- Copilul fata in fata cu televizorul: Il expunem sau il ferim?
- Ocrotiti-va copiii: Televizorul ii hipnotizeaza?
- Ocrotiti-va copiii: Violenta de la televizor
- Efectele neuropsihologice ale violentei TV
- Ce lectii invata copiii de la televizor?
- Copiii: Ii batem ca sa ii ferim sau ii ferim de bataie?
- Ocrotiti-va copii: Ei invata imitand ceea ce vad la noi
- Ocrotiti-va copiii: Recomandari pentru parinti
Am ajuns sa cred ca exista lucruri grave care pot ameninta integritatea emotionala, morala si psihologica a copiilor nostri. Si de care parintii - impreuna cu pedagogii si adultii din viata copiilor - ii pot pazi pe cei mici. Numai sa deschida ochii, sufletul si mintea: fiecare din acesti adulti! Sa isi calce pe orgoliu, sa lase la o parte rusinea sau auto-suficienta, sa puna la indoiala ceea ce cred ca stapanesc sau ca „este bine". Adeseori, in educarea si protejarea copilului, discernamantul adultului se dovedeste mai eficient decat perseverenta pe calea batatorita. In cresterea copiilor, lucrurile nu sunt albe sau negre - poate de aceea este atat de grea, dar si aurita, calea de mijloc. Iar aceasta se gaseste, uneori, la „mijloc" intre sugestiile si abordarile mai multor adulti...
Copilul fata in fata cu televizorul: Il expunem sau il ferim?
Mihaita, de 6 ani, sta aplecat peste caietul lui si exerseaza literele mari de mana, in timp ce colegul lui mai mare formeaza propozitii cu substantive. „Cand ajung acasa, ma uit la televizor", citeste el ultima propozitie scrisa.
- Eu nu ma mai uit la televizor, observ.
- Mai bine ca nu te mai uiti! Nici eu nu vreau sa ma mai uit!, reactioneaza, pe neasteptate, Mihaita. Nu-mi face bine si ma agita! continua glasul micut si peltic.
Mihaita este un copil cu o imaginatie din domeniul SF-ului, care se arata incantat de orice inseamna planete, roboti, extraterestri, dinozauri, masini si masinarii, galaxii, sateliti, rachete si inventii. Se joaca jocuri pe calculator cot la cot cu tata (dar tata nu mai este scolar, ca sa il putem feri) si poate povesti fiecare episod din Star Trek. Cum a ajuns el sa isi dea seama ca privitul la TV „nu ii face bine si il agita"?
 |
Interesant - si important - este ca Mihaita are dreptate. Sunt parinti care cred cu tarie ca TV-ul poate fi instructiv, atata vreme cat difuzeaza emisiuni culturale, accesibile copiilor, emisiuni de limbi straine, concerte de muzica simfonica sau desene animate inofensive. Am intalnit parinti care gasesc in televizor un ajutor in casa: il mentine pe copil ocupat si concentrat, cata vreme ei deretica prin casa. Alti parinti petrec timpul in familie in acest fel: privind la televizor alaturi de copil. Nu vom contrazice decizia acestora si nu vom nega avantajele televiziunii, mai ales pentru parintii care nu au timp sa respire. Insa putem propune, ca tema de reflectie, observatia revelatoare a lui Mihaita: „Nici eu nu vreau sa ma mai uit la televizor! Nu imi face bine si ma agita!"
Ocrotiti-va copiii: Televizorul ii hipnotizeaza?
Am gasit si parerea unui specialist, bioeticianul Virgiliu Gheorghe, care a publicat consistent pe acest subiect. Un aspect pe care dl. Gheorghe il aduce in atentie, vizavi de efectul televizorului asupra spectatorilor - si mai cu seama a copiilor - mi se pare vital. Nu stiu cati adulti cunosc urmatoarele lucruri...
„Sederea in liniste, fara alte impulsuri senzoriale in afara de ecran, fara orientarea in afara razei de actiune a aparatului TV, este capabila ea insasi de a-i determina pe oameni sa se pozitioneze in afara realitatii obisnuite. Permite astfel substitutia cu o alta realitate, pe care televiziunea o poate oferi. Poti deveni atat de implicat imaginativ, incat alternativele dispar temporar. Atunci, subiectii se lasa dusi de hipnoza (plutesc)", subliniaza J. Mander (Mander, 1978).
