Moasele - o resursa valoroasa insuficient utilizata de sistemul de sanatate romanesc

Moasele - o resursa valoroasa insuficient utilizata de sistemul de sanatate romanesc

Cosmina Ionita

Romania are cea mai mare rata de mortalitate infantila si a doua cea mai mare rata de mortalitate materna din Europa. Sansele de supravietuire ale unui nou-nascut sunt influentate in cea mai mare masura de calitatea serviciilor de ingrijire a gravidei. In aceste conditii, peste 800 de moase nu pot fi incadrate eficient in sistemul de sanatate din cauza lipsei unui pachet legislativ adecvat.

Bucuresti, 24 septembrie 2015

Asociatia Moaselor Independente si Asociatia Europeana a Moaselor subliniaza limitarile sistemului de ingrijire materno-fetala din Romania, situatie cu impact direct asupra ratelor ingrijoratoare de mortalitate materna si infantila.

„Ingrijirea prin moasa este o solutie vitala la problema furnizarii de ingrijire pentru femei si nou nascuti, in toate tarile lumii. Investitia in moase, alaturi de o structura legislative coerenta, are un impact pozitiv asupra sanatatii intregii natiuni", este de parere Mervi Jokinen, presedinta Asociatiei Europene a Moaselor.

Implementarea unui sistem de ingrijire prin moasa la nivelul comunitatii "ar putea ajuta in reducerea cu doua treimi a mortalitatii materne si in injumatatirea mortalitatii neonatale, daca moasele beneficiaza de educatie corespunzatoare, sunt sustinute si autorizate" [de statul in cadrul caruia actioneaza], conform UNFPA (United Nations Population Fund).

Realitatea din tari precum Suedia si Olanda confirma eficienta acestei masuri, moasele in aceste tari asistand nu numai la desfasurarea sarcinii si nasterii fiziologice, ci si la implementarea programelor de planning familial, screening pentru cancere din zona ginecologica.

Evenimentul "Moasa si rolul ei in sanatatea femeii de varsta fertila" a fost organizat cu prilejul intalnirii pentru prima oara in Romania a reprezentantilor organizatiilor de moase din peste 25 de tari, reunite aici pentru Intalnirea Generala Anuala a Asociatiei Europene a Moaselor (European Midwives Associations).

moase

Scopul acestui eveniment este sa atraga atentia asupra celor peste 800 de moase din Romania (care au in mod obligatoriu, conform legii, licenta universitara) care nu isi pot practica meseria conform calificarii din cauza absentei unui cadru legislativ, lipsei integrarii lor in sistemul de sanatate, si a neacoperirii serviciilor moasei de catre Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate.

Absenta moaselor este cu atat mai grava in mediile rurale/defavorizate, unde, in unele zone, pana la 60% din femei nu beneficiaza de o consultatie medicala pana in momentul debutului nasterii.

„Moasele pot avea un rol crucial in promovarea unei sarcini sanatoase si in a ajuta femeile sa traiasca experienta sarcinii intr-un mod firesc si prietenos. Moasele sunt de asemenea in pozitia unica de a influenta adoptarea de obiceiuri sanatoase in randul femeilor de varsta fertila. Rolul lor in comunitatile rurale este vital si ar trebui considerat un element inseparabil al sistemului de sanatate.

As vrea sa felicit Asociatia Moaselor Independente pentru ca a folosit oportunitatea oferita de Adunarea Generala a Asociatiei Europene a Moaselor la Bucuresti pentru a creste vizibilitatea profesiei de moasa in Romania", a marturisit E.S. Doamna Stella Ronner-Grubacic, Ambasadoarea Olandei in Romania.

In aceste comunitati si nu numai, moasele ar putea, conform legislatiei europene si pregatirii lor, sa ofere si servicii de consiliere in planificarea familiala, cursuri de pregatire pentru nastere, asistenta mamei si copilului pana la 28 de zile post-partum, inclusiv consilierea in alaptare.

„S-a dovedit stiintific ca preventia este cea mai ieftina si eficienta metoda pentru cresterea si mentinerea nivelului de sanatate, iar comunicarea eficienta este cruciala pentru etapele sarcina, nastere si lauzie. Absenta acestora poate determina metamorfozarea acestor etape, de altfel atat de firesti din viata unei femei, in experiente traumatizante sau chiar dramatice.

Activarea si recunoasterea competentelor moaselor romance existente va imbunatati considerabil sanatatea materno-infantila, va schimba clasamentul european, regretabil pentru Romania, si va oferi femeilor romance posibilitatea parcurgerii etapelor sarcina, nastere, lauzie intr-o maniera pozitiva si intr-un echilibru emotional adecvat", a declarat Melania Tudose, presedinte AMI.

 moase


Despre European Midwives Association

Asociatia Europeana a Moaselor (European Midwives Association) este cea mai importanta asociatie europeana de moase din Europa, fiind implicata la nivel strategic in proiectele Uniunii Europene si ale altor entitati internationale ce privesc sanatatea mamei si copilului, recunoscut fiind de catre toate aceste organizatii ca moasele reprezinta cheia unei inalte sanatati reproductive si infantile. Din iulie 2013, AMI este membru activ al European Midwives Associations.

