Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Cum iti dai seama ca esti gravida, in functie de simptome

de Irina Olteanu
Trimite articolul pe facebook Trimite articolul pe Google Plus Trimite articolul pe email

Cum iti dai seama ca esti gravida? Daca nu ai mai avut copii pana acum, este mai dificil sa realizezi ca esti insarcinata. Este important sa stii care sunt semnele care apar atunci cand esti insarcinata, in primul rand pentru a beneficia de controalele medicale de rutina. Sanatatea ta este primordiala si in plus, atunci cand esti gravida, nu te mai gandesti doar la o persoana, ci la doua.

Daca te intrebi cum iti poti da seama ca esti gravida, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa fii mult mai atenta la corpul tau. Acesta iti va transmite cateva semnale destul de clare pe care le vei interpreta automat. Cele mai importante dintre ele sunt, dupa cum urmeaza:

1. Este posibil sa fii gravida daca iti intarzie menstruatia

Primul semn care iti poate indica faptul ca esti insarcinata este, cu siguranta, intarzierea menstruatiei. In cele mai multe cazuri, mai ales cand este vorba despre o menstruatie neregulata, nu se acorda prea multa importanta unei intarzieri a menstruatiei de una-doua zile. Trebuie sa retii insa ca acesta este primul semn care iti indica faptul ca ai putea fi gravida. In acelasi timp, sangerarea va fi mai putin abundenta, asa ca acorda atentie suplimentara si acestui aspect in fiecare luna, mai ales atunci cand ai deja unele suspiciuni.

Pentru majoritatea femeilor ciclul menstrual dureaza 28 de zile, dar in mod evident fiecare organism are ritmul sau de functionare. Asadar, in cazul in care stii ca ai o menstruatie neregulata, ovulatia ramane constanta, prin urmare poate reprezenta o modalitate de ghidare. Ca sfat de retinut, este indicat sa iti calculezi menstruatia dupa doua saptamani de la momentul ovulatiei. 

cum iti dai seama ca esti gravida

2. Este posibil sa fii gravida daca simti ca sanii se maresc

Un alt semnal pentru sarcina este reprezentat de marirea sanilor, incepand cu perioada 6-8 saptamani de sarcina. Pentru a observa ca ti s-au marit sanii, trebuie sa iti cunosti foarte bine corpul; de cele mai multe ori cupele la sutien se maresc cu 1-2 numere, mai ales in cazul femeilor primipare (pielea este in mod evident intinsa si se pot asocia vergeturi). De cele mai multe ori, cand o femeie ramane insarcinata, marirea sanilor este insotita si de un disconfort la nivelul pieptului.
 
Modificarile hormonale sunt responsabile de cresterea fluxului sanguin si de schimbarea tesutului mamar care poate fi resimtit dureros si sensibil la atingere. Aceasta sensibilitate apare la aproximativ 4-6 saptamani de la conceptie si se poate extinde pe durata primului trimestru.

Citeste si: Sanii in sarcina: ingrijire, sfaturi, probleme

3. Este posibil sa fii gravida daca ai stare de greata

Greata este un alt simptom binecunoscut. In general, greturile de dimineata sunt cele mai accentuate, insa nu este o regula generala ca acestea sa apara doar la primele ore ale zilei. Ele isi pot face simtita prezenta si in timpul zilei, la pranz, dupa-amiaza si seara, in functie de corpul fiecarei persoane. Specialistii sustin faptul ca aproximativ 70% dintre femeile insarcinate se confrunta cu greturi, ceea ce inseamna ca unele dintre viitoarele mamici pot sa nu prezinta acest simptom.

Din fericire, greturile de dimineata nu caracterizeaza intreaga perioada a sarcinii. Ele sunt mai accentuate in cea de-a opta saptamana de sarcina si pot sa dispara de tot la sfarsitul celei de-a treisprezecea saptamani. Deocamdata nu exista o solutie pentru ca femeile sa le evite complet, indiferent de ora aparitiei, insa exista tot felul de tratamente care pot diminua starea de rau.

