3 secrete ale copilului, pe care le poti afla inaintea lui

Atunci cand ramai insarcinata, te simti putin ca atunci cand esti indragostita. Iti pui sperante, iti faci planuri si ticluiesti scenarii din cele mai frumoase. Ai o rabdare linistita si cuminte sau, din contra, arzi de nerabdare sa treaca odata perioada asta atat de inconfortabila si sa inceapa povestea de dragoste. Abia astepti ca bebele sa si creasca si sa incepi sa il... modelezi. Nici nu iti imaginezi despre copilul tau, poate, ca va avea dorinte frustrante pentru tine, o vointa care se lupta cu a ta si perspective despre viata complet diferite. Acest copil care te iubeste indiscutabil ramane un mister. Care creste din ce in ce mai mare... Iar din cand in cand, te simti coplesita de taina lui! Ce poti face, in afara de a-l contempla? Ai vrea sa il intelegi mai bine. Ce secrete are, pe care sa le descifrezi, cu toate ca nici el nu le stie?

Secretele copilului: Mami, sunt atent, chiar si cand nu vreau!

„Micutul nostru stie tot", povesteste o mamica razand. „Matei are numai doi ani si a invatat regulile casei foarte bine. Stie ce are voie sa atinga si ce nu, iar asta se vede in... ceea ce spune, si nu in ceea ce face. Se apropie de aparatul de radio, se uita la noi si ne spune cu convingere: Nu e voie la radio. Nu umblu la radio, nu. Dar isi doreste foarte mult sa umble asa ca ma aduce langa el si imi explica: Numai tu si tata umblati, hai umblati, hai! Si pune el mana pe butoane, ca nu mai are rabdare, in timp ce zice: Uite asa umblati, hai umblati!"

„Il aud pe Cristian (3 ani) foarte des folosind cuvinte noi si uneori ma intreb de unde le-a putut auzi. Imi dau seama ca din gura noastra nu, sunt expresii si... formulari „colorate", pe care noi acasa chiar nu le folosim. La gradinita abia anul acesta il ducem, iar locurile de joaca le alegem cu atentie. Mai sta cu bunicii si cu niste prieteni cu copii, dar ii cunoastem bine si nu are de unde sa „culeaga" asemenea prostii. La televizor nu ne uitam. Asta inseamna ca intamplator le-a auzit, pe strada sau la radio prin magazine... Ma ingrijoreaza numai capacitatea asta a lui de a inregistra orice cuvintel... Nu mai pun ca si prin casa reproduce tot ce am vorbit noi poate chiar cu o saptamana in urma. Nu stiu cum, dar parca s-ar lipi de el cuvintele din jur." (Amalia, mamica lui Cristian de 3 ani)

Aceleasi experiente le intalnim si noi la clasa cu copiii. Copii de 2, 3, 4, 5 ani, care se agita ocupati cu treburile lor si par incapabili sa se concentreze cat de putin pe ceea ce le propui. Dar care, surpriza, raspund la intrebarea adresata unui coleg, atunci cand ii intereseaza, de parca le-ai fi soptit-o lor in ureche. Sau copii care sunt absorbiti de o activitate si nici nu aud cand le spui numele, cand se sparge o cana sau cand cineva langa ei se rasteste. Totusi, a doua zi, iti va reda povestea pe care acum o citesti in cealalta parte a clasei, in soapta...

La fel, copii care se aseaza undeva, aparent fara sa faca nimic si privesc in jur. Habar nu ai ce se petrece in capusorul lor si atunci cand ii intrebi ce le-ar placea sa faca, iti raspund senini „Nimic". Par ca pierd timpul si esti tentat sa le propui tot felul de activitati. Insa ei, aparent pasivi, lucreaza in alt fel... inregistreaza tot ce se petrece in jur. Tesatura din jur. Atmosfera, dinamica grupului, modul de a comunica al persoanelor, verbal si nonverbal. Cuvinte, expresii ale fetei, modul in care se fac lucrurile si - nu in ultimul rand - cel in care se incalca regulile. Jocurile emotionale, la fel ca abordarile relationale sanatoase.

Acesta este poate primul secret al copiilor. Este o putere enorma de care ei dispun si de care noi, adultii, nu ne putem feri. Avem nevoie mai degraba sa o cunoastem si sa o folosim spre binele lor, pentru ca daca o ignoram, nu facem decat sa o folosim - tot o folosim! - dar spre raul lor. Secretul copiilor mici (pana in 5-6 ani) este ca ei absorb lumea din jur. Ei inregistreaza, fara efort, dar si fara cenzura, tot ce se petrece in jurul lor. Si vor reda in propria viata. Mai devreme sau mai tarziu - de regula atunci cand mai cresc, iar tu deja ai uitat sau nici nu ai constientizat vreodata cate lucruri de finete a observat copilul tau la tine - iar acum te intrebi de unde rasar toate acestea in comportamentul lui!

