Sfatul psihologului: Cum sa ai un copil premiant, si la scoala si acasa

"Ceea ce face copilul in fiecare zi, modul in care gandeste, felul in care comunica, ceea ce invata, stimulii care ii atrag atentia, toate acestea au puterea de a-i modifica structura creierului. Nu numai ca schimba modul in care creierul este folosit (schimbari functionale), dar cauzeaza, de asemenea, si modificari structurale in sistemele traseelor neuronale" (Healy, 1990).

De aceea, este foarte important ce face un copil in fiecare zi. Obisnuintele pe care i le cream copilului sunt cele care il creeaza. Daca vrem un copil premiant la scoala, nu asteptam sa il formeze institutia si profesorii, ci il modelam inca de acasa, sa fie "premiant" in propria lui viata. Premiant in bucurie, premiant in satisfactie personala, premiant in concentrare. Ce fel de experiente trebuie sa ii ofere parintii copilului, pentru ca el sa fie dominat de aceste sentimente? In cartea "Efectele micului ecran asupra mintii copilului", bioeticianul dr. Virgiliu Gheorghe raspunde:

"Trei caracteristici fundamentale trebuie sa definesca experienta copilului. Reflexivitatea: sa aiba permanent posibilitatea de a cunoaste si experimenta reflexiv lumea inconjuratoare. Limba: sa i se vorbeasca de catre parinti, in special de mama, inca din primele luni de viata. In primii ani, se dezvolta si limbajul intern, prin vorbirea copilului cu el insusi. Limba joaca un rol esential in structurarea creierului uman. Interactivitatea: participarea copilului trebuie sa fie una activa." (Dr. Virgiliu Gheorghe)

Un copil increzator si linistit este cel care isi seteaza singur standardele (cat sa se joace, cat sa lucreze, ce teme sa faca mai intai) si nu asteapta, infrigurat, sentinta adultului care alege in locul lui. Un copil creativ si responsabil poate sa primeasca si calificative de "bine", "suficient" sau chiar "insuficient", stiind ca de el depinde sa le schimbe. Iar parintii unui copil premiant vor sti ca orice calificativ indica valoarea momentana, temporara, statica, a cunostintelor sau a rationamentului copilului; si nu vreo sentinta decisiva.

Daca vrei un copil premiant, stimuleaza-i gandirea!

"Gandirea, alaturi de controlul constient al actelor psihice si al comportamentului, dupa neuropsihologi, joaca un rol fundamental in sructurarea normala a cortexului prefrontal. Este important sa ii invatam pe copii "cum sa puna intrebarile corect, cum sa vorbeasca problematizand, cum sa planifice dinainte, cum sa foloseasca, sa interpuna limba si gandirea asociata, intre impulsurile pe care le au si comportament (in fond, cum sa isi controleze rational impulsivitatea). A gandi, a constientiza ce se intampla in jur, a lupta pentru dezvoltarea forului interior, sunt trasaturile fundamentale ale experientei si fiintei umane, ce sunt esentiale pentru dezvoltarea creierului.

Pentru omul societatii urbanizate, lectura poate constitui o insemnata sursa de exeperienta, un important mijloc pentru largirea ariilor neuronale (brain lateralization). Trebuie insa pazita mintea de acele lecturi sau experiente care stimuleaza reveriile, evaziunile in imaginar, caci acestea il pot readuce pe individ pe drumul disolutiei mentale.

Copiii trebuie invatati sa integreze orice initiativa, actiune si comportament, intr-un context reflexiv. Sa stie de ce vor sa faca un lucru anume, ce efecte poate sa aiba, cum ar trebui sa procedeze, sa-si planifice activitatea, daca este bine sa actioneze, in ce fel si nu altfel." (Virgiliu Gheorghe)

Ca sa ai un copil premiant la scoala, incepe de acasa!

