaca, nasul, parintele de la biserica, doamna administratora, vanzatoarea de la care luati in fiecare zi paine, doamna doctor, educatoarea etc.

Adauga fotografii din reviste, ale catorva oameni necunoscuti. Presara, printre acestea, unele cu politisti, agenti de securitate sau paznici - adica oameni imbracati in costume cunoscute lui (paznicul din parcul in care mergeti in week-end, agentul de paza din supermarket, politistul pe care il zareste in trafic in drumul vostru spre gradi). Apoi da-i sarcina de a identifica oamenii familiari si pe cei straini! Cand ajunge la poze din ultima categorie, explica-i ca acestia sunt strainii BUNI, la care poate alerga sa ceara ajutor sau indrumare.

NU vorbim cu strainii sau CUM vorbim cu strainii?

In urma cu aproximativ un an, eram cu un prieten in zona de servirea mesei, dintr-un mare si cunoscut magazin de mobilier. Ne asezasem la masa si, la un metru de noi, un pusti cret cu pistrui, nu mai mare de 5 ani, isi gasise ceva de joaca. De la o vreme, il vedem ca priveste dezorientat in jurul sau, da roata unor mese de cateva ori si devine tot mai nelinistit. Nu intreaba pe nimeni nimic, dar nici nu apare adultul de care se pierduse. Dupa vreo cinci astfel de minute, merg langa el si il intreb: Buna, eu sunt Eva. Te vad un pic nelinistit. Te-ai ratacit, cauti pe cineva?

Copilul ezita putin, apoi imi raspunde ca da, o cauta pe mama, ca i-a spus sa o astepte aici, dar a trecut mult timp si nu mai vine. Asa ca mergem impreuna pe la toate mesele si prin toata multimea din acea zona, poate o reperam. Nu era. Apoi, prietenul meu il anunta pe copil ca va merge la oamenii de la receptie si ii va ruga sa o caute pe mama lui prin statie. Copilul este de acord, ne spune cum il cheama, si mama este anuntata unde suntem noi. Intamplarea are final fericit: in scurt timp, mama apare (era inca la casa de cumparaturi, randul avansa foarte greu) si lucrurile se regleaza.

Acum ma intreb: ce se intampla daca baiatul ar fi avut clar in minte indemnul "Nu vorbi NICIODATA cu strainii"? In jurul lui erau numai straini. El singur nu s-a indreptat catre cineva care sa il ajute, dar bine ca a acceptat usor ajutorul nostru. Cum sa facem insa sa il ajutam pe copil sa gestioneze astfel de situatii?

Aici intervin jocurile de rol, si ele tot relaxante, firesti (copilul este prin definitie un actor) si eficiente. Est simplu. Iei fiecare situatie potentiala si o puneti in scena. De exemplu, copilul se rataceste de mama intr-un magazin, iar tu esti paznicul. Ce urmeaza? Cum il va aborda? Sau tu esti o persoana necunoscuta, care ii intinde o bomboana. Care ii cere sa vina cu ea afara din magazin, sa o sune pe mama din masina. Sau sunteti in parc si, in timp ce tu vorbesti la telefon, un adult se apropie de copilul care se da in leagan si il intreaba cum il cheama. Sau sunteti pe strada, iar tu te opresti la bancomat. Copilul, fara sa va dati seama nici tu nici el, se duce un metru mai incolo, sa priveasca o vitrina. In acest timp, o masina se opreste in dreptul lui si soferul ii zambeste sau il intreaba ceva. Ce raspunde cel mic?

Lasa-l mai intai pe el sa raspunda si sa "duca" dialogul, ca sa vezi cum gandeste. In functie de asta, il poti conduce in directia corecta, si in primul rand primesti acces la cum intelege si vede el lucrurile. Dupa ce sceneta se desfasoara sub "conducerea" copilului, o luati de la capat, in varianta a 2-a. Acum, acelasi scenariu, dar copilul este persoana straina si tu intri in rolul lui (al copilului). In acest fel, ii arati CUM sa raspunda, cum sa vorbeasca, cum sa actioneze - dar fara sa il corectezi, sa il nelinistesti sau sa ii spui "asa NU". Ramane o activitate placuta, din care copilul va invata usor.