4. Este posibil sa fii gravida daca ti-e foame constant

Un alt lucru care iti poate indica faptul ca e posibil sa fii gravida este senzatia continua de foame. De ce ai aceasta senzatie? Pentru ca apar fluctuatii semnificative ale nivelului de glucoza din sange (glicemie), cauzate de modificarile survenite la nivel hormonal din aceasta perioada. Medicii sunt de parere ca senzatia de foame din timpul sarcinii indica faptul ca totul este in regula, asa ca nu trebuie sa te ingrijorezi. Trebuie insa sa respecti cele trei mese pe zi si intre ele te poti bucura de cate gustari iti doresti. Alege insa cu grija alimentele pe care le consumi.
 
cum iti dai seama ca esti gravida

5. Este posibil sa fii gravida daca mergi la baie des

Urinarea frecventa este un alt semn care iti poate indica faptul ca s-ar putea sa fii gravida. Acest proces fiziologic este normal pentru femeile insarcinate intrucat volumul sanguin creste, motiv pentru care rinchii isi maresc la randul lor activitatea si produc mai multa urina decat in mod normal. De regula, vei incepe sa urinezi mai des dupa cea de-a sasea sau cea de-a opta saptamana de sarcina.
 
Un alt motiv pentru care femeile insarcinate urineaza mai des este ca nivelul de progesteron din primul trimestru este mult mai crescut; acest hormon are rolul de a relaxa musculatura vezicii aparand senzatia caracteristica urinarii. 
 
Citeste si: Ceaiurile in sarcina: Ghid de la fitoterapeut

6. Este posibil sa fii gravida daca ai o stare de oboseala intensa

De regula, atunci cand esti insarcinata obosesti mult mai repede si ai o stare de somnolenta accentuata. Este perfect normal, oboseala excesiva fiind un alt indicator posibil al sarcinii. Nu este insa o regula generala, pentru ca unele femei se simt mult mai obosite in timpul sarcinii, pe cand altele sunt la fel de active ca si in perioada de dinainte de a ramane gravide.

Daca te intrebi ce cauzeaza oboseala, trebuie sa stii ca exista mai multe motive. De exemplu, greturile matinale te pot face sa te simti mai obosita si sa manifesti o stare de somnolenta accentuata. In acelasi timp, oboseala poate reprezinta un simptom al anemiei prin deficit de fier; o problema des intalnita in cazul gravidelor. Atunci cand esti obosita, odihneste-te daca ai posibilitatea, indiferent de ora. E important sa te simti bine, sa fii relaxata si odihnita. De regula, doar in primul trimestru te simti mai obosita, pentru ca incepand cu cel de-al doilea devii mai relaxata si nu iti va mai fi somn atat de mult.

7. Este posibil sa fii gravida daca ti se modifica simtul olfactiv

Cand urmeaza sa aduci pe lume un copil, simtul olfactiv iti este modificat si devii mult mai sensibila la parfumuri si orice alte mirosuri. S-ar putea sa inceapa sa iti place anumite mirosuri, pe care inainte nu le tolerai sau, dimpotriva, e posibil chiar sa nu-ti mai suporti propriul parfum. De regula, in primul si al doilea trimestru aceasta sensibilitate este mai accentuata. Starile de greata cumulate cu diferitele reactii pe care le prezinti fata de anumite produse pot deveni extrem de deranjante.

De ce apar modificari in privinta simtului olfactiv? Pentru ca atunci cand ramai insarcinata, primele schimbari pe care le vei simti sunt de ordin hormonal. Prin urmare, simtul tau olfactiv va fi mult mai sensibil, ca si toate celelalte simturi, de altfel. Ideal este sa aerisesti incaperea in care te afli din ce in ce mai des, atunci cand simti nevoia. 

