Emotiile copilului: tu stii de ce plange fara motiv?

Emotiile copilului: tu stii de ce plange fara motiv?

Psiholog Eva Pirosca

Ti s-a intamplat ca micutul tau sa planga si sa nu iti spuna de ce? Sau ca motivul pentru care plange sa nu fie, dupa parerea ta, justificat? Copilul plange in loc sa se infurie, in loc sa ceara ce are nevoie sau in loc sa iti spuna ca ii este dor de cineva. Copilul tau de ce plange?

 

Emotiile copilului: De ce plange Alina dimineata?

Multi copii, prescolari si chiar scolari mici, recurg la plans la ca singura modalitate de exprimare a emotiilor. Plansul in exces, plansul fara motiv sau plansul ca "moft", asa cum il numesc parintii iritati, este doar un fel de a exista si eu (copilul), impreuna cu nevoile mele, in lume. Nu m-a invatat nimeni ce sa fac in loc sa plang! Asa ca, mami, ai nevoie de multa rabdare si blandete ca sa afli de ce plang. Si, apoi, sa ma inveti ce se face, in locul lacrimilor de crocodil.

De ce plange Alina dimineata? Mama Alinei l-a intrebat pe tatal Alinei, iar tatal Alinei a dat neputincios din umeri. De aceea, mama si tatal Alinei au decis sa o roage pe educatoare sa investigheze. De ce Alina, la cei 4 anisori si jumatate, plange dimineata cand este lasata la gradinita? Pentru ca in restul zilei zambeste, isi face de lucru si ii ajuta senina pe ceilalti copii.

 poza copil fetita frumoasa

Cand este intrebata "De ce plangi?", Alina nu spune nimic. Dar nimic. Chiar daca ai rabdare si o astepti cu blandete zece minute. De altfel, nu plange cu sughituri, ci doar cu lacrimi si fara zgomot. Se linisteste tot singurica si se apuca sa croseteze, sa ude florile ori sa aranjeze scaunele in clasa. A doua zi dimineata, istoria se repeta. Asa ca educatoarea s-a gandit sa schimbe tactica. Astazi dupa-amiaza a luat-o putin pe Alina la masa, langa ea, inainte ca micuta sa coboare la tati la vestiar.

Emotiile copilului: Sunt putin trista, ca este greu! 

- Alina? O sa pleci acasa si o sa ne vedem din nou maine.

- Da.

- Te bucuri?

- Da.

- Te bucuri si ca ne vedem din nou maine, la gradinita?

- Da. 

- Da? Cum te simti la gradinita?

- Bine!

- Bine, sigur? Eu parca am vazut ca dimineata ai niste lacrimi in ochi...

- ...da. 

- Da? Esti trista dimineata cand vii?

- Da, sunt putin trista.

- Esti putin trista... ce se intampla dimineata, ce te intristeaza?

- Pai ca pleaca tati...

- Aha... iti place la gradinita, dar esti trista ca pleaca tati...

- Da, ca este mai greu sa ma despart de tati si de mami...

poza fetita suparata 

Lacrimile Alinei sunt sprijinul de care are ea nevoie, ca sa se poata desparti de parinti. Lacrimile ei de dimineata ii asigura confortul emotional, o linistesc si fac mai usoara tranzitia catre ziua in colectivitate. Pentru copii, adeseori, lacrimile sunt un mecanism reglator, si nu un semnal de alarma. Ele restabilesc echilibrul emotional, fara interventie din afara. Si atunci, ele nu trebuie oprite inainte de vreme. Plansul poate fi modalitatea copilului de a se adapta la o situatie. Conteaza ca noi, adultii, sa fim atenti la ce fel de lacrimi curg acum...

Emotiile copilului: Nu aude nimeni ce simt eu?

Mihai (6 ani) sta de 10 de minute in fata caietului in care ar trebui sa scrie doua randuri de "m". Ieri i-a facut placere, pentru ca la fiecare "m" trebuie sa numere trei bastonase. Astazi insa, randurile raman goale, baiatul sta pasiv in scaun si pe fata lui nu mijeste niciun zambet.

poza baietel suparat 

- Mihai... uaaau, ce randuri goale! Cred ca s-au plictisit de tine!

- Mda... si eu de ele.

- Mda? Nu prea ai chef sa scrii...

- Nu...

- Ihi... Dar atunci, pe unde umbla mintea ta?...

- Pai... de fapt, am vazut un film cu locomotive cu aburi ieri si mai am doua CD-uri acasa si s-a facut tarziu si a trebuit sa merg la culcare si abia deseara pot sa ma uit din nou si e abia dimineata si numai la locomotive ma gandesc...

(Pe masura ce vorbeste, aproape fara pauza, vocea incepe sa ii tremure.)

- Iti este dor de locomotivele tale. Ai vrea sa vezi in continuare filmele si mai ai asa mult de asteptat!

- Da... (Sprancenele se incrunta si colturile gurii se duc in jos... Este clar.)

- De asta ai plans cand ai venit la gradi, Mihai?

- Da...

- Lui mami i-ai zis?

- Da... dar a zis ca tot trebuie sa vin.