Secretele copilului: Am nevoie de ordine, desi nu iti spun!
Dar in loc sa iti spun... iti plang!

Pentru copilul mic (pana in 4, 5 ani), ordinea, in toate formele ei, aduce coerenta si siguranta. Corpul i se relaxeaza, curiozitatea i se dezinhiba, vointa lui devine cooperanta, comportamentul mai usor de modelat iar starea lui de spirit mai usor de inteles. Ordinea cuprinde atat programul zilnic, rutina de somn si cea a meselor, cat si spatiul din jur. Copilul care incepe sa se deplaseze si sa isi exploreze mediul inconjurator are nevoie ca lucrurile sa ramana astazi acolo unde le-a intalnit si ieri, iar schimbarile de mobila si de decor, de exemplu, sunt o mare sursa de anxietate pentru el.

Citeste si: Cine este copilul meu? Trucuri pentru a intelege universul copilului

Sa ne imaginam putin experienta lui: ne „trezim" intr-un univers necunoscut, pe o alta planeta. Lipiti de pieptul si de bratele mamei, conectati la vocea si la respiratia ei, crestem si capatam curajul sa privim in jur, sa primim tot necunoscutul care ne inconjoara, caci ne simtim la adapost. Putem lasa lumea sa vina la noi, fara frica de a ne invada. Desi ea este periculoasa iar noi suntem neajutorati. Mama ne ocroteste. Incet-incet, capatam puteri si abilitati noi, iar indrazneala si curiozitatea isi fac loc... Cum o fi lumea asta asa de colorata si in perpetua miscare? Incepem sa pasim intr-acolo, fara sa ni se para ametitor. De ce?

Pentru ca avem experienta stabilitatii. In psihicul nostru si in istoricul emotional, deja am intiparit aceasta minunata experienta: a stabilitatii oferite de mama. Siguranta si ocrotirea invatate in bratele ei, ne insotesc in lumea cea mare (...din cei 4 metri patrati ai camerei). Curajosi, ne aventuram cat mai des in afara bratelor ei si ne obisnuim cu gustul ametitor al independentei. Ne este si teama, suntem si de nestapanit. Constatam ca avem daruri pe care nu le putem lasa nefolosite: sa ne taram, sa pasim, sa ne tinem echilibrul, sa mergem si sa alergam, sa apuca, sa tragem, sa daramam, sa punem la loc, sa modelam... Punem stapanire pe mediul din jur. Avem puteri. Nu mai suntem neajutorati si neputinciosi. Suntem... copii mari!!!

Si, deodata, ceva se schimba. Covorasul din mijlocul sufrageriei, caruia de trei saptamani incoace ii testez moliciunea si asperitatile, a disparut. L-a luat mama la spalat, dar eu nu am de unde sa stiu. Doar constat ca ceva din mediul acesta cu care abia ma obisnuisem a disparut. Din senin. Si ma sperii. Pentru ca eu nu stiu legile si cauzalitatile acestui univers. Mai incolo le voi intelege, dar acum mi se face frica atunci cand un lucru dispare sau isi schimba locul, fara sa ma intrebe si pe mine. Cine stie ce s-a intamplat cu el? Daca un covoras dispare pe nepusa masa, eu de ce nu as putea? Daca jucariile mele de plus sunt in fiecare zi adunate in alta parte din casa si perdelele isi schimba culoarea, eu de unde stiu ca nu se va intampla si cu mine acelasi lucru? Cum pot avea incredere in lumea inconjuratoare, daca se schimba?

Schimbarile sunt pentru mine o amenintare, cand sunt mic. Am nevoie ca ele sa imi fie anuntate si sa aiba loc incet, lent, si daca se poate, sa fiu implicat intr-un fel sau altul. Am nevoie de mai multa grija si atentie decat de obicei atunci cand ordinea din jurul meu suporta transformari, astfel incat sa simt siguranta si stabilitatea, pe care in jur nu le mai vad...

In plus, atunci cand evenimentele se petrec in fiecare zi dupa rutina binecunoscuta mie si atunci cand pot gasi lucrurile din jur in aceeasi ordine ca si pana acum, inseamna ca sunt stapan peste mediul inconjurator. Inseamna ca am iesit biruitor. Ca eu, omul (omuletul) ma pot concentra pe propria inflorire, dezvoltare si descoperire, intr-un cadru stabil si inofensiv. Pot descoperi cine sunt, ce pot si ce nu pot. Pot umbla cu lucrurile, le pot inspecta, cerceta si duce la loc. Le pot descoperi, in loc sa lupt cu ele, in loc sa me tem de niste lucruri care isi schimba locul...

