10 intrebări despre ochelari şi ochii noştri şi răspunsuri de la specialist

10 intrebări despre ochelari şi ochii noştri şi răspunsuri de la specialist

Isabela Polnar

Ochii noştri sunt oglinda sufletului, dar, mai mult, tot ei sunt cei care ne arată frumuseţea lumii care ne înconjoară. Sunt preţioşi, poate cei mai preţioşi când vine vorba de spectacolul pe care viaţa ni-l oferă. Aşa că trebuie să avem mare grijă de ei şi să ne asigurăm că primesc cea mai mare atenţie din partea noastră şi a specialiştilor. Dr. Carmen Lupu ne răspunde la 10 dintre cele mai importante întrebări care au legătură cu ochii noştri, cu răspunsuri edificatoare care sigur ne sunt sau ne vor fi de folos în viitorul apropiat.

1. Cum functioneaza ochiul uman si care sunt cele mai importante criterii de ingrijire?

Ochiul uman focalizeaza razele de lumina prin cornee, cristalin si formeaza o imagine reala si rasturnata a obiectelor pe retina; prin intermediul nervului optic informatiile ajung la nivelul creierului unde sunt prelucrate, analizate si vedem lucrurile in pozitia normala.
Una dintre cele mai complexe structuri ale organismului uman este ochiul, de aceea sanatatea ochiului este foarte importanta si intotdeauna se incepe cu un examen oftalmologic(o data pe an este obligatoriu).

2. Cum prevenim conjunctivita si cum apare ea?

Conjunctivita este o inflamatie a conjuctivei, o membrana care acopera partea alba a ochilor si partea interna a pleopelor. Cand aceasta membrana este iritata, vasele de sange se dilata ochiul devine rosu. Conjuctivita poate fi acuta, apare subit, sau cronica, de lunga durata. Conjuctivita acuta este cea mai fracventa infectie oculara si poate fi cauzata de bacterii sau de virusi.
Conjuctivita cronica este o inflamatie a ochiului care poate fi insotita uneori de o infectie.Aceasta este cauzata de diversi alergeni(conjuctivita alergica) sau de factori iritanti de mediu(iritatii oculare) si poate sa dureze saptamani si uneori chiar luni de zile.
In primul rand trebuie sa evitati cauzele care produc conjuctivite. Cele virale si bacteriene sunt foarte contagioase.
Sfaturi pentru a evita infectarea sau reinfectarea:
- spalati fracvent mainile si evitati atingerea sau frecarea ochilor.
- prosoapele, fata de perna trebuie sa fie individuale
- nu imprumuta picaturi de ochi sau cosmetice(rimel, creion de ochi, vopsea de ochi)
- intreruperea portului lentilelor de contact si inlocuirea lor
- pentru a evita aparitia conjuctivitelor alergice, pastrati geamurile si usile inchise in zilele cu mult polen: stergeti praful si dati cu aspiratorul frecvent; stati in locuri bine aerisite daca sunteti expusi la fum, substante chimice, etc.

consult optimed

3. Cat de des trebuie sa mergem la control la ochi?

Adultii ar trebui sa mearga la oftalmolog o data pe an: se efectueaza examenul de acuitate vizuala si se determina dioptriile, se examineaza la biomicroscop, se masoara tensiunea oculara(>35 este obligatoriu), se examineaza fundul de ochi cu biomicroscopul.

4. Dar un copil, cand trebuie sa mearga la primul control oftalmologic?

In primele sase luni de viata se dezvolta cel mai repede sistemul vizual si continua pana la noua luni.
Primul control oftalmologic este recomandat intre 6 luni si 1 an, apoi la 3 ani si inainte de a merge la scoala (in jur de 5-6 ani).
Pentru a depista tulburarile de vedere incepand cu varsta de 6 luni se foloseste un aparat cu tehnologie avansata numit PLUSOPTIX (pe care il utilizam si in clinica noastra).

5. Cand ne dam seama ca exista o problema cu vederea, la noi sau la copiii nostri?

Sunt multe afectiuni care duc la scaderea sau chiar pierderea vederii si nu prezinta simptome decat in stadiile avansate ale bolii. De aceea, controlul oftalmologic periodic la copii si adulti este obligatoriu.

6. Care sunt criteriile cele mai importante cand alegem ochelarii de vedere, pentru noi si pentru copil? Ce rame recomandati?