Exista mai multe motive pentru care efectul televiziunii asupra mintii umane poate fi considerat unul de natura hipnotica.
1. Bio- si hipnoterapeutii sustin ca televiziunea permite nu numai o transmitere a fortei hipnotice, ci chiar o multiplicare a acesteia.
2. Neuropsihologii constata ca raspunsul cortexului pe parcursul vizionarii TV se situeaza in domeniul somnolentei sau al starii de tip hipnotic (Zingrone, 2008). Undele cerebrale alfa caracterizeaza atat starea de hipnoza, cat si activitatea corticala a telespectatorilor in timpul vizionarii. Doctorii Emery afirma ca „starea de continua fixatie - ca un fel de transa - a celui care se uita la televizor, nu este una de atentie, ci de distragere, o forma de visare cu ochii deschisi sau de pauza." (Mander, 1978)
3. Vizionarea TV poate fi incadrata cu usurinta in clasa fenomenelor de tip hipnotic, daca luam in vedere perfecta asemanare dintre starile hipnotice si starile mentale traite de telespectator, in fata televizorului.
a) „Aspectul exterior al persoanei hipnotizate (ca si in cazul vizionarii TV), este al unui individ pasiv, care reactioneaza doar la comenzi venite din afara." (Holdevici, 1995)
b) In ambele cazuri, atentia este captivata din afara si este „orientata in mod special spre ceea ce spune si face hipnotizatorul", in cazul nostru televizorul.
c) In cazul hipnozei se reduce controlul realitatii si apare o toleranta crescuta pentru distorsionarea acesteia - logica transei. Subiectul accepta ca fiind logice situatii pe care, in stare naturala, nu le-ar considera astfel." (Holdevici, 1995)
b) In ambele cazuri, atentia este captivata din afara si este „orientata in mod special spre ceea ce spune si face hipnotizatorul", in cazul nostru televizorul.
c) In cazul hipnozei se reduce controlul realitatii si apare o toleranta crescuta pentru distorsionarea acesteia - logica transei. Subiectul accepta ca fiind logice situatii pe care, in stare naturala, nu le-ar considera astfel." (Holdevici, 1995)
 |
4. Dr. Ernest Hilgard spune ca televizorul poate foarte usor sa ii aduca pe oameni intr-o stare de tip hipnotic. El arata ca „a sta linistit, relaxat, intr-o camera intunecoasa, privind fix si pasiv o sursa de lumina pe o anumita perioada, sunt primele componente ale inducerii hipnozei." (Mander, 1978)
5. O alta cauza este data de cantitatea imensa de informatii pe care o transmite un program TV, de puternica implicare emotionala, dar mai cu seama, sub raport tehnic, de viteza cu care se deplaseaza camera video, de schimbarile unghiurilor de filmare sau ale planurilor.
Toate aceste evenimente tehnice, menite sa tina treaza atentia, au darul de a intensifica legatura hipnotica. Ele maresc stresul sistemului nervos, suprasolicitand functiile cognitive, si prin aceasta, intensifica fenomenul de inhibitie a emisferei stangi si maresc sugestibilitatea.
Dr. Freda Morris arata ca, intrucat imaginile TV se misca mai repede decat este capabil telespectatorul sa proceseze informatia pentru a reactiona, acesta nu mai poate face altceva decat sa le urmareasca. Viteza uriasa, nenaturala, de schimbare a imaginilor, nu lasa posibilitatea analizei sau a reflectiei asupra imaginilor, astfel ca ele vor strabate mintea, in timp ce gandirea critica este blocata." (Dr. Virgiliu Gheorghe)
Ocrotiti-va copiii: Violenta de la televizor
In caietul Anei, de 7 ani, gasesc o pagina care ma face sa casc ochii, sa cad pe ganduri si sa ma asez, intr-o pauza, alaturi de ea. Ce scria acolo? „Ce spune Alina: Omoar-o pe Ana. Ascunde dovezile. Ai grija sa le ascunzi bine. Ascunde cadavrul. Sinucide-te."