Secretele copilului: Imi place linistea, chiar daca nu se vede!

Copiii sunt galagiosi, tipa, vorbesc, plang, alearga, se izbesc, revendica. Cine lucreaza intre copii poate confirma, cu varf si indesat. Cum atunci sa banuim ca au nevoie si ca se hranesc, de fapt, cu linistea? Oferindu-le ocazia sa ia contact cu ea si sa o savureze si observandu-i in acest timp... Iata ce povesteste Elizabeth White despre secretul copiilor - linistea:

"Atunci cand le cerem copiilor sa se angajeze in activitati care promoveaza linistea, dorim doar sa le demonstram ca se intampla ceva special ori de cate ori ne linistim si pastram tacerea timp de cateva minute...

Ganditi-va la o zi tipica pentru copiii zilelor noastre. Va fi o zi plina de agitatie si galagie, vor fi inconjurati de o multitudine de zgomote care le vor invada calmul si linistea. In unele familii, televizorul este deschis tot timpul, facand mare zgomot, asa cum stim - iar atunci cand e inchis, sunt deschise radioul sau alte aparate stereo, sau suna telefonul, sau se aude zgomotul masinii de spalat vase sau al celei de spalat rufe, sau al aspiratorului, sau al jucariilor care functioneaza cu baterii, sau al soneriilor de la intrare, sau al avioanelor - sau se vor auzi zgomotele strazii, motoarele masinilor sau vocile oamenilor angajati in conversatii palpitante.

Iata de ce, atunci cand au prijelul, copiii se retrag in colturi mai izolate, unde pot fi singuri si unde isi pot aduna gindurile - in locuri pe care le pot folosi ca ascunzatori tainice. Biografiile multor personalitati celebre includ pagini dedicate rolului deosebit de important pe care l-au avut, in copilaria lor, spatiile linistite si momentele petrecute in izolare temporara, felului in care au contribuit la dezvoltarea lor armonioasa din punct de vedere intelectual si spiritual.

Copiii indragesc calmul si linistea, daca sunt sanatosi si binedispusi. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ne asteptam sa fie linistiti tot timpul sau ca nu vor avea izbucniri de galagie si neastampar. Este vorba doar despre vigilenta de a le programa momente cand vacarmul lumii sa poata fi indepartat din activitatea lor de zi cu zi, pentru ca ceva tainic si minunat sa se poata auzi in sufletele lor.

Parintii pot furniza si ei locuri linistite, unde nimeni sa nu ii deranjeze pe copii, atunci cand acestia isi manifesta dorinta de a fi singuri; pot fi colturile preferate din dormitoarele copiilor, sau un scaun langa un acvariu sau o debara bine luminata. Este indicat ca fiecare familie sa aiba un loc special unde sa se poata relaxa unul sau altul dintre membrii ei. Singura regula stricta va fi aceea de a nu-l deranja pe cel ce s-a refugiat in acel loc linistit.

Maria Montessori scria: "Adeseori, linistea ne ajuta sa aflam ceea ce poate nu stiam pe deplin, si anume ca avem o viata interioara. Copiii isi dau seama de acest lucru pentru prima data prin intermediul linistii."

Linistea nu inseamna inactivitate sau pur si simplu absenta sunetelor. Ganditi-va la fusul care se invarteste. Partea cea mai dinamica este in centrul fusului, desi tocmai aceea pare nemiscata. Deseori, vietile noastre se aseamana unui fus imperfect centrat, care se invarteste haotic. Linistea ne pune la dispozitie o modalitate de a deveni perfect centrati...

Ce se poate insa spune despre copiii care nu isi pot stapani neastamparul, despre cei mai zvapaiati si jucausi dintre ei, care sar in sus si in jos tot timpul si pe care nu este chip sa ii tii nemiscati?

Adevarul este ca cei ce nu pot fi linistiti nicicand sunt copii dezechilibrati, in conflict cu ei insisi sau cu lumea din jurul lor - iar greseala ori vina nu este a lor, ci a adultilor care nu au fost suficient de vigilenti pentru a impiedica permanentizarea unei astfel de stari de spirit si care nu au luat masuri la timpul potrivit, acceptand o comportare anormala din partea copiilor, in loc sa o indrepte spre normalitate.

Indienii americani au inteles foarte bine aceasta situatie: "Educatia incepea cu copiii carora li se explica sa stea linistiti, apoi erau invatati sa se bucure de liniste. Erau invatati sa-si foloseasca simtul mirosului, dar si sa priveasca in locuri in care, in aparenta, nu era nimic de vazut, si sa asculte acolo unde totul parea invaluit in tacere. Un copil care nu poate sta linistit este un copil subdezvoltat."

