Secretiile nazale in raceala si gripa

Secretiile nazale in raceala si gripa

Irina Olteanu - Redactor Senior

Toata lumea s-a confruntat cel putin o data cu neplacutele secretii nazale asociate racelii si gripei, insa putini stiu faptul ca mucusul dispune de fapt de un rol protector si chiar antimicrobian. Sa aflam mai multe legate de acest aspect, precum si informatii legate de cauzele, diagnosticul si tratamentul secretiilor in articolul urmator.

Ce sunt secretiile nazale?

In sistemul respirator uman mucusul ajuta la protectia plamanilor prin captarea particulelor straine care intra in ei, in special prin nas, in timpul respiratiei normale. Flegma (amestec de mucus, saliva si globule albe) insa constituie un termen specializat pentru mucusul restrictionat la nivelul tractului respirator, in timp ce mucusul nazal descrie secretiile eliminate prin nari; in cazul unei secretii in exces este utilizat termenul rinoree.

Mucusul nazal este produs de mucoasa nazala si de tesuturile ce protejeaza caile respiratorii (trahee, bronhii, secretiibronhiole), mai exact de celulele epiteliale respiratorii (celule goblet) si glandele submucoase. Particule mici cum sunt praf, poluanti si alergeni, precum si agenti patogeni sunt prinsi in acesta si opriti sa patrunda in organism. Acest aspect alaturi de miscarea continua a stratului de mucus respirator spre orofaringe impiedica patrunderea corpilor straini in plamani in timpul respiratiei (mecanism de aparare); din acest motiv apare tusea la fumatori (se sporeste automat cantitatea de mucus). In plus, mucusul ajuta la umezirea aerului inhalat si impiedica tesuturile cum sunt epiteliul nazal si respirator sa se usuce (este produs si inghitit continuu, in mod automat in cantitate de 1-1,5 l zilnic).

Cresterea cantitatii de secretii nazale de la nivelul tractului respirator constituie un simptom al mai multor afectiuni, cel mai adesea fiind vorba de raceala sau gripa; acestea pot impiedica respiratia confortabila si trebuie indepartate prin suflarea nasului si/sau expectoratie.

Adriana Baichoo - Specialist pediatru si neonatologie si Flaviu Catinas - Medic Specialist Pediatrie www.pediatrultau.ro: "Secretiile nazale au rol in protejarea mucoasei nazale. Rinoreea (secretiile nazale) este consecinta inflamatiei mucoasei nazale ce apare ca urmare a actiunii unor agenti patogeni, cel mai frecvent fiind vorba despre virusuri." 

Cauze - afectiuni respiratorii ce implica hipersecretia nazala

secretiiNasul infundat sau congestionat apare cand tesuturile ce imbraca nasul se inflameaza/irita/umfla (de fapt este vorba de vasele de sange aferente), aparand secretiile nazale asociate. Cand mucusul in exces curge in spatele gatului poate cauza durere de gat sau tuse. De asemenea, congestia nazala poate afecta urechile, auzul si dezvoltarea vorbirii la copii (mai ales cand persista) sau chiar poate interfera cu somnul (in cazuri grave). Scurgerea de mucus poate astupa trompa lui Eustachio dintre nas si ureche determinand infundarea urechii si/sau durere (respectiv otita), iar in cazul in care infunda pasajele sinusale poate aparea infectia sinusurilor (sinuzita) si durere.

Secretiile nazale in cantitate mare pot fi asociate unei serii de afectiuni respiratorii, incadrate deseori drept raceala.
-raceala (rinita acuta/cronica, rino-faringita, rino-adenoidita, rino-traheita, rino-laringita, rino-sinuzita) care constituie o infectie virala la nivelul nasului si gatului, existand mai mult de 100 rino si adenovirusuri cauzatoare si gripa (copiii si varstnicii prezinta complicatiii, fiind considerati categorii cu risc crescut), secretiile nazale constituind un simptom frecvent asociat (organismul incearca sa impiedica patrunderea virusului im plamani si alte parti din corp)
-bronsita
-bronsita cronica
-sinuzita (congestia mucusului; poate aparea si dificultate in respiratie, iar mucusul este gros si colorat)

Adriana Baichoo - Specialist pediatru si neonatologie si Flaviu Catinas - Medic Specialist Pediatrie www.pediatrultau.ro: "Pot indica afectiuni din sfera ORL (cai respiratorii superioare). Prezenta lor indica prezenta unei rinite."

Diagnostic

Medicul va efectua un examen fizic ce se va axa pe urechi, nas, gat si cai respiratorii. Poate apela si la teste alergologice (pentru excluderea unei alergii) si de sange (pentru identificarea unei infectii), cultura de sputa si/sau exudat nazal/faringian (cand se suspecteaza o infectie), radiografii ale sinusurilor si alepieptului (excluderea unei infectii), tomografie craniana.