Ana si Alina mi-au explicat ca se jucau. Doar nu cred ca vorbeau serios!? Era doar o joaca. De ce este rau sa se joace de-a lucrurile acestea?...
Nu sunt ingrijorata de integritatea copiilor care au participat la acest „joc", pentru ca ii stiu de ceva vreme. Copiii care petrec zece ore la scoala, observati si supravegheati, apoi merg acasa intr-o familie echilibrata, cel putin pe plan moral, aprofundeaza astfel de lucruri exclusiv in fata televizorului. Asa afla ca moartea, crima, sinuciderea sunt reversibile, ireale, neserioase. Personajele din filme mor, sunt ucise, ascund cadavrele cu iscusinta si acest lucru denota inteligenta... Aceste capcane si amenintari de la fiecare pas, sunt cele care ma ingrijoreaza cu adevarat. Cu multa subtilitate, ele pot altera copiilor sensul realitatii, ca si pe cel al binelui si al raului, daca adultii nu observa la timp. Sau daca au prea mare incredere in televizor.
 |
„Cresterea numarului de crime comise de copii in SUA, intre 1984 si 1992, de la 987 la 2300, este un fenomen pe care cercetatorii il gasesc ca se afla intr-o stransa corelatie cu violenta de pe micul ecran. Exista nenumarate cazuri in care copiii ucid fara un mobil serios sau lipsiti complet de motivatie, pur si simplu sub influenta unor scenarii mentale preluate de pe micul ecran. Cu toate ca presa arunca, in general, vina asupra sensibilitatii copiilor sau a instabilitatii psihice a unora dintre ei, faptul ca frecventa acestor cazuri creste de la un an la altul, arata ca este vorba de ceva mai mult decat atat.
Efectele pe termen lung ale violentei TV au fost determinate de Lefkowitz si colegii lui (1972), prin urmarirea comportamentului unui grup de copii pe o perioda ade 10 ani. Rezultatele la care s-a ajuns indicau ca preferinta pentru violenta televizata la varsta de 8 ani era intr-o stransa corelatie cauzala cu agresivitatea la varsta de 18 ani. O alta echipa de cercetatori a continuat acest studiu pentru a determina efectele violentei TV pe o perioada mult mai lunga - 22 de ani. Concluzia a fost ca exista o legatura semnificativa intre vizionarea scenelor de violenta la varsta de 8 ani si comportamentul interpersonal criminal la varsta de 30 de ani. (Huesmann, Eron, Lefkowitz, Walder, 1998).
Legatura dintre criminalitate si violenta de pe micul ecran a fost dovedita si prin alte studii. Grant Handrick, in urma unei cercetari intreprinse asupra a 208 de detinuti federali, a constatat ca 90% dintre ei invatau trucuri criminale si isi imbunatateau tehnicile privind la televizor, iar 40% dintre ei au declarat ca au copiat exact crimele pe care le vazusera mai inainte pe micul ecran (Huesmann, Eron, Lefkowitz, Walder, 1998)." (Dr. Virgiliu Gheorghe)
Efectele neuropsihologice ale violentei TV
„John P. Murray, de la Kansas State University, alaturi de colaboratorii lor de la noua universitati americane, au vizualizat, prin metoda Rezonantei Magnetice Nucleare, activitatea corticala pe parcursul vizionarii TV. Au constatat ca, la persoanele care urmareau materiale video cu continut violent, erau activate aceleasi retele neuronale ca la persoanele implicate in acte de violenta in lumea reala. Cu alte cuvinte, mintea umana nu diferentiaza violenta fictionala a micului ecran de violenta reala. (Murray, 2006)
Concluzia studiului a fost ca orice act violent vazut pe micul ecran, antreneaza creierul sa raspunda violent la stimulii mediului, conditionand astfel un comportament impulsiv, o agresivitate reflexa, involuntara. Efectele, se arata in studiu, sunt cu atat mai grave cu cat violenta TV activeaza zona corticala a memoriei de lunga durata, cat si pe aceea implicata in stresul post traumatic. Astfel, imaginile violente de pe micul ecran se vor inscrie in memoria individului, in acelasi fel precum actele ce traumatizeaza cu putere psihicul uman." (Dr. Virgiliu Gheorghe)
Ce lectii invata copiii de la televizor?