"Pentru a li se educa atentia, copiii trebuie atrasi in diferite activitati - ajutor in bucatarie, in gradina, in atelier etc. (Healy, 1990). Este necesar sa ii invatam pe copiii nostri sa se implice de mici, in mod responsabil, in treburile casei. Aceasta nu neaparat pentru ca ne-ar fi atat de necesar ajutorul lor, ci pentru ca numai asa vor invata ei sa munceasca, sa se descurce singuri, sa lupte pentru atingerea unui scop viitor. In felul acesta isi vor construi retelele neuronale ce raspund de aceste procese. Ei trebuie sustinuti sau chiar constransi intr-o forma anume sa urmareasca lucrarea inceputa, pana la finalizarea ei.

Cercetarile intreprinse arata ca terapia cea mai buna este de a-i invata pe copii de mici sa isi controleze comportamentul, sa rabde, sa isi infraneze dorintele si impulsurile, sa nu fie lasati sa faca doar ceea ce vor ei (Wells, 1987). Controlul comportamentului nu se poate realiza decat corelandu-l cu cel al emotiilor si al dorintelor. Trebuie sa le formam copiilor deprinderea de a-si infrana impulsurile sau manifestarile care pot sa le faca rau lor sau celorlalti, sa devina astfel stapani, pe propriile reactii, sentimente si comportamente.

La inceput, trebuie plecat de la putin, pentru ca mai apoi sa se avanseze progresiv, deoarece, treptat, mintea si trupul, punandu-si in lucrare potentialitatile naturale, vor dobandi tot mai multa putere. Vointa se hraneste cu vointa, motivatia cu motivatie, rabdarea cu rabdare, etc. Toate abilitatile mentale si procesele psihice sau fiziologice se intaresc, numai daca sunt cultivate permanent, daca cerem progresiv tot mai mult. De aceea trebuie sa renuntam cat se poate de mult la comoditatile, la protezele inutile pe care ni le ofera in prezent societatea de consum. Fiecare proteza poate constitui cauza dobandirii unei infirmitati si a amputarii uneia dintre puterile naturale ale mintii si ale trupului uman." (Virgiliu Gheorghe)

Ca sa ai un copil premiant la scoala, te joci cu el acasa

"Pentru a pleca spre orizontul maturitatii, copilul are nevoie de cinci activitati conducatoare:

Comunicare emotionala, afectiva, nemijlocita cu cei din jur, in special cu mama (esential pana la varsta de 1 an). Explorarea prin simturi, concreta, a obiectelor din jurul sau, manipularea lor activa (de la 1 la 3 ani).

Diversificarea jocurilor de la 3 la 7 ani, jocul fiind munca si activitatea copilului. Invatatura, implicarea creativa, dobandirea initiativei, a responsabilitatii, incepand cu varsta de 7 ani. Comunicarea sociala in grupul celor de aceeasi varsta, ca deprindere de baza pentru viata matura de mai tarziu." (Virgiliu Gheorghe)

Cum sa te joci alaturi de copil? De exemplu, puteti construi impreuna un vulcan! Ce ai nevoie? Plastilina, 1 tava destul de mare, 3 pahare, 1 pahar gradat (desi va spun eu, dupa ce l-am facut de multe ori alaturi de copii, ca iese si fara gradatii), o lingura, o lingurita, otet, bicarbonat de sodiu, apa calduta, colorant alimentar rosu si eventual o palnie.

O alternativa la plastilina este coca, facuta pe loc din faina, apa si sare. Se produce mai multa "murdarire" si dureaza ceva mai mult, dar se dovedeste amuzant si ii implica tare mult pe copii. 

1. Aduna plastilina in jurul unuia dintre pahare, astfel incat sa formezi o forma de con. Ai grija sa lasi gura paharului neacoperita - dar poti imbraca marginile ei cu aluatul.