Sa incepem cu alegerea ramei si consider ca opticianul si personalul specializat din cabinetul de optica are un rol foarte important pentru pacient.
Nu exista reguli stricte cand vrei sa alegi o pereche de ochelari.
Trebuie sa tinem cont de forma fetei (efectul estetic). Rama trebuie sa fie cat mai aproape de sprancene sau putin mai jos. Extremitatile ramelor nu trebuie sa depaseasca prea mult marginile fetei. Rama nu trebuie sa se sprijine pe obraji.

consult optimed

7. Care sunt diferentele intre lentilele polarizate, lentilele heliomate, lentile cu antireflex, lentile progresive si lentile fotocromice? Cand si de ce le recomandati?

Lentilele polarizate - Nuantele de culori sunt gri, maro si verde. De asemenea, exista grade de intensitate al colorarii lentilei. Lentille polarizate contin un filtru laminat ce elimina "stralucirea orbitoare", deci, elimina reflexiile, inbunatatesc contrastul si claritatea vederii, permit perceperea culorilor reale. Aceste lentile sunt recomandate in special celor care conduc sau practica sporturi in aer liber.
Lentilele heliomate sau lentilele fotocromatice sunt acelasi lucru. Aceste lentile au proprietatea de a se inchide sau deschide in functie de expunerea la razele solare. Ele sunt transparente la intuneric, colorarea de baza fiind intre 5% si 10-15%(acest lucru creaza disconfort pentru unii pacienti). Inchiderea lentilei ajunge pana la 80-85% in aproximativ 2 minute. Exista un inconvenient pentru soferi, pentru ca parbrizul masinii avand potectie UV nu permite inchiderea lentilei.
Lentilele cu antireflex - Tratamenul cu antireflex blocheaza reflexia luminii pe suprafata lentilei. Calitatea acestui tratament va fi explicata de optician pentru tipurile de lentile pe care le comercializeaza. Acest tratament confera o imagine clara si odihnitoare; reduce disconfortul din fata calculatorului, a luminii din incaperi, a farurilor masinilor, a iluminatului public, a luminii solare. Acest tratament este obligatoriu pentru orice purtator de ochelari.
Lentilele progresive permit o vedere clara la toate distantele (distanta, distanta intermediara si aproape). Au numeroase avantaje: tranzitie progresiva, acomodare rapida, imagine periferica mult imbunatattita(la lentilele de ultima generatie). In alegerea acestor lentile un rol important il are discutia cu medicul oftalmolog si optician.

8. Cum alegem ochelarii de soare? Sunt criterii speciale de care sa tinem cont cand este vorba de copii?

Radiatiile solare, expunerea prelungita la ultraviolete pot provoca afectiuni oculare: fotocheratita, cataracta, degenerescenta maculara etc. Ochelarii de soare sunt performanti cand au un grad de protectie cat mai mare si anume absorb 90-100% razele UV. Ochelarii trebuie achizitionati din centrele de optica si nu din magazine oarecare(la olalta cu articole de imbracaminte, accesorii etc.) Ramele sa fie mai mari si se pot monta si lentile de soare cu dioptrii.
Criteriile sunt identice si pentru copii, doar ca este mai bine sa folosim lentile din policarbonat (care nu se sparg) si rame cu brate flexibile.

9. Cand, cum si de ce putem folosi lentilele de contact? Sunt recomandate si copiilor?

Este o intrebare ampla, incerc sa dau cateva informatii.
Doar medicul oftamolog poate recomanda utilizarea lentilelor de contact si ce tip de lentile. Instructajul pacientului se face in cabinet de personal specializat, deoarece, desi lentilele de contact ofera foarte multe beneficii, pot aparea si situatii neplacute. Lentilele de contact sunt folosite pentru corectia unui viciu de refractie (miopie, hipermetropie, astigmatism), pentru schimbarea culorii ochilor sau pentru diferite afectiuni corneene.
Lentilele de contact sunt recomandate copiilor deoarece au un stil de viata activ, au un beneficiu mare pentru vedere, nu limiteaza vederea periferica si pot avea un impact psihologic (deoarece multi refuza purtarea ochelarilor). Nu exista criterii de varsta (copiii de orice varsta pot purta lentile de contact, chiar si cei foarte mici)

10. Cum ne dam seama de serviciile calitative ale unei clinici oftalmologice? Ce anume trebuie sa urmarim?

Sunt doua criterii importante: personalul medical si aparatura performanta, care duc la furnizarea de servicii oftalmologice de calitate. De asemenea, este important spatiul in care clinica isi desfasoara activitatea si sa ofere servicii oftalmologice complexe.