„Faptul ca in 73% din toate scenele de violenta TV, faptasul a ramas nepedepsit, creste si posibilitatea ca telespectatorii, mai cu seama cei care au crescut cu televizorul, sa adopte comportamente violente in momentul in care intampina vreo problema, cand nu li se face pe plac sau cand nu obtin ceea ce vor. Ei au observat, in timp, uitandu-se la televizor, ca personajele de pe micul ecran se impun prin violenta...
Diminuarea constiintei ca violenta poate produce durere si suferinta altor oameni sau ca violenta este un fenomen insotit intotdeauna de cele mai grave consecinte, este accentuata (16% dintre materialele ce contin violenta). Treptat, din copilarie si pana in adolescenta, telespectatorii se obisnuiesc atat de mult cu acest comportament, incat ajung sa il adopte cu usurinta. Violenta de pe micul ecran are un caracter impersonal. Victimele (personajele „rele") isi merita pedeapsa, iar suferinta sau durerea lor nu ne spune nimic. Cu alte cuvinte, oamenii sunt indreptatiti sa se comporte violent impotriva altora.
 |
Bombardati cu aceasta violenta care depersonalizeaza, tinerii, in special, sau adultii noilor generatii, nu mai percep cu atata acuitate durerea unor oameni, asa cum se intampla cu cei de acum cateva zeci de ani. Nu numai ca experienta violentei TV nu le-a format o constiinta privind suferinta produsa altor oameni, ci chiar le-a desensibilizat si acea intuitie fundamentala inerenta oricarui om, acea constiinta care nu te lasa sa faci raul, pentru suferinta pe care o poti produce celuilalt.
Acesti copii, tineri sau adulti care se trezesc in zilele noastre ca omoara, lovesc, ranesc cu sange rece pe cineva sunt, intr-un fel, infirmi sufleteste. Ei nu au capacitatea de a intui si de a anticipa durerea pe care aproapele o sufera in urma unei agresiuni. Victimele sunt tratate intr-un context impersonal, ca si cum si-ar merita pedeapsa si astfel ar fi justificata violenta impotriva lor. Capacitatea individului de compatimire slabeste, la fel si dragostea fata de ceilalti oameni. Televiziunea devine, prin urmare, o scoala a individualismului, a egoismului si a agresivitatii, in care celalalt nu este privit ca un posibil prieten, ci ca un potential dusman." (Dr. Virgiliu Gheorghe)
Copiii: Ii batem ca sa ii ferim sau ii ferim de bataie?
„Pe vremea copilariei multora dintre noi se credea ca atata timp cat bataia nu lasa vatamari fizice permanente, pedeapsa fizica ne va "da o lectie". Desi cuvintele pedeapsa si disciplina sunt adesea folosite ca si cum ar avea acelasi inteles, pedeapsa si disciplina sunt foarte diferite. Pedeapsa este definita ca tratament neplacut si arbitrar pentru comiterea unei greseli. Disciplina inseamna sa inveti pe cineva ceva. Singurele "lectii" pe care le invata copiii nostri atunci cand ii lovim sunt sa loveasca, sa se teama si sa nu aiba incredere in cei care ii lovesc.
Am invatat nu doar ca e posibil sa disciplinezi copiii fara sa-i lovesti, ci ca este imposibil sa-i inveti disciplina lovindu-i. Facand un copil sa se simta rau, nu-l faci sa se comporte mai bine.