Activitati pentru copii

Cum gasim linistea

Metoda de educatie Montessori a debutat intr-o perioada in care in scolile tradtionale se instapanise o rigiditate absoluta. Realizand ca elevii se aflau intr-un mare impas, la un stadiu critic de dezvoltare lingvistica, Maria Montessori le-a ingaduit elevilor ei sa vorbeasca liber, dar respectuos, bineinteles. In acelasi timp, intelegand importanta linistii, a inventat "Jocul tacerii", pe care l-a oferit elevilor ca pe o provocare - un joc care cere o lucrare deosebita, dar ofera si o mare bucurie.

Acesta este si modul in care trebuie sa le prezinte adultii copiilor activitatile pe care le vom descrie in continuare. Ele nu vor avea nicio valoare daca nu le vor prilejui copiilor bucurie si daca nu le vor da un sentiment de implinire. Intr-una din versiunile jocului, profesorul le arata copiilor o tablita pe care scrie "Liniste". Copiii care vad tablita si doresc sa participe la acest joc renunta la alte activitati si se aseaza pe jos in tacere, aproape nemiscati; dupa cateva clipe, profesorul rosteste in soapta numele copiilor. Apoi ei se intorc unul cate unul, in liniste, la celelalte activitati. Nu este rostit niciun cuvant, de la inceputul pana la sfarsitul jocului. In alte scoli, s-a recurs la variatii ale "Jocului tacerii". De pilda, incercati urmatoarele variante sau inventati propriile alternative.

1. Cum aflam linistea

Cereti copiilor sa se gandeasca la lucruri care sugereaza sau inspira liniste. Odata le-m cerut si eu elevilor mei sa faca acest lucru si am fost impresionata de raspunsurile lor. Lista data de ei a fost mult mai lunga decat anticipasem. Alaturi de raspunsuri previzibile ("cerul", "copacii", "fluturii"), o fetita a spus: "dragostea mamei mele".

Lectura unei carti despre fluturi ar putea fi de ajutor inaintea discutiei propriu-zise, iar la sfarsit, ascultarea unei melodii linistite si executarea unui dans care imita miscarile fluturilor. (Este important sa ii indemnam pe copii sa se comporte imitand lucrurile linistite si sa se deplaseze in spatiu cat mai calmi cu putinta, amintindu-le sa evite galagia.)

2. Sa jucam "Jocul tacerii" si individual

Initiatoarea acestei varinate a jocului este mama unuia dintre copiii inscrisi la scoala noastra. Varianta ei a devenit foarte indragita in clasa, cei mai entuziasti fiind, spre marea mea surpriza, copiii in varsta de trei ani. Materialele de joc includ un covoras mic, dar foarte frumos, si o clepsidra. De vreme ce covorasul contribuie la crearea unei atmosfere de calm si liniste, culorile si design-ul sau nu trebuie sa fie tipatoare.

Acesta este un joc pe care copiii il pot juca oricand doresc. Pastrati covorasul si clepsidra la indemana. Copiii trebuie sa se descalte si sa se aseze pe covoras, culcati ori pe sezut, fara sa vorbeasca intre ei - si sa urmareasca in tacere nisipul din clepsidra timp de un minut, doua sau trei. Copiii mai varstnici incep de la intervalul de trei minute si continua atat cat le va fi posibil. Nu trebuie nimeni admonestat daca nu va reusi sa stea linistit un numar fix de minute; cine doreste poate sa incerce din nou, dar numai daca are placerea de a o face. Repet, fara a fi mustrat sau constrans in vreun fel.

La o alta varianta a jocului poate participa intreaga familie. De data aceasta nu este nevoie de covoras, ci doar de o tablita pe care sa scrie "Liniste". Fiecare membru al familiei trebuie sa stea cat se poate de linistit pentru o perioada cat de lunga posibil.

3. Sa cautam linistea in aer liber

Alegeti-va un loc linistit in aer liber; stati intinsi pe spate sau asezati. Priviti un timp norii in tacere, iar apoi discutasi despre ce a vazut fiecare din cei prezenti. O alternativa este aceea de a sta linistiti cateva momente, fara a vorbi intre voi; pe urma vorbiti despre toate sunetele pe care le-ati auzit si intocmiti o lista cu sunetele respective. Cate dintre ele provin de la lucrurile create de Dumnezeu? Cate sunt creatiile omului?"

Am descoperit impreuna trei secrete ale copilului, pe care le putem folosi pentru cresterea lui armonioasa. Observandu-l cu atentie si cu dragoste, comportamentul sau ne poate dezvalui si mai multe...

Bibliografie: Taramul minunilor, de Elizabeth White, Bucuresti, Editura Sophia, 2007.