dr. Carmen Lupu

Multumim doamnei doctor Carmen Lupu pentru amabilitatea de a raspunde intrebarilor noastre. Descoperim, astfel, ca este foarte important sa mergem la control oftalmologic cat mai des, mai ales in cayul copiilor, unde o problema depistata din timp poate sa dispara daca este tratata corect.Tot de maxima importanta este sa beneficiem de cele mai bune servicii, cea mai buna aparatura si specialisti care stiu sa identifice si sa corecteze problema noastra. Si, nu in ultimul rand, pentru ca se apropie vara, sa constientizam importanta ochelarilor de soare, si sa protejam atat cohii nostri cat si cei ai copiilor. 

logo optimed

Articolul urmator
Celule endocervicale prezente: ce înseamnă dacă apar în rezultatele Papanicolau?
Celule endocervicale prezente: ce înseamnă dacă apar în rezultatele Papanicolau?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Povestea cutremurătoare a unei mame la naștere. „Asistenta mi-a pus bebelușul în brațe iar el s-a învinețit sub ochii noștri”
    Povestea cutremurătoare a unei mame la naștere. „Asistenta mi-a pus bebelușul în brațe iar el s-a învinețit sub ochii noștri”

    Nimic nu a pregătit-o pe această mămică de peste granițe pentru afecțiunea misterioasă cu care s-a născut băiețelul ei. Deși micuțul a venit pe lume la termen și a primit nota...

    Studiu: copiii care poartă ochelari de vedere sunt mai buni la matematică și citire. Cum se explică acest lucru
    Studiu: copiii care poartă ochelari de vedere sunt mai buni la matematică și citire. Cum se explică acest lucru

    Rezultatele școlare slabe ar putea avea legătură cu boli ale ochilor. Cercetătorii de la Wilmer Eye Institute - Johns Hopkins Medicine au observat că după ce au început să...

    La început de școală, priviți în ochii copiilor voștri și asigurați-vă că acolo vedeți copilăria, nu pandemia
    La început de școală, priviți în ochii copiilor voștri și asigurați-vă că acolo vedeți copilăria, nu pandemia

    Mă uit la ea și văd acolo un an și jumătate de școală online, un an și jumătate de pandemie în care toate rânduielile tuturor și implicit ale noastre au fost date peste...

    20 de întrebări cool pe care sa le pui copilului in loc de ”Ce ai făcut azi?”
    20 de întrebări cool pe care sa le pui copilului in loc de ”Ce ai făcut azi?”

    Cea mai mare dorință a mea este să fiu capabilă să îmi fac copilul să înțeleagă cât de mult o iubesc, și că această iubire nu este condiționată de nimic din...

    Cum va schimba Chat GPT-ul educația copiilor noștri?
    Cum va schimba Chat GPT-ul educația copiilor noștri?

    Inteligența artificială a pornit numeroase discuții de-a lungul timpului, dar mai ales în contextul Chat GPT-ului. Cum va schimba acest asistent virtual performant educația...

    De ce își dau bebelușii ochii peste cap
    De ce își dau bebelușii ochii peste cap

    Dacă ești mămică, știi deja că bebelușii fac o mulțime de gesturi inexplicabile, care te pot îngrijora. Pe această listă se află și datul ochilor peste cap. Parcurge...

    Noutăți în cazul fetiței de 12 ani călcată de tramvai în cartierul Rahova din Capitală! Ar fi traversat cu ochii în telefon
    Noutăți în cazul fetiței de 12 ani călcată de tramvai în cartierul Rahova din Capitală! Ar fi traversat cu ochii în telefon

    O fetiță în vârstă de 12 ani a fost lovită în plin de un tramvai, în sectorul 5 al Capitalei, la începutul acestei săptămâni. Potrivit primelor...

    Fetița cu ochii de căprioară! Frumusețea ei neobișnuită ascunde, de fapt, o poveste tristă
    Fetița cu ochii de căprioară! Frumusețea ei neobișnuită ascunde, de fapt, o poveste tristă

    O fetiță din SUA este admirată pentru ochii ei mari și expresivi. Puțini știu, însă, că în spatele acestor ochi superbi de căprioară se ascunde o poveste foarte...

    © 2024 Qbebe