Virusul Zika în sarcină

Virusul Zika în sarcină

Irina Olteanu - Redactor Senior

Virusul Zika în sarcină s-a dovedit extrem de periculos pentru făt, fiind asociat unui defect la naștere grav, iar Centrul de Control al Bolilor din SUA avertizează cu privire la el. Iată ce trebuie să știți despre modul în care se prezintă, metodele de tratament, precum și sfaturi pentru o sarcină și naștere lipsite de probleme.

Informații despre virusul Zika

Există anumite specii de țânțari care sunt purtătorii acestui virus și îl transmit oamenilor. Boala Zika în sine nu prezintă de obicei probleme adulților, însă experții sunt îngrijorați cu privire la modul în care afectează gravidele. Principala preocupare a cercetătorilor implicați în studiul virusului este reprezentată de apariția unui defect grav la naștere denumit microcefalie-capul copilului este mai mic ținând cont de vârsta și sexul său, iar creierul nu este dezvoltat corespunzător conducând la probleme precum convulsii și întârziere în dezvoltare (au mai fost observate și alte probleme precum structuri absente sau slab dezvoltate ale creierului, defecte ale ochilor, deficiențe de auz și creștere întârziată). Se pare că microcefalia apare îndeosebi dacă expunerea la virus are loc în primul trimestru de sarcină (în primele 13 săptămâni gestaționale), fiind identificată mai exact la un procent de 1% din gravide.

Zonele de pe Glob unde au fost semnalate epidemii cu virusul Zika sunt: Africa, SE Asiei, Insulele din Pacific și America; deoarece țânțarii se găsesc pretutindeni în lume, este posibil ca virusul să se răspândească și în alte locuri. Iată exact statele unde a fost localizat virusul in luna martie 2016, conform estimărilor Centrului de Control al Bolilor: Samoa Americană, Aruba, Barbados, Bolivia, Bonaire, Brazilia, Republica Capului Verde, Columbia, Comunitatea Puerto Rico, Costa Rica, Cuba, Curacao, Dominica, Republica Dominicana, Ecuador, El Salvador, Guyana Franceză, Guadalupe, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Jamaica, Insulele Marshall, Martinica, Mexic, Noua Caledonie, Nicaragua, Panama, Paraguay, Insulele Sf. Martin, Sf. Vincent și Grenadine, Samoa, Surinam, Tonga, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine SUA, Venezuela.

Centrul de Contol al Bolilor din SUA recomandă precauție deosebită următoarelor categorii de persoane:
- Femeile gravide (în orice trimestru): trebuie să amâne călătoriile în zonele unde se poate transmite virusul, iar dacă sunt absolut necesare, trebuie respectate întocmai recomandările medicului pentru a preveni ciupiturile de țânțari
- Cuplurile care încearcă să conceapă un copil: înainte de a călători trebuie să discute cu medicul despre posibilitatea infectării, să urmeze recomandările specifice pentru a preveni ciupiturile
- Bărbații cu partenere însărcinate: virusul Zika poate fi transmis pe cale sexuală, prin urmare cei care au călătorit în zonele expuse riscului trebuie să nu aibă niciun fel de contact sexual sau să folosească prezervativ pe întreaga durată a sarcinii și eventual timp de 6 luni după recuperare dacă a existat infecție

Simptome ale virusului Zika în sarcină

Majoritatea celor care contactează virusul nu prezintă niciun fel de simptom. Când totuși există manifestări clinice (la 3-12 zile după ciupitura de țânțar și persistă între 2-7 zile), includ de obicei o iritație de culoare roșie care se răspândește de la față la corp, febră (temperatură corporală ușor crescută), durere articulară, înroșirea ochilor și durere în spatele globilor oculari (conjunctivită). Mai puțin frecvente sunt: durere musculară și vărsături. Conform statisticilor, doar 1 din 4 persoane infectate cu virusul Zika vor experimenta simptomele menționate.

virusul zika in sarcina

Tratamentul virusului Zika în sarcină

Nu există niciun fel de medicament pentru a trata virusul Zika. Medicul va sugera probabil să gestionați boala în următoarele modalități: odihnă din plin, un aport suplimentar de apă pentru a preveni deshidratarea, paracetamol pentru a ameliora febra și durerea (nu trebuie administrate ibuprofen sau aspirină).

De asemenea, nu există niciun fel de vaccin pentru a beneficia de imunizare împotriva Zika (în prezent Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase lucrează la crearea unuia), prin urmare în cazul în care călătoriți în țări unde este răspândit virusul trebuie să țineți cont de următoarele: folosiți un repelent pentru insecte, purtați bluze și pantaloni lungi de culoare deschisă și pălării de protecție, stați în locuri cu aer condiționat sau care au la ferestre și la uși plase pentru insecte, nu ieșiți afară dimineața devreme sau seara târziu, îndepărtați sursele de apă stătută (pentru a preveni proliferarea țânțarilor). Odată ce v-ați revenit complet după simptomele virusului Zika, nu există nicio dovadă științifică în sensul unui risc pentru afectarea sarcinilor viitoare.

