Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Ce să faci dacă te confrunți cu amețeli în timpul sarcinii

de Alina Nedelcu

Odată ce aflăm că suntem însărcinate, una dintre temerile noastre majore se leagă de simptomele pe care le vom avea. Printre acestea se numără și amețelile, care sunt mai frecvente pe parcursul primului trimestru, dar pot să apară oricând și în restul perioadei de sarcină. Poți totuși să treci mai ușor peste ele dacă vei urma și sfaturile de mai jos și, desigur, dacă vei ține permanent legătura cu un specialist.

Care pot fi cauzele apariției amețelilor în perioada sarcinii

Amețelile fac parte dintre cele mai cunoscute simptome ale sarcinii și pot avea cauze variate, cum ar fi:
Transformările hormonale
Specialiștii consideră că o bună parte dintre amețelile avute în timp ce suntem însărcinate sunt cauzate de modificările hormonale. Astfel, acestea le vor permite vaselor de sânge să se dilate și să se relaxeze totodată. În același timp, corpul se va relaxa pentru ca uterul să-și poată mări suficient de mult volumul. Cu alte cuvinte, întreg organismul se va pregăti pentru naștere.
De asemenea, odată cu relaxarea prezentă la nivelul vaselor de sânge, va crește și fluxul sanguin ce ajunge la făt. Din acest motiv, tu te poți confrunta cu o scădere a nivelului tensiunii arteriale, ceea ce va favoriza apariția amețelii.

Prezența unei anemii
Dacă se întâmplă să avem deja anemie sau dacă aceasta va apărea în timpul sarcinii, sunt șanse mari să suferim și din cauza amețelilor (în urma unei cantități insuficiente de oxigen care intră în corp).
Din cauza nivelului insuficient de fier din organism, persoanele ce suferă de anemie se pot confrunta oricând cu stări de amețeală, ce pot fi accentuate odată cu sarcina.
Iată de ce este esențial să-ți verifici periodic nivelul fierului, să ai grijă să incluzi în dieta ta și alimente ce conțin fier (cum ar fi cereale integrale, legume cu frunze verzi, carne roșie etc.) și, dacă medicul îți va recomanda, să iei și suplimente alimentare pe bază de fier.

Presiunea provenită de la uter
Amețelile ce apar din această cauză sunt comune mai ales din trimestrul al doilea de sarcină, când uterul își mărește din ce în ce mai mult volumul. Odată cu acest fenomen, va surveni și o presiune suplimentară asupra vaselor de sânge. În acest context, circulația sângelui poate fi încetinită, ceea ce va crea fluctuații de tensiune arterială. Acestea pot duce și la apariția amețelilor.

Dezechilibre ale nivelului de zahăr din sânge
În timpul sarcinii, modul în care metabolizăm hrana se va modifica semnificativ. Pe măsură ce corpul se va adapta acestor modificări, este foarte posibil să avem fluctuații importante ale nivelului de zahăr. De aceea nu va fi exclus, în urma acestor fluctuații, să apară simptome neplăcute, cum ar fi vederea încețoșată sau amețelile.

Deshidratarea
Întrucât corpul tău face eforturi pentru a asigura dezvoltarea bebelușului, va fi nevoie să-l ajuți și tu, crescând cantitatea de apă pe care o bei.
De pildă, străduiește-te să-ți suplimentezi aportul zilnic de apă cu cel puțin două pahare, rămânând cât mai bine hidratată. Va fi benefic pentru tot organismul și poți reduce riscul de a avea frecvente stări de amețeală.

Femeie ce are dureri de cap din cauza caldurii

Dormitul în poziția pe spate
Mai ales dacă ești obișnuită să dormi adesea pe spate poți avea probleme cu amețelile în perioada sarcinii. Explicația este următoarea: buna funcționare a venei cave, care transferă sângele din partea inferioară a corpului spre inimă, poate fi perturbată când stăm pe spate (fluxul sanguin va fi încetinit). Așa pot apărea amețelile.
Pentru a evita să te confrunți cu acest simptom, încearcă să dormi cu precădere pe o parte.

Creșterea temperaturii corpului
Când suntem însărcinate, corpul nostru va avea o temperatură mai ridicată, în condițiile în care și bebelușul va crea, la rândul său, o sursă suplimentară de căldură pe măsură ce crește.
De aceea, este bine să nu suplimentezi prea mult căldura ce ajunge la corpul tău pentru a nu te confrunta cu amețeli. Spre exemplu, nu sta mult la soare sau într-o încăpere în care este prea cald.

