Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Obiceiuri de-ale parintilor care suprima dezvoltarea independentei copilului

de Psiholog Eva Pirosca

Ce obiceiuri ale parintilor, desi bine intentionate si prea putin constiente, suprima independenta copilului? Oare ni se poate intampla si noua?... Sa aruncam o privire mai jos!

Obiceiuri ale parintilor: Raspund atunci cand nu sunt intrebat

Raspund, adica reactionez, intervin in treburile copilului. Atunci cand nu este nevoie. Cum adica? Adica, din empatie, compasiune si cu cele mai bune intentii, sar sa ii ofer raspunsuri sau ajutorul meu, fara a-i lasa ocazia de a depune singur efort si de a-si trai propriile experiente. Sunt multe situatii carora copiii le fac fata, chiar daca par neajutorati, dar asta pentru ca li se da voie sa se confrunte cu ele si sa le gestioneze. Voi da un exemplu.

poza mama si copilul la scoala 

Intr-o zi normala, intr-o clasa de gradinita, un baietel se "lupta" cu un spargator manual de nuci, din lemn. Acesta este un dispozitiv inofensiv si usor de folosit (il putem vedea in filmulet), ce ajuta la rafinarea motricitatii grosiere. Copiii, inca de la 3 ani, au acces la acest aparat, care ii asteapta intr-un cosulet pe raft, alaturi de cateva nuci. Cu toate ca au acces, nu au din prima si forta necesara. Sunt in schimb copii ceva mai mari, care, cu ceva efort, reusesc sa sparga nucile si impart miezul cu restul colegilor. Copiilor care incearca fara succes, le explic ca vor reusi abia atunci cand mainile lor vor fi suficient de puternice. Deocamdata, pot exersa, chiar daca nu ajung la miez, pentru ca astfel prind putere in maini. Daca ce vor exersa suficient, vor reusi sa crape coaja nucilor.

Intr-o zi, asadar, un baietel exersa, cu perseverenta, spargerea nucilor. Il admiram de pe margine: toata saptamana luase cosuletul cu aparatul de pe raft, se straduise, se incordase, apoi il pusese la loc fara rezultat, dar si fara tristete. Alti colegi mai treceau pe langa el, priveau o vreme, apoi ii mai spuneau cate ceva: "Trebuie sa mai incerci, inca nu ai destula putere", "Cand reusesti, imi dai si mie?", "Nici eu nu am multa putere, dar dupa ce termini tu, vreau si eu sa incerc". Ascultam captivata dialogurile lor si, mai ales, cuvintele pe care le scotea baietelul cand si cand, in timp ce se straduia: "Nu pot", "Nu pot..."

Prima tendinta a fost sa ma indrept catre el, auzindu-l, dar colega mea a fost vigilenta si mi-a pus mana pe umar. "Lasa-l", mi-a soptit. Asa ca am continuat sa observ si... bine am facut. Iata ce am constatat: in primul rand, baiatul mormaia acel "Nu pot" pentru el. Isi spunea lui insusi, nu altcuiva. Nu le spunea copiilor atunci cand se opreau in dreptul lui, nu se adresa adultilor cand treceau pe alaturi, nu vorbea ca sa fie auzit. De ce atunci m-as fi dus la el, daca nu m-a chemat? De ce sa ii raspund, daca el nu gaseste necesar sa imi vorbeasca mie?

In al doilea rand, acest copil era foarte prins in activitate. Nu acorda atentie zgomotelor din jur, nu ridica ochii de la aparat, nu cauta pe nimeni din priviri si nu ii fugea privirea nicaieri. El in acele momente se concentra si depunea efort. Concentrarea presupune atentie sporita si liniste launtrica. Fara acestea, nu ne putem concentra pe o activitate. Baiatul dispunea de amandoua. Faptul ca nu putea si ca verbaliza asta nu ii afecta cu nimic atentia sau linistea launtrica. Din contra, faceau casa buna impreuna. Baiatul era propriul sau observator, propriul sau companion. Nu avea nevoie de interventia mea sau de a altcuiva.

poza copil cu capsuna 

In al treilea rand, acel copil nu era descurajat! Se incrunta cand vedea ca nu poate, apoi isi incorda fortele si o lua de la capat. Copilul isi era nu doar propriul observator si companion, ci si propriul ajutor. Acel "Nu pot" actiona ca o auto-compasiune, si nu avea o nota distructiva. Cand spunea "Nu pot", isi varsa amarul, isi spunea of-ul, iar apoi relua incercarea. Acest copil dovedea ca este capabil sa constate esecul si sa continue in ciuda lui. Ca poate trai si ca poate depasi un esec.

Acest copilas, la numai 3 ani si jumatate, fara ajutor, invata o lectie la care multi adulti inca au restanta: cum sa traiesti, sa iti asumi si sa depasesti un esec, fara ca acesta sa te doboare. Cum sa il tratezi simplu, ca pe o parte din viata si ca pe o noua ocazie de a incerca.

