Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Trasaturi de caracter ale copilului tau care pot dezvalui o personalitate periculoasa. Cat sa te sperii si cum sa previi?

de Psiholog Eva Pirosca

„Toti copiii sunt frumosi", spune o vorba, si, in acelasi spirit generalizat, circula alte doua vorbe din popor: „Copiii sunt ingerasi" sau „Copiii sunt dracusori". Cum stau lucrurile de fapt? Putem avea copii de o bunatate ideala sau, din contra, copii rai, predestinati la a dezvolta o personalitate periculoasa? Ce trasaturi de caracter ale copilului ne pot pune pe ganduri si cum sa intervenim?

O cunostinta imi descria recent povestea unui baietel, care suna cam asa: „De fiecare data cand ne intalnim cu el si parintii lui, se intampla ceva neplacut, este regula. Baietelul asta este precum picatura chinezeasca pentru copiii din preajma: nu este violent de-a dreptul, dar le distruge mereu jocurile, tipa isteric, intotdeauna trebuie sa ii enerveze. Are o rautate evidenta: se identifica numai cu personajel negative din desene, nu vrea niciodata sa fie eroul pozitiv, ci sa fie baiatul rau. Este agresiv cu adultii care ii interzic sa faca ceea ce isi doreste. Toti prietenii parintilor evita sa se mai intalneasca cu ei, cand sunt cu copilul.

poza copii la joaca 

Chiar si noaptea, o chinuie pe mama lui. Pur si simplu nu vrea sa doarma, si nu o lasa nici pe ea: „Mami, nu vreau sa dormi, trebuie sa te joci cu mine". Iar mama lui nu face nimic in privinta comportamentului lui, spune doar ca trebuie sa lase copilul sa se descarce, si nu permite nici tatalui sa intervina sa il corecteze - nici cand baiatul face ceva evident suparator, cum ar fi ca deranjeaza insistent alti copii. Spune doar ca baiatul nu a facut nimic gresit..."

Oare greseste mama lui? Orice om rational va raspunde, fara echivoc, ca da. Si eu cred la fel: greseste, cel putin in felul in care abordeaza comportamentul copilului si interventia celor din jur. Insa undeva nu se inseala...

Trasaturi de caracter care pot dezvalui
o personalite periculoasa a copilului... sau a mamei?

"Baiatul nu a facut nimic gresit", spune ea. Aici sta secretul. Adeseori, comportamentul copiilor tradeaza disfunctii emotionale, mecanisme de aparare, perceptii deformate asupra realitatii si rani sufletesti suficient de acute, incat il forteaza pe copil sa se apere, atacand. Adeseori, un copil care ii agreseaza pe cei din jur - in diverse forme, inclusive pasiv-agresive, de genul picaturii chinezesti - nu face ceva gresit.

El face, de fapt, cel mai bun lucru pe care il poate face atunci. Acesta este modul lui de a-si ramane loial, de a-si apara cel mai de pret dar pe care l-a primit: viata. Copilul devine propriul sau protector - atunci cand protectorii autentici lipsesc. Imi amintesc, desigur, de mama care tipa la tata atunci cand acesta incearca sa isi corecteze fiul. Ca o leoaica, imi vine a adauga... Si atunci, veti intreba: nu se dovedeste aceasta un protector al copilului?!

Ba da: un protector abuziv, o protectie excesiva. Care poate fi usor resimtita de copil ca periculoasa. Pana la urma, femeia ii interzice tatalui accesul la copil, comunicarea cu acesta, relatia cu el. Iar un copil are dreptul - nu doar nevoia - la o relatie cu tatal. Mama incalca drepturile si nevoia copilului. Oare de ce copilul isi chinuie mama in timpul noptii: „Mami, nu vreau sa dormi, trebuie sa te joci cu mine"? Oare putem cauta explicatia si aici?...

 poza copil la somn

Un fel de raspuns la mesajul implicit al mamei: „Fiul meu, nu vreau sa iti auzi tatal, trebuie sa ma auzi pe mine: care te apar, te inteleg si te sustin in orice alegi sa faci, chiar daca nu stii ce faci si iti faci rau si tie si altora. Nu vreau sa te odihnesti in comportamentul tau, trebuie sa ramai asa, neodihnit, agitat, nelinistit, activ in exces. Pentru ca in felul asta te joci cu mine. Cu mine, si cu nimeni altcineva: caci niciun copil nu te suporta cand te porti asa, nici macar adultii... Doar eu!"