Când ar trebui să vezi un medic dacă ai amețeli în timp ce ești însărcinată

Chiar dacă nu este deloc plăcut să ai amețeli, acest fapt nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Cu toate acestea, dacă ți se întâmplă des așa ceva sau dacă ajungi și să leșini, problema poate fi mai serioasă și trebuie să consulți un medic, astfel încât să eviți ca situația ta să se agraveze.
Nu ignora faptul că amețelile apărute brusc sau leșinurile pot fi deosebit de periculoase pentru tine și pentru bebeluș, mai ales dacă:
• Apar în timp ce conduci
• Ești singură pe stradă
• Traversezi
• Urci sau cobori scări etc.

Ce poți să faci dacă ai amețeli în timpul sarcinii

Specialiștii ne sfătuiesc, pentru a evita, pe cât, posibil, să avem amețeli în perioada de sarcină, să urmăm indicații precum acelea de mai jos:
Să încercăm să nu ne ridicăm sau să ne așezăm în poziția întins prea rapid
Dacă ne ridicăm sau ne așezăm prea brusc, tensiunea arterială poate scădea rapid. De aceea, nu este exclus să simțim că amețim când ne așteptăm mai puțin.
Pentru a evita să ai parte de o amețeală puternică, ideal va fi să încerci să te ridici sau să te întinzi cât mai lent.

Ai mare grijă la dietă
Aceasta este foarte importantă nu numai pentru dezvoltarea optimă a bebelușului, dar și pentru a nu avea probleme serioase în privința fluctuațiilor zahărului din sânge. Dacă vei reuși să-ți menții un echilibru din acest punct de vedere, vei observa că vei avea mai puține stări de amețeală.
Spre exemplu, optează pentru o combinație de proteine și de carbohidrați complecși. Poți încerca să mănânci mai des paste integrale, cereale integrale, pe care să le adaugi la diverse feluri de mâncare (cum ar fi la salate sau la diverse tipuri de carne sau pește).

Mănâncă mai des
Tot în vederea unui echilibru mai bun al nivelului de zahăr, dar și pentru a-ți stimula mai bine senzația de sațietate (ce te va ajuta să te menții bine hidratată), încearcă să nu ajungi în situația de a avea „atacuri de foame".
Mult mai bine va fi să mănânci puțin și des, pe parcursul întregii zile (poți ajunge până la 6-8 mici mese pe zi), evitând astfel să ai fluctuații majore ale glicemiei și din acest motiv să apară și amețelile.

Hidratează-te cât mai bine
În timp ce ești însărcinată ai grijă să bei cât mai multă apă (este bine să depășești recomandarea obișnuită de 8 pahare pe zi) și să te hidratezi și cu alte lichide. De pildă, supele, sucurile naturale, dar și anumite fructe sau legume foarte bogate în apă, ce sunt consumate proaspete (cum ar fi castraveții, pepenele, cireșele etc.) te pot ajuta să-ți menții un nivel optim de hidratare.
Reușind să fii mereu hidratată, posibilitatea să ai amețeli se va reduce semnificativ.

Citește și: Consumul de apa in  sarcina

Fii atentă la cum te îmbraci
Așa cum s-a menționat și anterior, în timpul sarcinii temperatura corpului nostru va crește. În aceste condiții, este necesar să nu contribuim și noi la o creștere suplimentară a acesteia.
Cel mai bine va fi să porți haine în straturi și cât mai adecvate temperaturii mediului în care îți vei petrece timpul, evitând să te supraîncălzești și din această cauză să apară amețelile.

Dormi pe o parte
Pe măsură ce sarcina avansează, este foarte important să permiți venelor să se relaxeze cât mai bine, iar fluxul sanguin să fie perturbat cât mai puțin.
Una dintre cele mai importante măsuri pe care le poți lua în acest scop, ce te va ajuta să nu mai ai fluctuații mari ale tensiunii arteriale, va fi să dormi pe o parte. Vei vedea că te vei simți mai confortabil, iar probabilitatea să amețești se va reduce mult.

Tanara insarcinata ce doarme pe o parte pe canapea

Ieși cât mai mult în aer liber
Faptul că stai prea mult în casă îți poate crea senzația de claustrofobie și, de aici, pot surveni și amețelile.
Poți să eviți să se întâmple așa ceva dacă te vei strădui să ieși zilnic pe-afară, să faci mișcare. Va fi un lucru benefic pentru întreg organismul, iar riscul de a ameți se va mai diminua.
Ai însă grijă să nu pleci singură de-acasă dacă te simți deja amețită!

Citește și: 8 beneficii ale mersului pe jos în perioada sarcinii

Apelează la tot felul de remedii naturale
Aceste remedii îți pot fi și ele de mare ajutor pentru a preveni sau pentru a ameliora amețelile din timpul sarcinii. Să vedem câteva exemple:
Lămâia
Nu numai că aceasta îți va crește imunitatea și te va energiza, dar este bună și pentru a preveni apariția amețelilor. De pildă, încearcă să bei dimineața apă călduță, în care ai stors câteva picături de lămâie. Vei fi mai bine hidratată, ceea ce va fi o măsură suplimentară pentru a contracara o stare de amețeală.