Imi dau seama, iata, ce proces minunat al acestui copil puteam intrerupe eu, prin interventia saritoare si plina de compasiune, daca nu eram oprita la timp...

Obiceiuri ale parintilor: Graba strica treaba

Alta data, in mod similar, ne grabim sa ne oferim ajutorul atunci cand copilul ni-l cere. Doar ca, si aici, graba poate mai degraba sa strice. Avem nevoie de discernamant in a sesiza contextele in care copilul nu poate de cele in care nu a incercat suficient si de cele in care nu a incercat intr-un mod diferit. Si chiar sa discernem acele situatii in care copilului ii face bine sa nu poata! Daca ne grabim sa ajutam, nu mai avem ocazia sa observam toate aceste nuante. Urmeaza exemplele...

Independenta copilului:
Cand „Ajuta-ma" = "Fa tu in locul meu, caci vreau acum"

Mihai, de 3 ani jumatate, lucreaza la gradinita cu acelasi aparat mentionat mai inainte: spargatorul de nuci. Plaseaza nuca in locusorul destinat, invarte putin de surubul de lemn si intalneste rezistenta nucii. Isi da seama ca este cam greu. Mai incearca o data. Nu a auzit niciun „crack", asa cum se aude la colegi atunci cand reusesc. Priveste nuca. Arata la fel, intepenita sub surub, dar rezistenta. Nici o crapatura.

Mihai ma cauta din priviri, se ridica de la masa si vine la mine. „Nu pot sa sparg nuca", imi spune. „Ma ajuti?" Tendinta mea a fost, desigur, sa ii vin in intampinare. Atunci cand un copil nu-mi cere nimic, am inteles lectia. Sa raman cuminte, la locul meu. Dar cand mi-l cere?... Ei bine, nu m-am grabit. L-am privit si mi-am dat voie gandesc putin si sa vad ce-mi spun bunul-simt si intuitia. In acest timp, in aceste secunde in care nu m-am pripit, mi-am adus aminte de exemplul anterior. Si raspunsul pentru Mihai mi-a iesit de pe buze foarte natural...

poza tata si copilul 

"Dragul meu, nu te pot ajuta aici. Sa te ajut inseamna sa rotesc eu surubul in locul tau, adica sa lucrez eu in locul tau. Nu pot face asta. Asta este sarcina ta. Daca nu poti acum, stii deja, inseamna ca trebuie sa mai capeti putere in maini si apoi vei putea."

"Dar nu pot sa sparg nuca", a continuat el. "Nu se sparge". "Am inteles ca nu se sparge. Nu este nevoie sa se sparga acum. Nu este nevoie sa poti acum. O sa poti in alta zi." "Dar vreau". "Am inteles ca vrei. Dar poti, daca vrei?" "Nu pot." "Inseamna ca nu este nevoie, chiar daca vrei. Nu intotdeauna putem atunci cand vrem, imediat. Uneori putem mai tarziu, nu chiar atunci cand vrem."

Daca ma grabeam sa ii sar in ajutor lui Mihai, de fapt ajutam la sadirea convingerilor precum "Daca vreau ceva, il pot avea chiar daca nu pot eu sa il procur. Se gaseste cineva sa faca ce nu pot eu" si "Ajuta-ma = Fa in locul meu".

Pe de alta parte, cred ca unui copil ii face bine ca uneori sa NU ii acord ajutorul cerut, ci sa ii ofer un alt fel de ajutor: il las sa NU poata, explicandu-i ca este in ordine sa nu poata si ca va putea mai tarziu. Ca nu este nevoie sa poata acum! Copilul va deveni independent, in mod paradoxal, pe masura ce observa ca supravietuieste si fara sa poata. Si mai ales, ca este tratat firesc si valorizat de catre adult, chiar daca nu poate. Prin urmare, se poate valoriza si el.

A putea, a reusi, devine o presiune, pentru cei mai mult adulti. Suntem dependenti de „a putea, a fi capabili". Dar putem preveni acest lucru la copil. Ii putem arata ca este in ordine sa NU poata, in anumite contexte. Daca vin si fac in locul lui, ii demonstrez ca acel lucru trebuie facut (deci daca el nu poate, il va face altcineva care poate). Dar daca nu ma agit sa infaptuiesc acel lucru si aplic deviza „Daca nu poti, inseamna ca nu este nevoie, ca putem trai si fara asta!", copilul va creste liber de presiunea launtrica a lui „Oare sunt capabil?" si „Trebuie sa reusesc!"