2. In loc de plastilina, putem face alaturi de copil o coca din faina, apa si sare. Dupa ce consistenta este potrivita pentru a ramane "in picioare" in jurul paharului, va trebui sa punem vulcanul la uscat, la soare. Aceasta pana cand se intareste coca. Va mai dura un timp pana sa continuam activitatea, asa ca trebuie sa avem ceva de facut in acest timp (o plimbare, cumparaturi, teme), asa incat copilul sa nu se frustreze. 

3. Masuram 30 ml de colorant alimentar cu paharul gradat si il punem separat, in cel de-al doilea pahar gol. Asa scrie in carte. In practica, insa, de multe ori copiii pun colorantul dupa ochi. 

4. Adaugam in pahar 50 de ml de apa calduta si trei linguri de bicarbonat de sodiu. 
5. Amestecam bine toate ingredientele cu o lingurita. 
6. Asezam palnia pe gatul paharului (daca avem nevoie, daca nu, nu o folosim si turnam direct) si varsam inauntru amestecul obtinut. Clatim palnia cu apa de la robinet. 

7. Varsam 10 ml de otet intr-un alt pahar. 
8. Turnam incet otetul in paharul din vulcan, folosindu-ne de palnie. "Lava" a inceput sa erupa din micul vulcan! In acest punct, copiii sunt incantati, pentru ca vulcanul erupe, "explodeaza" cu multa spuma colorata!

Ce se intampla? Ce poate iesi din vulcan? In experiment, bicarbonatul de sodiu a interactionat cu otetul si a format gazul, dioxidul de carbon. Gazul care a rezultat se afla in sticla, sub presiune. Prin urmare, va iesi prin deschizatura, agitand amestecul din sticla si facandu-l sa dea pe dinafara. In urma eruptiilor, prin deschizatura vulcanului, numita "crater", pot iesi lava, cenusa, vapori de apa sau gaz, precum dioxidul de carbon! In cantitati mari, acest gaz este foarte toxic.

Cum sa ai un copil premiant? Antreneaza-i atentia

Am mai abordat acest aspect si in articolul Dezvoltarea atentiei la copii - trucuri psihologice pentru parinti. Spuneam acolo ca, "in pedagogia Montessori, unul din principiile de baza este de a-l lasa pe copil intr-o activitate, atat timp cat are nevoie. Ceea ce urmareste adultul este ca micutul sa atinga o stare de concentrare, de atentie. Sa devina captivat de ceea ce face, fie ca citeste, deseneaza, curata castraveti (da, viata practica este deosebit de importanta pentru prescolari), planteaza flori sau rezolva probleme la matematica. Aceasta stare de concentrare la care ajunge un copil, mai devreme sau mai tarziu, il hraneste. Experienta concentrarii ofera o satisfactie profunda copilului si, repetata, il deprinde cu asa ceva. De aceea, copilul nu trebuie intrerupt atunci cand adultul constata ca este "prins" intr-o activitate. Intr-o clasa Montessori, fie de la scoala, fie de la gradinita, copiii sunt intrerupti si corectati numai daca ceea ce fac ei afecteaza negativ alti copii sau daca activitatea lor este inutila.

Insa aici este necesara intelepciunea adultului. O prietena, educatoare Montessori, imi povestea experienta ei cu un baietel, care statea asezat pe scaun si privea un geam. Asta era tot ce facea, de minute in sir. Dupa o perioada destul de lunga, educatoarea a hotarat, desi inca nesigura, sa mearga pana la el sa ii sugereze o activitate, deoarece micutul parea sa nu faca ceva util. Insa chiar atunci copilul s-a ridicat si a exclamat, cu uimire: "Uau, geamul asta este un dreptunghi!"

Acesta este un exemplu de concentrare. Atentia, concentrarea, este un proces. Copilul ramane pe o activitate, chiar si cea de observatie sau de contemplare, atat timp cat are nevoie, incat sa descopere ceva ce ii ofera o satisfactie incomparabila cu stimulii exteriori. Numai nu va grabiti sa il intrerupeti! Calitatea experientei lui conteaza, nu cantitatea experientelor."