Despre Asociatia Moaselor Independente

Infiintata in 2013 de catre un grup de moase licentiate, reunind moase cu diplome de nivel universitar, AMI isi propune sa reabiliteze, consolideze si promoveze profesia de moasa, un prim pas in aceasta directie fiind adoptarea legislatiei necesare pentru recunoasterea acestei profesii. Conform legislatiei europene, moasa trebuie sa acopere toata aria de servicii de ingrijire a femeii sanatoase de varsta fertila, de la contraceptie la sarcina si pregatirea pentru nastere, ingrijire post-partum, asistenta in alaptare, screening pentru cancere din aria ginecologica, identificarea femeilor cu risc crescut pentru diverse patologii. In felul acesta, s-ar imbunatati substantial nivelul de ingrijire materno-fetala din Romania, dar si nivelul de ingrijire al femeii de varsta fertila, prin implicarea moaselor la nivelul comunitatii.

 

Articolul urmator
Atenție, părinți! O fetiță a fost luată de curenți de pe litoralul românesc și recuperată la granița cu Bulgaria
Atenție, părinți! O fetiță a fost luată de curenți de pe litoralul românesc și recuperată la granița cu Bulgaria

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce înseamnă o vacanță cu bebelușul pe litoralul românesc: "Multă lume, manele, nu poți trece cu căruciorul, îmbulzeală și în apă””
    Ce înseamnă o vacanță cu bebelușul pe litoralul românesc: "Multă lume, manele, nu poți trece cu căruciorul, îmbulzeală și în apă””

    Să pleci cu bebelușul în vacanță este o adevărată aventură, chiar și când mergi la un hotel de 5 stele all inclusive într-o țară faimoasă pentru condițiile...

    Îmi este teamă că fiul meu va fi agresat când va crește pentru că i-am pus un nume românesc tradițional
    Îmi este teamă că fiul meu va fi agresat când va crește pentru că i-am pus un nume românesc tradițional

    Sunt parte dintr-o familie mare și unită. Sunt o moldoveancă aprigă, cu frică de Dumnezeu, care pune mare preț pe valorile tradiționale. Și îmi doresc ca și copiii mei să...

    Povestea fascinantă a planetelor din sistemul nostru solar
    Povestea fascinantă a planetelor din sistemul nostru solar

    Planetele sistemului solar sunt corpuri cerești gigantice care orbitează în jurul Soarelui. Povestea sistemului nostru solar începe cu miliarde de ani în urmă, atunci...

    Copilul meu s-a născut cu probleme grave de sănătate după ce a fost infestat cu un virus în timpul sarcinii. Ce este infecția cu citomegalovirus
    Copilul meu s-a născut cu probleme grave de sănătate după ce a fost infestat cu un virus în timpul sarcinii. Ce este infecția cu citomegalovirus

    Virusul citomegalovirus (CMV) face parte din familia virusului herpes simplex (HSV) și poate fi prezent atât la oameni, cât și la animale, iar simptomatologia este...

    5 probleme de sănătate descoperite la nou-născuți imediat după naștere
    5 probleme de sănătate descoperite la nou-născuți imediat după naștere

    Atunci când protocolul de monitorizare a sarcinii este respectat ca la carte, majoritatea problemelor de sănătate pe care le poate avea un copil se observă la ecografie. Cu toate...

    Mâncare de regim pentru copii: ce le dai micuților când au probleme de sănătate
    Mâncare de regim pentru copii: ce le dai micuților când au probleme de sănătate

    Ori de câte ori copilul tău are o problemă de sănătate știi că, în afară de urmarea cu strictețe a tratamentului medicamentos prescris de medicul pediatru, poate fi...

    Ceai de sânziene: cum ajută leacul din bătrâni pentru sănătate
    Ceai de sânziene: cum ajută leacul din bătrâni pentru sănătate

    Obișnuiești să bei ceai de sânziene? Înseamnă că te bucuri deja de beneficiile sale nemaipomenite pentru sănătate! În cazul în care nu știai, ceaiul de...

    De ce nu trebuie să consumi piept de pui cu striații albe. Este un pericol pentru sănătate!
    De ce nu trebuie să consumi piept de pui cu striații albe. Este un pericol pentru sănătate!

    Carnea de pui face parte dintre alimentele pe care le consumăm cel mai mult, iar pieptul de pui este apreciat întrucât este versatil, putând fi gătit în numeroase...

    © 2024 Qbebe