Culinarby
Qbebe

Desertul anului 2017- Macarons în formă de unicorni

Desertul anului 2017- Macarons în formă de unicorni

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Dacă vrei să prepari un desert spectaculos, de care copilul tău să se îndrăgostească pur și simplu, optează pentru Macarons în formă de unicorni. Tot ce trebuie să faci este să urmezi rețeta clasică de macarons, după care să prepari o cremă cu lămâie și să umpli macarons. Rețeta propusă este laborioasă, dar după decorare rezultatul va fi uimitor. Din acest motiv, ia în calcul faptul că un asemenea desert va putea fi oricând deliciul unei petreceri a copilului sau a meselor de sărbătoare.

Desertul anului 2017- Macarons în formă de unicorni
Timp preparare Timp preparare:
2 ore- 2 ore si jumatate
Familie Varsta:
2 - 4 ani
Nivel dificultate Nivel dificultate:
dificil
Feluri de mancare Prezent in categoriile:
Finger Food, La cuptor, Iarna, Primavara, Vara, Toamna, Fructe, Frantuzesti, Zi de nastere, Deosebite
Ingrediente Ingrediente principale:
migdale macinate, albusuri de ou, zahar obisnuit, zahar pudra, lamai, extract de vanilie, margarina, ciocolata alba

Ingrediente pentru 20 de Macarons în formă de unicorni

Timp total de preparare: 2 ore-2ore și jumătate

Ingrediente pentru învelișul Macarons în formă de unicorni

130 g migdale măcinate
160 g zahăr pudră
3 ouă mari
5 linguri zahăr
1 linguriță extract de vanilie
pentru decor: colorant alimentar sub formă de gel

Cum se prepară învelișul pentru Macarons în formă de unicorni

Pasul1:Urmând modelul din imaginea de mai jos, îți vei trasa pe hârtie imaginea unei macaron în formă de unicorn. După aceea o vei decupa și o vei reda și pe hârtie pergament. Decupeaz-o și pe aceasta pentru a putea să o redai de 20 de ori pe hârtia de copt pe care se vor coace macarons.
Pasul 2: Preîncălzește cuptorul la 140 de grade și pregătește tava în care vei coace macarons.
Pasul 3: Migdalele măcinate vor fi combinate cu zahărul pudră și puse într-un blender, până se va forma o pastă.
Pasul 4: Albușurile de ou vor fi bătute bine, la o viteză medie a mixerului. Pe măsură ce mixezi albușurile, adaugă treptat și câte o lingură de zahăr obișnuit. Ai grijă ca amestecul să nu se întărească mult prea tare!
Pasul 5: Jumătate din cantitatea de pastă de migdale va fi pusă în amestecul de albușuri. Acestea vor fi puse într-o tavă și vei utiliza o spatulă de silicon pentru a întinde bine pasta. După ce pasta de migdale s-a încorporat bine în albușuri, poți să adaugi și restul de pastă. Uniformizează bine noua pastă.
Pasul 6: Continuă să te ocupi de pastă, ce trebuie să aibă consistență corespunzătoare. În acest scop, folosind partea netedă a spatulei, mișcă pasta către centru, apoi dinspre margini spre centru și tot așa. Poți să repeți acest demers cam de 10 ori. Ideea este ca pasta să fie suficient de consistentă, astfel încât să nu riști ca macarons să fie prea moi și să se crape în timpul coacerii.
Pasul 7: Pasta pentru macarons va fi pusă într-un cornet pentru ornat.
Pasul 8: Începe să pui pasta pe formele de macarons desenate pe hârtia de copt, având grijă să existe o distanță între ele.
Pasul 9: Înainte să le pui la cuptor, mai verifică o dată dacă macarons au consistența dorită (ar trebui să nu ți se lipească de deget când le vei apăsa ușor). Dacă ți se pare că nu sunt suficient de uscate, mai lasă-le să se întărească pentru aproximativ 15 minute. Dacă nici după acest răgaz nu s-au întărit bine, mai lasă-le o vreme, chiar și o oră.
Pasul 10: Pune macarons la cuptor pentru aproximativ 15-18 minute. Cam la 2 minute după ce le-ai pus în cuptor, deschide ușa de la cuptor pentru a permite execesului de umiditate să iasă afară. Tava în care se află fursecurile trebuie întoarsă din când în când pentru ca acestea să se poată coace uniform. La final, ele ar trebui să fie suficient de tari și să nu fie lipicioase.
Pasul 11: Macarons vor fi scoase din cuptor și lăsate să se răcească bine pentru a fi îmbinate cu cremă.