Persoana care mi-a descris povestea acestui baietel, adauga in final: "Sunt doar socata ca mama lui nu face nimic in privinta asta." Ba da, s-ar putea sa faca foarte multe in privinta asta. S-ar putea sa faca aproape totul... S-ar putea sa aiba nevoie sa il mentina pe copil in acest tipar de comportament. Si atunci, ea nu poate vedea ceea ce face. 

Problemele nu sunt ale copilului - ca in atatea alte cazuri. Comportamentul deviat al copilului poate fi doar efect - si paravan - al problemelor psiho-emotionale ale mamei.

Cand copilul este zgomotul familiei sale...

Tabloul pe care l-am schitat mai sus se bazeaza pur si simplu pe ipotezele mele, formulate in urma putinelor informatii din povestioara. Acestea pot fi complet false. Nu cunosc personal pe nici unul din protagonisti si nu cunosc adevarata poveste din spatele povestii. Dar rolul speculatiilor de mai sus este altul: acela de arata ca intotdeauna exista o alta poveste, in spatele povestii. Comportamentul unui copil, oricat l-am infiera, nu isi are radacinile in copil, ci mai adanc si mai departe de atat.

poza fetita in pantofii cu toc ai mamei

Cu cat actiunile lui sunt mai expansive, mai scandaloase, mai respingatoare, cu atat creste pericolul ca noi - publicul, sau chiar victime colaterale - sa nu mai vedem in spatele lor. Ne iau ochii, cum se spune. Dar actiunile copilului sunt doar zgomotul, in timp ce sursa zgomotului sta dicolo de ele: in ranile, in lipsurile sale afective, in dinamica familiei, in tarele lasate mostenire din neam in neam si niciodata abordate frontal, in contextul de viata. Este o intreaga tesatura care asteapta sa fie descifrata - sau macar intrevazuta - in spatele a ceea ce se vede: actiunile de neinteles ale unui copil. Noi avem ce avem cu copilul. Dar uneori, insusi copilul devine doar zgomotul familiei sale...

In cazul de mai sus, de exemplu, se pare ca tatal sufera de anxietate si ca ar fi diagnosticat ca maniaco-depresiv. Un parinte care sufera psiho-emotional... tot organismal sau sufera. Si tot organismal familiei. La fel ca in trup, cand lipsa imunitatii favorizeaza infectarea organelor sau tesuturilor celor mai slabe, tot asa se intampla si in familie. Cei mai slabi - copiii - sunt cei mai vulnerabili la afectiunea parintelui. Ei sufera odata cu el. Preiau mult din corvoada psiho-emotionala. Din loialitate, dezvolta, in timp, fie o personalitate congruenta, fie opusa. Si nu adevarata lor personalitate...

Cand problemele din familie sunt intense, desi nu musai explicite (!), cand incarcatura emotionala este mare, copilul - ca un lut moale - se modeleaza in directia supravietuirii. El nu stie ce face. El nu face nimic intentionat, premeditat. El doar isi urmeaza instinctul supravietuirii si dragostea fata de mama. Acestea sunt doua forte imense. Oh, si copiii care par ca sunt degenerati, care in mod evident NU isi iubesc mama, pana si ei o iubesc de fapt: iar dovada este ca preiau degenerarea ei! Copiii lipsiti de dragostea materna, care de mici manifesta indiferenta, detasare extrema, apatie, nu fac altceva decat sa ramana loiali mamei - care i-a abandonat, cel putin emotional.

 poza fetita de mana cu mama

Dragostea copilului fata de mama nu este ceva discutabil: ea este incontestabila, numai ca se manifesta altfel decat prin pupaceli, imbratisari, obedienta si felicitari manuale pictate in roz. Se manifesta asa cum o cere conjunctura de viata si asa cum da mama tonul. Intotdeauna, nelipsit, ea se manifesta prin loialitate. Un copil ii este loial mamei, chiar daca nu la modul constient si nu intr-o maniera evidenta pentru public. Un copil care isi dispretuieste mama este loial acesteia, atunci cand dispretul face parte din nucleul intim al sinelui mamei. Un copil de 5 ani care o trateaza cu indolenta, care o intampina cu „Ce faci proasto, deja ai venit sa ma iei acasa" (caz real), nu face altceva decat sa ii fie loial! Cercetati si veti vedea tesatura din spate: dinamica familiei, identitatea de sine a mamei, raportul dintre mama si copil.

