Copilul abuzat si sindromul Stockholm

Cand a fost identificat si cum? Atunci cand doi fosti detinuti au luat cu asalt o banca din Stockholm si i-au sechestrat pe cei patru angajati, timp de aproape o saptamana. In aceasta saptamana, cei patru au dezvoltat o legatura emotionala atat de puternica, incat au ajuns sa considere politia ca pe dusmanul lor comun. Au incercat chiar sa ii protejeze pe detinuti de politie, socand civilii si fortele de ordine cu devotamentul lor. Si relatia cu cei care i-au sechestrat a continuat si dupa capturarea detinutilor, prin vizite constante la inchisoare, timp de ani de zile...

"Convertirea" nefireasca, profunda si de durata a victimelor acestui incident se regaseste, oricat de scandaloasa si greu de inteles, in cazul multor victime ale violentei domestice si al multor copii abuzati sexual. Iar noi acum despre ei vom vorbi...

Care este ingredientul principal in sindromul Stockholm? Legatura emotionala dintre victima si abuzator. Aceasta legatura emotionala, de obicei reciproca, se infiripa intre cei doi - dar de ce? Ea apare in mod natural, ca o reactie inconstienta de supravietuire din partea persoanei sechestrate. Si este atat de puternica, victima se agata cu atata disperare de ea, incat devine pretioasa si indispensabila victimei. De aici si reticenta atator femei batute sau adulti maltratati in copilarie de a merge la autoritati... Iar in cazul copilor, lucrurile sunt si mai simple: vorbim de copilul abuzat de catre un adult apropiat, investit cu autoritate, de obicei din familie, sau apropiat acesteia; de o figura protectiva, in care copilul are incredere. Legatura emotionala deja exista.

Psihologii care au studiat pe diverse grupuri si in mod repetat acest fenomen, au descoperit 4 conditii simultane care conduc la o legatura emotionala de o asemenea amploare intre victima si abuzator. Sa le luam pe rand:

1. Sindromul Stockholm: copilul se simte amenintat si in pericol

De obicei, copilul abuzat sexual este abuzat si fizic si emotional. De aici, intr-o masura mai mica sau mai mare, efectiv supravietuirea copilului devine indoielnica pentru acesta. Multi dintre cei care sunt astazi adulti isi amintesc agresiunea fizica si implicit teama de moarte. Si nu numai atat: teama pe care o resimteau privea si siguranta persoanelor dragi. Copilul abuzat sexual se simte adesea responsabil de siguranta celor dragi: el nu apeleaza la mama, de exemplu, pentru ca o percepe pe mult-iubita mama neputincioasa. Ea deja sufera din cauza tatalui alcoolic si daca afla ca acesta il abuzeaza pe cel mic, o va pedepsi si pe mama in aceeasi masura...

Abuzatorul il ameninta pe copil in diverse moduri: ba ca nu il va mai iubi nimeni daca se va afla; ba ca ii va strica lucrurile lui dragi, cum ar fi jucariile. Un copil, mai ales unul vitregit astfel si tinut dependent, isi percepe adesea jucariile si lucrurile personale ca surse ori supape ale atasamentului. Sa i le strici, e o suferinta in plus. Ba il ameninta ca din cauza lui, cineva - chiar abuizatorul - va avea de suferit rau... ceea ce il sperie si il apasa pe copil.

Ba, si mai mult, ca cineva drag va suferi, daca el deconspira: "sa vezi ce pateste mama ta...". Adultii de azi isi amintesc ca ceea ce ii durea mai mult decat abuzul fizic, era cel emotional, psiholgic si verbal. "Ceea ce imi spunea nu pot sa uit, mai mult decat actiunile in sine, decat violul... ca sunt o ratata, ca sunt oribila, ca merit asta pentru ca nu sunt buna la nimic si oricum nimeni altcineva nu da doi bani pe mine..."

Copilului abuzat ii este frica. Ii este frica sa recunoasca ceea ce pateste: daca o face, altcineva va avea de suferit; familia se va desparti; cineva va merge la inchisoare; el va ajunge poate la asistenta sociala, departe de casa; vor ramane fara bani... Abuzatorul se asigura ca cel mic se simte indeajuns de amenintat, atat fizic cat si psihologic, incat sa nu il deconspire.

2. Sindromul Stockholm: copilul primeste un semn de blandete din partea abuzatorului

In contextul terorii, copilul percepe un semn de minima blandete si consideratie din partea celui care il chinuie. Psihologii arata ca persoana care isi simte in mod constant amenintata propria supravietuire, percepe blandetea diferit de cea aflata in conditii normale. Femeia batuta va percepe incetarea sau diminuarea violentei ca pe o demonstratie a bunatatii.

Copilul agresat poate percepe chiar ca este "privilegiat", ca este preferat de adultul care il abuzeaza, din moment ce il trateaza atat de diferit decat pe altii. "Ma simteam flatata ca se interesa cum merg lucrurile la scoala, ca ii pasa de mine, imi arata atentie, imi dadea mai multi bani de buzunar..." Copilul este indeajuns de mic sau de atasat incat sa creada ca abuzatorul il iubeste: "tata imi tot repeta ca tot ceea ce face este pentru binele meu..."

In plus, copilul isi subestimeaza suferinta: "macar nu ajung la casa de copii: mai bine asa". Inclusiv cand devine adult si se uita in urma: "macar nu ii facea rau mamei sau surorii mele, ci doar mie...".