Diagnosticul diferential trebuie sa excluda alergiile/febra fanului, astmul, varicela, fibroza chistica (o boala mostenita care afecteaza intregul corp, insa simptomele debuteaza in general in plamani cu productie de mucus vascos dificil de expectorat), utilizarea excesiva a picaturilor nazale, polipii, emfizemul pulmonar, BPOC, sarcina, dependenta de droguri, infectii fungice, reactie adverse la medicamente (aspirina, ibuprofen, betablocante, antidepresive, contraceptive orale sau medicamente pentru disfunctie erectila), deviatia de sept, rinita vasomotorie, rinita gustativa, rinita cronica, scurgere de lichid cefalorahidian, menstruatia, hipotiroidismul si chiar corp strain in nas (mai ales cand se observa infundarea nasului doar pe o parte), probleme emotionale (plans) sau alimente picante si fierbinti (stimuleaza hipersecretia). Nu trebuie confundate secretiisecretiile asociate unei infectii respiratorii cu expunerea la frig; cilii care in mod normal indeparteaza mucusul din nari si gat actioneaza mai lent si chiar inceteaza sa functioneze cauzand aparitia scurgerii nazale.

Culoarea secretiilor nazale

In general, mucusul nazal este subtire si transparent, compozitia sa constand in principal in apa cu sare si proteine (anticorpi), servind filtrarii aerului in timpul inspiratiei.

Cand este prezenta o infectie in organism, acesta poate deveni galben sau verzui fie datorita bacteriilor prezente, fie reactiei corpului la infectia virala. Culoarea verde provine de la grupul hem din enzima mieloperoxidaza continand fier secretat de globulele albe (neutrofile) ca aparare citotoxica in timpul unei infectii respiratorii. In cazul unei infectii bacteriene, bacteriile sunt prinse in sinusurile (cavitati goale pline cu aer aflat la nivelul fetei) deja infundate, proliferandu-se in mediul umed, plin de nutrimente (poate aparea sinuzita).

Cand este vorba de infectii virale cum sunt raceala sau gripa, prima etapa (dar si ultima) din evolutia afectiunii determina producerea unui mucus subtire si transparent (poate aparea si in spatele gatului). Pe masura ce corpul incepe sa reactioneze la agentul infectios (1-3 zile), acesta se ingroasa (din punct de vedere al consistentei) si poate deveni galben sau verde. Medicul Matthew Rank, alergolog in cadrul Clinicii Mayo din Rochester, considera ca pe masura ce mucozitatile se inchid la culoare, sistemul imunitar incepe sa combata infectia (insa nu influenteaza de obicei deciziile cu privire la tratament). Exista si pareri contrare, astfel medicul specialist in boli infectioase din Clinica Mayo William Marshall considera ca nici culoarea si nici consistenta mucusului nu prezinta importanta clinica semnificativa. De asemenea, multi specialisti considera ca o cantitate sporita de mucus nu indica neaparat o contagiozitate mai mare (persoanele racite sunt contagioase la debutul infectiei).

Adriana Baichoo - Specialist pediatru si neonatologie si Flaviu Catinas - Medic Specialist Pediatrie www.pediatrultau.ro: "Culoarea normala ar fi - albe transparente. Daca sunt galben-verzui constant pot indica o infectie bacteriana. Consistenta normala este - lichida. La inceput (primele 2-3 zile) sunt incolore de consistenta apoasa, ulterior devin vascoase pentru ca spre finalul bolii sa devina de culoare galbui-verzui."

Tratament si prevenire

In cazul sinuzitei de origine bacteriana, se impune antibioterapie (sub forma de comprimate sau picaturi), insa infectiile virale dispar fara tratament; retineti in acest sens ca marea majoritate a imbolnavirilor sunt de tip viral prin urmare antibioticele sunt ineficiente si pot conduce la rezistenta  ulterioara la ele. In cazul infectiilor virale respiratorii se indica medicatie simptomatica (destinata simptomelor), influcidfiind deseori suficient sa permiteti sistemului imunitar sa combata singur infectia; exista insa si medicamente de tip antiviral.

Sunt intalnite si situatii in care sistemul imunitar trebuie ajutat, in special in cazul grupurilor de risc pentru complicatii, respectiv copiii si varstnicii, femeile gravide, pacientii care sufera de afectiuni respiratorii sau autoimune sau adolescentii mai mici de 19 ani care primesc tratament cu aspirina. 

Pentru ameliorarea secretiilor nazale se recomanda ca obiectiv principal subtierea mucusului (pentru prevenirea complicatiilor) fie prin suflatul nasului, fie prin apelarea la irigatie nazala.