Gravidele care au vizitat o zonă unde a circulat virusul dar nu prezintă simptome sunt sfătuite să efectueze ecografii lunare pentru a verifica modul de creștere al capului copilului (deoarece majoritatea celor infectați nu prezintă simptome). Alți medici sunt de părere ca gravida să fie testată, iar daca rezultatul este pozitiv sau neconcludent, să se efectueze o amniocenteză (pentru a căuta semne de infecție). De asemenea, femeilor însărcinate li se vor efectua ecografii la interval de 3-4 săptămâni pe durata rămasă din sarcină pentru a căuta semne de microcefalie și depozite neobișnuite de calciu în craniu. Dacă testul este negativ, medicul va efectua de asemenea o ecografie fetală, iar dacă nu sunt observate niciun fel de probleme la copil, veți beneficia de îngrijire prenatală standard; când există motive de îngrijorare, medicul va reface testul pentru Zika și va administra posibil un test de amniocenteză pentru bebeluș. De cele mai multe ori este indicat ca și în momentul nașterii copilul să fie testat pentru prezența virusului în organism deoarece sunt situații în care ecografiile nu sunt concludente întotdeauna.

Surse: 

www.medicinesinpregnancy.org; www.babycenter.com; www.cdc.gov; www.parents.com; www.whattoexpect.com

Articolul urmator
Sarcina poate provoca noi alergii?
Sarcina poate provoca noi alergii?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție! Spanac contaminat cu virusul hepatitei A retras din magazinele Profi din România
    Atenție! Spanac contaminat cu virusul hepatitei A retras din magazinele Profi din România

    Profi retrage de la vânzare un lot de spanac la pungă de 500 de grame din cauza contaminării cu virusul hepatitei A. Anunțul a fost făcut miercuri de Autoritatea Naţională...

    Atenție, părinți! Peste 50 de cazuri confirmate cu virusul West Nile în România. Ce măsuri trebuie să luați
    Atenție, părinți! Peste 50 de cazuri confirmate cu virusul West Nile în România. Ce măsuri trebuie să luați

    Virusul West Nile transmis de țânțari a făcut primele victime pe teritoriul țării noastre. Afecțiunea este destul de agresivă, astfel încât poate surveni chiar...

    „Fratele meu îmi spune că așteaptă să mor.” Povestea unei adolescente infectate cu virusul HIV
    „Fratele meu îmi spune că așteaptă să mor.” Povestea unei adolescente infectate cu virusul HIV

    În afară de faptul că au de înfruntat boli incurabile, unii adolescenți nu au parte nici de dragostea părinților, de căldura unei familii. Prin așa ceva trece în...

    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?
    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?

    Corpul femeii în sarcină trece prin numeroase transformări, care se văd ulterior, în perioada postpartum. Indiferent câte kilograme în plus a acumulat mama...

    Bărbații ar trebui să-și facă test de sarcină? DA! Motivul te va surprinde
    Bărbații ar trebui să-și facă test de sarcină? DA! Motivul te va surprinde

    Sună puțin ciudat, nu-i așa? De ce și-ar face un bărbat test de sarcină? Ei bine, motivul te va surprinde! Se pare că testul de sarcină, pe lângă faptul că depistează...

    Vedeta a anunțat că a pierdut sarcina mult dorită. Mesajul emoționant pe care l-a scris pe Instagram
    Vedeta a anunțat că a pierdut sarcina mult dorită. Mesajul emoționant pe care l-a scris pe Instagram

    Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de origine britanică, Jessie J, trece prin momente cumplite. Artista în vârstă de 33 de ani a anunțat că a pierdut o...

    Statisticile spun că îți trebuie 7 ani că să scapi de kilogramele în plus din sarcină
    Statisticile spun că îți trebuie 7 ani că să scapi de kilogramele în plus din sarcină

    Ești însărcinată sau tocmai ai născut și deja te gândești ce să faci ca să scapi cât mai repede de kilogramele în plus acumulate în sarcină? În...

    A vrut să ascundă sarcina pentru că soacra ei o urăște
    A vrut să ascundă sarcina pentru că soacra ei o urăște

    Îți amintești perfect momentul în care ai aflat că ești însărcinată. Ai fi vrut, încă de la primul test de sarcină pozitiv, să strigi în gura mare că...

    © 2024 Qbebe