Ingrediente pentru crema pentru Macarons în formă de unicorni

150 g ciocolată albă
zeama de la o lămâie
28 g margarină
1 linguriță extract de lămâie
1/4 de linguriță de sare
1 linguriță pastă de lămâie

Ingrediente pentru pasta de lămâie

6 lămâi mici
2 kg zahăr

Cum se prepară pasta de lămâie

Pasul 1: Lămâile se vor tăia pe jumătate
Pasul 2: Lămâile vor fi puse într-o cratiță cu apă și vor fi lăsate la fiert până când se vor înmuia.
Pasul 3: Ia lămâile de pe foc și lasă-le să se răcească.
Pasul 4: Lămâile vor fi puse în blender până se va forma o pastă
Pasul 5: Pasta obținută va fi strecurată.
Pasul 6: În pastă se va pune și zahăr.
Pasul 7: Pasta de lămâie va fi întinsă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se va da la cuptor până când va începe să se solidifice
Pasul 8: După ce o vei scoate din cuptor o vei lăsa să se răcorească și după aceea o vei pune într-un recipient ermetic. În aceste condiții, poate rezista în frigider până la1 an.

Cum se prepară crema pentru Macarons în formă de unicorni

Pasul 1: Ciocolata albă va fi topită la microunde sau pe foc.
Pasul 2: Toate ingredientele, cu excepția ciocolatei topite, vor fi puse într-o cratiță și așezate la foc mic, până când margarina se topește bine.
Pasul 3: Peste amestecul cu margarina se va adăuga treptat și ciocolata topită, până când se va obține un amestec uniform.
Pasul 4: Amestecul va fi pus într-un cornet pentru decorat și se vor umplem cu el învelișurile de la macarons.

În final, după ce macarons s-au fixat bine, poți începe să le decorezi cu ajutorul colorantului alimentar sub formă de gel, inspirându-te din modelul din imagine. Lasă-le apoi să se usuce bine și depozitează-le într-un recipient ermetic.

Surse:

www.lovingcreations4u.blogspot.ro; www.popsugar.com; www.wikihow.com

Surse poze:
www.instagram.com

Articolul urmator
Prăjitura în cană, cel mai ușor desert pentru copii
Prăjitura în cană, cel mai ușor desert pentru copii

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Când se mănâncă desertul, pentru a evita spike-ul glicemic
    Când se mănâncă desertul, pentru a evita spike-ul glicemic

    Nivelul de zahăr din sânge are fluctuații, pe parcursul unei zile, inclusiv în cazul persoanelor sănătoase. Aceste fluctuații reprezintă, de cele mai multe ori, un spike...

    S-a publicat noua structură a anului școlar. Semestrul al doilea va fi mai scurt cu o săptămână
    S-a publicat noua structură a anului școlar. Semestrul al doilea va fi mai scurt cu o săptămână

    Noua structură a anului școlar 2020-2021 a fost publicată în Monitorul Oficial. Cea mai importantă modificare este reducerea numărului de săptămâni de cursuri de la 34 la...

    Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației
    Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației

    Ministerul Educaţiei a publicat proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2023 - 2024. Conform calendarului, școala ar începe pe 11 septembrie 2023 și ar urma...

    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!
    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!

    Chiar și în vremuri tulburi, natura își urmează nestingherită cursul ei. O dovadă clară în acest sens este oferită și de fotografii realizate pe parcursul acestui...

    O fetiță de 13 ani a fost tratată de cancer printr-o formă de terapie revoluționară. Ce au descoperit specialiștii
    O fetiță de 13 ani a fost tratată de cancer printr-o formă de terapie revoluționară. Ce au descoperit specialiștii

    O fată de 13 ani care suferea de o formă incurabilă de cancer a fost vindecată cu ajutorul unei noi terapii medicale revoluționare. Iată despre ce este vorba.

    Teste COVID sub formă de acadea in gradinite. Cum funcționează
    Teste COVID sub formă de acadea in gradinite. Cum funcționează

    Mai multe grădinițe din Austria vor testa copiii pentru COVID-19 prin „testele-acadea”. Demersul face parte dintr-un program pilot, menit să detecteze cât mai devreme...

    Da, am bradul împodobit din luna noiembrie...a anului trecut!
    Da, am bradul împodobit din luna noiembrie...a anului trecut!

    Unele persoane sunt atât de îndrăgostite de Crăciun, încât se străduiesc să împodobească bradul cât mai devreme. În unele cazuri, acest demers...

    Aceste 4 cupluri din zodiac se vor despărți până la finalul anului
    Aceste 4 cupluri din zodiac se vor despărți până la finalul anului

    Astrele nu vin cu vești foarte bune pentru 4 cupluri din zodiac, care au șanse mari să își spună adio până la finalul anului. Chiar dacă lumea pare că se...

    © 2024 Qbebe