Medicatie

- decongestionantele (sub forma de spray sau picaturi; nu sunt recomandate copiilor mai mici de 2 ani cum sunt Vibrocil, Olynth sau cu continut corticoid Pivalone, Biorinil sau Nasonex)

- medicamentele antiinflamatorii (menite sa reduca inflamatia sistemului respirator ce cauzeaza hipersecretia de mucus) sub forma de sirop sau comprimate cum sunt Nurofen, Panadol sau paracetamol, aspirina pentru adulti (peste 18 ani) si/sau antihistaminicele (reduc raspunsul sistemului imunitar, respectiv cantitatea de secretii cum sunt Zyrtec, Ketof, Claritine; pot avea drept efect advers somnolenta si pot interactiona cu relaxante musculare, somnifere sau sedative) sub forma de picaturi sau tablete; si guiaifenezina sau alte mucolitice (incadrata drept expectorant cum sunt Bioflu, Stoptussin, Humex) poate ajuta la subtierea mucusului.

Pentru copii poate fi utila ridicarea capului cu ajutorul unei perne sub saltea; sunt indicate si lichide in cantitate sporita (fara zahar; pentru a subtia mucusul), un umidificator (nu este utila nici umiditatea in exces)/o baie calda cu abur din belsug sau aspirarea secretiilor in exces (cu un aspirator nazal sau cu batista bebelusului). Unii medici recomanda si aerosolii chiar cu ser fiziologic simplu, de ajutor in special pentru fluidifierea secretiilor; in caz de infectie bacteriana poate fi adaugat si un antibiotic (de obicei gentamicina).

Puteti apela la spray cu apa de mare/ser fiziologic ce pot fi folosite de 3-4 ori pe zi sau prepara chiar voi solutii de spalare a nasului (1 cana de apa calda, ½ lingurita de sare si un varf de bicarbonat de sodiu) pe care le introduceti cu o seringa intr-o nara si le eliminati pe cealalta; nu trebuie utilizate in exces deoarece pot usca mucoasa nazala si indeparteaza stratul protector de mucus.

Pe de alta parte, crustele uscate formate de secretii cand aerul este uscat pot fi curatate/inmuiate cu aceasta solutie. Verificati inainte de achizitionare varsta careia este destinat produsul (exista spray-uri nazale distincte pentru adulti si pentru copii). Sunt disponibile si variante de tratament naturist/homeopat care pot fi administrate chiar de la debutul simptomelor, cum sunt Influcid  si Septilin care ajuta sistemul imunitar sa lupte mai eficient impotriva bolii (stimuleaza imunitatea organismului).

Adriana Baichoo - Specialist pediatru si neonatologie si Flaviu Catinas - Medic Specialist Pediatrie www.pediatrultau.ro:"Nu se trateaza neaparat, depinde de circumstante. Tratamentul consta in inlaturarea pluricotidiana a acestor secretii cu ser fiziologic. Daca nu exista alte semne sau simptome nu se va asocia alt tratament."

Retineti insa ca ingrosarea mucusului ca efect advers al supradozajului decongestionantelor poate cauza probleme nazale sau sinusale ce contribuie la infectie (in mod surprinzator decongestionantele ingroasa mucusul). In general picaturile/spray-urile nazale nu trebuie utilizate mai mult de 5-7 zile deoarece poate aparea dependenta (corpul se obisnuieste cu ele si nu mai raspunde adecvat). In urma tratamentelor cu antiinflamatorii s-a constatat scaderea concentratiei de vitamine din organism, in special vitamina C si vitamina A, fiind indicat ca dupa un episod infectios/viral sa urmati cel putin 10 zile un supliment de vitamine pentru copii Wellkid, respectiv pentru adulti Wellwoman si Wellman.

 wellkid  wellman wellwoman
 

Este important sa va spalati des pe maini pentru a preveni raspandirea microbilor, respectiv sa utilizati servetelele de unica folosinta, in special dupa ce suflati nasul (cate o nara pe rand) iar pentru cei imunocompromisi poate fi de ajutor vaccinarea antigripala anuala; evitati fumul de tigara pentru a preveni inflamarea/iritarea cailor respiratorii. O cercetare a evidentiat fapul ca stranutul, considerat odata drept cauza principala a proliferarii racelilor, nu prezinta acelasi rol precum contactul mana-mana.

