Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Fotografii incredibile cu mămici care își alăptează cu mândrie copiii de peste 2 ani

de Corina Naftanaila

Alăptarea este un proces natural și benefic atât pentru mamă, cât și pentru copil. Nimeni nu poate contesta acest lucru, însă când vine vorba despre alăptarea extinsă, părerile încep să se schimbe. Astfel, o fotografă a realizat o sedință foto cu mame care au ales să-și alăpteze copiii de peste 2 ani, pentru a demonstra frumusețea acestui proces indiferent de vârstă.

Alăptarea este în sine un subiect tabu, care încă aprinde spiritele după ani și ani de discuții. Când aceasta însă este prelungită până după vârsta de 2 ani a copilului, apar adevăratele dezbateri. Tot mai multe mămici care aleg să continue procesul sunt condamnate de societate, lucru ce a făcut-o pe fotografa Natalie McCain din Florida să ia atitudine. Aceasta a realizat o minunată ședință foto cu mame de toate vârstele, în timp ce își hrăneau copiii mai mari la sân.

"Femeilor li se spune să alăpteze în toalete, să se acopere și chiar să se oprească. Femeile ar trebui aplaudeate pentru faptul că aleg să alăpteze, nu criticate. Am vrut să arăt cât este de normală și naturală alăptarea extinsă. Este doar o continuare firească a ceea ce ai făcut de la naștere. Mulți oameni judecă acest lucru fără ca măcar să-l înțeleagă. Sper că imaginile și poveștile acestor femei să aducă mai multă înțelegere și mai puțină critică", a declarat fotografa.

1

Femeile care s-au implicat în acest proiect au ales să-și dezvăluie corpul dar și povestea, motivele care au determinat-o să continue alăptarea și momente prețioase din experiența lor de mame. Fotografa a ales ca imaginile să fie alb-negru, pentru ca internauții să fie tentați să citească poveștile cu "mintea deschisă".

2

3

4

5

6

7

8

Surse: dailymail.co.uk, thehonestbodyproject.com.
Sursa foto: thehonestbodyproject.com.

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau! VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau!
Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita! Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita!
Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel
Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar

Articole Lifestyle

Ce te face o femeie specială în funcție de zodie Ce te face o femeie specială în funcție de zodie
5 modele de pantofi care nu se mai poartă în vara 2018 5 modele de pantofi care nu se mai poartă în vara 2018
Tratamentul anticelulitic cu ulei de camfor: obții rezultate în câteva zile! Tratamentul anticelulitic cu ulei de camfor: obții rezultate în câteva zile!
3 zodii care s-au născut să schimbe lumea 3 zodii care s-au născut să schimbe lumea

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Maria Ionescu
Mi-am lăsat copilul să plângă până s-a liniștit singur și nu am niciun regretNimeni nu își dorește ca bebelușul său să fie trist. Mai ales o mamă. Dar să îți înveți copilul să adoarmă singur noaptea și să stea liniștit până dimineața presupune aproape...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Am testat piureurile organice Annabel Karmel și ne declarăm încântate. Atât eu cât și cea micăMă numesc Gheorghe Teodora Camelia, sunt mămica a doi copii minunați, un băiețel în vârstă de 3 ani și o fetiță de 1 an. Nu obișnuiesc să achiziționez din comerț produse gata ambalate destinate meselor...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Cum sa iti activezi hormonii pentru a avea o maternitate usoara

Cum sa iti activezi hormonii pentru a avea o maternitate usoara

Toate mamicile isi doresc sa aiba parte de o maternitate cat mai usoara. Iata
MAI MULT

Contraceptia dupa nastere: cum sa eviti sarcina in mod natural

Contraceptia dupa nastere: cum sa eviti sarcina in mod natural

Fie din motive ce tin de alaptare, fie din atentia pentru o stare buna de
MAI MULT

14 lucruri care se intampla in corpul tau cand ramai insarcinata

14 lucruri care se intampla in corpul tau cand ramai insarcinata

Cand ramai insarcinata in corpul tau au loc o serie de modificari, care de care
MAI MULT

Bebee

sigur.info-fii sigur pe net