Am invatat nu doar ca e posibil sa disciplinezi copiii fara sa-i lovesti, ci ca este imposibil sa-i inveti disciplina lovindu-i. Facand un copil sa se simta rau, nu-l faci sa se comporte mai bine.
 |
Dr. Daniel F. Whiteside, fost adjunct al Ministrului Sanatatii, a afirmat ca: "Pedeapsa corporala, aplicata copiilor, interfereaza cu procesul de invatare si cu dezvoltarea lor optima ca adulti responsabili din punct de vedere social. Consideram ca este important ca angajatii departamentului de Sanatate din sistemul public, profesorii si alte categorii de persoane ingrijorate de sanatatea emotionala si fizica a copiilor si tinerilor, sa sustina adoptarea unor metode alternative pentru obtinerea auto-controlului si comportamentului responsabil la copii si adolescenti." (Pam Leo, in articolul Spanking Undermines Discipline - Lovitul saboteaza disciplina)
Ocrotiti-va copii: Ei invata imitand ceea ce vad la noi
„Majoritatea parintilor intentioneaza sa-si invete parintii sa fie politicosi, respectuosi, responsabili, buni si iubitori. Copiii invata cel mai mult imitand ceea ce vad la noi. Cum bataia nu tine de domeniul politetii, respectului, responsabilitatii, bunatatii sau iubirii, cum am putea sa ne asteptam ca cei mici sa invete aceste lucruri atunci cand ii lovim? Bataia este o pedeapsa, nu inseamna disciplina. Pedeapsa nu-i invata pe copii de ce comportamentul lor nu este acceptabil sau cum altfel ar trebui sa se poarte. Pedeapsa are drept scop descurajarea repetarii comportamentului de catre copil, fiind suficient de dureroasa sau neplacuta astfel incat copilul sa doreasca sa evite o noua pedeapsa. Teoretic, aceasta metoda poate parea eficienta, dar in realitate pedeapsa il face pe copil sa se gandeasca mai mult la raul care i s-a facut, decat la raul pe care l-a facut.
Scopul disciplinei parintesti este sa-i invete pe copii auto-disciplina. Daca singurul motiv al unui copil pentru a nu face ceva rau este amenintarea cu pedeapsa, ce reguli va urma acesta cu privire la un comportament acceptabil atunci cand nu va fi nimeni langa el pentru a-l pedepsi? Lovind copiii atunci cand ii prindem ca fac ceva rau nu ii invatam sa faca ceea ce e bine; ii invatam sa fie vicleni si sa minta pentru a nu fi prinsi.
 |
Cand lovim copiii nu le ranim doar trupurile, le ranim sufletele si mintea. Atunci cand lovim, in loc sa transmitem copilului un mesaj din care sa reiasa ca a facut un lucru rau, copilul intelege ca el este rau. Studiile arata ca nivelul respectului de sine este mai scazut la copiii care sunt loviti decat la cei care nu sunt loviti. Exista chiar unele dovezi, in cadrul unui studiu din Marea Britanie, care arata ca micutii care sunt loviti au o capacitate mai redusa de invatare, deoarece pedepsele fizice reduc IQ-ul copiilor. Bataia atrage un raspuns de tipul "lupta sau fugi" din partea fiintelor umane. Atunci cand suntem loviti, gandirea noastra rationala se blocheaza. Singurul lucru la care ne putem gandi este sa lovim la randul nostru sau sa fugim pentru a ne proteja. Daca nu ne putem gandi la motivul pentru care ceea ce am facut a fost gresit, nici nu putem invata ce ar fi fost bine sa facem. Majoritatea adultilor care au fost loviti cand erau copii spun ca, desi isi amintesc acest lucru, nu-si amintesc de ce au fost loviti. Este inca o dovada a faptului ca bataia da gres ca forma de disciplina sau invatare.
Cu toate ca nu toti cei care au fost loviti in copilarie devin agresori la randul lor atunci cand cresc, toti adultii care lovesc au fost loviti sau au fost martorii unor asemenea agresiuni in copilarie. Cand un adult loveste un alt adult spunem ca e vorba de un atac. Cand un sot sau o sotie isi loveste partenera/partenerul spunem ca e vorba de bataie. Cand un copil mai mare loveste un copil mai mic spunem ca e vorba de bruscare si intimidare. Cand un parinte loveste un copil spunem ca "ii da una la fund". Indiferent ce denumire folosim - a lovi, a palmui, a da usor sau a "da una la fund", este vorba de lovire. Cand adultii dintr-o familie se lovesc reciproc, spunem ca e vorba despre violenta domestica. De ce atunci cand adultii lovesc copiii din familie, spunem ca e vorba de disciplina? In niciun alt domeniu al societatii noastre lovirea nu e considerata a fi acceptabila. Oare nu orice fel de lovire inseamna violenta?" (Pam Leo, in articolul Spanking Undermines Discipline - Lovitul saboteaza disciplina)
Ocrotiti-va copiii: Recomandari pentru parinti
• „Cand un copil de varsta mica este pe cale sa atinga ceva periculos sau care se poate strica, prindeti-l de mana, denumiti pericolul intr-un mod empatic (Arde!), apoi aratati-le ce altceva pot atinge.