Ca durata medie, congestia nazala (coriza)/rinoreea (scurgerea nazala) dispare de la sine intr-o saptamana. Apelati de urgenta la medic in cazul in care nasul infundat este insotit de umflarea fruntii, ochilor, nasului, obrajilor sau apare vederea incetosata; daca apare durere severa de gat si/sau pete albe sau galbui pe amigdale sau in gat; apare ca urmare a unei lovituri la cap; daca apare scurgere nazala cu miros neplacut doar dintr-o nara de alta culoare decat alba sau galbena; daca tusea dureaza mai mult de 10 zile sau este insotita de mucus galben-verzui sau gri; simptomele dureaza mai mult de 3 saptamani; scurgerea nazala este insotita de febra.

medicAdriana Baichoo - Specialist pediatru si neonatologie si Flaviu Catinas - Medic Specialist Pediatrie www.pediatrultau.ro: "Este necesar consult medical cand sunt acompaniate de manifestari sistemice. Daca copilul prezinta in plus febra> 38.5 pentru mai mult de 48 de ore, respiratie dificila, zgomotoasa, obstructie nazala importanta, apetit scazut, aport insuficient de lichide, tuse frecventa, retractia spatiilor intercostale se recomanda consult pediatric. Complicatiile ar fi: generale ale febrei in cazul in care se asociaza rinitei, precum si complicatii loco-regionale cum ar fi: otita medie acuta, otita sero-mucoasa, rinosinuzita, etmoidita acuta foarte rar, sinuzita maxilara, infectii bronho-pulmonare, conjunctivita, adenoidita."

Multumim medicilor Adriana Baichoo si Flaviu Catinas pentru informatiile oferite.

Citeste si:

Nas infundat la bebelusi: sfaturi de la medici si mamici

Nas infundat la copii: sfaturi de la medici si mamici

Desfundarea corecta a nasului la bebelusi

Cum curatam nasul bebelusului?

Batista bebelusului

Surse:
http://en.wikipedia.org; www.medindia.net; www.webmd.com; www.nlm.nih.gov; www.everydayhealth.com; http://abcnews.go.com; www.healthline.com

Articolul urmator
În cât timp scade febra după paracetamol supozitor la bebeluși
În cât timp scade febra după paracetamol supozitor la bebeluși

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    11 remedii pentru gripa sau raceala micutului tau. Toate sunt la indemana ta!
    11 remedii pentru gripa sau raceala micutului tau. Toate sunt la indemana ta!

    Cand cel mic stranuta, tuseste si ii curge nasucul, parintii se grabesc sa dea fuga la farmacie sau alearga catre dulapiorul cu medicamente, ca sa gaseasca remediul salvator. Pediatrii atrag...

    Decizie radicală a vedetelor în plin sezon de gripă, nu și-au dus copiii la grădiniță. „Este o perioadă în care trebuie să fim foarte atenți"
    Decizie radicală a vedetelor în plin sezon de gripă, nu și-au dus copiii la grădiniță. „Este o perioadă în care trebuie să fim foarte atenți"

    Cazurile de gripă sunt în creștere, iar părinții încearcă să ia toate măsurile necesare pentru a-și proteja copiii. Printre aceștia se numără și Anca Serea și...

    Sindromul Down NU e gripa porcina! Scrisoarea emotionanta a unui tata de baiat cu sindrom Down
    Sindromul Down NU e gripa porcina! Scrisoarea emotionanta a unui tata de baiat cu sindrom Down

    In urma cu multa vreme, nu te-ai fi asteptat sa vezi intr-un catalog de moda fotografia unui copil cu sindrom Down.

    Un copil de 3 ani din București a fost diagnosticat cu gripă, Covid-19 și virus sincițial respirator
    Un copil de 3 ani din București a fost diagnosticat cu gripă, Covid-19 și virus sincițial respirator

    Caz de triplă infecție virală la un copil de 3 ani din București, raportat de Spitalul de Copii „Victor Gomoiu”. Micuțul a fost depistat cu gripă, Covid-19 şi virus...

    Peste 300 de cazuri de gripă pe zi la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, după relaxarea măsurilor sanitare. Ce spun medicii
    Peste 300 de cazuri de gripă pe zi la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, după relaxarea măsurilor sanitare. Ce spun medicii

    Sute de copii s-au prezentat, în ultimele zile, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din București, cu simptome de gripă și...

    Un adolescent a rămas fără mâini și picioare după o simplă răceală
    Un adolescent a rămas fără mâini și picioare după o simplă răceală

    Să îți vezi copilul pe patul de spital, în stare gravă, este una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece un părinte. Într-o asemenea situație s-a...

    Ține răceala departe de bebe în sezonul rece! Măsuri de prevenție
    Ține răceala departe de bebe în sezonul rece! Măsuri de prevenție

    Ca părinți, ne temem adesea să nu fim mult prea protectori, să nu îl închidem pe bebe într-o închisoare de sticlă, minimizându-i astfel expunerea necesară...

    O fetiță de 4 ani a murit de gripă
    O fetiță de 4 ani a murit de gripă

    Chiar dacă, potrivit Ministerului Sănătății, în țara noastră nu se înregistrează o epidemie de gripă în momentul de față, medicii spun că, de la începutul...

    © 2024 Qbebe