8. Este posibil sa fii gravida daca te simti balonata

Daca sugestiile de mai sus nu te-au convins ca esti gravida, atunci trebuie sa iei in considerare si starea de balonare, atunci cand este prezenta. De regula, cand ramai insarcinata, incepi sa te simti balonata, insa acest lucru este neaparat definitoriu. Se poate numara, totusi, printre simptome.

De ce prezenta balonarea? Intrucat apare senzatia de acumulare de gaze in abdomen, ceea ce iti transmite o stare de disconfort. Din pacate, uneori balonarea poate sa fie chiar dureroasa si poti observa, de asemenea, ca nu te mai incap hainele si ca abdomenul tau e mult mai proeminent decat de obicei. 


Toate ideile de mai sus au menirea de a te ajuta sa sa descoperi o potentiala sarcina. Daca vrei sa fii sigura, cel mai rapid mod de a afla consta in binecunoscutul test de sarcina, pe care il poti achizitiona de la orice farmacie sau, de preferat, sa mergi la medic pentru analizele de sange care iti vor confirma sau infirma banuiala!
 

Sfatul specialistului

Doamna doctor Anca Teodora Constantin, Medic Primar Obstetrica-Ginecologie in cadrul Clinicii Anima Promenada a avut amabilitatea de a ne raspunde la urmatoarele intrebari:

Care sunt principalele simptome care indica o sarcina?

"Prima suspiciune de aparitie a sarcinii este data de intarziere menstruala la o femeie de varsta reproductiva, cu menstruatii regulate si viata sexuala activa. Problemele de diagnostic apar in cazul femeilor cu neregularitati menstruale (ex. ovare polichistice) sau la cele aflate in perioada de premenopauza in care pot aparea disfunctii ovulatorii si menstruale. Dupa  aproximativ 10 zile de intarziere menstruala orice femeie care face parte din prima categorie de mai sus, dar si celelalte amintite trebuie sa se gandeasca la existenta unei sarcini, iar primul pas este testul de sarcina din urina. Acesta este un test imunologic calitativ care indica prezenta sarcinii, adica este pozitiv, la aparitia celor doua linii colorate. Daca testul de sarcina din urina este pozitiv sau daca acesta este negativ si intarzierea menstruala persista femeia trebuie sa se prezinte la medic. Sarcina va fi confirmata cel mai precoce printr-o analiza din sange a hormonului specific sarcinii, beta HCG, care are sensibilitate de 100%. Dupa 4 saptamani de evolutie a sarcinii, aceasta va fi confirmata prin ecografia transvaginala, iar o saptamana mai tarziu si prin ecografia abdominala. Perioada de intarziere menstruala (amenoree) poate fi intrerupta de sangerari intermitente, uneori ciclice in sarcina patologica, dar si in sarcina normala in cazul unei intarzieri in fixarea sacului gestational sau in coalescenta membranelor. Aceste sangerari pot fi "inselatoare" si sa distraga atentia de la sarcina, aceasta fiind diagnosticata mai tarziu." medic

Care este momentul de aparitie al acestora (dupa cat timp de la instalarea sarcinii sunt prezente)?

"Dupa prima luna de sarcina apar progresiv manifestarile functionale: digestive (greturi, varsaturi matinale, hipersalivatia), urinare (polakiuria - urinari frecvente), neuro-psihice (emotivitate, irascibilitate crescuta, fatigabilitate, perturbarea ritmului somn-veghe). Dintre simptomele enumerate disconfortul cel mai mare il produc greturile si mai ales varsaturile alimentare care ating un maxim la 8-10 saptamani, facanad uneori imposibila alimentarea si conducand la dezechilibre hidro-electrolitice severe care, daca nu sunt corectate, pot pune in pericol sarcina si chiar viata mamei."  

Ce sfaturi aveti pentru femeile insarcinate in acest sens?