Mariana Ulita, educator Montessori si fondator al Asociatiei pentru Dezvoltarea Educatiei Montessori in Romania, completeaza: "Actionand individual, copilul ajunge sa se concentreze pe o activitate care ii starneste interesul si are libertatea sa stea in acea activitate cat simte el nevoia. Am observat la copilul meu si nu numai, ca dupa un astfel de moment de concentrare maxima, devin evidente linistea, calmul, seninatea lui. Si, paradoxal, ascultarea.

Copilul este mult mai dispus sa-l urmeze pe adult dupa un astfel de moment. De aceea eu ii rog de fiecare data pe parinti sa fie atenti la momentele de maxima concentrare a copiilor pentru ca acelea sunt esentiale. Daca nu stim cum sa le provocam, macar sa le protejam cu mare grija atunci cand apar in mod spontan. (...) Copiii ajung la acea bucurie de a afla lucruri, de a descoperi, de a intelege. Eu cred ca aceasta ramane ca o caracteristica a lor pe parcursul intregii vieti." (Mariana Ulita)

Copilul devine premiant si prin educatia experientiala

Dr. Adrian Sorin Mihalache este Trainer Experimentat in Comunicare si Dezvoltare personala. La conferinta Ai Copil. Invata sa fii parinte, care a avut loc in noiembrie 2012 in Bucuresti, el a facut referire la acea interactivitate (participare active a copilului) de care vorbeste si dr. Virgiliu Gheorghe, in contextual educatiei experientiale a copilului:

"Atentia copilului poate fi dezvoltata daca parintele supravegheaza centrii lui de atentie si cauta sa valorifice preocuparile lui. Aria educatiei experientiale, la aceasta se refera. Un copil, pentru a se dezvolta intr-o anumita directie, are nevoie de experiente.

De exemplu, un copil este foarte atent si pasionat de avioane. Parintii, stiind aceasta, pot cultiva atentia copilului pentru avioane, dandu-i prilejuri bune de a vedea avioane, de a discuta cu pilotii diferite aspecte care l-ar putea interesa pe copil. Poate unii dintre ei vor considera ca avioanele si meseria de pilot nu reprezinta o alegere buna pentru copilul lor sau ca este prea riscanta. Insa copilul, care are, sa spunem, 5 ani, are nevoie de o experienta autentica pentru a cultiva atentia. De vreme ce la aceasta varsta il pasioneaza avioanele, ar fi potrivit ca eu, ca parinte, sa valorific aceasta preocupare.

Pot incerca sa ii ofer o experienta memorabila, cat mai bine organizata, cu privire la avioane. Ii dau, o zi sau doua, sansa sa mearga sa se intalneasca pilotii si sa le poata vedea de aproape. Ca sa maximizez experienta, il si pregatesc putin dinainte. Il intreb de ce anume ar avea nevoie. Ar putea face, de exemplu, fotografii. Il rog in prealabil sa se gandeasca la niste intrebari: Uite, ne intalnim cu mecanicul de avion, cam ce ai vrea sa stii de la el? Si il stimulez sa formuleze intrebarile. Sau le scriu eu (daca el nu stie). Captez atentia copilului. Dupa aceea, mergem si ne intalnim cu un mecanic. Si chiar ii arat un aeroport, ii arat un avion, ii dau ocazia sa adreseze intrebari pilotilor si ii ofer posibilitatea sa faca fotografii, in felul in care vrea el. Acasa, il rog sa organizeze un album cu pozele pe care le-a facut, sa scrie dedesubtul fiecareia ce a simtit sau gandit atunci, ori ce sentiment sau gand ii trezeste fiecare fotografie. Ii voi oferi apoi ocazia sa mearga la bunici impreuna cu mine si fratii lui, sa prezinte albumul si sa povesteasca despre experienta lui.