3. Sindromul Stockholm: copilul este izolat

Chiar daca nu concret: se poate duce la scoala si iesi in lume, dar el nu vorbeste nimanui despre ce se intampla si nu ia contact cu parerile altcuiva despre lucrurile la care este supus. Copilul cunoaste doar perspectiva adultului din relatia abuziva si este izolat de orice puncte de vedere diferite. Asa ca ajunge sa adopte perpectiva acestuia... Iar abuzatorul se straduieste, abil, sa asigure "tacerea" victimei, prin aceleasi amenintari de care povesteam mai sus.

Abuzatorul il convinge pe cel mic ca nimeni nu il va crede sau ca va fi chiar el acuzat de ceea ce i se intampla, pentru ca de fapt e, intr-un fel sau altul, vina lui. In plus, ceea ce accentueaza izolarea copilui este lipsa interventiei autoritatilor. "La atatea semne si dupa atata timp... cum de nu si-a dat nimeni seama? La cat de mult timp petrecea seara in camera mea... cum de nimeni nu a banuit? Cum sa mai am curaj sa spun cuiva, daca ei nici nu observau nimic?"

In final, copilul il crede pe abuzator ca el merita ceea ce ii face. Iar aceasta vinovatie, impreuna cu rusinea si cu neajutorarea resimtite, il izoleaza si mai mult de perspectiva altora, care l-ar putea ajuta.

4. Sindromul Stockholm: copilul simte ca e imposibil sa scape

Copilul gaseste ca nu poate cu nici un chip sa scape, sa evadeze. Aproape fiecare copil abuzat incearca mai intai asta: sa se departeze, sa scape fizic de abuzator. Dar e neputincios in fata acestuia. Descopera ca e complet la mana lui. Si daca adultul este din familie, copilul nu are unde sa fuga din casa lui...

Adesea, copilul este atat de mic, incat nici nu poate povesti altcuiva ceea ce i se intampla, chiar daca inca ar avea curajul sa o faca. Sau atat de mic incat nu intelege ce anume se intampla rau... nu stiu sa ii spuna pe nume, sa decrie. E prea naiv si inocent. Nu intelege.

Si nici alti adulti, care l-ar putea opri pe abuzator, nu o fac... Nu sunt nici ei indeajuns de puternici incat sa observe, sa inteleaga si sa intervina. Nimeni nu il poate ajuta. Si atunci, singura strategie de supravietuire este sa se plieze pe abuzator.

Mai mult, sa se ataseze de acesta... Copilul este intr-o perioada in care nevoie de protectie si de afectiune sunt foarte mari. Din orice sursa posibila, copilul are nevoie de asa ceva. Intr-o relatie abuziva si perceputa ca atat de amenintatoare, din care este imposibil sa scape, copilul se "transforma". El se ataseaza cu toata disperarea de propriul abuzator, ca de singura persoana care 1) ii poate asigura supravietuirea si 2) este acolo ca sa ii ofere dragoste si protectie. Chiar daca mai sunt si alti adulti in familie, numai acesta ii cunoaste adevaratele secrete, asa ca de el depinde pentru indeplinirea nevoilor autentice...

Sindromul Stockholm: cum sa intelegem copilul

Este foarte greu, la o prima vedere. Este scandalos, frustrant si sfidator sa vezi cum un copil abuzat plange, sfasiat, dupa abuzatorul sau si cum ii este sincer devotat.

Dar, dupa ce am citit pana aici, suntem la un pas de a intelege ce se intampla in mintea si in sufletul acestui copil.

Victima (si cu precadere copilul) se trezeste intr-o situatie in care supravietuirea ei este clar amenintata. Incearca, dar nu poate sa scape de aici. Este izolata de alti oameni (fizic, daca e sechestrata sau rapita; psihologic si emotional, daca este doar un copil). Asa ca nu ii ramane altceva de facut decat sa se indrepte, pentru protectie si afectiune, spre singura persoana disponibila: abuzatorul.

Disperarea de a supravietui, combinata cu nevoia de protectie, il stimuleaza pe copil sa caute la abuzator orice exprimare a blandetii sau empatiei. Ca sa ramana receptiva la asa ceva, victima isi suprima sentimentele negative fata de abuzator (adica "e periculos, ma terorizeaza, mi-e groaza") si le inlocuieste cu "e bun, putea fi si mai rau".

Prin aceasta negare, se "conecteaza" doar la ceea ce percepe pozitiv la abuzator. In plus, isi suprima si nevoile. Devine hipervigilent la nevoile, afectele si cadrul de referinta ale abuzatorului. Are nevoie sa faca asta pentru a-si asigura asupravietuirea... si o face pana in masura in care le asimileaza. Se vede pe sine prin cadrul de referinta al abuzatorului. Devine nesanatos de dependent de acesta.

Iar la copil, acest mecanism este si mai puternic. El nu are o parere despre sine si o personalitate deja formate. Abia acum si le dezvolta, prin relatiile pe care le are cu adultii care ii implinesc nevoile. Iar relatia cu abuzatorul are un impact extraordinar asupra lui Copilul este foarte usor de supus si de facut dependent. Devotamentul feroce manifestat de copilul abuzat fata de abuzatorul sau este, de fapt, strategia lui de supravietuire. Dar ranile emotionale si dependenta psihologica ce decurg de aici raman active ani in sir...