Cum ferim copilul de pericolele externe:
Il invatam sa fie in siguranta

Ne va trebui rabdare, sa ii explicam copilului de ce este nevoie sa se fereasca de persoanele pe care nu le cunoaste. Sa ii spunem ca daca nu cunoastem pe cineva, nu ii putem cunoaste nici gandurile sau intentiile. Ca exista pe lumea aceasta oameni cu ganduri si cu intentii, cu dorinte bolnave. Ei se pot vindeca sau nu, depinde cat de mult isi doresc si incearca. Insa noi suntem datori sa fim prudenti. Ii poti da exemplu povestea Scufitei Rosii, daca o stie - sau poti gasi alte exemple usor de asimilat de copil, care iti sunt si tie pe plac.

1. Invata-l ce sa faca atunci cand el este singur, fara mami, tati, educatoare sau alt adult de incredere, daca o persoana straina se apropie de el si ii cere favoruri, il cheama undeva, se ofera sa ii dea ceva, sa il conduca undeva sau daca il atinge. In acest caz, copilul tipa si fuge! Tipatul este foarte sanatos, invata-l sa tipe atat de tare pe cate stie el (si ai vazut ca stie!). Spune-i ca nu stim ce gandeste si ce vrea acel om, dar tocmai de aceea, mai bine ne punem la adapost. Nu putem cunoaste toti oamenii si sa le stim gandurile. Cand va mai creste si va deveni mai puternic, cu mai multa forta, mai putin vulnerabil - chiar daca nici atunci nu va putea citi gandurile altora - va invata alte tehnici de a se feri de posibilele intentii rele ale semenilor. Tehnici de oameni mari. Acum insa, cand tot corpusorul lui este inca mic si in crestere, trebuie sa tipe si sa se indeparteze de acel om, cautand strainii cei "buni". Asta este tactica unui copil!

2. Ii mai putem oferi copilului cateva sfaturi care sa il fereasca de pericolele externe. De exemplu, sa nu umble singur. Cand pleaca de la scoala, sa mearga la un loc cu alti copii care au aceeasi directie. Pe strada, sa se tina aproape de adulti care ii inspira incredere: de exemplu, femei, batrane sau parinti cu copii langa ei. De regula, sa aiba un prieten care sa il insoteasca. Atunci cand sunt doi, "puterea creste", la fel si atentia, grija sau ideile bune. 

3. Poti sa ii imprimi cat de bine si frumos este sa urmeze aceste sfaturi, folosindu-te de marionete care se pun pe mana, de papusi si personaje pe care le creati impreuna din diverse materiale sau de omuleti lego - multi baietei ii adora. Va jucati impreuna, tu esti un personaj si el altul. Tu vei fi copilul - la fel ca in jocurile de rol de mai devreme, si imaginezi tot felul de jocuri si situatii in care esti ajutat sau ajuti pe un prieten. De exemplu, daca tu te lovesti, el poate striga dupa ajutor. La fel, situatii in care te uiti pe strada si ceri o indicatie unei doamne cu copiii langa ea, sau in care cauti un grup de copii sa li te alaturi, pentru ca intotdeauna este mai bine si mai sigur sa fii impreuna cu oamenii, decat singur.

4. Nu in ultimul rand, sa ne asiguram ca cel mic stie care este numele sau de familie, adresa si numarul de telefon. Prescolarii invata foarte repede, daca improvizam un cantecel, cu o linie melodica usoara si bine-cunoscuta lui, in care ii cantam aceste informatii. Cantecelul se va "lipi" de el si il va retine, ca pe o joaca. Il invatam apoi ca aceste date sa le ofere numai strainilor buni si niciodata sa nu le divulge daca i le cer, cumva, persoane straine, atunci cand el este singur, fara mami si tati.

Acum am vrea sa auzim si parerile si sfaturile mamicilor care ne citesc. Povestiti-ne din viata voastra: voi cum invatati copilul sa nu stea de vorba cu strainii? Cum il feriti de pericolele externe, incontrolabile?

Bibliografie: http://preschooler.thebump.com/, http://www.copilul.ro/