Nu, un copil nu isi tradeaza mama! Chiar un copil care o sfideaza in toate cele, de fapt este loial relatiei cu ea. Acesta este felul de relatie pe care a fost incurajat sa o aiba cu mama. Sau poate este singurul fel de relatie care i s-a permis... Sfidarea ofera un mod VIU de a fi in relatie... de a nu pleca din ea. Te dezici de valorile si de pretentiile mamei, dar nu te dezici de mama si de relatia cu ea!

Trasaturile de caracter ale copilului:
indicii pentru lumea sa launtrica sau pentru tipul de personalitate?

Sa revenim la cazurile fericite: adulti suficient de lucizi cat sa recunoasca existenta unei probleme in modul de functionare a copilului, a familiei, a lor insisi. Pentru ca nu cred in personalitati ideale. In constitutii psihologice angelice, pure, nestirbite sau invulnerabile. Cred ca toti suntem vulnerabili si ca cei mai multi dintre noi suntem predispusi la diverse afectiuni, mai usoare sau mai grele. Dar ca luciditatea si smerenia (adica arta de a-ti cunoaste locul tau, masura ta), cultivate inca din copilarie, ne ajuta pe parcursul vietii sa „mirosim" cand o rotita nu ni se mai invarte corespunzator. Si sa mergem sa cerem ajutor.

Cred ca sanatatea mentala nu inseamna invulnerabilitate. Sanatatea mentala incepe cu sinceritatea fata de mine insumi: unde mi se pare ca vad buba, merg la medic, sa imi spuna cum o vindec sau cum previn un traseu degenerativ. Acelasi lucru este valabil si pentru copiii nostri. Si pentru ei putem cere ajutor.

poza mama si copilul 

Iar ei o fac deja: cer ajutor, in mod inconstient, prin comportamentul adoptat. Trasaturile de caracter care transpar in comportamentul copiilor, ne dau indicii despre pericolul resimtit in lumea lor launtrica - si nu atat dreptul de a-i eticheta ca "potentiala personalitate periculoasa". Actiunile lor, chiar daca se indreapta catre altii, ne vorbesc despre un pericol resimtit in ei insisi... Nu ne spun ce vor deveni acesti copii, ci ne striga ce ii doare acum. „Atentie la trasarea destinelor!", ne atentioneaza psihologii. „Un copil este in continua dezvoltare. Personalitatea lui este in formare inca!"

Despre personalitatea in formare a copiilor si despre cum putem preveni cronicizarea comportamentelor indezirabile ale acestora, am intrebat-o pe Cristina Muntean, psiholog clinician si psihoterapeut format in psihanaliza copilului si adolescentului.

Atentie la trasarea destinelor!...
Ce se ascunde in spatele "rautatii evidente" a copiilor

Cristina, ascultand istorisirea baietelului de la inceput si din experienta ta de pana acum, cum vezi agresivitatea, sadismul sau "rautatea evidenta" a copiilor?

Psiholog Cristina Muntean: Daca vorbim despre dezvoltarea personalitatii umane, este important sa cunoastem faptul ca exista trasaturi comune (indiferent de rasa, gen, clasa sociala etc.) care se regasesc in toti copiii. Ceea ce se vede poate varia, poate fi diferit de la copil la copil, insa exista numitori comuni. O astfel de trasatura este si agresivitatea. Agresivitatea este intotdeauna legata de stabilirea unei diferentieri intre sine si ceilalti. Un copil poate avea tendinta catre agresivitate, iar un altul pare ca nu cunoaste acest aspect; in amandoi este prezenta, insa, aceasta trasatura. Ceea ce ii deosebeste este gestionarea diferita a impulsurilor agresive.

Deci, copilul care le poate gestiona are aceeasi "rautate", dar mai putin evidenta. In schimb, copilul care supara, care deranjeaza pe toata lumea...

 poza copil care se simte furios

Psiholog Cristina Muntean: Acesta din urma este un copil care, intr-un fel, se lupta cu toata lumea. Daca un copil nu simte ca lumea este un loc in care si el se afla in siguranta, protejat - ci dimpotriva, experimenteaza lumea ca pe un loc periculos, si totusi vrea sa supravietuiasca in el, atunci nu-i ramane alta solutie decat sa se lupte. Sa se opuna. Sa stea impotriva. Tuturor. "Sa se puna de-a curmezisul", cum se zice.