"Femeia de varsta reproductiva trebuie sa isi cunoasca foarte bine propriul oragnism, sa fie atenta la prezenta si caracteristicile modificarior lunare fiziologice, dar si la alte modificari care pot aparea, neobisnuite pana la acel moment, si sa se adreseze medicului la cel mai mic semn care ii atrage atentia sau o nelinisteste. Uneori este nevoie de mai multe examinari clinice, analize de sange sau ecografii pentru a confirma existenta unei sarcini sau o anomalie in dezvoltarea sarcinii. De aceea, daca nu a primit un diagnostic de certitudine de la prima prezentare la medic trebuie sa continue investigatiile de 2,3 ori la intervale regulate de 48-72 de ore, uneori la o saptamana pentru a avea un diagnostic de certitudine. In primul trimestru de sarcina riscul avortului spontan este cel mai mare, dar si posibilitatea aparitiei unei sarcini in afara uterului. Investigatiile genetice in cazul unei sarcini aparent normale se fac tot in primul trimestru de sarcina si pot evidentia de la 9-10 saptamani modificari moleculare care ulterior au si manifestare clinica sau imagistica (ecografica). O sarcina sanatoasa si un organism matern sanatos capabil sa poarte pana la termen aceasta sarcina, apoi sa nasca si sa fie apt pentru o alta sarcina sunt posibile numai in conditiile urmaririi periodice, a controalelor prenatale lunare sau de cate ori este nevoie in cazul unei patologii asociate, respectandu-se astfel regulile de igiena a sarcinii si de sanatate reproductiva a femeii."

Doamna doctor Doina Mihailescu, medic primar obstetrica ginecologie www.doinamihailescu.ro, completeaza:

"Inainte de a avea certitudinea ca suntem gravide sunt cateva semne care ne atrag atentia: balonarea, durerile de sani, greata, uneori chiar varsaturile, somnolenta, apatia sau dimpotriva stari de anxietate. Aceste semne apar de regula dupa ce trece perioada in care asteptam urmatoarea menstruatie, cam la o saptamana dupa. De regula la 5 saptamani de amenoree, avand simptomele sus descrise, ne gandim la efectuarea unui test de sarcina. Acesta poate fi repetat in cazul in care este negativ la 3-4 zile. Odata suspectata sarcina si chiar demonstrata prin pozitivarea testului de sarcina este necesara prezentarea la un consult ginecologic. Totodata, odata cu aparitia sarcinii, ar trebui ca regimul de viata sa se schimbe, sa mancam mai sanatos, sa ne odihnim mai mult, sa ne hidratam mai bine." 

Multumim doamnelor doctor Anca Teodora Constantin si Doina Mihailescu pentru informatiile oferite. 
 
Surse: 
www.parents.comwww.parenting.com; www.babycentre.co.uk; www.babycenter.com
Trimite articolul pe facebook Trimite articolul pe Google Plus
  • LISTA INTRABARI FRECVENTE DESPRE SARCINA
Editorial Qbebe
scris de Louise Tanase
Am 36 de ani şi nu sunt foarte sigură că vreau copiiSunt conştientă că până la această vârstă nu numai că ar fi trebuit să ştiu dacă vreau sau nu copii, ci ar fi trebuit să îi şi am. Însă ştiu, de asemenea, că viaţa nu se desfăşoară la fel...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

La intrebarea nastere naturala sau cezariana ne-au raspuns extrem de multe
MAI MULT

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Cea mai neplacuta experienta de la
MAI MULT

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

Lisa Ling, o jurnalistă de origine americană, prezentatoare tv și autoare,
MAI MULT

Bebee

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate?

În timpul sarcinii, corpul viitoarei mămici trece prin diverse schimbări,
MAI MULT

Livia

Semnificația numelui Livia

Având o tradiție care s-a format pe parcursul mai multor ani, Livia este un
MAI MULT

Ghid pentru schimbarea scutecului

Ghid pentru schimbarea scutecului – pentru tătici

Schimbatul scutecului, în mod clar nu este îndatorirea cea mai incitantă din
MAI MULT

dureri de cap

Ce să luăm când ne doare capul în timpul sarcinii?

Durerile de cap în timpul sarcinii sunt un simptom normal, însă ce putem lua
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net