Cand „Nu pot" = "Nu stiu daca sa mai insist"
sau "Nu stiu cum altfel sa incerc"

Un alt exemplu. Vali, tot 3 ani si jumatate, ma anunta uneori: "Vreau sa fac pipi". Am invatat cum se traduce asta: "Desfa-ma la pantalon, caci am o incuietoare de genul mos si baba, sau o capsa incapatanata, sau un nasture dificil, si n-am chef sa-mi pun mintea cu ele." O vreme am cedat repede si am desfacut mecanismul buclucas, insistand ce-i drept ca Vali sa priveasca atent cum procedez, ca sa faca singur data viitoare. Nu s-a intamplat niciodata: relaxarea pe care o resimte in momentul cand preiau asupra mea intreaga responsabilitate a pantalonilor, ii deturneaza pe loc atentia.

 poza copil care viseaza cu ochii deschisi

Asa ca am hotarat sa incerc altfel...

- Vreau sa fac pipi.
- Am inteles. Si eu cu ce te pot ajuta?
- Sa ma deschei la pantaloni.
- Am inteles. Tu nu poti?
- Nu.
- Ai incercat? 
- Da.
- Imi arati te rog cum ai incercat?
- Asa...

Si trage de betelia pantalonilor, in dreptul nasturelui.

- Vali, daca nu merge asa, incearca altfel.
- Nu pot.
- Incearca altfel, atunci. Cum altfel crezi ca poti incerca, daca nu merge sa tragi? Ce altceva ai putea face cu acel obiect, ca sa deschei pantalonii?
- Nu stiu.
- Priveste, te rog. Ce este acesta?
- A, nu stiu...
- Priveste. Este o capsa? Este un nature?
- A, este un nasture.
- Si cum deschidem un nasture. Tragi de el, asa, tare?
- Nu, de capsa tragi tare.
- Intr-adevar, de capsa tragi tare. Dar de nasture cum tragi?
- Mai incet.
- Cum, imi arati?

Si baiatul trage usor de nasture, cu blandete, dar tot ca si cum ar fi o capsa.

- Merge asa, se deschide?
- Nu.
- Priveste atunci la camasa mea, si eu am nasturi. Uite cum deschid un nasture.

Incet, fara graba, in liniste, deschid un nasture de la camasa. El priveste atent.

- Ai vazut?
- Da.

Si incepe si el sa faca aceleasi miscari cu nasturele de la pantaloni. In sfarsit, suntem pe drumul cel bun!... Doar ca dexteritatea lui lasa de dorit (deh, daca eu i-am cantat in struna pana acum si am deschis in locul lui, nu-i de mirare!)

- Nu pot.
- Mai incearca, Vali. Faci miscarile potrivite. Asa se deschide un nasture, da. Mai incearca. Insista.

Si a putut. A mai durat putin, dar a putut. Apoi a dat fuga la toaleta. Am resimtit-o ca pe o victorie... a amandurora! Uneori, da, am inteles, copiii au nevoie sa fie intrebati CUM se fac lucrurile si CUM ALTFEL pot incerca, astfel incat sa isi puna mintea la contributie. Obiceiul parintilor de a sari in ajutorul lor le suprima gandirea analitica si gasirea de solutii. Le gasim noi in locul lor! Iar daca se obisnuiesc sa NU incerce, atunci cand in sfarsit o vor face si nu vor reusi din prima, nu vor sti daca are rost sa insiste. Aici, iarasi, vine momentul sa ii incurajam!

Un copil independent inseamna un copil care poate sa se descurce chiar si cu neputintele si limitarile pe care le constata la el. Independent inseamna si ca nu depinde de ajutorul adultului. Daca nu gaseste acest ajutor, din diferite considerente, va recurge la solutii alternative sau va invata sa accepte lucrurile pe care singur nu le poate schimba... deocamdata. Ne ajutam copiii sa devina independenti si atunci cand le refuzam ajutorul, si atunci cand le permitem sa guste neputinta sau esecul.

Obiceiuri ale parintilor:
Nu imi las copilul sa ma ajute, pentru ca are de invatat

Sau de jucat (atunci cand este mic). Cati parinti, cu cele mai bune intentii, ii priveaza pe copii de sarcini si activitati firesti, precum implicarea in gospodarie, mersul la cumparaturi sau curatenia de primavara? Destul de multi. Insa, daca ii scutim pe copii de astfel de lucruri, cu gandul ca mai bine citesc o carte sau se bucura de copilarie jucandu-se afara, le facem o defavoare si le ingreunam viata de mai tarziu. Sunt studii peste studii care arata ca omul traverseaza perioade, in copilarie, cand disponibilitatea pentru diverse aspecte ale vietii si dezvoltarii, este maxima. In perioada prescolara de exemplu, copiii sunt foarte receptivi la ordine, la activitati casnice, la a ajuta. Ei fac cu placere curat in casa si chiar au nevoie sa faca lucruri concrete, ce tin de viata practica: sa mature, sa spele, sa curete, sa stearga, sa sorteze, sa impatureasca, sa aseze...