Toate acestea lucreaza atentia copilului, il ajuta sa fie atent. De ce? In primul rand, el are ocazia sa faca ceva din ceea ce il intereseaza. Apoi: nu sta doar cateva minute cu ochii in avioane, ci ii organizez o zi si jumatate de pregatire, experienta si reflectare a experientei referitoare la avioane. Il pun sa reflecteze inainte: ce intrebari va adresa pilotilor cand va ajunge acolo? Il ghidez, il pot ajuta sa faca cele mai bune fotografii, ceea ce ii va dezvolta atentia. Nu in ultimul rand, ii dezvolt si capacitatea de reflectie la aceasta experienta, pentru ca ii ofer sansa sa pregateasca o prezentare si sa o povesteasca si altora.

In felul acesta, prin experiente organizate, copilul isi poate dezvolta capacitatea de a ramane atent mai multa vreme la un anumit continut. Acesta este un pas. Dupa ce am ajuns sa il obisnuiesc cu atentia de durata, orientata catre ceva anume, va trebui, printr-un demers discret, atent, tenace, in urmatorii doi ani, sa fac in asa fel incat dragostea lui pentru avioane sa se orienteze catre cartile despre avioane, catre motoarele de avioane, ca in final sa se transforme in preocuparea lui pentru ingineria zborului, sau poate pentru fenomenele meteorologice care perturba zborurile aeriene...

Asadar, nu desfiintez atentia copilului, cea pe care o are acum. Ci, pentru inceput, o cultiv. Iar cu timpul, o reorientez. Aceasta este sarcina noastra ca parinti, pe termen lung. Dar la inceput, un copil de 5-6-7 ani, care nu poate fi motivat prin argumente strict rationale, are nevoie mai degraba de experiente autentice, care sa ii stimuleze atentia de durata. Acest exemplu concret ilustreaza in ce consta educatia experientiala." (Dr. Adrian Sorin Mihalache)

Si nu in ultimul rand, fereste-l de televizor!

"Studiile demonstreaza ca acei copii care se uita cel mai mult la televizor, au cele mai slabe rezultate scolare si cele mai reduse performante intelectuale" observa dr. Virgiliu Gheorghe. Dar oare de ce?

"Efectele televizorului si ale calculatorului se manifesta cel mai puternic pe perioada varstei prescolare si scolare. Copiii nu au discernamantul de a se pazi singuri: ei devin cu usurinta victime ale fortei hipnotice pe care o exercita televiziunea.

Televizionarea este o activitate cu totul improprie functionarii si dezvoltarii creierului. Se pare ca mintea umana se adapteaza doar partial acestui tip de comunicare, si aceasta cu riscuri mari pentru sanatatea cortexului. Creierul uman nu a fost dotat cu un sistem care sa faca posibila perceptia si prelucrarea suficient de rapida a imaginilor in miscare, precum o face, de exemplu, computerul - o masina perfect adaptata acestei functii.

Fiindu-i depasite capacitatile, cortexul renunta partial sau total la anumite functii si procese care ii caracterizeaza in mod obisnuit activitatea. Astfel, neuropsihologii constata ca, pe parcursul vizionarii TV, activitatea emisferei stangi se diminueaza extrem de mult, comunicarea interemisferica slabeste semnificativ, iar procesele mentale superioare sunt inhibate cu putere, creierul trecand intr-un ritm predominant alfa - activitate electrica ce indica intrarea intr-o stare de semiadormire de tip hipnotic.