El are un comportament separator, o "rautate evidenta", pentru ca se afla intr-o cautare. "Este cineva sa ma auda, sa ma inteleaga?", isi someaza el „victimele". El cauta sa comunice (dar nu stie cum altfel) si va continua in felul acesta, pana cand va fi auzit si inteles. Iar cata vreme face asta, putem avea speranta in privinta lui! Un copil care se revolta este un copil care inca mai spera!

Atentie la trasarea destinelor!
Copilul si „rautatea" lui se trateaza separat...

Si atunci, un copil care nu mai spera, cum s-ar manifesta?

Psiholog Cristina Muntean: Uneori, se poate intampla ca un copil sa nu-si poata exprima furia, frustrarea. (Poate nu este nimeni acolo sa o primeasca sau poate sunt prea fragili cei care ar putea sa o faca.) Si atunci, „Raul" devine el. Va crede despre sine ca este un „copil rau", se va identifica cu personajele negative din desene, din povesti si va incepe sa se comporte pe masura. Aceasta, bineinteles, va crea un cerc vicios in care mediul (lumea din jur) ii va confirma asta, ca el este un copil obraznic, neastamparat, sadic, care distruge jocurile altor copii... Si, incet-incet, aceasta incepe sa devina o parte esentiala a identitatii sale.

poza copil in oglinda

Asta cunoaste el despre el insusi, pentru ca oglinda in care se priveste pentru a afla cine este (asigurata de oamenii din jur, de parinti), ii reflecta un copil agresiv, distrugator, cu o „evidenta rautate". Un copil care nu se imprieteneste cu ceilalti copii, un adevarat „dezastru" pentru toata lumea. Un astfel de copil va avea nevoie de multa blandete ferma si rabdare din partea celor care il ingrijesc (familie, personal de la gradinita etc.), pentru a-i arata in timp ca „rautatea" lui (oricat de mare ar fi) nu este mai puternica decat ei si ca nu ii poate invinge. Este totusi un copil... Iar atunci cand parintii esueaza in a gestiona comportamentul copilului (au propriile lor suferinte psihice, temeri, blocaje), este mai intelept sa ii sprijinim (uneori indemnandu-i catre un specialist), iar nu sa-i blamam.

Ai mentionat mai devreme ca atunci cand copilul nu traieste lumea ca fiind un loc care ii ofera siguranta, reactia lui este sa se lupte, sa se opuna tuturor... Despre ce fel de siguranta vorbesti?

Psiholog Cristina Muntean: O siguranta pe care o poate gasi in stabilitatea mediului in care traieste, in familie, gradinita, scoala. Sa luam situatia povestita la inceput: daca parintii nu sunt constanti in mesajele pe care le transmit copilului sau daca nu se pun de acord in ceea ce priveste atitudinea fata de comportamentul acestuia (mama il incurajeaza, tata il pedepseste, de exemplu), copilul va experimenta o instabilitate care ii afecteaza dezvoltarea emotionala. El incepe sa nu mai poata fi sigur pe nimic : pe alegerile si actiunile lui, pe ce ar fi bine sa faca, sa simta, sa gandeasca si pe ce nu...

Copilul are nevoie sa stie
ca nu poate distruge lumea cu agresivitatea lui...

Devine un copil nesigur, poate si timid...

Psiholog Cristina Muntean: Intr-adevar. Iar timiditatea se dovedeste adeseori o forma opusa a agresivitatii, insa una mai periculoasa - pentru copil - decat agresivitatea fatisa! Un copil care alege sa fie indraznet, sa-si exprime ostilitatea deschis, poate avea sansa de a intalni limitarile exterioare si primeste astfel dovada ca nu poate distruge lumea cu agresivitatea lui. Pe cand, un copil timid va avea tendinta de a gasi agresivitatea nu in sine insusi, ci in lumea exterioara. Asteptand parca, mereu, anxios, ca lumea inconjuratoare sa devina agresiva, ca ceva agresiv sa apara de undeva, sa-i creeze probleme. Si, de cele mai multe ori, asa se intampla...