Emotiile copilului: Lacrimile vindecatoare

Lacrimile deja au izbucnit. Nu vor dura mult. Doar cat este nevoie ca sa fie auzite... Mihai are nevoie sa fie ascultat. Cineva sa afle ca mintea lui s-a tranformat in gara pentru locomotivele cu abur, si ca lui i se pare o vesnicie pana deseara, cand va avea din nou acces la film! Cineva sa inteleaga cat de multa vreme i se pare lui ca trebuie sa se scurga pana atunci! Mama nu a avut timp dimineata sa acorde atentie la ce simte. Iar la scoala i se dau sarcini.

poza baietel si mama 

Cum ramane cu ce simte Mihai?! Refuzul de a scrie si lacrimile ii vin in ajutor. Ele ne anunta un copil sanatos, care nu aduna in el si nu isi reprima emotiile, pentru ca asa ii cer adultii. Un copil care cere sa se exteriorizeze si sa impartaseasca ce il preocupa.

Emotiile copilului: Sunt furios, deci plang!

- Vlad, ce se intampla?

Vladut (7 ani) are ochii plini de lacrimi si glasul lui s-a auzit tocmai din cealalta parte a clasei.

- Am, am, am facut ceva!

- Ce ai facut?

- Am rupt un creion! Uite-l!

Creionul zace pe din doua in palma mea, iar ochii lui Vlad joaca in lacrimi.

- Ai rupt un creion. Am inteles. ...Esti speriat ca l-ai rupt?

- Da.

- Esti speriat. Pai nu-i nimic. Se mai rup creioane. De asta plangi?

- Nu!

- Dar de ce plangi?

- Ca sunt furios!

- Esti furios! Cum asa?

- Da, ca vreau sa citesc si am nevoie de liniste si ei nu ma lasa sa citesc! Vorbesc prea tare! 

- Am inteles, nu te poti concentra... si plangi de furie...

- Da!

- De asta ai rupt si creionul?

- Da! Ca eram foarte furios!

poza baietel suparat 

Vlad s-a mai potolit din plans. Acum, lacrimile lui au cuvinte... Lacrimile sunt un semnal de alarma al unei emotii puternice (furia). La fel ca si ruptul creionului. Tot lacrimile anunta o nemultumire, o situatie care se cere rezolvata (vreau sa citesc si am nevoie de liniste). Copilul va invata sa inteleaga ce simte si sa comunice verbal, numai dupa ce noi, adultii, il invatam asta. Si pentru ca noi, adultii, sa il invatam, este nevoie ca el sa ne traga de maneca, intr-un mod sau altul... Acest mod este plansul.

Si copilul tau plange, aparent fara niciun motiv? Ce se intampla sa afli despre emotiile lui, atunci cand il asculti cu rabdare?

Articolul urmator
Despre rolul plânsului. Ce putem să le spunem altora când suferă, în loc de „nu mai plânge”
Despre rolul plânsului. Ce putem să le spunem altora când suferă, în loc de „nu mai plânge”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 semne că și tu îți „mănânci” emoțiile. Iată cum te îngrași fără să știi
    7 semne că și tu îți „mănânci” emoțiile. Iată cum te îngrași fără să știi

    Dacă ți s-a întâmplat și ție să observi că în ultimul timp ai acumulat kilograme în plus și nu găsești o explicație pentru acest lucru, gândește-te...

    Durere fără margini pentru un copil rămas orfan: „Mami, bunica plânge! Îi e frică că rămânem fără casă”
    Durere fără margini pentru un copil rămas orfan: „Mami, bunica plânge! Îi e frică că rămânem fără casă”

    Andrei are numai 11 ani și până la această vârstă a primit atât de multe lovituri de la viață, încât cu greu își mai găsește puterea să meargă...

    Zodiile care se supără mereu din orice, chiar și fără motiv
    Zodiile care se supără mereu din orice, chiar și fără motiv

    Anumite persoane reușesc să-și păstreze calmul chiar și când sunt înconjurate de multă tensiune, în timp ce altele sunt mereu gata să răbufnească. De altfel,...

    O mamă fără auz dezvăluie cum reușește să își dea seama când bebelușul ei plânge
    O mamă fără auz dezvăluie cum reușește să își dea seama când bebelușul ei plânge

    Printre provocările din primul an de viață al copilului tău se regăsește și aceasta: să poți veni în întâmpinarea nevoilor sale ori de câte ori plânge....

    5 semne că ești un părinte narcisist și cum afectezi copilul fără să știi
    5 semne că ești un părinte narcisist și cum afectezi copilul fără să știi

    O persoană care este narcisistă se distinge prin următoarele trăsături de personalitate: se simte deasupra tuturor, crede că este cea mai importantă, are nevoie să fie mereu...

    Zodiile care își ascund cel mai bine emoțiile
    Zodiile care își ascund cel mai bine emoțiile

    Dacă unele persoane preferă să-și dezvăluie emoțiile în preajma celorlalți, altele se simt mai confortabil când nu realizează un asemenea demers. De altfel, acestea din...

    Soția mea îmi reproșează că am un somn foarte adânc și nu aud bebelușul când plânge
    Soția mea îmi reproșează că am un somn foarte adânc și nu aud bebelușul când plânge

    Printre marile provocări pe care le ai de înfruntat odată ce devii mamă se regăsește și aceasta: să reușești să reziști în perioadele marcate de nopțile nedormite....

    „Mami, să nu ai emoții”. Cum să NU le vorbim copiilor despre emoțiile lor
    „Mami, să nu ai emoții”. Cum să NU le vorbim copiilor despre emoțiile lor

    „Mami, să nu ai emoții. Să nu plângi, că mama se întoarce repede”. Asta i-a spus o mămică unei fetițe înainte să plece de acasă o săptămână....

    © 2024 Qbebe