• Cand un copil este pe cale sa faca ceva periculos, ca de exemplu sa fuga in strada sau sa se catere pe un gemantan/ un dulap, prindeti-l in brate, spuneti-i "E periculos!" si explicati-i de ce comportamentul lui va sperie. Cuvantul "pericol" este mai eficient decat sa spuneti pur si simplu "nu".
• Cand i-ati spus unui copil de 10 ori sa nu faca ceva si apoi v-ati enervat, ati vorbit prea mult si l-ati invatat ca poate face ceva de 10 ori inainte ca dumneavoastra sa-l opriti. Vorbiti o singura data si apoi mergeti la el si spuneti-i ce altceva poate face. Cand spunem copiilor ce nu vrem sa faca, nu-i invatam ce vrem sa faca.
• Copiii au nevoie sa fie invatati cum sa se poarte in magazine, restaurante, etc. Ii putem invata acasa, jucandu-ne "de-a magazinul" sau "de-a mersul la restaurant".
• Copiii au nevoie de multa atentie. Atunci cand le acordam suficienta atentie pozitiva, copiii isi suplinesc aceasta nevoie si nu mai apeleaza la orice tip de comportament care ne-ar putea atrage atentia.
 |
• Atunci cand un copil are un episod de tantrum, isi varsa suferintele, dezamagirile si frustrarile. Tot ce trebuie sa facem este sa-l impiedicam sa se raneasca sau sa raneasca pe cei din jur si sa-l lasam sa-si exprime sentimentele. Dupa ce sentimentele sunt exprimate, comportamentul lui se va ameliora.
• Cand sunteti prea stresat si simtiti ca sunteti pe punctul de a lovi, anuntati cu voce tare "Sunt suparat, vreau ca acest comportament sa inceteze si am nevoie de o imbratisare."
• Pentru copiii de varste mai mari, stabiliti un cod al familiei sub forma unui cuvant sau gest pe care sa-l puteti folosi in public si din care sa inteleaga faptul ca doriti ca ei sa inceteze cu ceea ce fac.
• Parintii care nu au avut modele non-fizice de disciplinare pot urma un curs de educatie parentala pentru a asimila deprinderi eficiente pentru cresterea copiilor.
• De obicei, copiii care "se poarta urat" incearca sa ne spuna "Am nevoie de mai multa dragoste,"..."Atunci cand rosu-n fata ochilor iti apare - mai bine-mi dai o imbratisare."
Renuntarea la toate formele de violenta impotriva copiilor va fi inceputul sfarsitului in ceea ce priveste violenta domestica. Copilul va trata lumea in functie de felul in care a fost tratat de noi." (Pam Leo, in articolul Spanking Undermines Discipline - Lovitul saboteaza disciplina)
Asadar, violenta fizica, violenta difuzata pe micul ecran si efectele hipnotice ale televizorului sunt numai trei din lucrurile grave, de care ii putem feri pe copiii nostri. Voi la ce alte lucruri va mai ganditi?
Surse: Dr. Virgiliu Gheorghe, Nicoleta Criveanu, Lect. Univ. Dr. Andrei Dragulinescu - Efectele micului ecran asupra mintii copilului, Editura Prodromos, 2013, http://www.connectionparenting.com, http://www.doxologia.ro/
Articolul urmator
Stilul de parenting dur al soțului meu îi provoacă fiicei noastre episoade grave de anxietate
Urmareste-ne pe Google News