poza tata si copilul culeg capsuni 

Acum este momentul cand ei prin drag de disciplina. Daca aceasta perioada este traversata in mod firesc si copilului nu i se refuza aceste nevoi, el cu toate ca va uita de ordine la adolescenta, dupa aceea va reveni la a fi o persoana ordonata, curata, saritoare si descurcareata. Daca, in schimb, parintii il departeaza pe copil de la inclinatiile sale firesti spre implicarea in gospodarie, spre lucruri concrete si manuale, spre a ajuta si a face ordine, copilul va incepe sa se arate mai degraba haotic si imprastiat. Iar aceste tendinte vor deveni trasaturi de caracter, mult prea greu de corectat la maturitate.

Ce activitati firesti, casnice, pot face copiii inca de la 2, 3, 4 ani? De exemplu...

Sa toarne apa sau suc in pahare la masa
Sa spele fructe si legume
Sa ude plantele
Sa spele sau sa clateasca vasele murdare
Sa sorteze si sa impacheteze rufele
Sa puna sau sa stranga masa
Sa curete oglinda sau un geam
Sa stearga praful
Sa lustruiasca argint, mobile sau pantofi
Sa pliveasca buruienile din gradina
Sa mature
Sa stranga frunzele uscate cu grebla
Sa ingrijeasca un animal
Sa se pieptene singur
Sa isi puna frumos hainele cand se dezbraca
Sa se imbrace/dezbrace cu ajutor putin/deloc
Sa isi aleaga singur hainele
Sa se spele singur pe dinti
Sa se spele singur pe maini
Sa dea mana in semn de salut
Sa comande singur la restaurant
Sa ofere ceva unui musafir
Sa vorbeasca la telefon politicos
Sa isi faca singur patul
Sa faca ordine in camera sa
Sa ajute la despachetarea si sortarea cumparaturilor

Asadar, viata practica are mare impact asupra devenirii morale si sufletesti a copilului. Nu sunt de ajuns achizitiile cognitive. „Gandurile nobile intaresc vointa, dar vointa se exerseaza cu adevarat in fapta. Si este foarte bine ca din cand in cand sa ne supraveghem pe noi insine ca sa nu avem impresia ca devenirea noastra se realizeaza prin setea de cultivare a spiritului, ci prin faptuirea propriu-zisa", sustine Dr. Adrian Sorin Mihalache, specialist in neurostiinte, doctorand in filozofie, masterand in fizica, psihologie si teologie, profesor universitar si tata a doi copii. 

Tu ce parere ai despre cele mentionate mai sus? Cum crezi ca ii putem sustine pe parinti sa... incurajeze independenta copiilor, depasind obiceiurile parintesti inradacinate?

Bibliografie:
http://www.gradinitamontessori.ro/resources/284_Ghidul_Montessori_Parinti_MKB_2011.pdf

 

Articole asemanatoare

Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine? Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine?
Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac? Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac?
10 trucuri de crestere a primului-nascut 10 trucuri de crestere a primului-nascut
10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil 10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa

Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Cu ce să NU te îmbraci dacă eşti mamăFustă sau rochie scurtă Mereu ne dorim sa fim feminine, cu atât mai mult cu cât devenim mame și vrem să ne demonstrăm noi însene că le putem face pe toate. Feminitatea însă, poate să vină și...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Cat costa o nastere in 2016 in Romania

Cat costa o nastere in 2016 in Romania

O nastere in 2016 in Romania poate avea chiar in cadrul aceleiasi institutii
MAI MULT

Nasterea naturala: 8 beneficii pentru bebelusul tau

Nasterea naturala: 8 beneficii pentru bebelusul tau

Nasterea naturala este o modalitate de nastere plina de beneficii din multe
MAI MULT

9 secrete care iti pot creste sansele sa nasti natural fara probleme

9 secrete care iti pot creste sansele sa nasti natural fara probleme

Multe viitoare mamici isi doresc sa poata naste natural fara probleme si iata
MAI MULT

Bebee

nastere

Travaliul şi naşterea

Naşterea începe cu travaliul. Acesta grupează o serie de stări şi procese
MAI MULT

Ce să luăm când ne doare stomacul în timpul sarcinii

Ce să luăm când ne doare stomacul în timpul sarcinii?

Află cauzele durerii de stomac în timpul sarcini și ce remedii sunt
MAI MULT

Săptămâna douăzeci și cinci de sarcină

Saptamana 25

Ai început deja să te gândești la un nume pentru copil? Săptămâna
MAI MULT

Indemnizaţia-pentru-creşterea-copilului-pentru-anul-2016

Indemnizaţia pentru creşterea copilului pentru anul 2017

De curând, s-a  anunţat public faptul că pentru anul 2017 valoarea
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net