Deci, agresivitatea „evidenta" este mai de dorit... chiar daca pare de speriat!

poza copil agresiv

Psiholog Cristina Muntean: Cu agresivitatea evidenta este simplu de lucrat. Nu usor, dar simplu. Nu avem de ce sa ne speriem: copilul poate fi ajutat. Chiar si un copil care sparge, distruge lucruri, care loveste sau este agresiv verbal, cauta de fapt sa gaseasca limitarea. Pe cineva sau ceva care sa il opreasca. El cauta restabilirea din exterior a controlului, pe care inca nu il gaseste in sine. Are nevoie sa isi confirme ca nu poate distruge lumea cu agresivitatea lui.

Daca nu intalneste aceasta limitare, destabilizarea interioara in care este lasat singur devine inspaimantatoare pentru, de nesuportat. Asa incat va continua sa faca tot mai multe actiuni care sa ii "innebuneasca" pe ceilalti, poate-poate vor recurge la ceva care sa il opreasca din "nebunia" lui. Va risca sa nu se adapteze in grupul de copii de aceeasi varsta: sa nu isi faca prieteni si sa ii fie afectate relatiile cu ceilalti.

Si orice schimbare brusca in comportamentul unui copil ridica semne de intrebare. De aceea, este mai degraba ingrijorator sa constatam ca un copil, din "pericol public", devine peste noapte un "ingeras" docil, chiar daca asta pare o usurare pentru toata lumea, pentru moment. Inseamna ca agresivitatea lui nu a fost asumata, integrata in personalitatea lui aflata in curs de dezvoltare. Copilul nu si-a gasit locul, iar acest lucru poate duce ulterior la alte complicatii.

Ce vrei sa spui prin faptul ca acest copil "nu si-a gasit locul"?

poza fetita suparata

Psiholog Cristina Muntean: Un copil revoltat are nevoie sa isi gaseasca locul, sa simta ca si el contribuie, prin responsabilizare, la ceea ce ii face placere, lui sau celor dragi lui : de exemplu, la pregatirea mesei pentru pranz ori la restaurarea leaganului din curtea blocului. Este important sa contribuie la ceva satisfacator pentru el, sa nu aiba senzatia i se impune ceva, pentru ca atunci va dori sa se opuna. Iar felul in care el va contribui trebuie luat in serios, oricat de putin se va implica. Sa razi de el sau sa ii minimalizezi eforturile, inseamna sa il faci sa traiasca un sentiment de neputinta si inutilitate, revenind la ceea ce stie el sa faca cel mai bine: sa distruga.

Povesti violente, sadism, balauri si capcauni:
Ce ne spun despre copiii nostri?

Cum stim ca il ajutam pe copilul "periculos"? Ca a inceput sa faca progrese, sa ii fie mai bine?

Psiholog Cristina Muntean: Copilul sanatos isi va transpune agresivitatea in joc si vise. Jocul este cel care ii permite copilului accestul la simboluri si, deci, la lumea sa interna. El poate sa experimenteze in jocul simbolic tot ceea ce se afla in realitatea sa psihica: atat agresivitatea, cat si iubirea. Nu va mai ataca persoane si obiecte reale din jurul sau, ci se va juca, de exemplu, de-a pestera intunecata, unde va merge sa omoare monstrul care se adaposteste in ea.

Aparitia jocului de constructie, iarasi, este un indiciu de sanatate. Constructia este o alternativa a distrugerii, insemnand asumarea responsabilitatii de catre copil pentru latura sa distructiva.

Sa fim atenti si la agresivitatea mascata. Un copil care isi controleaza excesiv impulsurile distructive, va fi exagerat de controlat, inhibat, serios. Iar aceasta inhibare se va rasfrange automat si asupra creativitatii lui. Astfel, ajutand un copil sa-si dezvolte creativitatea, il ajutam sa faca fata si agresivitatii pe care o adaposteste.

Cristina, cum stau lucrurile cu copiii care se identifica doar cu personajele negative din povesti?

poza copil suparat cu jucaria

Psiholog Cristina Muntean: In lumea interna a copilului, personajele bune se pot transforma foarte rapid in personaje negative: monstri, fiinte infricosatoare, animale feroce. Parintii sunt adesea mai indignati cand li se atribuie un astfel de rol de catre copil ("esti o baba-cloanta rea"), decat atunci cand sunt plasati pe postul de zana buna, de leu puternic, cand au baghete magice si coroane de imparati. Nici acestea nu fac parte din realitate, dar parintii sunt incantati sa se joace astfel. In general, copilul recurge la personajele rele si la superlative negative atunci cand ii este interzis ceva, cand placerea lui nu mai este satisfacuta imediat de catre parinte ("esti cea mai groaznica mama din lume").