Cand vizionarea intensiva are loc de la varste fragede (2-5 ani si mai tarziu 5-14 ani), perioade in care creierul copilului se dezvolta si se structureaza, aceasta activitate poate cauza o anumita atrofiere corticala, o dezvoltare insuficienta a unor arii neuronale. Acest fenomen se intampla atat prin privarea de stimulii necesari varstei, cat si prin presiunea inhibanta pe care vizionarea o exercita, spre exemplu, asupra functionarii emisferei stangi. Copiii, tinerii si adultii la care s-a manifestat acest fenomen, risca sa nu isi mai poata dezvolta vreodata creierul corespunzator (poate doar in cazuri speciale si cu eforturi extrem de mari), adica vor fi lipsiti de anumite abilitati mentale, de care un creier sanatos dispune in mod normal.

Daca vizionarea incepe la o varsta la care retelele neuronale sunt deja configurate, atunci vizionarea exagerata va crea in primul rand probleme de natura functionala, probleme care vizeaza aceleasi abilitati ca si in cazul anterior, dar care pot fi remediate prin revenirea la o viata normala, prin micsorarea timpului vizionarii sau renuntarea la ea." (Virgiliu Gheorghe, in Efectele micului ecran asupra mintii copilului)

Ce pateste, stand cu ochii in televizor?

"Copilul este lipsit de experienta contactului emotional direct cu persoanele importante din viata sa: parintii, bunicii, alti copii.

Este lipsit de stimularea prin dialog a insusi limbajului si a gandirii, stimulare absolut necesara si pe care doar interactiunea directa cu parintii, bunicii sau mediul uman o poate oferi.

Este lipsit de posibilitatea cunoasterii prin atingerea si manipularea fizica a lucrurilor; este privat de experienta senzoriala.

Este lipsit de experienta vorbirii cu sine insusi despre lumea care il inconjoara; limbajul interior, atat de necesar dezvoltarii intelectului, nemaiputandu-se structura.

Televiziunea pasivizeaza; deprinzand omul cu conditia de spectator, il obisnuieste sa nu mai doreasca sa inteleaga ce se intampla in lumea in care traieste, sa nu mai actioneze, sa fie lipsit de initiativa si sa doreasca a primi totul de-a gata.

Ca urmare a numarului mare de ore petrecut zilnic in fata televizorului, conexiunile neuronale ale copilului se vor structura, intr-un grad semnificativ, potrivt caracteristicilor acestui tip de activitate - vizionarea TV. Aceasta configurare a structurilor corticale este corelata cu gradul de repetitivitate, durata si intensitatea experientei vizionarii." (Virgiliu Gheorghe)

Efectele reale ale televizorului

"Trei-patru ore petrecute zilnic in fata televizorului determina, arata J. Healy, o subdezvoltare a emisferei stangi, ceea ce afecteaza: gandirea logica si analitica; exprimarea corecta, gramaticala; exprimarea cursiva a ideilor; scrierea, cititul, rationamentul matematic si stiintific, apetenta pentru lectura si invatare, si, in cele din urma randamentul scolar. Prin slabirea comunicarii intercorticale realizate prin puntea corpul calos, vizizonarea TV scade nivelul de inteligenta si performantele intelectuale. Iar abilitatile mentale care raman nefolosite de-a lungul vizionarii TV isi vor pierde, in timp, potentialitatea.

Vizionarea TV se situeaza la nivelul constient al somnambulismului si deprinde creierul cu starea de pasivitate mentala (Large, 1997). Imaginatia creativa a copilului se diminueaza si apare o deschidere patologica spre evaziunea in imaginar, pentru substantele sau comportamentele ce le favorizeaza, pentru refugiul in lumea reveriei." (Virgiliu Gheorghe)

Care sunt efecetele reale ale privitului excesiv la televizot asupra mintii copilului? Iata ce probleme intampina persoanele cu vatamari ale ariilor prefrontale, probleme intalnite tot mai des astazi, la victimele culturii TV (Nova si Ardilla, 1987):

Incapacitatea de concentrare a atentiei, tendinta de a fi legat de stimul, de a fi foarte usor distras de oricare stimul exterior.

Incapacitatea de a-si controla comportamentul. Orice impuls interior se manifesta rapid in comportament, fara ca persoana sa fie capabila sa inhibe manifestarea acelui act.

