“La Școală este ca-n povești”, noua producție muzicală a trupei PAM PAM

“La Școală este ca-n povești”, noua producție muzicală a trupei PAM PAM

Corina Naftanaila

Trupa de teatru muzical pentru copii, PAM PAM, vă invită sâmbătă, 11 iunie la Muzeul Țăranului Român, sala studio Horia Bernea, începând cu ora 11:00 la PREMIERA spectacolului de musical LA ȘCOALĂ ESTE CA-N POVEȘTI! Biletele se pot achiziționa prin rețelele bilete.ro și eventim.ro.

Trupa Pam PamDupă succesul extraordinar al spectacolului "Călătorie muzicală pe aripile Vântului", PAM PAM aduce, în premieră pe scenă noua producție muzicală "La Școală este ca-n Povești!". O poveste scrisă cu multă măiestrie și pusă pe acorduri muzicale care prilejuiește nu doar reîntâlnirea cu Pia, Vio, Kito, Pam-Pam și Bum-Bum, dar veți cunoaște și un nou personaj, Împăratul Lenevilă, care până la final va descoperi universul cunoașterii.

Cei trei prieteni Pia, Vio li Kito vor să îl convingă pe Împăratul Lenevilă că "La Școală este ca-n povești!". Chiar dacă îl încoronează cu mult fast pe Lenevilă, care credea că școala este frumoasă doar pe dinafară, cei trei vor să îi arate că dacă ştii să aduni informaţiile şi să le transformi într-un fel de poveşti, totul devine plăcut şi palpitant.

Astfel, până vine doamna învăţătoare, împreună cu micii spectatori vor construi în sala de clasă o poveste despre Împărăţia Învăţăturii. Bufoni vor fi Pam-Pam și Bum-Bum.

Și pentru că muzica dă culoare vieții și ne unește în tot ceea ce facem, Pia, Vio și Kito aduc în scenă nu doar exuberanță și multă bucurie, dar și adevărate lecții pentru Lenevilă și copii. Împreună, pe acorduri muzicale de Periniță, rock'n roll, hip-hop sau pop îl vor învăța cu multă răbdare literele alfabetului, cifrele, notele muzicale, zilele săptămânii și anotimpurile.

Descoperind toate aceste taine ale învățăturii, vom afla dacă îl vor convinge cu duhul blândeții pe Regele Negură să nu declare război Împăratului Lenevilă.

Lenevilă a aflat că dacă știi să înveţi, să te bucuri de fiecare clipă şi să îi respecţi pe cei de lângă tine, dacă ştii că viaţa e frumoasă şi că ştiinţa este necesară și vei crede mereu în oameni şi în ideea de prietenie, "La Școală este ca-n povești!".

"Acest nou spectacol al trupei PAM PAM îi va cuceri pe micii și marii spectacori prin dinamica poveștii, dar și prin melodiile și costumele special compuse pentru acest scenariu. Este o producție la care a lucrat o echipă de oameni cu suflet de copil, iar acum suntem pregătiți să vă prezentăm noua aventură a lui Pia, Vio și Kito. Pentru noi, realizarea unui spectacol muzical pentru copii este o adevărată provocare și ne bucură când vedem la sfârșitul reprezentanțiilor că toți copiii răsplătesc jocul actorilor prin aplauze îndelungi și șoptesc părinților când mai merg să îi vadă pe PAM PAM.

Aceasta este răsplata muncii noastre: zâmbetul, bucuria din ochii lor și dorința de a reveni ca să cânte și să danseze alături de prsonajele lor îndrăgite. "LA ȘCOALĂ ESTE CA-N POVEȘTI" înseamnă performanță actoricească, un senariu unic inedit, muzică originală, adaptată genului de muzică de calitate pentru cei mici. Este un spectacol de musical dedicat atât pentru copii peste 4 ani, cât și pentru părinți", spune Dana Daisy Toma, inițiatorul proiectului de teatru PAM PAM.

Mai multe detalii despre eveniment se găsesc la www.pam-pam.ro și pe pagina de Facebook, Trupa Pam-Pam.

Articolul urmator
O fetiță de 11 ani cu sindromul Down este dusă la școala chiar de președintele țării, după ce este agresată de colegi
O fetiță de 11 ani cu sindromul Down este dusă la școala chiar de președintele țării, după ce este agresată de colegi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    După 8 ani de citit și inventat povești, acum copilul meu culege roadele la școală
    După 8 ani de citit și inventat povești, acum copilul meu culege roadele la școală

    Sunt mamă, așa că trebuie să mă laud cu puiul meu. V-am păcălit. De data asta nu mă laud numai cu puiul, mă laud și cu mama. Adică eu, mama. Pentru că sunt uimită și...

    6 lucruri pe care trebuie să le faci dacă cel mic va merge la o școală nouă
    6 lucruri pe care trebuie să le faci dacă cel mic va merge la o școală nouă

    Întoarcerea la școală este un moment delicat atât pentru părinte, cât și pentru copil. Prima zi a elevului într-o altă unitate de învățământ poate...

    I-am spus prietenei mele că ea este de vină pentru faptul că fiica ei de 13 este agresată la școală
    I-am spus prietenei mele că ea este de vină pentru faptul că fiica ei de 13 este agresată la școală

    Alegerea numelui copilului este o reală provocare pentru părinți, mai ales că acesta va fi prima carte de vizită cu care se va prezenta lumii întregi. Un nume corect ales îi...

    Am făcut o fotografie de familie și mi-am exclus fiul vitreg. Noua mea soție este furioasă
    Am făcut o fotografie de familie și mi-am exclus fiul vitreg. Noua mea soție este furioasă

    Să menții un echilibru într-o familie ce include copii proveniți din căsătorii diferite nu este întotdeauna la îndemână. Astfel, chiar dacă micuții ajung să...

    Copilul este anxios că se întoarce la școală? Ce ai de făcut tu, ca părinte
    Copilul este anxios că se întoarce la școală? Ce ai de făcut tu, ca părinte

    Unii copii se bucură că se întorc la școală, în timp ce alții nu așteaptă cu prea mult entuziasm această perioadă. Dacă al tău copil se simte anxios cu privire la...

    Fiul meu doarme în uniforma de la școala și toți îl acuză că este leneș
    Fiul meu doarme în uniforma de la școala și toți îl acuză că este leneș

    O celebră creatoare de conținut pe TikTok împărtășește urmăritorilor ei un truc pe care îl folosește zilnic pentru ca băiatul ei să nu întârzie la școală....

    „Am murit de una singură, când eram cu cealaltă mămică”. Cele mai neobișnuite povești ale copiilor care își amintesc viețile anterioare
    „Am murit de una singură, când eram cu cealaltă mămică”. Cele mai neobișnuite povești ale copiilor care își amintesc viețile anterioare

    Unii copii mici, de obicei cu vârste cuprinse între doi și șapte ani, vorbesc despre amintiri ale unei vieți anterioare pe care pretind că au trăit-o. În același...

    Și-au pierdut părinții într-un accident. Povestea celor 7 frați orfani care și-au găsit o nouă familie pe Facebook
    Și-au pierdut părinții într-un accident. Povestea celor 7 frați orfani care și-au găsit o nouă familie pe Facebook

    După ce părinții lor au decedat într-un accident de mașină, șapte frați din SUA s-au bucurat de o nouă șansă: au ajuns să aibă din nou parte de dragostea unei familii....

    © 2024 Qbebe