Copiii au nevoie de balauri si de capcauni in lumea lor imaginara. Si au nevoie, mai ales, ca adultii din jurul lor sa poata suporta ferocitatea si rautatea acestor creaturi! Daca, atunci cand mama "decade" de la statutul de "printesa" la cel de "zgripturoaica pamantului ", ea se arata ranita, jignita si se supara pe copil, acesta va invata sa se teama de el insusi, de ceea ce simte, pentru ca asta ii face rau mamei. Iar el isi iubeste mama si nu vrea sa ii provoace suferinta. Este necesar, de aceea, ca mama sa "supravietuiasca" atacurilor copilului.

Daca mama nu reuseste si copilul vede ca agresivitatea lui ii doboara pe cei din jur, ca cei dragi nu ii fac fata, se sperie de el insusi si crede ca este una cu aceasta agresivitate. In plus, daca un copil este etichetat ca fiind "rau" in mod constant, el se va identifica cu personajele negative si aceasta va deveni identitatea lui. "A fi rau = asta sunt eu". "Daca nu sunt rau, nu sunt". Iar anihilarea de sine este mai greu de suportat decat orice pedeapsa venita pentru un comportament inadecvat social...

Parintii mai sunt preocupati si de o alta forma a agresivitatii, de "sadismul" copiilor, care gasesc placere in a-i irita pe altii sau chiar in a chinui animale...

Psiholog Cristina Muntean: Pana la o anumita varsta, sadismul si macabrul fac parte dintr- o etapa fireasca. Daca persista dupa 9, 10 ani, devine problematic.

Sadismul copilului mic nu trebuie pedepsit. Daca un copil de 2-3 ani striveste cu "rautate" si chiar cu placere un melc, mai potrivit ar fi sa il intrebam de ce a facut asta si sa ii vorbim fara a-l face sa se simta vinovat peste masura sau pedepsit. Altfel, este posibil sa inceapa sa se sperie de el insusi, de ceea ce simte, de ceea ce doreste, si sa creada despre sine ca este rau, de vreme ce face si simte in acest fel.

Sadismul este o etapa fireasca pe care copilul o va depasi. Va trece de la sine daca vom sti sa nu facem o tragedie din acest sadism. Incet-incet, copilul va invata ce inseamna grija: a se ingriji si a repara ceea ce a stricat.

Dragi parinti, experientele voastre cu copiii... periculos de agresivi, care sunt? Ati vrea sa ni le impartasiti?

Multumim Cristinei Muntean, psiholog clinician si psihoterapeut format in psihanaliza copilului si adolescentului, pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.

Articole asemanatoare

Ce faci cand copilul spune NU la orice? Ce faci cand copilul spune NU la orice?
Ticurile la copii Ticurile la copii
Copilul meu are ADHD: cum il ajut? Copilul meu are ADHD: cum il ajut?
De ce mint copiii De ce mint copiii

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Louise Tanase
Am 36 de ani şi nu sunt foarte sigură că vreau copiiSunt conştientă că până la această vârstă nu numai că ar fi trebuit să ştiu dacă vreau sau nu copii, ci ar fi trebuit să îi şi am. Însă ştiu, de asemenea, că viaţa nu se desfăşoară la fel...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

La intrebarea nastere naturala sau cezariana ne-au raspuns extrem de multe
MAI MULT

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

Lisa Ling, o jurnalistă de origine americană, prezentatoare tv și autoare,
MAI MULT

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Cea mai neplacuta experienta de la
MAI MULT

Bebee

Livia

Semnificația numelui Livia

Având o tradiție care s-a format pe parcursul mai multor ani, Livia este un
MAI MULT

dureri de cap

Ce să luăm când ne doare capul în timpul sarcinii?

Durerile de cap în timpul sarcinii sunt un simptom normal, însă ce putem lua
MAI MULT

Ghid pentru schimbarea scutecului

Ghid pentru schimbarea scutecului – pentru tătici

Schimbatul scutecului, în mod clar nu este îndatorirea cea mai incitantă din
MAI MULT

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate?

În timpul sarcinii, corpul viitoarei mămici trece prin diverse schimbări,
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net