Atunci cand muncesc in vederea atingerii unui scop viitor, intampina dificultati de a amana rasplata.

Lipsa organizarii, a programarii comportamentului si a planificarii: in planul vietii cotidiene, se manifesta prin neglijenta si nepasare.

Vorbeste si actioneaza inainte sa gandeasca.

Probleme in exprimare, in organizarea ideilor si in conceptualizare, saracie verbala, dificultati in evocarea cuvintelor si stereotipii verbale.

Incapacitatea de a se motiva in realizarea unei activitati , de a-si sustine motivatia pana la definirea acesteia, de a-si adapta rapid motivatia in functie de imprejurari si cerinte.

Probleme in controlul raspunsului emotional. Ori se emotioneaza foarte usor, ori raman impasibili. Mania, depresia si exaltarea pot alterna cu usurinta sau, dimpotriva, se poate produce un blocaj emotional.

Alterarea flexibilitatii mentale, a judecatii, a discernamantului si a prevederii, pierderea initiativei, slabirea creativitatii si a curiozitatii si afectarea capacitatii decizionale.

Aceste persoane sunt incapabile sa isi controleze pulsiunile instinctive. Apare o exacerbare a comportamentului instinctiv: agresivitatea, erotismul si bulimia. (Nova si Ardilla, 1987)

Sa fim exemple de parinti "premianti" pentu copiii nostri!

"Desi pana acum ne-am referit la copii, trebuie inteles ca atrofia corticala, conform unor cercetari recente, se manifesta si in cazul adultilor, mai cu seama daca intervine si stresul ca factor de risc. Alterarea functiilor cerebrale prin vizionarea zilnica pe o perioada lunga de timp, duce inevitabil la o degradare a retelelor neuronale care ar trebuie sa le proceseze.

Ca parinti si bunici, trebuie sa intelegem ca exemplul personal este cel mai important in educatia celor mici. Daca noi vom petrece cea mai mare parte a timpului nostru liber in fata televizorului, va fi greu sa ii impiedicam pe copii sa faca acelasi lucru. Mai curand ar trebui sa ne facem timp pentru a-l dedica lor, caci numai asa le vom putea asigura o dezvoltare mentala normala. Altfel, indiferent cate lucruri sau posibilitati materiale ar avea, vor ajunge sa cerceteze tot mai des psihologul sau psihiatrul, vor recurge la o terapie medicamentoasa, iar, in final, vom fi nevoiti sa acceptam ca iubitul nostru copil este marcat de o seama de inabilitati mentale, de tulburari psihice sau neurologice si ca este incapabil sa se descurce singur in viata." (Virgiliu Gheorghe)

"Parintii joaca un rol deosebit de important, alaturi de toti cei pe care copilul ii ia ca model, deorece isi va insusi el insusi, chiar daca in prima faza inconstient, modul in care acestia se relationeaza la lume. Atunci cand adultii le arata copiilor, observa J. Healy (1990), propunandu-se pe ei insisi ca model, cum sa gandeasca inainte de a actiona, cum sa amane rasplata pana la ducerea la bun sfarsit a lucrarii incepute, cum sa foloseasca limbajul ca pe un mijloc ideal in procesul de gandire si planificare, ofera cadrul fundamental de exersare a functiilor creierului executiv." (Virgiliu Gheorghe, dupa J. Healy)

Tu ce parere ai despre informatiile primite in articol? Cum crezi ca putem creste copii premianti, si la scoala si acasa, in societatea actuala?

Surse: Efectele micului ecran asupra mintii copilului, de Dr. Virgiliu Gheorghe, psihopedagog Nicoleta Criveanu si Asist. Univ. Dr. Ing. Andrei Dragulinescu; Editura Prodromos.

Micul meu manual de experimente: Viata si Terra, trad. De Roxana Patrascan, editura Arthur.