Mierea
Este plină de zaharuri naturale, ceea ce va echilibra nivelul zahărului din sânge, împiedicând scăderea sa bruscă. De aceea, nu vei mai fi atât de expusă amețelii.
O metodă simplă de a consuma miere va fi să o combini cu apă și lămâie. Încearcă să ai la dispoziție miere de calitate, cât mai naturală!

Iaurtul și căpșunele
Nu numai că este o combinație de două alimente excelente pentru sănătatea ta (de exemplu, căpșunele conțin vitamina C și iaurtul conține vitamina B și calciu), dar te pot ajuta inclusiv să scapi de amețeli. Motivul pentru care este bine să le mănânci împreună este următorul: pot stimula circulația sângelui.
Spre exemplu, poți pune în blender 5-6 căpșune, alături de un iaut cât ma natural. Dacă poți, bea din acest amestec pentru câteva zile la rând.

Iaurt cu capsune

Laptele cu busuioc proaspăt
Se spune că acest remediu poate fi de mare ajutor în caz de amețeală în perioada sarcinii.
Tot ce ai de făcut este să adaugi 4 frunze de busuioc proaspăt în lapte ce fierbe și apoi să bei încet din acest amestec. Va trebui să aștepți cam 10 minute până să-l consumi (pentru ca busuiocul să-și elibereze uleiurile în lapte).

Uleiul de mentă
Poate să stimuleze circulația sângelui, ceea ce va diminua predispoziția spre stările de amețeală.
Când ești însărcinată este indicat să-ți faci masaj pe frunte și pe gât (cu mișcări lente, ciruclate) cu câteva picături din acest ulei.

Ghimbirul

Întrucât acest condiment stimulează circulația sângelui la nivelul creierului, va putea să reducă și riscul de a ameți brusc.
Studiile de specialitate au arătat că pudra de ghimbir sau ceaiul pot scădea frecvența amețelilor din perioada sarcinii.

Voi știați până acum faptul că amețelile din timpul sarcinii pot fi ameliorate datorită demersurilor și remediilor menționate mai sus?

Surse:
www.checkpregnancy.com, www.parentinghealthybabies.com,www.modernmom.com

Surse poze:
www.pixabay.com

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Varicela in timpul sarcinii Varicela in timpul sarcinii
Sarcina toxica - Disgravidie Sarcina toxica - Disgravidie
Placenta Praevia - cauze, complicatii si tratament Placenta Praevia - cauze, complicatii si tratament
Durerile de spate din timpul sarcinii Durerile de spate din timpul sarcinii

Articole Lifestyle

5 femei din zodiac care vor alege mereu pisica în locul bărbatului 5 femei din zodiac care vor alege mereu pisica în locul bărbatului
Ce zodie te va face să suferi în 2018 Ce zodie te va face să suferi în 2018
Blush-ul roz nu se mai poartă! Cu ce a fost înlocuit Blush-ul roz nu se mai poartă! Cu ce a fost înlocuit
3 zodii care nu știu să țină o relație 3 zodii care nu știu să țină o relație

Alte articole care te-ar putea interesa


Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Au început înscrierile la Ora de Educație Fizică! Seminar gratuit pentru părinți responsabiliAstfel, Marți, pe 24 aprilie, de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta, la Ora de educație fizică , toți părinții sunt invitați să asculte sfaturile specialiștilor școlii și să le adreseze cât mai multe...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Am testat piureurile organice Annabel Karmel și ne declarăm încântate. Atât eu cât și cea micăMă numesc Gheorghe Teodora Camelia, sunt mămica a doi copii minunați, un băiețel în vârstă de 3 ani și o fetiță de 1 an. Nu obișnuiesc să achiziționez din comerț produse gata ambalate destinate meselor...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Cum antrenam creierul sa gestioneze durerea in travaliu: sfatul medicului (VIDEO)

Cum antrenam creierul sa gestioneze durerea in travaliu: sfatul medicului (VIDEO)

Domnul doctor Bogdan Cioata, medic
MAI MULT

Ritualul unei nasterii naturale ne transforma in mame – Dr. Szidonia Lacziko

Ritualul unei nasterii naturale ne transforma in mame – Dr. Szidonia Lacziko

Doamna doctor Szidonia Lacziko, Medic primar obstetrica-ginecologie, Doctor in
MAI MULT

Hipersensibilitatea la plasma seminala umana sau alergia la sperma

Hipersensibilitatea la plasma seminala umana sau alergia la sperma

Alergia la sperma este mult mai des intalnita decat s-ar putea crede si poate fi
MAI MULT

Bebee

sigur.info-fii sigur pe net